Iubire transparentă [ON HOLD]

Capitolul 18 - "C...cine? Cine s-a intors?"

Hey All..:x:x..Craciun fericit..!!..Sanatate, bucurii, pace in suflet si multe, multe cadouri frumoase..!!..:x:x..Poate ca voi reusi sa va fac si eu un cadou, postand acest capitol care este recordul meu..:D:D..Yeyy..Am facut ceva de genul 2 in 1, insa trebuia neaparat sa ajung la ultima parte..Nu este cine stie ce..:):)..Dar sper ca va va placea..:D:D..Nu o mai lungesc..:P:P..Enjoy..!!..

Capitolul 18 - "C...cine? Cine s-a intors?"

Ambulanta care trebuia sa ne duca la acel spital de psihiatrie sosise in urma cu 5 minute, asa ca acum ne aflam deja pe drum. Eram speriata. Nu auzisem in viata mea de tulburari bipolare. Nu stiam ce sunt, nu stiam daca pot fi tratate, nu stiam absolut nimic. O priveam pe mama, in timp ce lacrimi fierbinti au inceput sa imi cada pe obraz. Nu imi venea sa  cred ca spusese tot ceea ce spusese. Chiar crede ca am facut-o cu Kyle? Si inca pe bani? Imi venea sa urlu la ea, sa o omor in bataie. Nu stiam de ce eram atat de furioasa.

Ma uitam deja la ea de vreo 2 minute, iar ea abia acum sesizase. Si-a intors privirea spre mine. In ochii ei se citea dezamagire. Nu stiam cum sa recationez, ce sa ii spun, asa ca mi-am intors privirea si am inceput sa privesc intr-un punct fix. Ma gandeam cat de mult timp aveam sa stau in acest spital. Ce se va intampla cu mine? Ce voi face in legatura cu boala? Cum de isi daduse atat de repede seama doctorul Drew ca sufeream de aceste tulburari bipolare? Prea multe intrebari, insa nici macar un raspuns.

Am auzit pe cineva cum stranuta, si mi-am putut da seama ca este mama, insa nici macar nu m-am clintit. Cat de ciudat suna acum sa o numesc “mama”. Cum putuse sa ma acuze de ceva, avand ca “dovada” doar un zvon idiot? Cum putuse sa ma creada asa? Ma durea. Ma durea ca ea si-a pierdut atat de repede increderea in mine. Niciodata nu facusem ceva rau, doar o singura data am iesit noaptea cu prietenii la un club fara a-i cere voie, insa nu a fost mare balci. Si acum ma acuza doar pentru ca auzise ea de la X sau Y. Nu prea imi suradea ideea.

Gandurile mi-au fost intrerupte de frana brusca pe care a pus-o barbatul care conducea ambulanta. Cred ca deja ajunsesem la acel spital, iar mie imi eram foarte frica. Imi venea sa fug, sa ma ascund undeva departe, de preferat in Dubai, insa nu puteam pentru ca eram imobilizata la pat. Nu puteam merge, datorita operatiei pe care o suferisem in urma cu cateva ore. Mama era dusa intr-un scaun cu rotile, pentru ca asa se procedeaza mereu.

Pe masura ce ne apropiam de spital, am inceput sa devin din ce in ce mai agitata, sa ma zbat si sa tip. Voiam sa ma lase in pace, voiam sa merg acasa si sa traiesc o viata normala, sau macar aproape normala. Brusc, mi-am dat seama ca cei de aici ma vor crede si schizofrenica, dat fiind ca eu pot vorbi cu fantomele, lucru pe care ie il numesc “a auzi voci”. Deja incepusera sa imi curga lacrimile.

-          Dati-mi drumul! Vreau sa merg acasa! Nu sufar de nicio boala mintala. Va rog, lasati-ma sa plec!

Insa nimeni nu ma baga in seama. Cred ca erau obisnuiti cu astfel de reactii ale pacientilor. La urma urmei, negarea face parte dintr-o boala mintala. Asa ca am tacut si am incercat sa stau cat mai linistita. Cei 2 barbati care duceau targa m-au lasat intr-un salon, iar pe mama in salonul alaturat. Voiam sa vina cineva sa imi spuna ca sunt bine si sa ma lase sa plec acasa. Insa asta nu era posibil.

Am stat jumatate de ora cu ochii inchisi si m-am gandit la tot ceea ce se inatmplase de cand ma mutasem. Totul mi se derula prin fata ochilor exact ca un film. Unul trist. De cand ma mutasem in Seattle, nu-mi amintesc sa fi zambit, fie si numai o singura data. Nici macar atunci cand eram cu Chad, pentru ca ma gandeam la Mike. Nici macar atunci cand eram cu Mike, pentru ca imediat am primit socanta veste de la Leo. Imi venea greu sa imi imaginez ca viata mea din ultima luna fusese un esec total. Voiam sa sterg cu buretele totul: tristetea, lacrimile, durerea. Aveam 18 ani si deja trecusem prin destule. Simteam ca in curand voi ceda, insa imi doream sa lupt. Imi doaream sa lupt pentru o singura persoana: pentru Mike.