—Ai de gând să spui ceva? zic eu uitându-mă confuză la fața pictată a lui Jayce, în timp ce mă legăna pe o melodie cam nepotrivită pentru acest dans.
Oftă pentru câteva secunde, apoi înghiții în sec, evitându-mi privirea.
—Nu te înțeleg deloc, adaug vrând să îmi scot mâna din strânsoarea lui, dar își încleștă degetele mai tare.
—Poți să taci pentru două minute? Încerc să îmi pun gândurile în ordine, zise el uitându-se chiorâș la mine.
—N-am de gând să stau aici și să fiu carne de tun pentru Stella, zic și dau să plec pentru a doua oară, doar ca el mă prinde de mână și mă învârte, aducându-mă mult prea aproape de el. Mirosul de mosc îmi invadă nările, iar în mâinile mele simțeam niște furnicături ciudate.
—Am început cu stângul, știu, spuse el fără să mă bage în seamă. Și îmi pare rău pentru necazurile create.De asemenea, Stella nu o să îți facă rău. Dar trebuie să înțelegi că ai de pierdut dacă stai în jurul nostru, în jurul meu.
—Uite, Jayce, nu îmi pasă absolut deloc. Ce ai făcut pană acum mi-a creat confuzie totală, nu îmi zici ce se întâmplă cu tine, ceilalți vor să mă țină departe de prostiile tale, dar e cam târziu, nu crezi?
—Ce vrei să spui?
—Știu prea multe și știu că și tu știi, spun eu. Te-am avertizat în seara meciului despre băiatul ăla, iar el a dispărut brusc?
Jayce se opri în loc, dându-mi drumul la mâini.Orice furnicături simțisem, dispăruseră toate atunci când se uită urât la mine, aproape cu dezgust.
—Crezi că am de a face cu dispariția lui?spune el, cu un licăr în ochi.
Avea o privire ciudată, de parcă ar fi fost cea mai onestă persoană din încăpere și l-aș fi acuzat de crimă. De parcă nu se aștepta să îi zic așa ceva, de parcă era rănit de cuvintele mele.
—Nu știu ce să cred! De ce ne-ar chema directoarea la ea, de ce m-ar avertiza în legătură cu voi?
—Dintre toate persoanele, fix tu ar trebui să realizezi că eu nu vreau să fac rău!spuse el ieșind de pe ringul de dans.
—Dintre toate persoanele, fix tu ar trebui să realizezi că îmi ești cel mai mare rău! îi răstălmăcesc propoziția, trecând pe lângă el și lăsându-l în urmă.
Ies din sala de sport în fugă, pentru că nu vreau să mai vină nimeni după mine. Voiam să fiu singură.
Am inspirat aerul rece al nopții, încercând să fac ca nodul din gât să dispară.De ce se mai chinuia Jayce să își ceară scuze?Nu îl mai înțelegeam deloc, era imposibil să ții pasul cu el.M-am îndepărtat de intrarea principală, căci fumul de țigară ce venea de la un grup de elevi mă făcea să tușesc neîncetat și părul meu se îmbâcsea repede de la mirosul neplăcut de tutun.Pașii mei călcau fără sens pe asfaltul uscat al parcării, la fel cum gândurile alergau prin mintea mea, căutând răspunsuri.
Dacă făcea asta cu un scop ascuns? Voia să știe că secretele lui erau în siguranță? Nu spusesem nimănui despre ce văzusem, despre ce făcuse el. Nimănui din afara grupului, căci era clar că ceilalți din grup știau ce se întâmpla cu el.
Văzusem ceva ce nu trebuia. Văzusem ce era Jayce cu adevărat, chiar dacă nu știam cum să numesc acest lucru.De aceea mă menaja, ca ceilalți să nu afle, să nu afle orașul adevărul? Oricum nu aș fi zis nimănui, voiam adevărul doar pentru mine, pentru pacea mea interioară.
Brusc, o rafală de vând rece ca gheața mă făcu să mă cutremur. Mi-am înfășurat brațele în jurul corpului meu, dar dârdâitul se amplifica. Simțeam curentul cum îmi învăluia pielea dezgolită , iar cu un icnet scurt m-am oprit. Nu realizasem ce tare mă îndepărtasem, dar mă aflam la marginea parcării, lângă terenul de sport și pădure. Mirosul de plante și umezeală era mult mai proeminent aici, iar mașinile mai puține. Era întuneric, noapte, iar mintea îmi juca feste, căci auzisem foșnete dincolo de gardul de plasă al școlii. Am scuturat din cap, dar corpul meu se încordă când se auzi din nou, mult mai aproape.
— Ieși afară, nu e amuzant!zic eu oprindu-mă.
Nu se auzi nimic, nici cel mai mic zgomot, dar mă simțeam urmărită, ca o gazelă într-o savană plină de lei care stau la pândă.
— Arată-te, lașule!zic cu buza tremurândă, de la frig sau de la frică poate.
Voiam să fiu puternică, dar ceva îmi spunea că ar trebui să fiu precaută. Instinctul nu mă dezamăgise până acum de multe ori.
— Whaaaaaahahahaa!se auzi o voce din spatele meu, făcându-mă să tresar.În spatele meu se afla o versiune mult mai mică a contelui Dracula, cu colți de plastic supradimensionați, ochi roșii de la lentile, corp scheletic acoperit de o capă neagră cu interior stacojiu.Fața fusese pictată în alb, dar acesta se estompase din cauza transpirației excesive a băiatului.
— Am venit să îți sug sângele!spuse el cu vocea mult prea groasă pentru felul în care arăta.
— Cară-te, Colț, spun eu râzând și îndepărtându-mă.
— Un dans, domniță?spuse el apropiindu-se, înconjurând o mașină pentru a se apropia de mine.Se legăna foarte mult, dar vorbea destul de coerent. Mirosul de alcool era ușor sesizabil, dar nu voiam să am de a face cu un mort beat.
— Nu mersi, zic și privesc peste umărul lui, văzând cum o siluetă cu păr argintiu ca razele lunii se apropia. Aiden mergea calm, îndreptându-se spre mine.
— Bine, bine, pricep, prietenul tău fioros nu o să mă lase, doar zi-i să nu mai bălească de parcă sunt o bucată de carne, zise băiatul și făcu câțiva pași în spate, apoi plecă fără să se mai uite în spate la mine.
M-am încruntat, gândindu-mă că el nici nu l-a văzut pe Aiden venind, iar el nu arăta fioros.
Apoi am auzit.
Era un zgomot enervant, ca atunci când unghiile scrâșnesc pe tablă, când metalul lovește marmura. Un respirat greoi și ascuțit, sufocant.Mirosul era mai îngrozitor ca ultima oară când îl simțisem, prima oară, în pădure — a putreziciune și a gunoi, un miros dulceag acrișor, care îmi provocă un reflux instantaneu pe care mi l-am oprit, cu palmele duse la gură. Aiden se apropia, iar fața lui nu mai era veselă, mai degrabă uimită și nervoasă. Venea încet, chiar dacă distanța până la mine era mică, dar călca grijuliu pe lângă mașinile din parcare.
Am făcut un pas în față, precaută, apoi m-am întors încet pe vârfuri. Atunci l-am văzut mai aproape și cu greu am putut să nu urlu la vederea lui.Creatura care aproape îl omorâse pe Dean în pădure era lângă mine, emanând un miros de putreziciune din cauză că era rănită.Două găuri în pieptul negru și murdar luceau, cicatrizate, dar păreau că nu se pot vindeca de tot.Din ele curgea un fel de puroi sau sânge, de un verde crud și bolnav. Lichidul negru pe care îl avea pe corp era cenușiu acum, probabil semn că era slăbit. Ochii oblici și galbeni ce mă urmăreau atent de după firele încâlcite de noroi, iar inima mea renunțase să mai bată.M-am cutremurat când fălcile i s-au încordat și când gura i s-a deschis, lăsând un zgomot inuman să iasă, ca un mârâit a unui câine.
În momentul acela am știu că nu am scăpare, căci brațele lui uriașe s-au întins după mine, prinzându-mi gâtul. Mă simțeam ca și cum îmi va frânge gâtul în două ca la o găină mică și fragilă. Ghiarele lui mult prea lungi și ascuțite îmi zârgiau pielea, iar durerea se amplifică atunci când vârfurile îmi străpunseră pielea. Mi-am dus palmele la gât, încercând să slăbesc strânsoarea, dar creatura nu părea să mă bage în seamă. Rămâneam fără aer, iar corpul meu se zbătea la propriu când picioarele mele au ajuns în aer; încercam să trag aer pe nas, pe gură, dar refuza să intre, iar plămânii mei urmau să cedeze.Nu mai reușeam să scot nici un zgomot pe gură, iar în curând lupta urma să se sfârșească. Urma să mor uitându-mă la cea mai urâtă creatură pe care o văzusem vreodată. Îmi zâmbea malefic, cu dinții ei ascuțiți și plini de tartru la vedere, cu bale scurgându-se printre ei.
Vederea mi se încețoșă, dar am putut vedea lumina care îl lovi pe monstru.Fusese atât de puternică încât îmi dăduse drumul, iar eu căzusem la pământ, lovindu-mă brutal de asfalt. Gemând, mi-am dus mâinile la gât.Am tresărit când am simțit durere și când palmele s-au umplut de un lichid cald, stacojiu, dar și de sângele creaturii, negru și verde.Apoi, ca prin vis, Aiden se izbi în creatură cu toată forța lui, amândoi ricoșând în gardul de plasă care se rupse la jumătate, cedând. Era o luptă continuă, iar creatura păru să cedeze, rămânând la pământ. Aiden se ridică în picioare, își aranjă costumul, apoi se întoarse repede către mine.
—Ești bine?
M-am blocat, aproape uitând să mai respir. Ochii îi sclipeau în noapte, ca două cristale de un albastru de gheață, apoi lumina din ei dispăru. Făcu câțiva pași mari spre mine, iar eu am tresărit când a întins mâna să mă ridice.
— Genevieve, sunt Aiden, spune el calm și rar.Nu o să îți fac nici un rău.
M-am uitat în ochii lui, cât de sinceri erau, cât de sinceri fuseseră cu mine. M-am tras mai în spate, lăsând o distanță între el și mine, iar în cele din urmă, am întins mâna. În același timp, ochii mei s-au mărit când creatura s-a ridicat, iar din câteva mișcări și urlete sugrumate, a ajuns lângă noi. Aiden fuse aruncat la zece metri depărtare, pielea lui sângerând din cauza ghiarelor creaturii. S-a ridicat în picioare, s-a uitat la mine, apoi am putut să îi citesc pe buze "Fugi!".
Nesigură pe propriile picioare, am început să alerg spre sala de sport.De fiecare dată când piciorul meu lovea pământul, o durere sfâșietoare se pornea până în vârful capului.Dar am continuat.Nu puteam să mă opresc sau să mă gândesc la ce se întâmpla. Adrenalina îmi pompa prin vene, iar muzica petrecerii nu putea să oprească sunetul inimii mele pompând sânge atât de repede.
Spre fericirea mea, sângele și vânătaia pe care probabil le aveam pe gât făceau parte din decor pentru ceilalți. Am căutat cu privirea pe cineva cunoscut, dar nu era nimeni în jur. Am încercat să strig după ajutor, dar nu ieșise decât un șuierat slab, iar durerea se amplifică în zona gâtului.
Încercam din răsputeri să nu mă gândesc la ce e mai rău, dar imaginea unui Aiden trântit la pământ de o creatură hidoasă și puternică mă făcu să lăcrimez.Pulsul îmi creștea periculos, iar când fusesem apucată de umeri, aproape că mi se oprise inima.
—Vieve? Vieve, ce e cu tine? spuse Hayley îngrijorată.Ăsta e sânge? spuse ea tremurând, apoi o strigă pe Arden, disperată.
Aparent, țipetele ei erau mult mai puternice, căci Arden apăru imediat lângă noi, iar Jayce se apropie de undeva de lângă vestiare. La vederea mea, acesta înlemni, șocat, iar privirea lui întunecată îmi urmării sângele ce se scurse de pe gât pe haine, pe zgârieturile de pe mâini căpătate atunci când creatura îmi dăduse drumul.
—Unde e Aiden? întrebă Arden panicată, căutându-l cu privirea.
—A-afarăă...peric...hhh...ol, încer eu să zic și le arăt direcția de unde venisem.
***
Nu știam cum de puteam să mai merg, dar am reușit să îi aduc pe Jayce și pe fete în locul unde fusesem atacată. Aiden și creatura erau de negăsit, dar făcuseră ravagii.Două mașini erau îmbibate cu sânge de-al bestiei, care sfârâia pe metalul lor, iar un miros cadaveric stagna în aer.
— Merg după ei, încercați să faceți curat și aveti grijă de ea, bine?spuse Jayce poruncitor.
—Nu merge singur, idiotule, s-ar putea să fie destul de mare, spuse Hayley care se apropie și analiză sângele creaturii de pe asfalt.
—E rănit, iar noi suntem doi, spuse Jayce, dând să plece. Își dezbrăcă sacoul și papionul de oase, suflecându-și mânecile cămășii.
—Hayley are dreptate, aprobă Arden, e periculos!
—De asta stați aici!spuse el și dispăru prin gaura din gard, în pădurea întunecată.
Mă ridic stergându-mi ochii murdari de dermatograf și fără să mă gândesc de două ori, fug pe unde a dispărut, cu Hayley și Arden pe urmele mele, încercând să mă oprească. Era șansa mea să aflu ce era Jayce cu adevărat. Și să încerc să îl scot pe Aiden viu de aici, căci dacă nu mă salva pe mine, nu se ajungea aici.
Îl urmăresc printre copacii deși o vreme, cu crengile lovindu-se de fața mea, și de picioarele înfrigurate, dar nu mă opresc. Aud un urlet de durere, iar inima îmi stă în loc. Aiden era la pământ înjurând de mama focului, cu costumul îmbibat în sânge roșiatic și verde. Scuipa sânge, dar încerca să se ridice de parcă nu fusese aruncat de la o distanță imposibilă. Creatura se pregătea pentru un nou atac, când Jayce a luat-o la goană, lovind-o cu un pumn în spate.
Mi s-a tăiat respirația când am văzut venele negre apărând din nou, iar în jurul pumnului său apărând o lumină purpurie, întunecată, aproape magică.Când creatura fu lovită, aceasta urlă, izbindu-se de un copac destul de rezistent, dar care se crăpă la mijloc. Aiden se ridică, stergându-și sângele de la gură cu mâneca, apoi, luând o creangă veche, uscată și rupta de pe jos, o înfipse în mijlocul pieptului creaturii, cu un zgomot de nedescris, de parcă îi rupsese coloana, sfârtecase organele creaturii, iar apoi se înfipse în lemnul copacului.
Mi-am dus mâna la gură când ochii galbeni ai creaturii se măriseră, apoi pleoapele căzură peste ei, semn că inima încetă să îi mai bată.
Am icnit când am auzit pași în spate, Hayley și Arden grăbindu-se să ajungă la Aiden, îngrijorate
— Aiden, ești bine?spuse Arden.
— Nemaipomenit, surioară, spuse el, scuipând niște sânge.
— Te-a atacat o creatură, idiotule!Îți are de glume?se răsti Hayley la el.
— Mă vindec, spuse el calm.Dar cred că avem ceva de explicat, spune și se uită la mine.
Toate perechile de ochi erau îndreptate către mine.Am simțit cum pielea mă mănâncă, iar un nod în stomac mi se forma.
— Genevieve, ești bine, ești în siguranță, spune Arden.
— E în stare de șoc, spune Aiden.
— Nu mai spune, i-o aruncă Hayley care încercă să se apropie.
Când făcu un pas înainte, m-am încordat, apoi am făcut un pas înapoi, aproape împiedicându-mă de niște crengi putrede.
— Nu ai de ce să te temi acum, continuă ea, sub privirile celorlalți.
—N-nu..., încep eu dar nu pot să scot nici un cuvânt coerent.
Ceea ce văzusem era imposibil, șocant și terifiant.
— Băieți, avem o problemă, spuse Arden deodată, luându-mă de mână și părând că vrea să mă protejeze cu corpul ei. Pălăria de vrăjitoare dispăruse, lăsând locul unei culori de alb cu reflexii purpurii, la fel ca rochia ei.
M-am uitat la ea, ca un animal speriat, apoi i-am urmărit privirea către copacul rupt care era ...gol.
Buza a început să îmi tremure, apoi senzația de frică a apărut din nou.Hayley se uita panicată la mine, în timp ce Aiden și Jayce priveau în jurul lor, gata să atace.
— Să nu vă mișcați!spuse cineva, dar nu mi-am putut da seama cine.Eram prea obosită și prea speriată. Toți formară un cerc, în jurul meu, așteptând.
Era foarte liniște.Nici muzica de la liceu nu se mai auzea, nici păsările nopții, nici măcar cum respiram noi cinci.Era de parcă întreaga pădure știa ce urmează să se întâmple.
Apoi, am auzit ceva în spatele meu, ca o adiere de vânt, ca un fluture în zbor.Era aproape insesizabil.Dar nu am așteptat să văd dacă se mai aude încă o dată. M-am lăsat la pământ fix când Jayce se izbi de creatura care se aruncă fix în fața lui, aruncându-se câțiva metri depărtare de noi.Picioarele mi s-au pus în mișcare înainte ca Hayley să țipe să fug, iar eu am luat-o la goană în adâncul pădurii, cu Arden pe urmele mele. Nu auzeam decât un vâjâit pe lângă urechile mele, bătăile inimii și frunzele uscate de sub tenișii mei.
Cu coada ochiului am văzut-o pe Arden alergând de parcă zboară, iar în spate nu mi-am permis să mă uit, căci auzeam urletul creaturii și pașii ei grei. Ce n-aș fi dat să fie doar un coșmar!
Îi auzeam pe ceilalți cum țipau, iar apoi Hayley trecu în fața mea, alergând mai tare ca mine, ca mai apoi să facă stânga împrejur și să alerge spre mine.
— Nu te opri din alergat!țipă ea, iar eu am privit-o speriată, căci distanța dintre noi se mărea.
Brusc se aruncă în aer, făcând un salt pe deasupra mea.Mi-am ferit capul de frica unui impact nedorit, dar ea căzu la pâmânt într-un genunchi și din palmele ei răsării o floare de foc spre creatura care nu mai avu timp să se ferească. Am simțit miros de gunoi ars, ca mai apoi urletele creaturii să îmi străpungă oasele.
Spre oroarea mea și a celorlalți, creatura, plină de flăcări, se avântă peste Hayley și alergă spre mine. Locul unde ghiarele ei îmi intraseră în piele mă ustura, iar pielea sfârâia.Mă durea atât de tare, căci lacrimile îmi curgeau neîncetat, iar privirea mi se încețoșa, dar continuam să alerg. Vedeam în fața mea o ruină, ca o boltă din piatră acoperită de iederă, iar după, un pod, tot din piatră, care ducea pe partea cealaltă a unei prăpastii sau a unui râu.
— Jayce, prăpastia!urlă Aiden.
— Nu o să poată să treacă, îl acoperi Arden, care alerga pe lângă mine, încercând să mă ajungă.
M-am forțat și mai tare să ajung acolo.Nu știam de ce, dar simșeam că e un loc sigur, unde nimic rău nu mi se mai poate întâmpla.
— Genevieve, oprește-te!urlă Jayce mult mai aproape decât mă așteptam, făcându-mă să tresar atunci când m-a prins de mână.
Dar era prea târziu să încetinim.Mă aflam deja foarte aproape de boltă, iar mâna mea transpirată îi scapa dintre degete, așa că am făcut o mișcare bruscă, chiar când creatura se afla în spatele meu, zgâriniindu-mi spatele cu ghiarele ei: am ademenit-o pe marginea prăpastiei, iar când vru să mă apuce cu toate membrele ei, Jayce mă prinse cu ambele mâini de braț, trăgându-mă spre el în ultima secundă.
Corpul meu a cedat, picioarele mele renunțând să mai miște. Jayce și-a încleștat brațele în jurul meu, iar apoi ne-am izbit amândoi de piatra rece. Am gemut de durere, acolo unde Jayce mă ținuse strâns, dar căderea îmi fusese atenuată de corpul lui care era cald. Urechea mea stătea în dreptul inimii lui, care gonea la fel de tare ca a mea. Îl auzeam respirând zgomotos, iar pieptul lui se ridica și se lăsa în jos foarte repede, la fel ca al meu.
— Cum de a putut să treacă?îl întrebă Hayley pe Aiden, venind spre noi să ne ajute.
— Nu am cea mai vagă idee, îi răspunse el.Oamenii nu pot trece podul spre lumea asta, îi răspunse el.
— A trecut cu Jayce, spuse Arden.Poate are legătură cu asta, iar noi nu ne-am dat seama, spuse privind peste pod, în prăpastia unde căzuse bestia.
Mă simțeam extenuată, iar singura mea priveliste era fața lui Jayce care era îndreptată spre a mea. Mă privea uimit, contrariat și un rânjet îi juca pe fața murdară.
—Dacă nu te prindeam? spuse el încruntat.
—M-ai prins, spun eu încetișor și greoi.
M-am ridicat apoi, scrâșnind de durere din dinți, iar cu ajutorul lui Aiden am putut să mă rezem de corpul lui. Arătam toți îngrozitor, murdari, plini de sângele acelei creaturi, de transpirație și noroi.
—Und-de suntem?zic eu încercând să îmi curăț gâtul care mă durea, privind pădurea care părea mai bătrână, mai magică, neatinsă de oameni, veche și liniștită.
—Acasă, spuse Arden, luându-mă de o mână. Sau cum scrie în cărțile străvechi, Grădinile din Ravenswood.
******
needitat
AM ZIS EU CA POSTEZ HAHAHA AM 3200 DE CUVINTE ce gluma buna cu "scriu capitole mai mici bla bla bla"
sper ca va place, doamne ajuta trecem si de hopul asta si acum incepe actiunea adevarata hahaha abia astept sa va citesc parerile pup