Iubire transparentă [ON HOLD]

Capitolul 12 - "Nu te plac, ba te plac!"

Hey All..:x:x..Am reusit sa fac si Capitolul 12, care este unul dintre preferatele mele..Pur si simplu o sa vedeti voi de ce..Acum..Imi pare rau ca l'am facut atat de scurt, doar ca atat mi s'a parut necesar..;))..Cred ca va va placea si voua..Imi pare raw pentru ca exista o cacofonie undeva, dar nu am stiut cum altfel sa formulez ideea..:))..Enjoy..!!..

Capitolul 12 - "Nu te plac, ba te plac!"

M-am lasat sa cad pe pamantul rece. Lacrimi fierbinti imi curgeau siroaie pe obrajii inghetati. Imi era firg, rau si tocmai il pierdusem pe cel pe care l-am iubit o viata intreaga. Viata mea era un dezastru. Ajunsesem sa ma urasc pentru ceea ce faceam.

Mi-am ridicat privirea spre cerul instelat. Senzatia ca cineva ma pandea din tufisuri inca nu disparuse. Stelele luceau atat de frumos in imensitatea cerului. Ia stai putin. Stelele nu se misca. Decat daca…O stea cazatoare? Am reusit sa-mi pun repede o dorinta. “Imi doresc...sa imi repar toate greselile.”. Din nou, lacrimile mi-au inundat chipul si am inceput sa suspin. Nu voiam sa plec din parc. Voiam sa stau acolo o eternitate si sa plang. Sa fiu lasata in pace. Dar, bineinteles ca asta nu se putea, pentru ca cineva era acolo. Si ma pandea.

-          E cineva acolo? Vocea imi tremura, inghetasem de frica. Atunci cand credeam ca ziua asta nu putea deveni mai oribila decat fusese pana acum, se intamplase.

-          De ce plangi?

-          Mike? De cat timp esti acolo? Si de ce te ascunzi?

-          Scuze, eu…voiam sa astept pana te calmezi. De ce plangi?

-          Am rupt-o cu Chad…

-          Imi pare rau…

-          Nu! Nici un “Imi pare rau”. Nu vreau sa-i fie mila nimanui de mine pentru ca merit tot ceea ce mi s-a intamplat. M-am imbatat, am ajuns in casa unui strain si am mintit. Merit toate astea!

-          Atunci de ce mai plangi?

Avea perfecta dreptate. De ce plangeam daca meritam toate astea? Asta imi placea la Mike. Ca spunea mereu totul verde-n fata. Nu tu ocolisuri, nu tu pretexte. Adevarul si gata.

-          Plang pentru ca…Off, God! Nici eu nu stiu pentru ce plang. De fapt stiu! Am avut de ales intre 2 iubiri: una era chiar langa mine, asteptandu-ma sa o “culeg”, iar cealalta: ei bine cealalta e o iubire interzisa. De ce mereu imi ingreunez viata? De ce aleg mereu calea cea grea?

-          Nu alegi calea grea. Alegi calea potrivita pentru tine. Daca tie ti se pare ca iubirea interzisa este calea cea mai potrivita pentru tine, da-i bice! Numai tu stii raspunsul. Chiar vrei sa pornesti pe acest drum sau nu? E gresit acest drum sau nu? Incearca! Greseste! E omeneste.

Am ramas cu gura cascata. Mike se pricepea la relatii? Bine, nu am formulat bine. Mike era filozof? Ce naiba? Am ramas in liniste. Dar nu ma mai simteam stanjenita. Era pur si simplu placut. Ma tot gandeam la ce spusese Mike: “Chiar vreau sa pornesc pe acest drum? E gresit acest drum?”. Pana la urma am rupt tacerea, intreband:

-          Mike? Tu cand ai stiut ca o placi cu adevarat pe April?

S-a uitat la mine surprins pentru ca stia ca nu-mi mentionase niciodata numele ei. Nu stia ce sa faca. Sa intrebe de unde ii stiam numele sau sa raspunda pur si simplu la intrebare.

-          Ti-am citit jurnalul. Scuze, stiu ca n-ar fi trebuit, dar…

-          Nu-i nimic. Si-asa nu mai conteaza.

-          Deci? Cand ai stiut ca ea este persoana pe care o placi cu adevarat?

-          Pai…In primul rand am stiut asta pentru ca ma simteam bine in compania ei. Apoi, cand am inceput sa ne intelegem din ce in ce mai bine si ma privea, imi zambea, ma atingea simteam fluturasi in stomac. Dar, nu am stiut niciodata asta cu adevarat, pana cand am sarutat-o. Eram doar noi si restul lumii. Se crease acea magie de care avem toti parte la un moment dat. Simteam ca am nevoie de saruturile ei ca sa traiesc, altfel muream pe loc. Era pur si simplu, nu stiu, simteam ca suntem facuti unul pentru celalalt.

Era frumos tot ceea ce imi povestea. Pe masura ce mai adauga detalii, eu puneam pe lista in mintea mea: “Ma simt bine in compania lui. Bifat.”, “Simt fluturasi in stomac, fie si numai cand il vad. Bifat.”, “Senzatia ca numai noi existam pe Pamant atunci cand ne sarutam. Nebifat.”. Off, nu incercasem asta. Poate ca aveam eu ceva tupeu in mine, dar nici chiar asa. Il priveam pe Mike cum se uita suspicios la mine. Avea o fata de milioane. Dar apoi mi-am adus aminte de ceva. Il certasem de mama focului si trebuia sa-mi cer scuze.

-          Imi…imi pare rau!

-          Pentru ce iti pare rau?

-          Pentru ieri. Nu trebuia sa tip asa la tine, nu facusesi nimic.

-          Eee, nu-i nimic. M-am consolat cu gandul ca ma placi.

Chiar spusese asta? Off, ce ma putea enerva. Strica el momentele frumoase cu atitutinea lui aroganta.

-          Ba nu te plac! Mai bine placeam o rama decat pe tine!

-          Ba ma placi, altfel nu ai fi reactionat asa!

-          Asa cum? Iti dai seama de porcariile pe care le scoti pe gura? Cum sa te plac eu pe tine? Visezi urat?

-          Ooo, mai taci. Daca nu ma placeai n-ai fi spus ieri tot ce ai spus. Cred ca a fost singura data cand ai spus si tu ceva verde-n fata.

-          Poftim? Prima data? Crezi ca daca vreau sa-ti spun ca ai ochi frumosi nu pot sa ti-o spun? Poftim. Ai ochi al naibii de frumosi! Tu nu poti sa fii subtil macar o data. Nu, domnule, tu trebuie sa dai cartile pe fata.

-          Crezi ca nu pot sa bat un apropo? Eu? Ma faci sa rad! Inseamna ca nu stii ca mie imi plac la nebunie fetele cu ochii verzi.

Serios? Chiar o facuse? Nu pot sa cred! Nu-mi spusese direct in fata ca am ochi frumosi, imi spusese ca-i plac fetele cu ochii verzi. Ok, o facuse. M-am inselat si eu. Si Ella mai greseste. Greu de crezut, nu-i asa? Dar nu aveam de gand sa ma las eu asa de usor.

-          Acum ce crezi? Ca ma impresionezi pe mine cu texte de-astea? Si eu pot sa spun ca-mi plac baietii bruneti foarte simplu. Ei si ce-i cu asta?

-          Atunci pot sa spun simplu ca te plac pe tine!

Ce a spus? Am auzit eu bine? Mike ma place? Pe mine? Nu am auzit eu bine. Trebuia sa-l fac sa mai spuna o data.

-          Bine. Daca tot dam cartile pe fata si eu te plac pe tine. Poftim, am spus-o si pe asta!

-          Ooh, mai taci!

-          Fa-ma tu sa tac!

-          Esti sigura ca asta vrei?

-          Ma sigura ca niciodata. Chiar insist!

Nu a mai spus nimic, doar si-a lipit buzele de ale mele. Ce naiba? Si de ce simteam sarutul? Mike era o fantoma. Mama, ce bine saruta. “Nu-l saruta inapoi, nu-l saruta inapoi!”. Prea tarziu. Deja o faceam. Il sarutam pe Mike. Care, apropo, era o fantoma, deci nu trebuia sa simt nimic dupa logica universului. “Ohh, mai lasa logica. Te saruti cu un baiat dragut si tie iti sta capul tot la logica…”. Asa era. Stai putin. Unde ma aflam? Clar imi placea de Mike. Eram doar noi si restul lumii. A, da si acel sarut. Uitasem unde ma aflam, dar nu imi mai pasa. Ma simteam atat de bine in bratele lui, era atat de real. Poate ca ziua asta nu era atat de rea pe cat crezusem. Cu Mike era diferit. Era exact asa cum imi imaginasem. Da, imi imaginasem, n-am voie? Sunt si eu om si savarsesc pacate. Nu era ca si cu Chad unde eram stresata daca fac bine sau nu. Acum ma concentram doar pe faptul ca il plac Mike si ca trebuie sa-l fac sa nu se mai opreasca vreodata…