Spune-mi cum să te distrug

CAP 8 - Nemernici de bani gata

Trebuia să recunosc că restaurantul lui Ellis se schimbase mult de când am fost aici ultima dată.Obișnuiam să trec des pe aici atunci când se terminau orele.

Dar ceea ce nu se schimbase niciodată era faptul că mama muncea peste puteri și nu se plângea niciodată.Dacă aș fi avut bani,nu aș mai fi lăsat-o să lucreze în veci în locul ăsta.

Dacă ar mai intra aici,ar fi făcut-o în calitate de client și nu de angajat.
"Sea Moon" este singurul restaurant din locul ăsta care încă nu a dat faliment încă.Și doar pentru că familia Ellis este oarecum cunoscută printre rândul bucătarilor celebri din vreo câteva orașe mari.

Am văzut recenziile de pe internet.4/5 stele.Dar jur că,dacă aș fi avut puterea necesară,aș fi construit în locul afurisitului ăstuia de restaurant ceva de care oamenii chiar să aibe nevoie.

Ellis și fiul lui erau problema.Ellis,pentru că continuă să facă diferențe între angajați săi,iar nenorocitul ăla,pentru că continuă să pună ce este mai greu pe umeri mamei.

Am ignorat privirile celor care se uitau la mine atunci când am intrat în restaurant.Și erau multe,și neprietenoase,și nici dacă îmi pasă.

-Nemernici de bani gata,șuier,așezându-mi mai bine ghiozdanul pe umăr.

O sută de mirosuri diferite mi-au invadat simțurile atunci când am trecut pe lângă mesele lor.Am observat o sticlă de vin rose,care încă nu era desfăcută,iar tipul,unicul care stătea singur la masă,stătea aplecat,căutând cel mai probabil lingura sau furculița ce îi cazuse pe jos din neatenție.

Am trecut pe lângă masa lui și am șterpelit-o.Sunt singură că avea bani de o sticlă de vin mult mai decentă și mai scumpă.Nu mi-am întors privirea până ce nu am ajuns la bucătărie,locul unde se întâmpla toată "magia".

Tipul,confuz,se uită stânga - dreapta,chiar și sub masă,după prețioasa lui sticlă de vin.Colțul gurii mi se ridică într-un rânjet mic,restul gurii făcând la fel.

Și-a scărpinat ceafa și ia facut cu mâna chelnărului.Tipul a dat din cap în semn că înțelesese ce voia să îi aducă,din nou,apoi a dispărut printre mese.

Am împins ușa cu cotul și am intrat.Se pare că ajunsesem în pauza de masă a angajaților,căci bucătăria era complet goală.Am făcut câțiva pași pași prin bucătaria complet albă,uitandu-mă în jurul meu.

Ellis schimbase culoarea bucătariei și a mai mărit-o cu câțiva centimetri.Farfuriile murdare s-au strâns în chiuvetă și știam exact cine va rămâne diseară ca să le termine de spălat.Restul erau curate și asteptau ca mâncarea să fie servită pe ele.

Boluri cu condimente așteptau cuminți  pe blatul de bucatarie,iar pe aragaz nu era decât o oală goală.În stânga era cămara,plină ochii cu tot feluri de legume,fructe,brânzeturi și multe alte chestii.

Parcă mă aflam în restaurantul din Ratatouille.Am închis ușa din metal,iar ușa ce dădea în spatele restaurantului sa deschis și ea.

Speram să dau de mama,dar norocul meu este ghinionul altuia.Mike Ellis își terminase primul pauza de masă,dar după urmele de ruj rămase pe buze și pe gât,aș zice că mâncase altceva decât ceea ce îi pregătise Ellis pentru masă.

-Mikey! spun tare,de parcă aș revedea un vechi prieten.

Acesta închide,confuz,usa în urma lui,apoi în timp ce vine spre mine,își aranjează și șorțul înapoi pe el.

-Ne cunoșteam?

-Nu,dar putem face asta,dacă vrei.

Răspunsul meu la făcut sa rânjească,iar pe mine să mă apuce greața.