Spune-mi cum să te distrug

CAP 17 - Un om,nu o jucărie stricată

Atunci când pierdem o persoană,amintirile cu ea ne vor rămâne mereu întipărite în minte.Dar atunci când acea persoană pleacă prea devreme din viața ta,nu îți oferă nimic care să te ajute să îți amintești de ea.

Nu îmi aduc prea multe aminte din noaptea aia.Știu doar cum sa terminat,dar nu și de unde a început cu adevărat.Cum am început ziua? Ce mi-a spus? De unde sa întors?

Am tot încercat să îmi reamintesc detaliile astea.N-am reușit.O parte din mine poate că nu vrea să își amintească,pentru că,alftel,va suferi și mai mult.

Ceva îmi blochează majoritatea amintirilor din ziua aia.Știu că nu luasem nimic,știu că eram complet trează,din pacate,ca de fiecare dată.
Atunci,ce dracului se întâmplase cu adevărat în ziua aia?

Abea pusesem piciorul în liceu când,lângă un anumit dulap de pe hol,un altar fusese făcut în amintirea cuiva.M-am holbat câteva secunde la el înainte să ma apropii.

Mi-am trecut degetele peste apțipilduri,peste ursuleți de pluș ce stăteau pe podea,peste bilețele cu mesaje frumoase și de dor,apoi peste poza fetei.

Arăta cam de vârsta mea.Păr roz,cu un zâmbet enorm pe buze,un chip blând.
Nu mi-am dat seama cine este până ce Jack nu a apărut lângă mine și a așezat pe podea un buchet de flori.

-Azi ar fi făcut 17 ani.Mie atât de dor de ea că simt că înnebunesc.

Nu știam ce naiba ar trebui să spun,așa că am ales să îl îmbrățișez.El mi-a răspuns la îmbrățișare și și-a lăsat bărbia pe umărul meu.Mi-a mângâiat spatele,ca de obicei,iar eu mi-am trecut degetele prin părul său.

-Îmi pare rău,este tot ce reușesc să spun.

Nu știam dacă îmi părea rau doar pentru Marny sau și pentru felul în care am dat-o în bară.

-Nu te-aș fi pus niciodată să alegi,îmi spune când ne desprindem din îmbrățișare.

Mi-a luat mâinile între ale lui și mi le-a sărutat.Mi-aș dori să îi pot lua cumva toată durerea asta din suflet,dar știam că nu aveam cum.

-Știu,aproape șoptesc.

-I-ar fi plăcut să te cunoască,zâmbește apre altarul ei.

-Și mie mi-ar fi placut să o cunosc.Sunt sigură că era la fel de încăpățânată ca și tine,campionule.

Gluma mea stupidă îl făcusem cumva să își scoată la iveală zâmbetul ăla tâmpit de care mi se făcuse dor fără să știu.

-Să nu renunți la el.

-La ce anume?

-La zâmbetul ăsta.

Mă trage în brațele lui și își lipește buzele de fruntea mea.Mi-am închis ochii și am tras aer în piept,de parcă voiam să rețin momentul ăsta cu orice preț.

Inima mea bătea nebunește și bătea așa doar din cauza lui.Nu a bătut niciodată pentru nimeni,așa cum bate pentru el.Cealaltă parte din mine,asta era el pentru mine.Am încercat să stau departe,să îl îndepărtez,dar n-am mai fost în stare să fac asta.

-Promit,îmi spune cu buzele încă lipite de fruntea mea.

Am zâmbit și i-am mângâiat obrazul.La dracu,reușise să mă facă să nu mă mai recunosc.Și cel mai ciudat lucru era că nici măcar nu îmi pasă.Mă șimțeam împăcată.Nu știu ce îmi făcea,dar speram să nu se oprească.

A dat să mă sărute,dar n-am mai apucat.Holul sa aglomerat,iar clopoțelul a început să sune.

-Jake,hai,o să întârziem,strigă cineva din echipa lui.