𝓕𝓮𝓽𝓮𝓵𝓮 𝓬𝓾𝓶𝓲𝓷ț𝓲 𝓷𝓾 𝓪𝓾 𝓹𝓻𝓲𝓮𝓽𝓮𝓷𝓲 𝓷𝓮𝓫𝓾𝓷𝓲
A existat o perioadă liniștită a vieții mele, chiar înainte să cad de-a dreptul într-un gol mare plin de regrete și dezamăgiri. Lucrurile în viață se petrec brusc, însă nu m-aș fi așteptat ca drumul meu să fie presărat de atâtea obstacole. Gălăgia a început încă de la petrecerea aniversară a lui Asaf.
— Talia, nu crezi că e un pic prea pretențios și superficial? Adică, zic, e un ceas. E iubitul meu, primul chiar. Nu ar trebui, eu știu, să-i fac cadou ceva mai special? m-am chinuit să-mi țin telefonul la ureche, cât timp încercam să mă încalț în bocancii mei prăfuiți. Da, păi, nu e o alegere bună. Nu! Categoric nu! Asta cu lenjeria sexy nu e de mine. Ăh, cred că mai mult e de tine. Of, nu te-am făcut ușuratică. Ce? Când? Bine. Vorbim mai târziu. Du-te și distrează-te!
Am oftat extenuată, înghioldindu-mi telefonul în blugi, și am continuat să mă încalț. Urma să plec către apartamentul lui Asaf, pentru că organiza o petrecere în cinstea zilei sale de naștere. Nimic formal. Doar o adunătură de tineri adulți, petrecând cu multă bere din butoi.
— Măcar nu ești o cană urâtă cu poza noastră. Aia ar fi fost dezastruoasă, i-am spus cutiei, în care stătea nemișcat un ceas placat cu aur, destul de ieftin cât să mi-l permit.
Nu știam ce fel de așteptări avea Asaf de la mine. Nu eram împreună de foarte mult timp și de abia acum începeam să ne cunoaștem. De fapt, sinceră să fiu, nu puteam numi nici măcar trei lucruri care îi plac.
Dar într-o lume ca a noastră, trebuia să părem cuplul perfect. Trebuia să fim absolut plictisitori, trași la indigo, fără nici o identitate. Poate doar cea de pe Facebook, care stătea în milioanele de poze, care să denote că suntem o pereche de vis.
Am luat taxiul până la el, blestemând faptul că ai mei nu-și puteau permite să-mi cumpere o mașină, fie ea cât de mică. Aveam carnet. Îmi lipsea un autoturism. Ai mei încă-mi scoteau ochii pentru bicicleta cumpărată în clasa a șaptea.
Apartamentul lui Asaf era mare în comparație cu garsoniera mea și era totodată mobilat modern. Asta mă silea să-mi pun întrebări referitoare la situația materială a părinților săi. Căci ai mei nu și-ar fi putut permite vreodată să-mi ofere un astfel de imobil.
— Ai venit, Pandora mă întâmpină. În sfârșit văd o tipă normală, care nu se lasă prostită de atât testosteron. Intri acolo și o să vezi cât de leșinate pot fi. Iar ăia, indică spre grămada de băieți, gândesc cu testiculele.
Am zâmbit stânjenită, simțind mirosul evident de alcool din respirația sa. Mai mare mi-era mirarea că nu stâlcea câteva cuvinte. Avea, probabil, experiență în a se îmbăta. Spre deosebire de mine, care nu eram suficient de inițiată în arta băuturilor alcoolice și, slavă cerului, nici nu-mi doream să fiu.
— OK, am spus, ferindu-mă de îmbrățișarea sa. Te simți bine?
— Nu crezi că-s drăguță? lăcrimă pe umărul meu. Yassmin spune că am o bucă mai mare decât cealaltă. Nu vreau să am buci inegale!
— Nu ai, am asigurat-o. Fundul tău e perfect normal.
Deși, tehnic vorbind, nu te-am văzut niciodată din spate. Dar puteam să mint pentru a face pe cineva să se simtă apreciat. Chiar dacă nu conștientiza nici pe ce planetă se afla.
— Unde e Asaf? am întrebat obosită să o mai car pe Pandora pe umărul meu.
Era slăbuță, dar la naiba. Trebuia să mă duc la sală, ca să o sprijin minute întregi.
— E cu siamezul meu, începu să râdă.
— Mda. Mersi, cred.
Am așezat-o pe canapea și mi-am croit drum către celelalte camere. M-am oprit în dreptul dormitorului său, observându-l pe Sin cu sticla de vin în mână, privindu-și reflexia într-o oglindă de pe partea opusă. Prea narcisist?
— Ăh, am început reținută. Asaf e aici?
— Da. L-am ascuns sub pat, vorbi ironic, însă nu schiță niciun zâmbet.
Privirea lui era fixă și nu centrată asupra mea, iar asta îmi dădea de înțeles că ceva anume nu era în regulă. Sin era satisfăcut mai mereu de răspunsurile sale sarcastic de ingenioase și nu-și putea ascunde rânjetul atunci când punea pe cineva într-o lumină proastă. Uneori și ochii zâmbeau pentru el. Doar că acum era încruntat, înghițind în sec și strângând sticla de vin cu putere. Mă rugam să nu o spargă.
Nu știam nici dacă ar fi fost adecvat să-l întreb ce are, pentru că noi nu eram prieteni. Noi nu eram nimic. Nu mi-ar fi spus nici dacă aș fi insistat, iar mie nici nu trebuia să-mi pese. Doar că îmi păsa.
Aici greșeam mereu. Îmi păsa. Îmi păsase și în liceu, fără ca el să aibă habar. Îmi păsa și acum, tot la fel și probabil, ironic, îmi va păsa și în viitor. Nu mă puteam controla atunci când venea vorba despre el.
— Ești bine? am murmurat precaută, căutându-i privirea.
Dar nu am găsit-o. Era pierdută, rătăcită și îmbibată în tristețe.
M-am apropiat de el, sprijinindu-mă de comodă, ocolind o scrumieră plină de chiștoace. Sin nu se sinchisi să miște vreun mușchi, ignorându-mă total. Începeam să mă îngrijorez cu adevărat de starea sa. Îl cunoșteam de o grămadă de timp și nu-l văzusem așa vreodată.
— Ai idee unde e Asaf? am insistat asupra subiectului.
Pandora îmi spusese că este cu siamezul ei. Lucru pe care l-am interpretat ca fiind geamănul său, Sin.
Se ridică repede din pat, venind spre mine și poziționându-și mâinile de o parte și de alta a noptierei de care stăteam proptită. Se aplecă pentru a fi la același nivel, dându-mi posibilitatea să mă avânt în ochii săi roșii și mici. Era băut? Evident, Skye.
Mi-am ținut respirația, gândindu-mă la faptul că sticla aceea de vin nu era degeaba pe jumătate băută și că alcoolul putea fi răspunzător de starea sa bizară.
— De ce mă privești așa? m-a întrebat, făcându-mă confuză.
Problema sa consta în faptul că eu îl priveam? Era din ce în ce mai ciudat.
— Așa cum? l-am întrebat, încercând să nu las să mă afecteze distanța mică dintre noi doi.
În liceu râvnisem după asta, ca o adolescentă naivă. Acum știam că cu cât se apropia mai mult de mine, cu atât era mai periculos.
— Altfel, răspunse sec.
— Cred că ai băut cam mult, am dat să-l împing, dar mă apucă de braț.
— Ca și când m-ai cunoaște de o veșnicie. Ca și când ți-ar păsa de mine.
Mi-am ținut respirația, rugându-mă să nu mă fi recunoscut. Nu voiam o altă dramă în viața mea. Eram bine și fără Sin. El doar complica lucrurile, într-un mod pe care nu mi-l doream și dacă și-ar fi dat seama cine sunt, toată acea frustrare din trecut ar fi revenit.
— Nu-mi pasă de tine îndeajuns de mult încât să vreau să te cunosc, i-am replicat răutăcioasă, sperând să mă lase în pace.
Doar că strânsoarea lui a devenit mai puternică. Brațul deja începuse să-mi amorțească, iar, dacă m-aș fi uitat bine, aș fi găsit chiar și o vânătaie.
— Sunt beat, Skye. Dar nu prost, comentă. De fiecare dată când sunt în preajma ta, tu... Tu ești altfel.
— Altfel? Ce replică de agățat răsuflată, am chicotit fals.
S-a încruntat mai tare, lucru pe care nu-l înțelegeam. De ce făcea o scenă de acest gen deodată? Nu-i stătea în fire și sinceră să fiu nici nu știam ce dorea de la mine. Răspunsuri poate? Dar oare la ce?
— Dacă aș fi încercat să te agăț, te-aș fi sărutat, începu să stâlcească câteva cuvinte. Dar n-am făcut-o, pentru că eu, știi? Pentru că eu și Asaf suntem de nedespărțit și nu aș face nimic ca să distrug asta. Nu te-aș săruta.
L-am împins cu putere, fiind indignată la maxim. Cum își permitea?
— Cine ești tu să hotărăști dacă ai dreptul sau nu să mă săruți? Nu-ți aparțin.
Nu am făcut-o vreodată.
S-a uitat la mine resemnat, apoi a ieșit din cameră, pufnind mai mult pentru sine. Ce idiot! El credea că totul i se cuvine și că are dreptul de apartenență asupra tuturor. Mă mustram că am îngăduit să-mi placă în liceu și am realizat greșeala comisă de abia atunci când a început să iasă cu Talia. Dintre toate persoanele, a ieșit cu sora mea. Nu i-a păsat câtuși de puțin.
Sin nu-i frânsese numai ei inima. Ci și mie.
M-am tot fâstâcit prin apartament, răvășită de întreaga discuție cu Sin, până am ieșit pe balcon. Aparent Asaf deținea un imobil cu o priveliște superbă către orașul puternic luminat de felinare și de becuri aprinse. Am înaintat, dorind să mă sprijin de balustradă, dar m-am oprit la scurt timp după ce am văzut o siluetă în întuneric.
— Scuze, am murmurat stânjenită. N-am știut că e cineva aici.
Se întoarse lent către mine, sub privirea mea curioasă. Aveam în față un băiat brunet, înalt, cu părul până la umăr și cu o ușoară urmă de barbă, care-mi semăna puțin cu un Johnny Depp în tinerețe, atât de atrăgător și de masculin încât să mă facă să mă pierd câteva secunde. Doar că era de-a dreptul rigid în expresii și părea chiar mai neinteresat de mine decât era însuși Sin. Ceea ce era imposibil!
— Poți să rămâi, îmi spuse pe o tonalitate joasă. Nu-mi pasă.
Preț de câteva clipe am dezbătut dacă este mai bine să mă retrag sau să rămân. Mi-am întors privirea către încăperea apartamentului și l-am zărit pe Sin în preajma unei fete. Avea același zâmbet stupid, pe care îl folosea pentru a seduce pe cineva.
Sub nicio formă nu mă întorc acolo.
Am înaintat și mi-am plasat încet mâna pe balustrada balconului, privind orașul de sus. În seara aceasta, era extrem de agitat. Probabil așa era mereu, n-aveam habar. Știam doar că de unde veneam eu, lucrurile stăteau altfel. Era liniște și nimic notabil nu se întâmpla.
Sau dacă se întâmpla, îți schimba viața pentru totdeauna.
Tipul de lângă mine nu părea deloc dornic de a purta o discuție. Poate era mai bine așa. Aveam un iubit și pe lista mea cu atribuții pentru a fi o iubită model nu se încadra vorbitul cu străinii atrăgători. Chiar dacă chipul lor exprima foarte multă tristețe și singurătate.
— Hm, l-am auzit articulând.
Se întoarse spre mine și părea că mă analizează. Ochii lui erau osteniți și îngrădiți de întuneric.
— De obicei, fetele care apar aici pe neanunțate doresc să facă conversație. Ești prima care îmi respectă liniștea, îmi spuse detașat, bătând ritmul unei melodii alerte cu degetele pe balustradă.
— N-am venit aici pentru a purta o conversație, i-am mărturisit. Am venit să caut tăcerea de care aveam nevoie.
Îmi întorc privirea de pe conturul siluetei sale, către oraș și mă înclin puțin în față. În aceste zile agitate, îmi este greu să găsesc un echilibru între liniște și zgomot.
— Să știi că gălăgia este înșelătoare. Gândurile de obicei au răsunet, iar dacă sunt prezente pe un fundal gălăgios, nu-ți vor permite să le auzi, brunetul continuă să-și exprime punctul de vedere.
Mă surprindea. Era singurul băiat pe care l-am auzit vorbind despre lucruri cu adevărat intrigante. Oare să fie ăsta motivul pentru care alegem întotdeauna liniștea în detrimentul gălăgiei, atunci când suferim?
— Doar tăcerea mă face să simt ceva.
— Înțeleg ce vrei să spui, l-am întrerupt. Și totodată tăcerea este apăsătoare.
Pentru că mă făcea să mă gândesc la multe lucruri, printre care alegerile pe care le-am făcut până în prezent. Cu ele se năștea și regretul. Sau milioanele de scenarii a unor întâmplări deja petrecute. Întrebările „Dacă aș fi procedat altfel? și „Cum ar fi fost dacă?" nu-ți dădeau pace.
Viața, din păcate, nu era ca un film încât să o regizezi și să o reiei în mai multe duble, dacă nu a ieșit așa cum ți-ai fi dorit. Ea era permanentă.
N-am apucat să-mi continui ideea, căci ușa balconului se deschisese. Asaf mă privea acum surprins, cu un zâmbet ușor vag pe buze, iar eu pentru prima dată nu știam ce să fac. Dumnezeule! Cât de stânjenitoare erau zilele de naștere! Nici pe cele proprii nu le agream.
— La mulți ani, i-am spus sec, masându-mi mâna stângă.
— Mulțumesc, răspunse la fel.
Se apropie apoi de mine și mă trase într-o îmbrățișare. Măcar nu încerca să mă sărute. Nu știam de ce îmi impuneam mie anumite bariere față de el. Poate lipsa experienței era de vină. Sau poate că încă era prea devreme pentru mine să simt o atracție halucinantă către el.
Talia îmi spusese câteva lucruri despre relațiile ei. Întotdeauna punea accent pe așa zisa scânteie. Doar că între mine și Asaf lucrurile nu erau electrizante. Ci pur și simplu, eram noi. Fără artificii și scântei. Fără dorințe și fantezii. Doar noi. Nu cred că asta era neapărat ceva rău.
— Unde ai fost? l-am întrebat curioasă.
Înghiți în sec și afișă un zâmbet forțat.
— Ei bine, am fost să vorbesc cu părinții mei. Aici era gălăgie, așa că am căutat un loc mai discret. Nu voiam să le dau de înțeles că aș face ceva necorespunzător, îmi explică stresat. Am mai vorbit despre asta, despre ei. Religia le impune o anumită conduită.
Asaf era un indian provenit dintr-o familie tradiționalistă. Mă speria gândul că relația noastră putea deveni suficient de serioasă încât să mă prezinte lor. Eu eram modernă, creștină. Nu știam o iotă din limba lor și cu siguranță nu le memorasem zeii.
Un chicot ironic se auzi din partea străinului atrăgător.
— Oh, Yass, Asaf se întoarse către el. Nu te-am văzut aici.
— Evident.
Iubitul meu își scărpină ceafa, incapabil să mai spună ceva. Era o tensiune ciudată între ei și nu știam de ce. Se cunoșteau, de asta eram sigură, pentru că altfel străinul nu ar mai fi fost aici.
— Yassmin? Ea este iubita mea, Skye, mă prezentă.
Yassmin? Ce fel de nume feminizat era acesta?
— Iubită? repetă prins în gânduri. Firește. Iubită.
Brunetul dădu să plece, dar Asaf îl opri imediat strângându-l de braț.
— Yass, îl atenționă. Vorbește cu mine, frate.
— Nu vrei să știi ce gândesc.
— Ba vreau.
Mă simțeam cumva în plus. Nu înțelegeam această reacție la auzul faptului că eu și Asaf avem o relație. Până și Sin a fost un pic mai receptiv.
— Nu credeam că o să decazi atât de mult, îi spuse, fără urmă de compasiune în glas. Le faci jocurile părinților tăi, când susții că te-ai săturat să fii controlat și învârtit ca un titrez, după bunul loc plac. Iar faptul că o înlocuiești atât de devreme, mă face să cred că ție nu ți-a păsat de cele întâmplate anul trecut.
— Skye nu este alegerea părinților mei. Este alegerea mea, iar eu aș fi foarte fericit, dacă m-ați susține. Ea nu este responsabilă pentru cele întâmplate în trecut, Yass.
Brunetul aruncă o privire spre mine, plină de răcoare și indiferență. Dacă acum câteva momente i se păream agreabilă, acum parcă voia să mă omoare. Nu mai spuse nimic și plecă, lăsându-l pe Asaf prins în gânduri.
— Asta a fost ciudat, am murmurat mai mult pentru mine.
— El e Yassmin. E unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, împreună cu Pandora și Sin, se așeză pe mini șezlongul dispus pe balcon.
— Ciudați prieteni ai. Simt că nu mă pot apropia de niciunul, îi dezvălui tristă.
— Da. Nu cred că vei putea face asta, spuse aerian. Nu cred că te vei putea integra în grupul nostru.
— Oh.
Nu mă așteptam la un astfel de răspuns din partea lui! Brusc mi se părea de-a dreptul nepoliticos.
— Cred că ar fi mai bine să pleci.
— Poftim? am sărit ca arsă.
— Dacă vrei, îți pot chema un taxi. Te voi suna când ajungi acasă, îmi zâmbi fals. Nu interpreta prea mult lucrurile, Skye. Ești o persoană foarte importantă pentru mine și voi face în așa fel încât să mă împart între tine și ei.
— Mă dai afară? am pufnit amuzată. Nu-mi vine să cred așa ceva! După ce că îmi spui atâtea bazaconii, mai ai pretenția să vorbești cu mine la telefon? Nu așa funcționează, Asaf. Caută-mă când ai lucrurile în ordine.
Am dat să plec, dar mi-am amintit de cadoul său stupid. M-am întors și i l-am aruncat la picioare, fără niciun regret. Niciodată nu avusesem parte de o asemenea umilire.
— La mulți ani! i-am urat și am făcut cale întoarsă.
L-am auzit cum strigă după mine, dar nu m-am oprit. Inteligent din partea mea ar fi să mă îndepărtez de grupul lor definitiv.