frunzele mangaie pamantul,
pierdut in iluzia unui ideal,
cu dezmierdari uscate
si salta zdrenturoase
prin crivatul ca-ti sopteste
dorinte desarte.
toamna ,copacii sunt patimasi
caci pagani fara mantia lor
crengile lor se impletesc
in lungi imbratisari scaldatoare .
dormi usor ,frunza grea
peste sufletu-mi gol
alina-mi durerea
dar umplue-ma de dor
ca sa-l pot arde
sa-l pot mistiu.
si-un foc din el sa renasca
si cu el sa arza padurile-mi vii.........
