Obsesia primei priviri |J.JK|

Capitolul VIII

Jungkook

Simt ca le dorește așa cum le doresc și eu. Mă apropii, fiind hipnotizat de buzele ei, dar am uitat o chestie. Și în acel moment apare. Sunetul ușii a distrus totul. Haebara sare din brațele mele ca arsa. Jimin era în fața ușii și ne privea. Am uitat să-i spun ca Jimin va veni la mine că avem de discutat despre un proiect.

- Ămm... cred ca v-am deranjat.
- Oh nuu, spune Haebara.
-  Am uitat să te anunț. Astăzi Jimin o să mă ajute la un proiect. Cred că voi fi ocupat.
- Nu-i nimic. Doar fă-ți treaba. Eu cred ca voi pleca.
- Sigur?
- Normal. E muncă. E ok. Atunci... mă duc sa ma schimb de pijamale și apoi voi pleca.
- Ok

Părea tristă cand i-am spus ca voi fi ocupat. As fi vrut să-mi petrec timpul cu ea, dar...

- Șiii... vad ca merg bine lucrurile intre voi, spune Jimin.
- Avansăm.
- Tu ești conștient ca dacă nu veneam eu,   era sa fi fost mai bine?
- Poate, nu pare prea devreme?
- Tu o doreai din primele zile.
- Da, dar ea?
- Eu cred că s-a aprins deja focul în ea.
- Așa crezi?
- Jungkook, nu te recunosc. Tu, băiatul care erai in preajma multor fete în liceu și ele erau topite după tine, acum ești orb? Știai cum sa le faci ale tale.
- Da, dar aceea era altă poveste. Atunci eram prost. Doar mă jucam, dar asta e serios. Foarte serios.
- Atunci mai poți aștepta.
- Dar dacă o pierd? Știi bine că am concurență. Mai este și Jiryong.
- A da, el. Însă nu uita că Haebara nu-l place. Dacă voi sunteți doi, doar ea poate alege pe cine dorește și sigur tu vei câștiga bătălia.
- Ar fi bine.

În acel moment o zăresc pe Haebara ce coboară.

- Bine băieți atunci eu voi pleca. Paa
- Paa, spun ei la unison.

Haebara

Aș fi vrut să-mi petrec weekendul cu el, dar cred că munca e mai importantă.
Plec acasă și mă plictiseam. Am gătit ceva ca să mănânc la prânz, dar totuși, ma plictiseam. Era ora 12 și am primit un mesaj. Jiryong mi-a scris că e la spital și are nevoie de ceva. Ce a pățit?
Mi-a trimis adresa și am plecat să-i iau ceea ce are nevoie.
Am ajuns, el fiind cu mâna fracturată.

- Cum ai ajuns asa? spun eu.
- Am căzut.
- Cum? Ai băut, nu?
- Nuu, știu ca nu-ți place asta.
- Ții minte asta?
- Desigur. Țin minte când mi-ai spus asta.
- Mhm. Atunci?
- Mergeam si m-am impiedicat, sucindu-mi mâna.
- Dormeai mergând?
- Haebara, nu mă mai tachina.
- Data viitoare să ai grija, bine?
- Bine. Îți faci grija pentru mine?
- Ca un prieten, da.
- Poate fi și mai mult?
- Desigur că nu. Ești și seful meu.
- Ce e așa rău? Dragostea e dragoste. Nu consta în statut, înfățișare sau ani.
- Uite, nu aș vrea ceva mai mult. Pentru mine, prieteni e de ajuns.
- Dar pe mine m-ai întrebat?
- ...

În acel moment întra o infirmiera.

- Domnule Han, va rog să mă urmați. Doctorul te așteaptă.
- Atunci Jiryong, eu voi pleca.
- Nu, te rog, așteaptă. Vreau da iau prânzul cu tine. Voi veni repede. Doctorul doar trebuie să-mi verifice brațul.
- Mmm bine.

După 15 minute, a revenit.

- Mâine voi fi externat. O sa poți veni să mă ajuți? Știi că nu am pe nimeni.
- Bine, voi veni.
- Mulțumesc. Acum putem pleca să mâncăm?
- Desigur.

Lângă spital este un local unde mănânci ramen. Știu ca lui Jiryong îi place mult de aceea am plecat acolo.
Ne știm de mai mult de un an. El m-a ajutat să ajung în compania dată. Acum un an a devenit șeful meu, dar  până atunci era doar fiul șefului. După ce tatăl lui a decedat, el a a continuat conducerea firmei. La început ne înțelegeam bine, dar apoi a devenit tot mai ocupat. Eu fiind într-un alt departament, comunicam mai rar, dar apoi el m-a rugat să ma schimb într-un al departament, bineînțeles cu ajutorul lui. De la început ma simțeam prost pentru ceilalți. Cumva eu aveam privilegii fiind prietena lui. De aceea, mă făcea mai superioara pentru ceilalți, dar nu-mi plăcea deloc. S-a răcit între noi. Poate eu m-am îndepărtat, însă acum sunt foarte confuză.
Simt că e atras de mine însă nu simt la fel. Nu am simțit-o niciodată. Era doar un prieten apropiat. Ca un frate mai mare. O cunoaște și pe mama. Ei îi place de el și asta nu ma întristează. El nu are părinți. Mama lui a decedat când era mic dar tatăl lui a avut atac de cord. A rămas singur acum un an și mereu îmi spune că mă are doar pe mine. De aceea eu sunt aici cu el.

A sosit comanda și am început a manca.
Ma uitam la el ce încerca să țină bețișoarele cu stânga. Nu putea sa mănânce.

- Haebara, poți sa ma ajuți? Am încercat dar nu pot.

Mă așez pe  scaunul de lângă el și il hrăneam ca pe un bebeluș. După o oră, am plecat înapoi, în spital. Atunci când m-a rugat să-i aduc unele chestii, am trecut pe la el acasa si i-am luat laptopul (are o cheie de rezervă sub o piatră de lângă casă). L-am ajutat la terminarea unei diagrame apoi am plecat acasă.

Trec pe lângă casa lui Jungkook. Luminile erau aprinse.  Cred ca încă muncește. Am deschis ușa casei mele și de odată m-am tolănit pe canapea. Nu-mi era foame de aceea, după 20 de minute, mi-am făcut doar un ceai. Am plecat la balcon și priveam casa lui.

-Deja îmi lipsești, Jungkook.

E ciudat să spun asta, dar zilele fără el sunt ca nopțile fără somn.
M-am așezat pe leagănul suspendat care îl am fixat la balcon și priveam stelele.

- Mă va accepta, nu?

(îmi cer scuze pentru greșelile de ortografie)