Spune-mi cum să te distrug

CAP 19 - O cale de scăpare

Asta.nu.se.întâmplă,îmi repet în minte.
Nu este real.Nu este aici,nu acum,nu după atâta timp,nu când sunt așa.Nu când îmi era bine.Nu când reușisem să mă vindec dracului de dorul său.Îmi făcusem o viață.Făra el în ea.Și îmi era bine.Până să își facă apariția după 17 ani.

Tata sa uitat pentru o clipă la mama,apoi a început să mă analizeze pe mine din cap până în picioare.Atunci când l-am văzut pentru prima oară,am avut un sentiment familiar în legătură cu el,acum nu îmi doream decât să dispară din nou.

-Brigitte,i se taie glasul,și dă să vină spre mine.

Imi ridic mâna să-l țin la distanță și fac un pas înapoi.El încremenește pe loc,cu o privire de parcă i s-ar fi frânt sufletul în două.Dar era imposibil așa ceva,căci dacă chiar ar fi avut un suflet,nu ne-ar fi părăsit niciodată pe mine și mama.

-Caroline,jur că n-am știut,se întoarce tata către soția lui.

Femeia a înghițit în sec,apoi a lăsat încet tava cu curcanul pe mobila de bucătărie.Spencer avea aceiași figură pe care o avea și tata,doar că toată atenția lui era acum asupra mea.

Vedeam în privirea lui vinovăție,iar faptul că îmi spusese de atâtea ori că ține la mine ca la o soră,nu era spusă doar așa,pentru că mă iubea.

Știa.Nemernicul știa.Și nu sa sinchisit să îmi spună.Oare și mama știa? De acea a fost atât de atașată de Spencer încă din prima zi? Iar ziua în care eu și Spencer ne-am cunoscut pentru prima oară,a fost și ea aranjată? Știa cine sunt atunci când ma văzut?

M-am înconjurat cu brațele,de parcă aș fi vrut să îmi creez un scut în jurul meu.Aveam prea multe gânduri,și nici măcar nu doarmeam.Eram trează mai mult ca oricând.Mi l-am imaginat de atâtea ori cum arată.Cum ar fi fost viața mea dacă nu ar fi plecat.

-Nu am vrut să știu nimic despre trecutul tău,Rupert,spune Caroline,iar glasul i se frânge,dar nu mi-am imaginat niciodată că ai fi în stare să îți părăsiți propriul copil.

-Caroline,nu înțelegi,este mult mai complicat de atât,nu am avut de ales,spune tata,luându-i mâinile între ale lui.

Nu ne-a ales pe noi.Nu ne va alege nici acum.De ce ar face-o? Era al naibii de fericit fără noi în viața lui.Ne lăsase în urmă,exact ca pe o amintire urâtă.

-Mereu avem de ales,își retrage mâinile dintre ale lui.

Privirea ei coboară în podea,rușinată,dar mama îl privea pe tata făra nicio privire în ochii.De parcă sufletul ia părăsit trupul atunci când la văzut aici,în casa noastră,după atâta timp.

Spencer ia aruncat o privire tatălui său,apoi a ieșit din bucătărie și a venit spre mine.Mi-a luat mâinile între ale lui,cu o privire disperată în ochii.

-Brigitte,încearcă să spună,dar nici măcar cuvintele nu îi ies pe gură.

M-am holbat la el secunde bune.Parcă nici nu l-aș cunoaște.Aveam un frate și era cel mai bun prieten al meu.Viața mea tocmai se mai dusese dracului puțin.

-Ce? Vrei să îmi spui că tu nu ai știut nimic,frățioare? spun printre dinți.

Spencer și-a ferit privirea de a mea pentru o clipă,a tras aer în piept și și-a ridicat capul,privindu-mă adânc în ochii.

-Te rog,ascultă-mă.Nu știam cum să îți spun.Mi-a fost teamă că,dacă vei afla adevărul,nu ai fi vrut să mă mai vezi vreodată.

Pot ierta multe,dar nu o greșeală atât de enormă.La dracu,nici eu nu aveam idee cum aș fi reacționat dacă mi-ar fi spus,dar în niciun caz bine,la cum mă cunosc.