Ce îngâmfată! Mă ofer să o ajut și ea mă face de râs!
-Se pare că nu e atât de luată pe cât crezi, îmi răspunde Taylor zâmbind. Nu, nu te obosi să îmi arăți masa, am văzut-o deja.
Strâng din dinți și mă duc după Calypso. Știam eu că tipul cu mașina de azi dimineață mi se părea cunoscut! Cum de nu mi-am dat seama?!
-Ce crezi că faci? o întreb pe Calypso atunci când ajung suficient de aproape de ea.
-Ai vreo problemă cu sora mea? mă întreabă Rye.
-Pot vorbi cu ea între patru ochi?
-E ocupată.
Ocupată?! Stă cu spatele la mine și nu face nimic! Nu insist pentru a nu provoca un scandal. Ar fi ultimul lucru de care am nevoie în acest moment...
Mă întorc la masă, unde îi găsesc pe părinții mei prezentându-l pe Taylor soților Quinn. Am zis cumva prezentându-l? Am greșit, lăudându-l!
-Și ai de gând să te întorci în America? îl întreabă domnul Quinn.
-Nu, am revenit definitiv în țară.
-Ce veste minunată! exclamă mama. Sper că vei dori să lucrezi din nou la firma noastră.
-Cu cea mai mare plăcere.
-Taylor e cel mai tânăr angajat pe care l-a avut și îl are firma, explică tata.
-Serios? face tatăl lui Calypso.
-Avea douăzeci și doi de ani când l-am angajat.
Îmi dreg glasul, dar nimeni în afară de Taylor nu pare să observe, iar el mă privește cu superioritate. Și eu am tot douăzeci și doi de ani și putem spune că lucrez la firmă! Cu ce e el mai special decât mine?
-Câți ani ai acum, dacă nu te superi? întreabă doamna Quinn.
-Douăzeci și șapte. Apropo, sunteți sublimă, se vede de la cine a moștenit fiica dumneavoastră frumusețea nemărginită!
Îmi dau ochii peste cap, în timp ce mama lui Calypso răspunde încântată complimentului. Taylor face asta numai ca să mă enerveze și din păcate îi iese foarte bine!
O oră mai târziu, o văd pe Calypso pe terasă și ies afară la ea.
-Te deranjez? o întreb, sprijinindu-mă de o balustradă în timp ce ea clatină din cap. Scuze pentru mai devreme, am crezut că nu vrei să dansezi cu Taylor.
-Ce te face să crezi că aș vrea să dansez cu tine, în schimb? mă întreabă ea zâmbind.
Nu sunt obișnuit să îmi cer scuze și pe lângă asta, Calypso mă mai face și să mă simt prost! Sunt deja destul de nervos, așa că încerc să o tachinez pentru a mă destinde puțin. Chiar îmi place să fac asta...
-Ai dreptate, data viitoare o să te întreb de față cu părinții, ca să nu poți refuza.
-N-o face, spune ea pe un ton calm, fără să mă privească.
-Nu știi să dansezi? o întreb eu, uimit de faptul că se ferește de dans cu orice preț.
-Ba da, știu. Dar nu-mi place.
-Asta e imposibil!
-E chiar foarte posibil, îmi răspunde ea zâmbindu-mi.
-Mai cunoști vreo fată căreia să nu îi placă dansul? Chiar și tu dansai în club!
-Ai înțeles greșit. Nu-mi place dansul în doi.
-Ok, spun eu derutat. Te pot întreba de ce?
-Poți.
Îmi zâmbește într-un mod ciudat. Are energie și se simte mai bine decât se simțea mai devreme, iar asta mă bucură și mă neliniștește în același timp.
-Las-o baltă, probabil și eu aș vrea să fiu lăsat în pace dacă aș fi în locul tău.
Pun pariu că nu vrea ca un alt băiat să o atingă sau să danseze cu ea, așa că renunț la întrebare pentru a nu-i aminti de Carter și a-i strica starea.
-Care e faza cu Taylor? Nu mi-ai spus că îl cunoști.
-E un idiot, spun eu puțin iritat că până și Calypso îl aduce în discuție. A lucrat pentru părinții mei timp de trei ani, apoi a fost plecat timp de doi în America. Acum se pare că s-a întors și nu vrea să mai plece. Mă mir că nu l-am recunoscut de dimineață.
-Nu îți prea place, constată ea.
-Nu îl suport. E extrem de plin de el și... sincer să fiu, îl invidiez. Părinții mei îi acordă mai multă atenție decât mie, au încredere în el și îl ridică în slăvi. Câteodată am impresia că ar prefera să îi lase lui firma, nu mie.
-Îmi pare rău, spune ea și mă privește adânc în ochi. Trebuie să fie aiurea.
-Putem spune că mereu am fost într-o competiție. Acum știi de ce i-am spus că ești luată.
-Orgoliul, spune ea dând ochii peste cap. Da, știu foarte bine cum sunteți voi, băieții.
De fapt, treaba cu orgoliul e parțial adevărată. Nu am dat acel răspuns doar pentru Taylor, l-am dat deoarece este ceea ce mi-aș dori să se întâmple. Îmi doresc nespus să vină o zi în care să le spun altor tipi să stea departe, căci e luată, e a mea. Presupun că mai am mult de așteptat până în acea zi...
-Mersi că m-ai ascultat, spun eu, neștiind cum altcumva să rup tăcerea ce s-a așternut între noi.
-N-ai pentru ce. Îți datoram asta.
Are dreptate, era și timpul să afle și ea ceva despre mine. Am fost atât de obsedat să aflu informații despre ea, încât am uitat să îi arăt cum sunt eu, pentru a mă putea apropia de ea.
-Te distrezi?
-Ți se pare că mă distrez? mă întreabă ea, ușor plictisită, iar eu clatin din cap.
-Vino cu mine, atunci!
-Unde? zice ea tresărind și întorcându-se către mine.
-Nu știu, dar hai să plecăm!
-Nu, Damian, nu putem! Ar fi urât din partea noastră.
-Preferi să stai aici, temându-te că vei fi invitată la dans?
-Evident că nu. Scuze, i-am promis lui Rye că nu plec nicăieri. Eu mă duc înăuntru. Vii?
Dau din cap că nu și rămân afară, privind cerul senin. Iar m-am lăsat purtat de val! Probabil ne-am fi distrat dacă ar fi acceptat, însă ne-am fi dezamăgit părinții.
Sunt nevoit să îl suport pe Taylor tot restul petrecerii și îmi vine să îl iau la bătaie de fiecare dată când vorbește cu Calypso. Nu mai reușesc să rămân singur cu ea și probabil că asta contribuie la starea mea de nervi, iar când se apropie ora plecării, mă îmbrățișează scurt și își ia la revedere. Evident, Taylor se bagă și el și o îmbrățișează, apoi îmi zâmbește malițios și în scurt timp pleacă și el. Răsuflu ușurat când văd sala goală și abia aștept să mă așez în pat și să mă odihnesc.
După o noapte lungă, în care m-am gândit la tot ce s-a întâmplat de când am plecat cu Calypso pentru a lua vin, mă ridic din pat cu o dispoziție destul de bună, știind că e duminică și tot ce am de făcut este să mă relaxez. Cobor la parter, încă indecis ce să servesc la micul dejun, când aud râsete venind din sufragerie. O iau într-acolo și din momentul în care ajung în prag și îl văd pe Taylor stând la masă alături de părinții mei, întreaga dispoziție mi se duce naibii și eu mă abțin să nu înjur cu voce tare. Taylor, în casa mea, la masă cu părinții mei, pe locul meu, luând micul dejun?! Așa ceva nu accept!
-Bună dimineața! mă salută mama, moment în care tata și Taylor își întorc capul spre mine.
Dacă îi voi răspunde, mă tem că tonul meu nu va fi unul adecvat, așa că tac și mă întorc în dormitor, voi cere să mi se aducă micul dejun aici.
Cinci minute mai târziu, aud o bătaie ușoară în ușă și nu am niciun dubiu că e mama. Îi deschid și o las să intre, închizând ușa înapoi.
-Ai pățit ceva? mă întreabă ea serioasă.
-N-am nimic.
-Damian, pe mine nu mă poți minți!
-Nu te mint, sunt bine. Nu-ți face griji. Taylor e încă aici?
-Da, suntem încă la masă. Vino și tu!
-N-am chef, poate mai târziu.
Nu spune nimic și se îndreaptă către ușă, conștientă că am ceva și că orice insistență de-a ei mă va irita cu siguranță.
-Ai văzut prima pagină a ziarului? mă întreabă ea, apoi iese din cameră.
Îmi iau telefonul de pe pat și intru rapid pe internet. Suntem pe prima pagină?! Privesc poza cu mine și părinții mei, însoțită de alte fotografii mai mici în care apărem și alături de soții Quinn și de un text pe care nu am răbdare să îl citesc. Mă uit la Calypso câteva minute, imaginându-mi că într-o bună zi va fi a mea, apoi închid telefonul și revin la realitate. Decid să mă alătur la masa din sufragerie, pentru a nu-i face jocul lui Taylor și, spre mirarea mea, acesta pleacă imediat. Din partea mea, să plece și să nu se mai întoarcă! Simpla lui prezență mă enervează la maxim și am nevoie să vorbesc cu cineva pentru a mă calma.
-Chiar s-a întors? mă întreabă Blake, după ce ajung la el acasă.
-Din păcate.
-Lasă, o să scapi repede de el, firma e aproape în mâinile tale.
-Nu e numai asta. Părinții mei îl văd ca pe un fiu! Azi-dimineață...
Telefonul lui Blake începe să sune și mă opresc, pentru a-l lăsa să răspundă.
-A ajuns Cynthia, îmi spune el. Scuze, nu m-ai anunțat că vii, altfel îi spuneam să vină mai târziu.
-E în regulă.
Blake se duce să îi deschidă poarta, iar după ce fata pășește înăuntru și îl îmbrățișează, cei doi se sărută. Rămân cu gura căscată.
-Damian! Nu știam că ești și tu aici! spune ea. Puteam să vin mai târziu, iubitule, i se adresează prietenului meu.
-Voi doi... voi doi sunteți împreună? întreb eu, poate puțin prea surprins.
-Am multe să îți povestesc, îmi spune Blake. Da, suntem împreună.
Sunt prieteni de o săptămână și deja sunt iubiți?! Cât mi-aș dori să-mi fie și mie atât de ușor să o cuceresc pe Calypso!
-Să vă țină! spun eu, neștiind dacă ar trebui să mă bucur sau nu.
-Se vede că aveți de vorbit, spune blonda. Mă duc până la un magazin și revin.
Îl pupă pe obraz, apoi iese în stradă.
-Cum să nu-mi spui că ai iubită?!
-Calmează-te, urma să îți spun! Suntem împreună doar de alaltăieri. Ieri ai fost ocupat, așa că nu ți-am scris și azi voiam să îți zic!
-Sincer, nu mă așteptam.
-A fost destul de brusc totul.
-Cel puțin de acum încolo nu o să te mai văd înconjurat de fete! râd eu.
-Ai dreptate. Spune-mi ce aveai de spus când a sunat telefonul.
-Ah, e vorba de Taylor...
Îi povestesc despre noaptea din pădure și felul în care Taylor i-a vorbit lui Calypso, apoi îi fac o scurtă descriere a petrecerii, îi arăt pozele din ziar și în final îmi exprim sentimentele față de „cel mai tânăr angajat al firmei".
Blake mă ascultă și îmi pune întrebări, majoritatea despre Calypso, apoi îmi povestește despre el și noua lui iubită.
Luni dimineață, ajung la firmă la ora șapte, pentru a fi sigur că sunt primul. Tata îmi zâmbește mulțumit atunci când mă vede și mă cheamă în biroul său.
-Am o surpriză pentru tine! îmi spune el entuziasmat.
O surpriză? Pentru mine? Așa ceva mai rar!
-Ce este? îl întreb eu, încercând să îmi ascund uimirea.
-Vino cu mine.
Se ridică de pe scaunul de la birou și iese din încăpere, traversează coridorul și se oprește în fața unei uși. Se dă la o parte din fața mea și îmi face semn să mă apropii. Ajung suficient de aproape pentru a citi literele de pe plăcuța de la intrare și rămân uimit. De ce e numele meu pe ușă?!
Pășesc înăuntru și constat că mă aflu într-un birou asemănător cu al tatei, dar mai mic. Privesc în jur și fac ochii mari.
-E al meu?
Tata aprobă din cap și eu îi mulțumesc, zâmbind larg.
-Îți place?
-E perfect!
-Mă bucur, spune el și îmi strânge mâna. La ora zece avem ședință.
-Am înțeles.
Mă lasă singur în noul meu birou și primul lucru pe care îl fac este să mă trântesc pe canapea, mulțumit că mi se acordă atenția cuvenită și că de acum încolo nu va mai trebui să împart biroul cu tata atunci când suntem amândoi la firmă. Inspectez camera cu atenție și pornesc laptopul de pe birou, e nou-nouț. Zece minute mai târziu, sună telefonul de pe birou și eu îi răspund secretarei.
-Domnul Wright dorește să vă vadă, spune ea pe un ton serios, lipsit de inflexiuni.
Categoric nu mă așteptam la asta, dar accept să îl primesc, nerăbdător să îi văd expresia când va intra aici. Ușa se deschide imediat și Taylor își face apariția cu un dosar în mână. Mă prefac ocupat cu ceva la calculator și ridic privirea doar atunci când aud ușa închizându-se.
-Tatăl tău m-a rugat să îți aduc o copie a dosarului.
-Las-o pe masă.
-Trebuie să îți explic câte ceva.
-Tu?
-Da. Nu ai aflat? Tatăl tău mi-a dat sarcina să te îndrum.
-Cum poți tu să mă îndrumi pe mine, având în vedere că nu ai mai lucrat aici de doi ani? Știu mai multe decât tine despre ce se petrece aici!
-Părinții tăi m-au pus la curent ieri dimineață cu tot ce trebuie. Acum ai de gând să te uiți la dosar sau vrei să ți-l și citesc?
-Ai grijă cum vorbești! spun eu deja iritat și iau dosarul, începând să îl răsfoiesc.
După o oră în care sunt nevoit să îl suport, trebuie să recunosc că știe destul de multe și se pricepe la afaceri. Dacă nu s-ar fi băgat în seamă cu Calypso, probabil că acum ar fi fost mai suportabil.
Cu zece minute înainte de începerea ședinței, ies din birou și mă ciocnesc de Rye. Îmi cer scuze, apoi amândoi scoatem câte o cheie și încuiem ușile aflate față în față. Abia acum observ numele său pe cealaltă ușă și înțeleg că nu sunt singurul care a primit un birou. Ne îndreptăm în liniște către sala de ședințe, cu Taylor în urma noastră.
După ce se termină ședința, mai rămân să vorbesc cu tata despre sarcinile mele în cadrul firmei și încerc să îl conving că mă pot descurca și fără îndrumările lui Taylor. Nu pare foarte atent la ce îi spun, așa că decid să las discuția pe altă dată și ies pe coridor, trecând pe lângă Rye, care vorbește la telefon.
-Da, în capăt. Pe dreapta. Ok, te aștept! îl aud spunând.
Intru în biroul meu și cer secretarei o cafea, prima cafea servită în propria încăpere! Mă așez pe canapeaua confortabilă și privesc orașul prin peretele de sticlă, gândindu-mă ce îmbunătățiri aș putea aduce acestei camere. Îmi verific mesajele pe telefon și privesc din nou pozele din ziar în care apare Calypso. Rememorez ziua de ieri și oftez, dezamăgit de faptul că nu m-am apropiat de ea pe cât mi-aș fi dorit. E mai complicată decât credeam, acum îmi povestește lucruri personale și îmi dă senzația că are încredere în mine, iar în secunda următoare strigă la mine de parcă aș fi ultima persoană pe care ar vrea să o vadă! M-a deranjat destul de mult faptul că nu m-a lăsat să o scap de Taylor, dar presupun că nici metoda mea nu a fost strălucită. Taylor! Idiotul de Taylor, exact el îmi lipsea! Trebuie neapărat să îl țin la distanță de Calypso, trebuie să îi arăt unde îi e locul! Și dacă tot se laudă cu noul lui rol de îndrumător, o să îi arăt că pentru mine îndrumător mai înseamnă și asistent personal. Mă pregătesc să sun la biroul secretarei, dar mă răzgândesc și îl sun direct pe el. Aștept câteva secunde bune și nu îmi răspunde. Ce început promițător! îmi spun eu zâmbind și ies pe coridor pentru a-l căuta și a-i face observație.
Nici nu e nevoie să fac doi pași, căci îl văd în fața mea vorbind, sau mai degrabă flirtând cu...
-Calypso? spun eu puțin surprins și cei doi se uită la mine. Wright, ai putea să nu-mi reții musafirii pe coridor și să îmi răspunzi când te sun!
-Tocmai o conduceam pe domnișoara Quinn în biroul fratelui ei.
-Domnișoara Quinn a venit să mă vadă pe mine, spun eu pe un ton tăios, riscând ca fata să mă facă din nou de râs cu unul din refuzurile ei caracteristice.
-Dar a spus că...
-Tu ai spus! se răstește ea și trece pe lângă mine, intrând în biroul meu.
Zâmbesc și Taylor se uită urât la mine, întorcându-se să plece.
-N-am spus că poți pleca!
-Ce vrei? mârâie el.
-Am o ceașcă goală de cafea pe măsuță. O poți lua și ne poți aduce ceva de băut.
-Du-te dracu'!
Mulțumit că am reușit în sfârșit să îl calc pe nervi, îi închid ușa în nas și o privesc pe Calypso.
-S-a dat la tine?
-Nu e treaba ta.
-Ok. Te servesc cu ceva?
-Nu, mulțumesc.
-Și... îți place biroul meu?
-E frumos.
Răspunsurile ei seci sunt categoric cele mai enervante lucruri din lume.
-Vrei să îi spun lui Rye că ai ajuns?
Privește cerul prin peretele de sticlă și eu mă apropii de ea, oprindu-mă în partea ei dreaptă. Mâinile ni se ating și ea și-o retrage repede, răspunzând:
-Nu e nevoie. Ar trebui să merg la el.
Îi deschid ușa și aștept până când o văd intrând în biroul de vizavi, apoi decid că nu mai am nimic de făcut aici și mă întorc acasă.