Fum

Capitolul I

Fumez. Dacă acest lucru deranjează pe cineva, vă sugerez să vă uitaţi în jur la lumea în care trăim şi să tăceţi dracu' din gură - Bill Hicks

Era atât de mult fum de ţigară în acea cameră. Iar eu am început să tuşesc de parcă nu mai fumasem în viaţa mea. Grupul cu care venisem izbucni în râs, iar eu m-am strâmbat la ei, încercând să mă simt mai bine deşi îmi venea să tuşesc iar. Mi-am pus mâna la gură şi am tuşit mai tare, înaintând cu ai mei prin aglomeraţie.

Nu îmi stătea în caracter să vin în locuri ca acesta. Dar în ultima vreme mă schimbasem considerabil. Nu mai eram fetiţa mamei!

Şi nu sunt sigură care este factorul cel mai important care m-a schimbat. Poate să fi fost lipsa de prieteni şi prin încercarea mea de a-mi găsi prieteni, i-am găsit pe cei pe care nu ar fi trebuit să îi găsesc. Sau poate să fi fost dragostea arzătoare peste care dădusem, când nici nu mă aşteptam. Şi desigur, cel de-al treilea factor, ţigările.

Am fost mereu la orele acelea când profesorii îţi spun că nu e bine să fumezi. Am fost acolo, am ascultat. Şi ce folos? Am fost în aceaşi cameră cu părinţii mei când îmi ţineau aceaşi predică dar mult mai sentimentală, şi totuşi, din când în când mă vezi cu ţigara în mână. Şi, de ce?

Ei bine, nici eu nu ştiu!

Posibil să fi fost din cauza că mă simţeam inferioară faţă de ceilalţi care fumau. Iar cum abia intrasem în grupul lor, am început şi eu. Sau pentru că mereu am avut aceasta obsesie dar am încercat să o stăpânesc.

Iar acum că eram într-o cameră aglomerată şi plină de oameni care fumau, beau bere şi ţipau încercând să cânte ceva ce nu suna absolut deloc melodios, nu îmi mai venea să îmi aprind ţigara.

Ceilalţi se împingeau pentru a-şi face loc, iar eu doar îi urmam. Ştiau că nu trebuie să mă lase pe mine să mă împing în cineva, dacă o făceam îmi pierdeam echilibrul. Şi chiar dacă ei se chinuiau să ajungă în faţă lângă cei ce cântau, eu nu mă grăbeam şi mă întrebam ce căutam eu acolo. Eu nu vroiam să fiu acolo, dar am venit, pentru că ei au venit. Ei au vrut.

Am început iar să tuşesc, iar de data aceasta simţeam că mă sufoc. Nu mai aveam aer, camera aceea era mult prea aglomerată pentru mine.

Mi-am bătut un prieten pe umăr, iar el s-a întors să se uite la mine cu ochii mijiţi ca să mă vadă.

- Eu mă duc afară! am ţipat ca el să mă audă

- De ce? Aproape am ajuns în faţă! se aplecă el pentru a fi mai aproape de mine

- Nu, nu contează. Duceţi-vă voi. Nu mai am aer aici! Distraţi-vă, şi aşa nu mă dau în vânt după formaţia asta. O să stau afară. Vă aştept. Sunaţi-mă când ieşiţi, ok?

- Sigur, a murmurat el, apoi s-a îndreptat şi a continuat să se ducă spre scenă.

M-am întors, şi m-am ridicat pe vârfuri pentru a putea vedea mai clar unde eram. Nu eram prea departe de ieşire, aşa că m-am împins în câţiva oameni, şi m-am scuzat când am dat peste ei fără să vreau. Iar în mai puţin de cinci minute eram afară, respirând aerul răcoros al unei nopţi de vară.

Am văzut o băncuţă în apropiere şi m-am dus să stau pe ea.

Mi-am scos telefonul din geanta de poştaş de care mă miram că mai era agăţată de mine, şi m-am uitat la ceas. Aveam să stau pe bancă cam o oră şi ceva, aşteptându-mi prietenii să iasă. Avea să fie o oră lungă!

Am aruncat telefonul la loc în geantă, şi am luat pachetul de ţigări de acolo şi bricheta pe care am găsit-o mai greu. Mi-am aprins ţigara şi am dat drumul brichetei în geantă.