Indecent

Capitolul 4.

                                                             C A P I T O L U L   4. 

                        Liniştea care se lăsase între noi începuse să devină incomodă. După ce îi spusesem lui Blair ceea ce se întâmplase atunci, aceasta luă o poziţie meditativă şi mă aţinti cu privirea. Desigur, asta se întâmplase cu cincisprezece minute în urmă, dar poziţia ei încă nu s-a schimbat. Nu ştiu ce aş putea spune în acest moment, aşa că prefer să tac. Ştiu sigur că nu este supărată, doar puţin dezamăgită pentru că nu i-am spus mai devreme.  Îmi dreg glasul şi observ că tresare uşor.

             - Deci? întreb eu calmă, în speranţa că nu va începe să ţipe la mine.

            - Bine. E ok.

                    Ridic mirată sprâncenele şi o privesc , nevenindu-mi să cred. Pot spune cu mâna pe inimă că e prima oară când Blair nu ţipă când află că i-am ascuns ceva. Mă ridic de pe pat şi mă aşez pe canapeaua din cealaltă parte a camerei. Nu risc să mă aflu în preajma ei în astfel de momente.

              - Eşti sigură că e ok?

              - Da.  De ce nu mi-ai spus mai devreme?

              - Nu văd rostul. A fost un accident şi atâta tot.

               Aceasta nu mai spune nimic. Mă ridic de pe canapea şi mă aşez lângă ea pe pat, trăgând spre mine o carte ascunsă sub pernă.

               - Charlotte Bronte? întreabă zâmbind şi luându-mi cartea din mână. Din nou?

               - Normal. Jane Eyre e mai mult decât fantastic , spun eu şi zâmbetul de pe faţă mi se lărgeşte. Blair îşi dă ochii peste cap şi împinge cartea spre mine.

               - Bine, nu o să citeşti acum , pentru a cincea oară cartea asta. Facem ceva în seara asta? întreabă în timp ce începe să răsfoiască paginile unei reviste de modă găsite pe noptieră.

             - Nu am chef să ies din casă , mormăi eu, iar Blair mă priveşte dezaprobator.

             - Mda... Nici eu nu am.Ce mai face Meredith?

         Mă încrunt când îmi dau seama că de vreo trei zile nu vorbisem absolut deloc cu mama. Mai mult ca sigur e şi ea supărată pe mine, având în vedere că nici măcar nu m-a sunat.

            - Nu am vorbit cu ea. Cred că o să trec mâine pe acolo.

                 Dimineaţa următoare mă trezesc mult mai binedispusă decât până acum, în ciuda ţipetelor care se auzeau de la parter. Mă îmbrac cu o rochiţă vaporoasă bej , încalţ o pereche de platforme şi merg să văd cine a pornit tornada. Nu pot spune că Blair se enervează foarte repede, dar atunci când o face nu îţi doreşti să fii în preajma ei.

               Mă încrunt când ajung la ultima treaptă şi privesc imaginea din faţa mea. Lângă Nathan stăteau două persoane, un bărbat şi o femeie, în timp ce lângă uşă se mai afla un bărbat. Blair se calmase oarecum, în acest moment plimbându-se nervoasă sub privirile celorlalţi. Înainte să apuc să spun ceva, Nathan începe să vorbească.

              - Nu mă interesează dacă accepţi sau nu. Este casa mea, aşa că am tot dreptul să fac asta. Acum scuză-mă, am o şedinţă importantă. Să mergem, Carl.