De ce citesti cu glas tare
versurile mele?
De ce le invoci
cu atâta ardoare?
Iubind aceste cuvinte,
Crezi că ele adunadu-se,
vor forma o carne vie
Și cu aceasta carne
în patimi străine sa te cobori?
Și printr-o îmbrățișare cu ele
Tu să fi a mea
Ca eu să te pot digera crunt
Si să devii doar un alt vers ,
pe care lumea nu-l va primi;
tu devii , astfel , umbra șoptita
de nevroza
a nebuniei mele.
Eu sunt demonul acestor cuvinte
Și îngerul păzitor al versurilor.
Și vreau sa construiesc din strofe
pământuri
Și ape si flori si galaxii
din sudori.
Ori tu sa-mi fii mireasa ,
un mic astru pe cer
in universul meu
O lună si un soare bland ce veghează
Oh, copilo !
Mai bine mergi și afunda-te in somn.
Lasa-i pe îngeri sa te răpească...
Arzi cuvântul meu !
Caci imi ceri prea mult
Și de vrei sa mă iubești
...........................................
Tu ești , încă ,prea frumoasa.
