Indecent

Capitolul 30.

            Nathan Atwell. 

                    Îmi petrecusem toată ziua gândindu-mă la ceea ce vorbisem cu Reyna. Aş putea să-l văd pe Dylan în ipostaza de bărbat îndrăgostit? Cu toate că-mi surâde ideea, mi se pare foarte aproape de imposibil. Îl cunosc pe Dylan de mai bine de zece ani, întotdeauna a fost ignorant cu privire la tot ceea ce înseamnă sentimente, nu că eu nu aş fi fost. Poate de asta am ajuns atât de buni prieteni, dar pe el nu îl văd schimbându-se. E clar că ceva se întâmplă cu el şi, dacă va exista o relaţie, ştiu sigur că niciunul nu va ieşi bine din ea.

                  Eu eram mulţumit de relaţia mea, nu există momente în care să-mi fie dor de viaţa din Londra. De ce mi-ar fi? Sydney îmi oferă tot ce mi-aş fi putut dori vreodată.

             Şirul gândurilor îmi este întrerupt de telefonul care începe să vibreze deasupra teancului de dosare. 

            - Da, iubito.

            - Poţi să vii să mă iei de la Sam? Nu am venit cu maşina, spune pe un ton rugător.

            - Ea nu poate să te aducă?

            - Nu, e deprimată. Poate treci şi pe la Dylan.

            Mă încrunt atunci când îmi închide şi privesc confuz ecranul telefonului. Ce pune la cale? Expresia pe care o avea în momentul în care a părăsit biroul cu siguranţă nu sugera că are gânduri paşnice în legătură cu cei doi. Sunt sigur că nu vreau să aflu de ce e în stare pentru Sam.

             Părăsesc în scurt timp biroul şi, fără să-i mai adresez vreun cuvânt secretarei mele care mă privea de undeva din spate, mă îndrept spre ieşire. Mâine cu siguranţă mă aşteaptă multe lucruri de rezolvat, dar nu îmi pot ignora iubita şi planurile ei în care nu aş vrea să fiu implicat. Până la urmă, Dylan este prietenul meu şi îl cunosc mai bine decât oricine.

            Sunt de părere că Reyna nu ar trebui să se implice, lui Sam nu îi va fi deloc uşor cu o persoană ca Dylan. Dragostea poate fi atât de complicată uneori! Când fac un efort şi privesc totul din exterior, nu îmi vine să cred că toate astea chiar se întâmplă. E mai mult decât mi-aş fi putut imagina, poate chiar mai mult decât mi-am dorit de la viaţă. Niciodată nu m-am îngrijorat în legătură cu vreo aşa zisă relaţie, nu îi vedeam rostul.

           În scurt timp ajung în faţa apartamentului lui Dylan, locul în care nu aducea niciodată pe nimeni. Era un fel de loc secret în care îşi petrecea timpul atunci când lucra şi voia linişte. Intru direct, folosindu-mi una dintre cheile pe care mi le dăduse şi îl găsesc în living, cu laptop-ul pe braţe.

            - Ce faci aici? întreabă, observându-mi după câteva secunde prezenţa.

           - Am venit să vorbim.

           Mă aşez pe scaunul din faţa lui şi îmi pun coatele pe genunchi, adoptând o poziţie cât mai confortabilă.

            - Şi despre ce ai vrea să vorbim? Probleme în paradis? întreabă pe un ton uşor ironic.

            - Despre tine. Şi despre Samantha.

          Îşi ridică imediat privirea spre mine, arcuindu-şi sprâncenele.

           - Ce e cu ea? întreabă curios.

            Dacă nu aş şti că e un actor excelent, chiar aş crede că nu e absolut nimic în legătură cu ea. Dylan îşi ocupa timpul liber scriind diverse scenarii de film, deşi sunt sigur că meseria de actor l-ar prinde mult mai bine.