-Damian, ești gata? strigă mama de la parter.
-Imediat, strig eu, aranjându-mi sacoul.
-Grăbește-te, nu vreau să întârziem!
Nu e vina mea că am adormit! Blake m-a ținut treaz toată noaptea la telefon să îmi povestească cum s-a certat cu Serena după ce a refuzat să se culce cu ea, iar dimineața asta a fost foarte obositoare, căci tata mi-a explicat tot ce am de făcut în lipsa lui. Eram frânt, nici nu mă mir că am adormit. Intru repede în baie, mă privesc câteva secunde, îmi dau cu puțin parfum și cobor în grabă scările. Părinții mă așteaptă în curte, în fața mașinii tatei. Nici nu îmi pot imagina ce s-ar întâmpla dacă Calypso mi-ar memora numărul mașinii, apoi m-aș trezi cu ea zgâriată! Calypso... mai puțin de cincisprezece minute și o să o văd din nou. Ultima dată când am văzut-o am urmărit-o în baia unui restaurant și am avut grijă să o enervez, dar de atunci nu am mai dat de ea. Probabil a stat în casă, temându-se să nu mă vadă iar. Din păcate pentru ea, în seara asta o să aflu unde locuiește.
Mama e îmbrăcată cu o superbă rochie lungă, bleu, ușor strânsă pe corp și îmi zâmbește atunci când mă vede ieșind din casă. Nici nu are idee ce surpriză îi va face tata mâine, de ziua ei, când îi va da, pe lângă acel colier, două bilete de avion a căror destinație nici măcar nu o cunosc. Tata o ajută să urce în mașină, eu îmi iau locul pe bancheta din spate, iar el se urcă la volan. Pe tot parcursul drumului sunt atent la numele străzilor și la împrejurimi, presimt că o să încep să mă plimb mai des prin zona în care locuiește familia Quinn. Abia aștept să o revăd pe Calypso și aproape că am emoții. Parcă mi-e dor să îi văd privirea încruntată, să îi aud replicile atunci când e nervoasă și să o văd chinuindu-se să se poarte ca o adevărată domnișoară. Mă amuză faptul că nu îi pasă de maniere, dar îmi și place. Are noroc că fratele ei se duce la evenimente și ea stă acasă, dacă aș fi avut și eu un frate sau o soră poate că și eu aș fi făcut mai des ce aș fi vrut...
Când tata oprește mașina, realizez că știu strada și că am mai trecut pe aici de multe ori cu mașina. E chiar aproape de casa noastră, cine ar fi crezut?!
Un angajat ne așteaptă cu poarta deschisă, făcându-ne semn să băgăm mașina în curte. Cobor și mă grăbesc să îi deschid ușa mamei, în timp ce angajatul închide poarta. În afară de două porțiuni late de pavaj, una care duce în spatele casei și alta care duce la ușă, peste tot văd iarbă, flori, arbuști și copaci. Lângă aleea din fața casei se află o fântână arteziană placată cu marmură și de-a lungul gardului viu observ o mulțime de ornamente pentru grădină. De la poarta mică până la intrare văd arcade cu trandafiri cățărători, iar pe balcoanele casei, alte ghivece cu flori. Doamna Quinn trebuie să fie înnebunită după flori, nu cred că fiica ei ar fi genul care să își umple curtea cu plante. Mama îl ia pe tata de braț și ne apropiem de casă, unde cei patru Quinn ne așteaptă zâmbitori. Calypso și Rye stau de o parte și de alta părinților lor, care fac un pas înainte să ne ureze bun venit. Îi las pe mama și pe tata să o ia înainte, îmbrățișându-i pe soții Quinn, iar mai apoi pe copiii lor.
-Bună seara, domnule Quinn, aveți o casă superbă! Doamnă Quinn, arătați fabulos! îi complimentez eu, în timp ce ne îmbrățișăm și sărutăm pe obraz.
După ce trec de ei, ajung în fața gemenilor, care vorbesc cu părinții mei.
-Calypso, arăți magnific! o aud pe mama.
-Mulțumesc, răspunde ea zâmbind. Dumneavoastră sunteți de o frumusețe răpitoare, ați descoperit cumva secretul tinereții veșnice?
Wow... Mă așteptam la orice compliment, numai la ăsta nu. Calypso dispare în spatele tatălui meu, care o îmbrățișează binedispus, iar Rye se apropie de mine și îmi întinde mâna, pe care o strâng ferm.
-Bine ați venit! îmi urează el.
În sfârșit părinții mei s-au dat la o parte și o pot privi pe Calypso Quinn în toată splendoarea ei. E îmbrăcată cu aceeași rochie pe care o purta și la restaurant, dar asta nu mă deranjează și nici nu mă miră. Se simte vizibil mai bine în această rochie lungă, care îi permite să se miște în voie. De data asta nu și-a mai întins părul cu placa și constat că are un păr ondulat superb, care îi cade peste umeri. Văd accesorii sclipind pe pielea ei maro deschis și așteaptă să mă apropii de ea, sfioasă și zâmbitoare ca o școlăriță. Dintr-un pas sunt lângă ea și îi pot simți parfumul dulceag, iar ea mă prinde ușor de umeri și își lipește obrazul de al meu, drept salut simbolic. Se depărtează de mine la fel de brusc cum s-a apropiat și mă privește cu ochii săi mari și verzi, în timp ce eu încerc să îmi întipăresc bine în memorie momentul de adineauri.
-Bun venit, îmi urează ea pe un ton blând, iar eu îi ofer brațul meu, în timp ce părinții deja pășesc în interiorul casei.
Mă prinde cuminte de braț și trecem pragul de la intrare, cu Rye în urma noastră. Traversăm holul și ajungem într-o sufragerie destul de mare, unde ne așezăm la o masă ovală. Mă așez în dreapta tatălui meu și pentru o secundă am impresia că voi sta lângă Calypso, dar Rye trage scaunul de lângă mine și se așează pe el, între mine și sora lui. O privesc pe furiș prin spatele lui Rye și îi observ postura elegantă și zâmbetul larg de pe chip. Părinții încep o discuție legată de grădina familiei Quinn, apoi trec la afaceri. Rye ascultă destul de interesat și deși n-ar fi o idee rea să fac la fel, nu pot să nu mă uit la Calypso și mă enervează faptul că Rye s-a pus în așa fel încât să nu o pot vedea. Imediat începem să gustăm mâncarea și se lasă liniștea. Nu știu ce am, dar nu mă pot concentra la nimic. Am o mulțime de gânduri care mă preocupă și revin la realitate abia atunci când îmi dau seama că mi-am scăpat furculița pe jos și toată lumea tresare. Mă aplec după ea, în timp ce o angajată îmi aduce o alta și o ia pe cealaltă.
-Mă scuzați, mormăi eu și revin la farfuria mea, mâncând mai mult din politețe decât de foame.
-Îmi place inelul dumneavoastră, o aud pe Calypso.
-Mulțumesc, răspunde mama și eu abia acum realizez că îl poartă pe cel cumpărat de la licitație.
-E platină?
-Da, este din platină. Ai o privire ageră.
-Am ochi buni când vine vorba de metale și pietre prețioase, răspunde Calypso zâmbind. Am dreptate când spun că acela este unul dintre cele mai scumpe diamante din lume?
-Da, chiar este. Știi multe despre bijuterii.
-Nu chiar atât de multe, dar recunosc ceva prețios atunci când îl văd.
Mama zâmbește încântată. Nu mă așteptam să fie pasionată de așa ceva, Calypso nu pare genul care să poarte bijuterii.
-Mă scuzați, spun eu o jumătate de oră mai târziu, îmi puteți arăta, vă rog, unde este toaleta?
Spre surprinderea mea, Calypso se ridică de la masă și îmi face semn să o urmez. Ne întoarcem în hol și îmi indică o ușă, pregătindu-se să se întoarcă la masă.
-Calypso? mă trezesc eu spunând.
-Da?
O privesc fermecat preț de câteva secunde.
-Damian? face ea confuză.
Îmi stă pe limbă să îi spun că arată superb, dar știu cât de enervante sunt complimentele pentru ea, așa că spun:
-Trebuia să te faci actriță, te pricepi să-ți joci rolul.
-Ce rol? mă întreabă ea ridicând o sprânceană.
-Nu contează, spun eu și intru în baia care strălucește de curățenie.
Așadar nu vrea să recunoască faptul că joacă un rol. Trebuie să recunosc, e amuzant să o văd în postura asta.
Mă întorc înapoi în sufragerie, când îi văd pe toți ridicându-se de la masă. Nu se poate, doar nu plecăm!
-Vino, Damian, îmi spune domnul Quinn, vom servi desertul pe terasă.
Îi urmez afară, unde ne așezăm la o masă de sticlă. O mulțime de lămpi și felinare luminează grădina în al cărei colț zăresc o piscină nu foarte mare, iar în apropiere de ea văd un fel de foișor.
-Acela este un minibar? întreb eu, zărind câteva scaune înalte și un fel de tejghea în interiorul foișorului.
-Da, răspunde domnul Quinn. E al lui Rye și Calypso, știu să prepare aproape orice!
-Serios? Ce interesant!
-Te servim cu ceva? mă întreabă Calypso, aplecându-și puțin capul pentru a mă putea vedea.
-Aș fi încântat.
Ne ridicăm toți trei de la masă și o luăm pe alee, către foișor. Eu și Calypso ne așezăm pe câte un scaun, iar Rye merge în spatele tejghelei și aprinde lumina.
-Deci? întreabă Rye.
-Orice, spun eu.
-Fă-i cocktailul acela cu fructe tropicale, spune Calypso. Fără alcool, bănuiesc că el conduce. Eu vreau un cappuccino.
-Cappuccino? întreb eu surprins.
-Da, răspunde ea, nu e greu de făcut.
-Probabil, dar nu e cam târziu pentru cafea?
-Când faci parte dintr-o familie cu renume nu ai timp să dormi noaptea, zice ea. Nu-i așa, Rye?
-Așa e, răspunde el, manevrând un pahar.
Ce ciudat... Puteam să jur că fata asta nu participă la chestii oficiale. Cel puțin eu nu am mai văzut-o. Dar poate că m-am înșelat, poate că în seara când am cunoscut-o era doar obosită. Rye ne pune în față băuturile dorite, apoi se întoarce la masa de pe terasă și mă văd în sfârșit singur cu Calypso. Îmi fac curaj și deschid gura să o întreb cum se simte, când îmi sună telefonul. Îi închid repede lui Blake și mă scuz, dar el insistă și decid să îi răspund în cele din urmă. Se aude un zgomot infernal și îmi dau repede volumul telefonului la minim pentru a nu-mi sparge timpanele.
-Unde naiba ești?! fac eu iritat de faptul că mă sună insistent, dar relaxat fiind știind că pot folosi cuvinte de genul cu Calypso de față, până la urmă și ea le folosește mereu.
Aud vocea Serenei, care mă cheamă să mă alătur în nu știu ce club.
-Sunt ocupat! mă răstesc la ea și îi închid în nas.
-Cineva te-a enervat tare, spune Calypso.
-Era o idioată. Scuze, trebuia să răspund, de obicei Blake insistă doar dacă e ceva grav sau dacă e beat și aproape dă colțu'.
-Dă colțu'?
-Da, nu știi ce înseamnă? întreb eu surprins, iar ea clatină din cap. A da colțul înseamnă a muri. Mă mir că nu știai.
-Nu aveam de unde să știu, nu folosesc limbajul de stradă. Am un anumit statut social, știi.
-Îmi pare rău. Dar te-am auzit spunând...
-Îmi pare foarte rău că ai auzit acele cuvinte din gura mea, spune ea pe un ton exagerat de calm, le-am preluat de la colegele din echipa de handbal și încă nu m-am dezvățat, îmi mai scapă uneori.
Îi scăpau cam des după părerea mea...
-Joci handbal?
-Am jucat. Dar m-am lăsat pentru că, știi, nu-mi pot permite să am brațele și picioarele pline de vânătăi.
-Înțeleg, spun eu și o privesc sorbind din băutura caldă. Te simți bine?
-Mă simt excelent. De ce?
-Nu pari în apele tale.
-Ce te face să crezi asta?
Nu pot să îi spun că se comportă prea frumos!
-De obicei ești mai energică, mai glumeață, mai... mai cu replicile la tine.
-Cred că ți-ai făcut o impresie greșită despre mine, dar nu te condamn. Iartă-mă, îmi controlez mai greu nervii și probabil nu te-am tratat prea frumos, dar nu ar fi trebuit să încerci să mă săruți.
-Și... acum ce s-a schimbat?
-M-am calmat, am trecut peste, spune ea zâmbind.
Încep să mă simt tot mai ciudat.
-E din cauză că ne văd părinții? șoptesc eu.
-Eu nu mă ascund de părinți, spune ea. Așa sunt eu.
Doamna Quinn ne strigă să mergem la șampanie, așa că abandonăm discuția și ne întoarcem lângă ceilalți.
Îmi vine greu să cred tot ce mi-a spus Calypso, dar părea foarte serioasă și asta mă pune pe gânduri. Oare chiar e la fel ca toate fetele din familii bogate, fițoasă și exagerat de atentă la cum se poartă? În ziua în care am cunoscut-o părea revoltată, ca și cum ar fi fost obligată să vină să ia cina acasă la mine, era cam neîndemânatică și plictisită. Când ne-am întâlnit pe stadion a fost sarcastică și mi-a vorbit cu tupeu; ok, înțeleg, probabil era încă nervoasă, dar atunci ce era cu limbajul acela pe care îl folosea cu fratele ei? Apoi, la cafenea, ne-a repezit pe mine și pe Blake și ne-a cerut să plecăm, era rece și nu o interesa cine sunt eu și, să fim serioși, toate fetele din orașul ăsta știu cine e Damian Conner! Calypso Quinn e mai mult decât fata elegantă pe care o am acum în față, sunt sigur de asta. E imposibil ca ăsta să fie stilul ei de viață, pur și simplu nu i se potrivește, dar se comportă perfect, ca și cum ar fi făcut asta de ani de zile, iar asta mă derutează. Trebuie să aflu mai multe despre ea, mi-a trezit interesul mai mult decât aș fi crezut.
-Deci e totul în regulă între noi? o întreb, în timp ce ceilalți sunt absorbiți într-o nouă discuție, după ce ciocnim paharele.
-Bineînțeles.
-Atunci aș putea avea numărul tău de telefon?
Rămâne tăcută pentru câteva clipe, sunt sigur că nu se aștepta la asta.
-Îmi pare rău, Damian, dar îl dau doar prietenilor, ne cunoaștem de prea puțin timp.
Știam eu! Știam că nu va vrea! Dacă era totul bine mi l-ar fi dat, dar nu e! De data asta am prins-o!
-Îmi pare rău să aud asta, eu te consider prietena mea, Cappuccino.
-Poftim?!
-Da, de ce nu te-aș considera prietena mea?
-Cum mi-ai spus?!
-Ah, e noua ta poreclă. Îmi place să le dau porecle prietenilor, spun eu accentuând ultimul cuvânt.
-Și de ce tocmai cappuccino?
-Pentru că bei tot timpul cappuccino. Și pentru că pielea ta are aceeași culoare.
-Bine, spune ea încercând să pară indiferentă.
-Eu ce poreclă am, prințișorul?
-Nu ai. Ești Damian și atât.
-Cum spui tu.
-Și lui Rye ce poreclă i-ai pus?
-Hmm...
-Adică, presupun că și el e prietenul tău, nu?
-Da, spun eu încurcat, sigur că este.
Aici m-a prins, eu nu am nicio treabă cu fratele ei, am cu ea!
-Nu i-am găsit încă una, dar o să mă gândesc.
Părinții își îndreaptă privirile asupra noastră, așa că schimb subiectul și începem să vorbim despre vreme. Un sfert de oră mai târziu, ai mei anunță că ar fi timpul să plecăm și ne ridicăm cu toții de la masă.
-Sper că v-ați simțit bine, spune doamna Quinn, în timp ce ieșim cu toții din casă.
-Foarte bine, răspunde mama.
-Vă mai așteptăm pe la noi, sunteți oricând bineveniți, adaugă domnul Quinn.
-Mulțumim, spun eu și ne îndreptăm către mașină, în timp ce același angajat deschide poarta larg.
Ne îmbrățisăm din nou și simt un fior atunci când Calypso se apropie de mine zâmbitoare și ne cuprindem într-o îmbrățișare scurtă, dar care îmi face inima să bată mai repede. Ne luăm la revedere și urcăm în mașină; evident, după cum a presupus Calypso, eu conduc. Îmi dau seama că ori de câte ori merg undeva cu ai mei fără șofer, eu ajung să stau și să mă uit la toată lumea cum bea șampanie, vin sau alte băuturi alcoolice, știind că trebuie să conduc înapoi spre casă. Părinții se urcă pe bancheta din spate și eu pornesc mașina, punându-mi centura.
-Cum a fost, mă întreabă mama pe drum, te-ai simțit bine?
Îmi ia câteva secunde să îmi dau seama că vorbește cu mine, apoi îi răspund, încercând să îmi ascund zâmbetul ce mi se colorează pe față când mă gândesc la cele două îmbrățișări cu Calypso de azi.
-Da, m-am simțit bine.
-Te înțelegi bine cu Rye și Calypso, spune tata.
-Da, destul de bine, sunt de treabă.
Mama și tata încep să vorbească despre Calypso și oricât de mult aș vrea să ascult discuția lor, îmi concentrez toată atenția la drum pentru a nu fi distras.
Ajungem acasă și intrăm cu toții în sufragerie. Într-un colț așteaptă câteva geamantane și când mă uit la ceasul de la mână constat că e aproape miezul nopții.
-Ce-i cu alea? Plecăm în călătorie de afaceri? întreabă mama.
Tata îmi face semn cu ochiul să merg în biroul său și să aduc biletele și colierul, în timp ce el trage puțin de timp. Când mă întorc, e douăsprezece fix și îl aud pe tata spunând:
-De fapt, plecăm la mare! La mulți ani, draga mea!
-Oh, Doamne, mulțumesc! spune ea surprinsă și îl sărută.
-La mulți ani, mamă! îi urez eu, înmânându-i biletele și cutia în care se află noua ei bijuterie.
-Mulțumesc, fiule, zice ea și mă îmbrățișează, pupându-mă pe un obraz, iar apoi deschizând cutia. E superb, mulțumesc!
Tata se oferă să i-l prindă la gât, apoi se admiră câteva minute în fața oglinzii.
-La cât avem avionul? îl întreabă ea pe tata.
-La prânz, vom sta cinci zile.
-Chiar aveam nevoie de o mică vacanță!
Mda, ca de obicei, doar ei au nevoie de vacanță. Nici măcar nu le-a trecut prin cap niciunuia că ar fi frumos să mergem în concediu în familie, nu în cuplu. Le urez noapte bună și mă retrag discret în camera mea, încercând să-mi alung din cap ideea că va trebui să le fac toată treaba timp de cinci zile.