-Cine e Taylor ăsta? îl întreb pe fratele meu, după ce îmi arată biroul.
-Un angajat. De ce? Ce treabă ai cu el?
-Întrebam doar. Cum ți se pare?
-E de treabă, știe multe.
Da, chiar știe multe, gândesc eu. De unde știe de Carter? „Îmi cer scuze pentru alaltăieri dimineață, nu ar fi trebuit să îți vorbesc așa". Tocmai când mă pregăteam să îi accept scuzele, a continuat: „În fine, nu a fost chiar așa grav, doar nu ai iubit. La urma urmei Carter e mort, nu-i așa?".
-Ești ok? mă întreabă Rye.
-Da, sunt ok. Mă gândeam la...
-La ce?
-Cât e ceasul?
-Doișpe fără un sfert.
-Deja?! Trebuie să mă întâlnesc cu Cynthia în cincisprezece minute! Scuze, trebuie să plec. Super biroul! Ne vedem acasă!
Îl pup pe obraz și ies grăbită din clădire, merg acasă să îmi schimb hainele și ajung la prietena mea cu zece minute întârziere, din cauza traficului. Atunci când mă vede, mă îmbrățișează strâns și țopăie entuziasmată.
-Credeam că nu mai ajungi!
-Scuze, nu vrei să știi ce aglomerat e prin oraș...
-Important e că ești aici! Vino, mor de nerăbdare să îți povestesc!
Mă trage după ea până în sufragerie, aproape mă obligă să iau loc, îmi aduce un pahar cu apă și se așează lângă mine. Trage aer în piept și spune:
-EușiBlakesuntemîmpreună!
-Poftim? o întreb eu. N-am înțeles.
-Eu și cu Blake... suntem împreună!
-Poftim?! exclam eu, punând paharul pe masă pentru a nu risca să îl vărs.
-Nu-mi spune că de data asta nu ai înțeles!
-Cred că am înțeles chiar prea bine! Cum adică sunteți împreună?
-Zău așa, Calypso, de parcă n-ai ști ce înseamnă „a fi împreună cu cineva"!
-Wow, eu... sunt surprinsă. Da, chiar foarte surprinsă. În fine, felicitări! Mă bucur pentru voi!
-Mulțumesc! strigă ea și mă îmbrățișează din nou. Trebuia să-ți fi spus mai repede, dar ai fost ocupată în ultimele două zile și...
-Sunteți împreună de două zile?!
-Da, dar am impresia că sunt cu el de când mă știu.
Încep să râd; nu am mai văzut-o niciodată atât de îndrăgostită.
-Hai, dă-i drumul, îi spun. Vreau toate detaliile.
După ce îmi povestește cum în cursul după-amiezei de sâmbătă Blake a invitat-o la film, au luat cina împreună, apoi s-au plimbat prin parc până la lăsarea întunericului, încheind ieșirea cu un sărut și mărturisirea sentimentelor unul față de celălalt, Cynthia face o mică pauză și mă privește zâmbitoare.
-Și tu?
-Eu ce?
-Cum a fost noaptea cu Damian? Petrecerea?
-De unde știi că am înnoptat cu el? Ah, da, evident, ți-a spus Blake.
-Credea că știu deja. E incredibil câte ni s-au întâmplat în ultimele patruzeci și opt de ore!
-Ai dreptate, mormăi eu și îmi amintesc din nou cuvintele lui Taylor.
-Deci?
Îi spun întreaga poveste, începând cu plecarea după sticlele de vin și terminând cu ce s-a petrecut azi când am fost la firmă.
-Wright? Nu cunosc niciun Taylor Wright, dar deja pare antipatic!
-Nu înțeleg! De unde știe de Carter?
-Hai să fim serioși, tot orașul știa de voi.
-Mai puțin Damian și Blake, spun eu zâmbind. În fine, e un idiot!
-Mai mare decât Damian? mă întreabă ea râzând.
-Da, imaginează-ți că se poate și mai rău de atât!
-Ce simți pentru el?
-Pentru Taylor? întreb eu mirată.
-Evident că nu! Știi deja la cine mă refer!
-Pentru Damian? Nimic, suntem doar prieteni. Mă rog, un fel de prieteni.
-Ești sigură?
Dau afirmativ din cap și Cynthia abandonează subiectul. Mai stăm de vorbă o vreme, apoi o duc cu mașina la cafenea, ocazie cu care îl avertizez pe Blake că dacă îmi rănește prietena, nu o să mă uite toată viața.
Mă întorc acasă și constat că nu e nimeni aici, deși în mod normal Rye trebuia să fi ajuns. Ar trebui să-i spun că Taylor e șoferul tâmpit? Sau despre modul în care mi-a vorbit? Presupun că dacă voi face asta, fratele meu nu se va putea abține și mai devreme sau mai târziu s-ar isca un scandal între cei doi, iar asta le-ar putea afecta relația pe care o au la firmă. Cynthia are dreptate, Taylor a locuit aici până acum doi ani, iar șansele să fi știut de relația mea sunt destul de mari. Mai mult ca sigur a aflat de moartea lui Carter de la știri. Carter... mi-e atât de dor de el...
Încep să mă întreb dacă faptul că l-am întâlnit pe Damian acum trei săptămâni m-a determinat să mă gândesc atât de des și de intens la Carter. Tresar atunci când ușa de la intrare se deschide brusc și Rye își anunță sosirea.
-Cum a fost azi? îl întreb eu din capul scărilor, în timp ce el se descalță.
-Bine, trebuie să mă acomodez cu noul birou. Abia aștept să fac un duș, e groaznic de cald afară!
Îl privesc amuzată cum își dă jos sacoul și începe să urce scările. Se oprește în dreptul meu și bagă mâna în buzunarul de la pantaloni.
-Poftim, spune el și îmi întinde o cheie. E de la birou.
-Ce să fac cu ea?
-E a ta. Practic, e biroul nostru.
-O poți păstra, nu prea cred că o să mă duc de una singură acolo.
-Bine.
Pune piciorul pe următoarea treaptă, dar îl prind de braț și îl opresc. Știam că lui Rye îi place să se dea cu parfum, dar astăzi cred că a făcut abuz.
-Ți-ai scăpat toată sticla de parfum pe tine? îl întreb eu amuzată.
-Nu, de ce?
-Am simțit mirosul de dinainte să ajungi lângă mine!
-Și asta e rău?
-Nu, doar că... te-ai parfumat cam tare.
-Mă duc la duș, spune el dând din umeri.
-Stai!
-Ce mai e?!
-Cred că o să păstrez cheia totuși.
Bagă din nou mâna în buzunar și mi-o întinde puțin iritat, iar eu îi mulțumesc și îl las în pace. Merg în sufragerie și mirosul de parfum mă urmărește și aici. Dumnezeule, cât parfum a folosit omul ăsta?! Oricât de mult mi-ar plăcea parfumurile bărbătești, mirosul e mult prea puternic, așa că deschid un geam. Fratele meu sigur îmi ascunde ceva...
Îmi aud telefonul sunând și oftez. Iar trebuie să urc scările! Până ajung la el se oprește și, după cum mă așteptam, Cynthia e cea care mă caută. O sun înapoi și îmi răspunde aproape instant.
-Hei, ce faci?
-Pe acasă, îi răspund. Tu?
-Sunt cu Blake, pe stradă. Voiam să te întreb... ai planuri diseară?
-Nu cred. De ce?
-Vărul lui Blake dă o petrecere și ne-a invitat și pe noi. Vrei să vii?
-Nu știu ce să zic, eu nu sunt invitată și nu vreau să vă încurc, mai bine te distrezi cu Blake.
-Prostii, a spus că putem aduce pe oricine! Și nu ne încurci, chiar vreau să vii, altfel nu te-aș fi sunat!
-Damian va fi și el acolo?
-Probabil. Deci?
-Păi...
-Te rog!
-Bine, o să vin. Pentru tine. Dar dacă nu mă simt bine, plec.
-Așa să fie! Mulțumesc! Să-ți iei costum de baie, e petrecere la piscină! E bine dacă venim să te luăm la opt fără un sfert?
-Prefer să merg cu mașina mea. Trimite-mi adresa și ne vedem acolo la opt.
-Perfect! Pe mai târziu!
Nu putea să îmi spună că e o petrecere la piscină înainte să accept?! Ultimul lucru pe care îl vreau este să fiu văzută în costum de baie de cine știe ce ciudați în călduri. Sper că Damian nu va fi acolo, altfel o să plec imediat ce ajung!
Sunt foarte nehotărâtă dacă să îmi iau costumul de baie cu mine sau nu și în cele din urmă decid să îl iau pe mine, urmând să îmi dezbrac blugii și tricoul doar dacă voi simți o dorință nemaipomenită de a intra în apă. Îmi anunț părinții că ies și că nu știu exact la ce oră mă voi întoarce, dar că nu e nevoie să își facă griji, apoi urc la volan și citesc încă o dată adresa pe care mi-a dat-o Cynthia.
Parchez în fața unei vile și de cum ies din mașină, pot auzi muzica dată destul de tare. Mă mir că vecinii suportă gălăgia asta... Mă întâlnesc cu Cynthia și cu Blake în fața porții și vărul acestuia din urmă vine să ne deschidă.
-Bine ați venit! spune el și dă mâna cu Blake. Mike, încântat de cunoștință, îi spune el Cynthiei. Vărul meu e foarte norocos să aibă așa o iubită! Tu trebuie să fii Calypso! spune el, mutându-și privirea asupra mea. Da, și despre tine am auzit câte ceva. Urmați-mă.
În afară de culoarea părului, cei doi seamănă atât de bine, încât ar putea fi frați gemeni. Mike ne conduce în curtea din spate, unde vedem o piscină imensă, câțiva adolescenți, multe șezlonguri și și mai multe sticle cu băutură.
-Ați ajuns printre primii. Cu ce vă servesc?
-Ai ceva fără alcool? întreabă Blake. De data asta sunt cu mașina.
-Mă duc să văd. Tu, Calypso?
-La fel.
-Și tu conduci?
-Da, normal.
-Nu cunosc prea multe fete care să conducă. Majoritatea tipelor pe care le știu au picat examenul, șoptește el. Mă duc în casă după sucuri, revin imediat. Blake, primește-i tu pe cei care sosesc în lipsa mea!
Blake se îndreaptă spre curtea din față, iar eu și Cynthia privim în jurul nostru.
-Locul ăsta e superb! spune ea cu gura căscată.
-E imensă curtea, comentez eu.
-Vii în piscină?
-Poate mai târziu, spun eu cercetând persoanele prezente.
Constat că Damian nu e aici și răsuflu ușurată pentru moment. Sper să nu vină deloc.
-Cum de ai vrut să vin? îmi întreb prietena curioasă.
-Blake mi-a sugerat să te chem. Cred că și-a dat seama că ador compania ta.
-Nu sunt cea mai bună companie la o petrecere, dar drăguț din partea lui.
-Așa-i? E atât de dulce! Uite, se întoarce Mike!
Mike pune sticlele de suc pe masă și merge să își salute invitații proaspăt sosiți.
-Scumpule, Damian vine și el? îl întreabă Cynthia pe Blake.
-Așa cred. Nu a fost un da categoric, dar presupun că va veni.
Cu siguranță, în acest caz, voi rămâne cu hainele pe mine.
-Hei, Blake, strigă Mike, uite cine a venit!
-Taylor! face Blake destul de entuziasmat. Cât timp a trecut!
Eu și Cynthia ne uităm una la alta șocate.
-Nu-mi spune că el e tipul, îmi șoptește ea.
-Chiar el, răspund eu înghițind în sec.
-Iubita mea, Cynthia, o prezintă Blake, și...
-Calypso! spune Taylor.
-Vă cunoașteți? A, da, firma! Uitasem!
Mai târziu, Blake ne explică faptul că „Taylor e un tip de treabă, Damian e doar invidios pe el", iar eu și Cynthia începem să ne întrebăm ce înseamnă „un tip de treabă" pentru băieți.
Din fericire, Damian nu își face apariția și deja a trecut o oră de când mă aflu aici. Încep să mă simt puțin ciudat că stau cu Cynthia și Blake, așa că îi las singuri câteva minute, sub pretextul că am nevoie la baie. Blake îmi explică pe unde trebuie să o iau și intru în casa pustie. Muzica de afară se aude destul de tare, precum și gălăgia provocată de vocile tuturor. Evident, nu am nevoie la baie, așa că încep să cercetez sufrageria cu privirea pentru a trage de timp.
-Ce faci aici singură?
Vocea lui Taylor mă face să tresar și mă întorc spre el, cu o expresie nu foarte prietenoasă. Decid să îl ignor și o iau către toaletă.
-Baia de jos e ocupată, îmi spune el, sprijinit de un perete. Mai este una la etaj. A doua ușă pe dreapta.
Presupun că e singurul loc în care pot fi singură pentru câteva minute, așa că o iau pe scări și mă opresc în fața ușii indicate. Caut un întrerupător, însă nu îl găsesc. Probabil nu toată lumea are întrerupătorul de la baie în exteriorul încăperii. Sau poate în casa asta au becuri cu senzor, nu m-aș mira să fie așa.
Deschid ușa larg și fac un pas înainte, dar mă opresc brusc și fac ochii mari. Aici nu e o baie, ci un dormitor, iar eu am intrat peste cineva, și nu peste oricine – peste Damian și Serena!
Cei doi sunt în picioare, pe punctul de a se săruta, dar când mă văd, se despart brusc și își îndreaptă capetele spre mine.
-Scuze, spun eu repede și închid ușa, coborând în fugă scările.
Ies în curte și îi spun Cynthiei că s-a ivit ceva urgent și trebuie să plec, îl salut rapid pe Mike și alerg până la mașina mea, cu ochii deja umezi. Îl aud pe Damian strigându-mi numele și calc accelerația, lăsând vila și gălăgia în urmă. Imaginea celor doi atât de apropiați, pe punctul de a se săruta, îmi revine în minte și lacrimi încep să îmi curgă pe obraji. Nu îmi explic de ce m-a deranjat atât de tare să văd asta, însă știu sigur că acum am un sentiment foarte ciudat și o dispoziție proastă. A fost un șoc mult prea mare, credeam că Damian nu voia să o mai vadă pe Serena. Damian e băiat! îmi spun eu. Cât de proastă am fost încât să cred că ar renunța să o mai vadă doar pentru că s-a luat de mine! Nu pot să cred că am fost atât de naivă! Rye m-a avertizat, probabil că el a bănuit asta tot timpul! Trebuia să fiu mai atentă, trebuia să mă gândesc la asta! De cât timp erau în dormitorul ăla? Nu i-am văzut pe niciunul din ei sosind, ar fi putut fi acolo de dinainte să ajung eu la petrecere. Dacă aș fi deschis ușa câteva minute mai târziu, i-aș fi găsit în pat? Ce situație jenantă! Mă simt foarte prost că am dat buzna așa, dar în același timp mă simt și mai rău din cauza a ceea ce am văzut. De ce m-a afectat atât de tare încât să încep să plâng?
Conduc cu viteză mică pe străzile pustii, ștergându-mă din când în când la ochi. Nu m-am mai simțit așa niciodată. Parchez în fața casei și îmi șterg fața înainte a de ieși din mașină. Nu văd lumină, deci ai mei ar trebui să doarmă. Intru în liniște și urc la etaj, unde mă lovesc de Rye, care tocmai iese din baie.
-Scuze, șoptesc eu.
-Ce faci acasă așa devreme?!
-Sunt obosită, răspund eu, încercând să păstrez un ton normal.
-Uită-te la mine.
Îmi păstrez privirea în pământ și Rye îmi ridică bărbia. Mă uit rapid în altă parte, dar ochii îmi sunt din nou inundați de lacrimi. Mă trage în dormitorul său și îmi face semn să mă așez pe pat.
-Hai, descarcă-te și după vorbim.
Încerc să mă abțin, dar nu îmi pot opri lacrimile și izbucnesc de-a binelea în plâns. Rye îmi întinde un șervețel și îmi aduce un pahar cu apă, însă în loc să mă calmez, încep să suspin și să sughit.
-Cineva sau ceva te-a supărat foarte tare, constată el.
Așteaptă răbdător până când mi se opresc lacrimile, apoi mă îmbrățișează protector.
-Vrei să îmi povestești?
Telefonul începe să îmi sune și îl scot rapid din buzunar, oprindu-i sonorul. E Cynthia, dar nu pot să îi răspund în starea asta.
-Vrei să îi răspund eu?
Clatin din cap și pun telefonul pe pat, cu ecranul în jos.
-Rye... cum te-ai simți dacă ai intra peste o prietenă și un tip și i-ai vedea sărutându-se?
-Depinde de ipostaza în care i-aș vedea.
-Era decentă.
-Păi, aș fi puțin jenat, dar nu m-ar afecta prea tare, având în vedere că era un simplu sărut. De ce, ai intrat peste Cynthia și iubitul ei?
-Sincer, aș fi preferat asta.
-Atunci? Și te rog frumos să nu îmi spui că ăsta e motivul pentru care plângi în halul ăsta!
-Nu, bineînțeles că nu! mint eu. Plâng pentru că m-am gândit la Carter.
-Ai intrat peste Damian, nu-i așa?
-Și Serena...
-Pe mine nu mă poți minți, ăsta e adevăratul motiv pentru care plângi.
-Ba nu!
-Serios? De asta ai vrut să afli cum m-aș simți eu într-o situație de genul, pentru că nu e normal să plângi din cauza asta! Decât dacă...
-Decât dacă? îl întreb eu ridicând privirea.
-Oh, Calypso, oftează el așezându-se lângă mine, nu-mi place s-o spun, dar... îl placi.
-Poftim?! Nu e adevărat!
-Poate că nu vrei să recunoști, dar mi-am dat seama că începi să ai sentimente pentru el de ceva timp.
-Ba nu! Spui prostii! Am fost doar șocată, știi că eu și Serena...
-Uită-te la mine și spune-mi că lucrurile ar fi stat altfel dacă era o altă fată în locul ei.
Privesc în jos și mototolesc șervețelul din mâini. Aș minți dacă aș spune asta. Dar chiar îl plac?
-E imposibil, spun eu. Nu se poate să îl plac.
-Din păcate nu noi alegem de cine ne îndrăgostim.
-Mă simt oribil.
-Sunt aici, spune el și mă mângâie pe spate. Mereu voi fi. Îmi pare rău că suferi, dar poate e mai bine așa. O să treci peste în curând, vei vedea.
-Mă duc la culcare.
-Noapte bună! Mâine dimineață vei fi mai bine.
Pășesc în camera mea și mă schimb în pijamale. Mă așez pe pat și îmi duc mâna la gât, pipăind lănțișorul. Îl plac... Îl plac și nici măcar nu mi-am dat seama. L-am trădat pe Carter, deși am jurat în fața mormântului său că el va rămâne mereu singurul băiat din inima mea. Serena mereu mi-a făcut probleme, dar de data asta se pare că nu e vina ei. E vina mea, căci am fost naivă și nu am știut să îmi controlez sentimentele. Ah, Carter, m-am lăsat dusă de val în seara zilei mele de naștere și în dimineața următoare, iar acum sufăr pentru un alt băiat! Mă urăsc pentru asta, ți-am pătat amintirea și mi-am încălcat promisiuni și jurăminte de când a apărut Damian în viața mea!
Refuz să accept că îmi place de Damian, dar ochii mei continuă să lăcrimeze, iar eu să suspin. Am deja o mulțime de apeluri pierdute și mesaje de la Cynthia și de la Damian, dar nu vreau să vorbesc cu nimeni. Trebuie să îl uit pe Damian neapărat. Nu am fost capabilă să fac asta când mi-am propus prima dată, dar acum o voi face, trebuie să pot.