Obsesia primei priviri |J.JK|

Capitolul XI

Jungkook

Nici n-am putut dormi. Am stat pe banca din gradina casei ei. Am încercat să o sun, dar nu răspunde. Deja nu mai suportam să nu o văd. Mă urc în mașină și plec la Jiryong.

- Unde e Haebara?, spun, intrând enervat.
- Salut, Jungkook.
- De ce nu e la munca?
- Dar ce e cu curiozitatea asta?
- Știi bine.
- Ce e vina mea sa tu ai rănit-o?
- Ț-ția spus?
- Suntem prieteni. De ce sa nu-mi spună.
- Te rog spune-mi unde e.
- Nu vreau. Cred ca ți-ai dat seama ca am sentimente pentru ea și cred că tu ai la fel.
- Vezi ce deștept ești, spun uitându-mă la el furios.
- Ne cunoaștem și suntem și parteneri de afaceri, dar ce ține legat de dragostea mea fata de Haebara, o să lupt. O să fac totul ca să o am pentru mine.
- Ăsta se aplica și la mine. Poate tu o cunoști de mai mult timp, dar eu cu ea într-o luna am făcut mai multe decât ai făcut tu în nu stiu cât timp.
- Mhm... dar ai reușit să o dezamăgești.

Eram așa furios. Ma calcă pe nervi de-a binelea.

- Unde e?
- Și luat un mini concediu.
- Unde?
- În orașul natal, dar nu-ți spun care.
- Ești foarte prostuț. Ma scuzi, partenere, dar frumoasă mea Haebara s-a asigurat să-mi spună care e orasul ei natal. Vezi, și tu spuneai ca nu ne cunoaștem, spun, bătându-l ''prietenește'' pe umăr.

Ies din biroul lui și îl anunț pe Jimin că nu voi veni la munca 2-3 zile. Va fi el responsabil pentru tot. Îți sunt dator, prietene. Mi-am procurat un bilet de avion spre Busan. Era printre ultimele, fiindcă zborul era la 19:00 (acum e 14)
Pana la 17:00 l-am ajutat pe Jimin. Măcar un pic, apoi am plecat acasă și mi-am luat cu mine unele chestii de care voi avea nevoie și am plecat spre aeroport. Am ajuns peste aproximativ o oră. Am plecat acasă. Mama era uimită să mă vadă aici.

- Dragule, ce te aduce pe aici?
- Mia fost dor de tine. Cum mai ești? Te simți bine?
- Acum sunt mai bine. Piciorul nu-mi dă foarte mari bătăi de cap.
- Ăsta e bine. Nu cred ca dorești sa stai iarăși în spital.
- Dar măcar acolo te vedeam mai des...
- Mama, îmi cer iertare. Am multe lucruri pe cap de la o vreme și ma e și munca.
- Ce te preocupă, scumpule?, spune mama în timp ce ne așezăm pe canapeaua din sufragerie.
- Nimic. Doar munca.
- Te rog, pe mine nu mă poți minți.
- Mmm... bine. Este vorba despre o fată.
- Mi-am dat seama.
- Atunci de ce mai întrebat?
- Am vrut s-o spui tu. Și, ai suparat-o, nu?
- Mhmm... nu vrea sa vorbească cu mine.
- Merită durerea ta?
- Este cea mai minunata persoană pe care am întâlnit-o vreodată. O iubesc atât de mult încât nu pot sa o lase sa plece.
- Tu, Jeon Jungkook, băiatul care iubea toate fetele din liceu?
- Mamă, aceea sigur nu era iubire. Acum chiar o simt. Ne cunoaștem de aproape 2 luni, dar din prima privire știam ca e aleasa mea.
- Jungkook, mami îți dorește succes. Dar de ce ai venit aici? Doar pentru a vorbi cu mine?
- Defapt orașul ei natal tot e Busan. Să vezi câte coincidențe sunt între noi.
Știi ce-am aflat? Acum un an când am venit aici cu Jimin, ea a fost cu noi la mare. A făcut poze cu ea și am apărut și noi în ele.
- Universul chiar vă vrea împreună. Cred ca e cea potrivită.
- Așa e. Mulțumesc, mamă!, spun eu luând-o într-o îmbrățișare.
- Atunci lupta pentru dragostea ta.
- Așa voi face. Însă ce miroase asa frumos aici?, spun eu în timp ce ma scol de pe canapea și înaintez spre bucătărie.
- Am preparat bucatele tale preferate. Haide să mâncăm.

Haebara

E ora 21:34. Am încercat să mă culc astăzi mai devreme fiindcă m-am trezit foarte devreme astăzi. Nu pot. Gându îmi este doar la el. Vreau să-l iert atât de mult, dar mă cuprinde iarăși frica. Nu am curaj. Stau pe așternutul moale a patului și ma gândesc cum sa fac ca să îl pot ierta. Atunci chiar a reacționat impulsiv. Ma tot întreba de Jiryong. A fost furios. De ce? E g-gelos. Nu, nu pot sa cred. Doar cred ca e place de cineva, dar nu de mine. Acea postate încă tot îmi e în minte.

'' Destinul ne vrea împreună''. Asta îmi tot răsuna în cap. Mi-am luat telefonul de pe noptiera și am întrat pe contul lui. Priveam din nou acea poza ce părea foarte familiară.

- Sigur e făcută în Busan, spun eu în șoaptă.

Însă dintr-o data îmi aduc aminte de o poza pe care am făcut-o la mare. Întru în galerie și o cautam. Este același apus. Ma uit mai bine și în poza mea erau doi băieți ce stăteau pe plaja cu telefonul îndreptat spre soare.
Oh nu, Oh nu. E Jungkook. Nu se poate. Ce coincidență!!! Deci acesta e destinul. Asta înseamnă că... el ma place? DAAAA. O NU, nu trebuie. Eu sunt supărată pe el.
Îmi închid telefonul repede și ma ascund sub cearșafuri. Încep a tipa silențios, bătând cu picioarele în pat. Era fericită.
Aud cum se deschide ușa. Misul se apropie de mine și se așezase pe pat.
Eu ma așez în fund și ma uitam la el cu zâmbetul pe buze.

- Acum ești mai bine?, ma întreabă el cu zâmbetul pe buze.
- Foarte, spun îmbrățișându-l.
- Poți vorbi cu mine dacă vrei. Sunt aici pentru tine.
- Îmi place de cineva.
- E bine ceea ce faci?
- De asta îmi e frică. Trecutul m-a dezamăgit deja.
- Doar ai grijă.

- Știi, el chiar mă face să uit de trecut. Cu el voi creea un viitor mai bun.
Îi voi da o șansă. Prin acțiunile lui chiar îi părea rău. Poate a fost atunci o întâmplare care o să fac să nu să se mai repete.

(îmi cer scuze pentru greșelile de ortografie)