Indecent

Capitolul 27

Reyna Maxwood.

Avusesem parte de cel mai tensionant şi mai obositor zbor de până acum. Samantha, aşezată în dreapta mea, îl fulgera din minut în minut pe Damian cu privirea. Dacă privirie ar ucide, Damian ar fi fost ucis şi înviat de zeci de ori până acum. Nu îi înţelegeam antipatia bruscă pentru bărbatul din stânga noastră care citea relaxat o revistă, încercând să nu bage în seamă privirile roşcatei.

Totul începuse seara trecută, atunci când am ajuns înapoi în camera de hotel. Ieşirea fusese una normală, nimic special, înafară de cele câteva apropouri pe care le-am ignorat cu desăvârşire. Spre sfârşit, îi explicasem cât de clar putusem că nu vreau absolut nimic cu el şi, spre surprinderea mea, acceptase doar o prietenie şi nimic altceva.

Samantha era convinsă că făcuse asta doar de faţadă şi că e un nenorocit. Eu eram convinsă că orice s-ar întâmpla, ar fi de partea lui Nathan.

- Am nevoie de somn, spune în momentul în care păşim afară din avion.

Îmi fusese extrem de dor de locul ăsta! Abia aşteptam să văd o persoană anume, dar eram sigură că nu îl voi găsi aici, asta dacă nu cumva se ocupase Blair . Samantha mă trage mai aproape de ea, privindu-l nervoasă pe Damian care mergea în spatele nostru. Începea să mă enerveze atitudinea ei de copil. Când îmi întorc privirea în faţă, nu apuc să văd nimic altceva înafară de părul negru al lui Blair. Ţipă de fericire în urechea mea şi mă strânge puternic în braţe, apoi se întoarce spre Sam.

- El e la maşină. Ar trebui să ne grăbim, va începe ploaia curând, îmi spune Blair.

Înghit în sec şi încerc să ignor emoţiile pe care le aveam. Îmi fusese atât de dor de el! Inspir aer adânc în piept, apoi îmi iau la revedere de la Damian şi o urmez pe Blair spre locul în care parcase maşina. Nu apuc să merg decât câţiva paşi şi telefonul începe să sune. Resping apelul şi îi trimit un mesaj tatălui meu.

- Nathan! se aude un ţipăt înalt şi ridic brusc capul.

Peste stradă, lânga o maşină neagră, se aflau Nathan şi o tipă roşcată ce stătea lipită de el mai ceva ca o lipitoare. Îmi pun telefonul în geantă şi zâmbesc fals, apoi îmi continui drumul în urma celor două. Nu mă aşteptam să văd aşa ceva, eram într-adevăr uimită, dar nu era obligat să mă aştepte pe mine. Ceva îmi spusese de la bun început că s-ar putea să-şi fi găsit pe altcineva, dar în atât de scurt timp? Stătusem două săptămâni în L.A. , nu o lună cum mi-am propus iniţial.

Sperasem că nu e totul pierdut, chiar îmi doream ca totul să revină la normal cu Nathan, dar se pare că toţi plătim pentru greşelile noastre. Era doar vina mea pentru toate astea, Nathan nu făcuse decât să îmi respecte decizia, oricât de greşită ar fi fost ea. Cu toate astea, mă simţeam la un pas de a plânge văzând-o pe şatenă încă lângă el.

- Sarah, ce cauţi aici? întreabă Blair şi pot observa din postura ei că e nervoasă.

- Eram în trecere şi l-am văzut pe Nathan aici, spune, apoi zâmbeşte larg.

Nu pot nega, Sarah e superbă. Nu e exagerat de înaltă, şatenă, ochi verzi şi un zâmbet de milioane. Nu eram la fel de frumoasă ca ea, asta se putea observa imediat. Nathan mă privea într-un mod ce-mi dădea fiori, dar, cu toate astea, încercam pe cât puteam să îl evit. Nu suportam să văd asta, nu voiam să se termine aşa.

Era uimitor cât de multe simţeam în prezenţa bărbatului din faţa mea! Mă simţeam emoţionată, tristă, deprimată, simţeam că vreau să îi sar în braţe şi să îi spun că îl iubesc, dar în acelaşi timp îmi doream să fug cât mai departe. În momentul de faţă mi-aş dori să dau timpul înapoi, să-i spun că îl cred şi că putem trece împreună peste acel incident, nu despărţiţi, că nu aveam nevoie de nicio pauză şi că îl voiam doar pe el.