Spune-mi cum să te distrug

CAP 16 - Poți să mă urăști cât îți poftește inima

Halloweenul în state arăta altfel decât cel de acasă.Pur și simplu viu.Fără certuri,fără țipete,fără poliție.Doar distracție.Și atât de multe zâmbete încât mă făceau să mă încrunt,că nu puteam să fiu ca ei.Atât de fericiți,atât de copilăroși.

Mi-am lipit capul de ușa dulapului,cu brațele strânse la piept,holbându-mă la posterul enorm ce era agățat la intrare.Adolescenții au transformat liceul în propriul lor teren de joacă.De la niște zombie obișnuiți,pâna la personaje din benzi desenate și filme de groază.

N-am fost niciodată la colindat.Nici măcar nu m-am costumat.Fiecare Halloween mi-l petreceam în fața tv-ului.Mama făcea totul ca să mă înveselească.Dar pentru mine Halloweenul era o zi ca oricare alta.

Nici acum nu pot să spun ca sa schimbat mare lucru.Viața mea a luat-o o întorsătură ciudată atunci când l-am cunoscut pe Spencer.El a adus acel strop de culoare în viața mea.

Eram atât de pierdută printre gânduri  încât nici nu am observat când un braț mi-a înconjurat gâtul și și-a sprijinit bărbia de creștetul meu.

M-am agățat cu degetele de brațul lui și am strâns din ploape,pufnind pe nas.

-Încep să urăsc aparițiile astea de nicăieri.

I-am auzit surâsul în ureche și m-am rotit,ca să ajung cu fața la el.Chiar eram singura necostumată din liceul ăsta.Jake era costumat într-un jucător de fotbal zombie.Machiajul era făcut ca la carte.

-Aștept niște scuze,spune dintr-o dată.

-Pentru? întreb.

Încerca să pară supărat pe mine,dar nu îi ieșea.Nu aveam idee pentru ce ar trebui să îmi cer scuze,dar puteam să ghicesc la ce se referea.

Și-a trecut un braț de după talia mea și ma tras spre el,în văzul tuturor.Chiar dacă machiajul îl făcea aproape de nerecunoscut,numele și numărul de pe tricou îl dădeau cu ușurință de gol.

Mi-am simțit inima în gât și am dat să mă retrag de lângă el,dar nu ma lăsat.A început să zâmbească ca un idiot,și nici eu nu m-am putut abține să nu fac la fel.

-N-ai idee cât de mult te urăsc în momentul ăsta.

-Dacă ura față de mine te face să îmi zâmbești așa,poți să mă urăști cât îți poftește inima.

Îmi sărută scurt obrazul și mă eliberează.Mă dau puțin în spate,atât cât să nu mai fim atât de lipiți unul de altul.

-Îmi pare rău că m-am facut dispărută.

După discuția pe care am avut-o cu Tina despre el,am simțit că trebuie să îmi pun ordine în gânduri.Nu mai am puterea să stau departe de el.Îmi bate în piept.Îl simt în orice atingere nenorocită.

E unica persoană care a reușit să mă facă vreodată să zâmbesc cu adevărat.
Aproape că uitasem cum arată un zâmbet pe fața mea.

-Tina mi-a spus că ai vizit-o.

Bineînțeles că ia spus.

Dacă ea și Athena s-ar fi cunoscut,ar fi fost cele mai bune prietene.Fetele astea au o problemă cu a-și ține gura închisă.

-Și? Ți-a cerut deja să nu mă mai lași să mă apropii vreodată de ea?

-Și eu care ziceam că nu ai simțul umorului,rânjește drăcește,la doar câțiva centimetri de buzele mele.

-Dacă mă săruți,te pognesc,îl ameninț.

Mă sărută rapid pe frunte,dar nu se retrage.Rămâne cu aceiași privire intensă asupra mea și cu același rânjet drăcesc pe chip.