Crimă, Iubire și Pedeapsă

Fără șansă

Timpul trece fără să scoată o vorbă. Zilele curg așa repede de parcă ar fi un râu. Viața lui Alex, trece prin mâinile noastre ca nisipul .

Ce să faci când nu mai ai ce? La cine să te duci dacă nu ai pe nimeni? De ce e viața așa crudă?

-Îmi vreau fratele înapoi! -mă trezesc urlând această frază.

-Nico! -aud vocea calmă a lui Andy.

Îl privesc și parcă nu-mi revin. Doamne, oare înnebunesc?!

-Da! -răspund oarecum stângaci.

-Ce s-a întâmplat? De ce țipai?

-Habar nu am, cred că am visat.

-Vezi că trebuie să mergi la școală.

-Da, știu.

Mă pregătesc, după care Andy, mă conduce până la școală. Viața de elev e aiurea mai ales dacă ai probleme în familie.

Orele au trecut repede. Am dat un test surpriză la bio, cred că iau un șapte. Bine, orice notă peste cinci e preferata mea, sau să nu fie așa?! Oricum, anul acesta nu prea cred că o să pun mare amprentă pe școală.

********************************************************

Când mă întorc de la școală, în salonul lui Alex, e mare zarvă. Intru, dar nimeni nu mă i-a în seamă.

-Ce naiba se întâmplă? -urlu cât mă țin plămânii.

-Alexandra! -zice mama speriată. Oricât îi zic femeii ăsteia să-mi zică Nicoleta, tot Alexandra, îmi zice. Așa ceva nu puteți vedea decât la noi în familie.

-Ce se întâmplă? -întreb încă o dată puțin mai calmă.

-Nico, medicii nu-i mai dau nici o șansă! -spune Andreea, printre lacrimi.

-Ce? Cum? Nu am fost suficient de clară când am spus că nu vreau să-l deconetați?!

-Ei doar ș-au făcut treaba. - zice tata cu ochii în lacrimi.

-Nu! Nu! Eu, nu renunț la el! O să-și revină! O să vedeți voi că o să-și revină! -spun aceste lucruri foarte hotărâtă, dar medicii au dreptate, șansele să-și revină sunt aproape nule.

-Nico, calmează-te! Totul va fi bine! -zice Andy, în timp ce mă ia în brațe.

Știu că e cel mai mare tăntălău, și nu îl suport defel, dar îmbrățișarea lui mă ajută foarte mult.

-Eu sunt de părere că ar trebui să-l deconectăm și să salvăm alte vieți. -spune medicul calm.

-Dacă era copilul tău, îl deconectai?! -întreb super furioasă.

-Domnișoară, eu vă înțeleg durerea, dar...

-Înțelegi pe naiba, tu știi că abia de câteva săptămâni mi-am recuperat fratele?! Și acum îmi ziceți să renunț la el? Ați înnebunit ?

-Poate așa e mai bine. -zice mama suspinând.

-Bine, pentru cine? -întreb furioasă.

-Pentru toți, draga mea. Alex, nu o să mai sufere, noi o să ne resemnăm și poate o să fie totul bine.

-Femeie! Tu nu te auzi? E fiul tău! Cum poți să gândești așa?!

În timp ce noi ne certam, Andreea, stătea cu capul pe pieptul lui Alex și plângea de mama focului.

-Asta nu vezi? -o întreb pe mama, arătând spre Andreea.

-Tu crezi că mie îmi face plăcere să i-au o astfel de decizie?

-Dacă nu ți-ar face, n-ai lua-o.

-Alexandra, tu nu înțelegi.

-Ce ar trebui să înțeleg? Că îți trimiți fiul la moarte?

Mama, iese din salon cu tata care o urmează.

-Nu mai rezist!

-Nico , trebuie să te calmezi.

-Nu pot! Andreea, rămâi tu cu el? Trebuie să merg până acasă să fac un duș și să verific cutia aia.

-Ok. Du-te liniștită.

-Bine. Merci mult.

Plec acasă cu Andy. Drumul este foarte obositor, sau poate sunt eu obosită. De când e Alex, în spital, eu nu am mai dormit într-un pat, sunt frântă de oboseală.

-Ai mai vorbit cu Laura?

-Nu, ai vorbit tu?

-Am vorbit cu Claudia.

-Și, cum se simte?

-Păi, e mai bine.

-Chiar îmi pare rău pentru ce am făcut. Nu știu unde mi-a fost capul. Nu pot să cred că le-am pus în pericol.

-Tu nu conștientizezi defel? Dacă pățeați ceva? Fără să mai vorbim de faptul că iarăși te-ai urcat la volan și ți-am zis să nu o mai faci până nu îți iei permisul.

-Am vrut să-l prind pe individul ăla.

-Aha, tu să prinzi un criminal. Bine ai mai gândit! Ce ești tu? FBI, SRI? Tu nu realizezi cu cine avem de-a face?

-Știu și îmi pare rău, chiar îmi pare rău.

-Sper să n-o mai faci niciodată. Spre binele tău!

-Nu promit nimic. O să vorbesc cu Andreea, deseară. Trebuie să anunțăm poliția .

-Cred că e o idee bună. Având în vedere ultimele evenimente.

După ce ne terminăm discuția sună Claudia și-mi spune că sistemul de alarmă al casei este intact, nimeni nu a încercat să pătrundă fraudulos, în lipsa noastră. Am mai discutat un pic despre întâmplarea de ieri cu parcul și mi-a zis că Laura, este bine și că vor veni la noi în seara aceasta.

Am ajuns acasă, am făcut un duș, iar peste vreo oră, au ajuns și fetele. Am discutat o grămadă de chestii. Claudia și Dani, se pare că ies împreună, ce interesant. Tipul este de treabă, dar parcă ea este mult mai de treabă decât el.

După câteva ore de discuții, eu plec la spital împreună cu Andy, care doar m-a lăsat în fața spitalului, spunându-mi că o să vină și el mai târziu. Habar nu am ce are de rezolvat, poate o avea și el o gagică sau..., eh ce treabă am eu? E treaba lui cu ce își ocupă timpul când nu e cu mine.

Intrând în spital măîndrept spre salonul lui Alex, gândindu-mă cât de crudă poate fi viața aceastași la momentul în care se va trezi frate-meu, dacă o va mai face vreodată.