Emma
Sunt pe jumătate amețită și încerc să o găsesc pe Georgy. Am o senzație de amețeală, dar încă văd destul de bine și nu se clatină nimic ce nu ar trebui să facă asta. M-am dat în două atracții nebunești, care m-au ridicat, și aruncat, și mutat, și... Oh, Doamne! Cred că-mi vine să vomit, dar a meritat. Trebuie doar să mă controlez. Hai că poți, Emma. O văd pe Georgy că vine de la bărcuțe. Huh? Nu era la mașinuțe? A stat singură într-o bărcuță? Știu că uneori este o persoană tristă, dar nu credeam că e chiar așa. Nu trebuia să o las singură. Sunt o mare idioată, pentru că mă gândesc doar la distracție. Ea a venit aici de dragul meu și eu o las singură. Proastă ești, Emma. Georgy se oprește în fața mea și zâmbește. Măcar pare bine. Eu simt cum aș vrea să cad. Mă țin tare. Sunt rezistentă. Așa, Emma.
- Ai stat singură într-o barcă... singură?
- Dacă nu am avut cu cine... Da. Am privit stelele în liniște. A fost frumos.
Privit stelele...
- Frumos... Hai să te duc într-un alt loc dacă ți-e frică de atracțiile de aici. Mai întâi de toate, dă-mi voie să mă sprijin de tine.
- Te simți bine?
- Da. Am doar nevoie de puțin ajutor.
Râde și-mi răspunde dând din cap. Îmi pun mâna dreaptă în jurul gâtului ei și ne îndreptăm spre mașină. Unul dintre locurile în care mergeam cu fosta mea gașcă de prieteni, pe care am părăsit-o din cauza grijilor zilnice ale mamei când mă vedea plecată de acasă, era un bar din apropiere. Acolo o duc pe Georgy. O mare parte din persoanele pe care le cunosc vin la acel bar. Nu am mai fost de mult - ocazia perfectă. Chiar aș bea puțină tărie. Plus, azi e tura lui Ralf, din câte îmi amintesc despre programul lui, și sigur îmi face o mică reducere. Dacă și-a schimbat programul jur că-l sun să vine să mă servească, altfel fac o recenzie proastă. Mi-e dor de o conversație cu Ralf. El era singurul tip normal din fostul meu grup de prieteni. Conversațiile cu el nu erau despre băutură, droguri sau sex - tocmai de aceea îmi plăcea să stau mai mult cu el, până Julian l-a făcut să părăsească grupul. Știu că Julian a făcut asta din gelozie. Un mare prost.
Georgy se uită la drum, dar e scufundată în gânduri. Nu vreau să o întrerup. Filip spune că pentru ea nu există zi în care să nu trăiască în trecut și că fizic este cu noi, dar, de fapt, ea retrăiește un moment. Eu nu vreau să-mi amintesc nicio secundă dintr-un moment fie el groaznic sau frumos. Am mai multe amintiri reci și murdare în mintea mea, de aceea îmi place să stau în prezent.
- Oprește aici, o atenționez și îi arăt cu degetul spre un bar cu o pancartă luminoasă deasupra ușii.
,,La Rose Rouge". Scrisul și un trandafir roșu îți atrag repede atenția, deoarece strada asta este slab luminată, iar pancarta este cea mai puternică sursă de lumină.
- E cumva un bar? întreabă Georgy, uitându-se în sus la scris și trandafir.
- Da. Unul dintre locurile mele preferate.
Ieșim din mașină, dar nu plecăm încă de lângă ea.
- Pare cam monoton. Dar...
Georgy închide ochii și observ cum colțul stâng al gurii ei se ridică. Deschide ochii și se uită la mine.
- Emană o energie plăcută.
- Hmmm!
Închid și eu ochii și-mi dezlipesc buzele, ca să simt aerul cum intră pe gură. Voiam să-mi copiez prietena din curiozitatea de a simți acea energie. Nu simt nimic. Absolut nimic. Ah! La naiba! Deschid ochii.
- Dacă spui tu, eu te cred. E singurul bar în care tineretul nu se omoară să vină aici. Asta înseamnă fără droguri.
- Sună... bine.
- Yeah! Să intrăm.
Se pare că în seara asta este destul de plin. Nu am mai pășit de mult pe această podea. Parcă ar fi prima dată. Sunt multe cupluri necunoscute, dar și oameni pe care nu i-am uitat: un tată alcoolic, un profesor mâhnit, o femeie cochetă care adora să bea o sticlă întreagă de whisky și mulți alți bețivi. Mă așez pe un scaun de la tejghea, așteptând să-l văd pe Ralf. Sunt curioasă dacă și-a schimbat înfățișarea. Sper doar că este de serviciu, altfel ar fi cam plictisitor. Georgy se așează și ea lângă mine. Pare cam anxioasă. Nu cred că se simte în largul ei aici. Aș vrea să găsesc un loc care să ne placă la amândouă. E foarte greu. Suntem ca apa și focul - diferite. Pe partea cealaltă a tejghelei se deschide o ușă și apare Ralf cu părul blond, prins într-o coadă mică. E nouă codița asta. Nu-i rău, Ralf. Îți stă mai bine decât cu părul scurt. Ai să dai multe doamne pe spate. Mă zărește imediat și vine la mine zâmbind. Se pare că și tu ești la fel de bucuros să mă revezi.
- Emma? Nu te-am mai văzut de mult. Chiar mi-era dor de o conversație cu tine.
- Și mie. Îmi place codița, nebunule. Am mai adus încă o frumusețe cu mine, zic și îi fac semn spre Georgy care chicotește. Să ți-o prezint. Ea e Georgy, o prietenă foarte bună. S-a mutat de curând din New York la mine acasă.
Ce m-ar bătea Filip dacă m-ar vedea în acest moment!
- Eu sunt Ralf. Îmi pare bine.
- La fel, îi răspunde ea cu un zâmbet scurt.
Ralf se întoarce spre mine.
- Ca de obicei, Emma? Tărie?
- Normal. Tu, Georgy, ce vrei?
- Aveți sucuri? Sau o apă plată? Uuh! Sau poate limonadă? Dar cu mult zahăr aș dori.
- Sucuri, da. Te avertizez că după ce termini un pahar o să-mi ceri să-l umplu iar.
Se apleacă către urechea ei și îi spune în șoaptă:
- Fac cel mai bun suc de portocale. N-ai idee ce bun e, domniță.
Georgy își pune mâna la gură pentru a acoperi un râset. Ralf rânjește și se duce înapoi în camera de unde a venit, făcându-se nevăzut. Nebunul flirtează. Dacă ar știi el cine se află în spatele fetei pe care o vrea... Ar fi adio. Îl mai las puțin. Îmi place acest film.
- Nu prea ești fană baruri. Se citește pe fața ta.
- Cam așa ceva. Nu le am cu băutura și de aceea am intrat cred că de vreo 2-3 ori într-un bar, doar pentru că am însoțit un prieten.
- Înțeleg. Eu ieșeam înainte cu o gașcă de prieteni. Veneam la acest bar, dar mama era nemulțumită de prietenii mei, așa că am luat o pauză. Această pauză m-a făcut să realizez că nu-mi mai plăcea acea gașcă. Am vrut să-mi caut alți prieteni, însă nu am mai apucat, pentru că nu mai e nimeni care să-mi facă morală, deoarece stau cu niște oameni de la care nu am ce învăța. Eh! Amici găsești pe toate străzile, dar o mamă...
Georgy își mută privirea spre podea. Îi pare rău. O lovesc ușor cu pumnul în umăr și îi arăt să zâmbească, zimbind eu.
- Eu ieșeam împreună cu Filip, Dorys și Scott, uneori și Alishia. Scott e prietenul lui Filip și colegul lui de muncă. Alishia este verișoara lui Scott, prietena mea. Dorys a fost și ea o prietenă. Nu am mai vorbit cu ea de mult. S-a schimbat și m-a dat uitării, dar m-am împăcat cu asta. Poate nu am mai fost bună pentru ea.
Georgy mă privește în ochi.
- Promit să fiu bună pentru tine, Emma.
- Nu face asta. Ești perfectă așa cum ești.
- Minți. Te-am supărat în legătură cu Billy.
Oftez.
- Hai să trecem peste acel moment și să revenim la iubirea dintre două prietene bune.
- Sigur. Uh! Trebuie să mă duc până la toaletă. Te rog să mă scuzi
Mă întorc repede.
- Chiar te rog să te întorci repede. Cine știe cum gust și eu din suc, și apoi nu mă mai opresc?! strig în urma ei.
O privesc cum deschide ușa de la toaletă, apoi mă concentrez să ascult conversația unui grup de tineri format din doi băieți și o fată. Au un dialog interesant ce mă duce cu gândul la o telenovelă. He he! Sunt aproape de mine și pot să aud tot. Un frate și o soră cu iubitul ei discută despre o datorie pe care trebuie să o plătească cât mai repede, din câte înțeleg. Știu că nu e frumos să tragi cu urechea la conversația altora, dar am nevoie să rămân încă aici cu picioarele pe pământ, nu în gândurile mele prăfuite. Simt în fiecare secundă durerea din interior. O durere pe care vreau s-o scad din ce în ce mai mult până ajunge la zero. Altele nu ar fi rezistat și s-ar fi tăvălit pe jos de durere sau s-ar fi îndopat cu tot soiul de pastile care cică le-ar face mai fericite. Nici vorbă de așa ceva. Eu nu sunt un flug pe care îl poartă vântul pe oriunde vrea. Trăiesc. E de ajuns să simt că încă sunt în viață pentru a trece peste orice obstacol și să demonstrez ce puternică sunt. Bun, Emma. N-am să mai provoc milă și nici nu voi cădea la picioarele altuia, implorând ajutor. Voi reuși să scap din închisoarea regretelor mele de una singură.
Într-un final, apare Ralf cu sucul de portocale și luând o sticlă de lichior cu caramel de pe raft, toarnă lichidul într-un păhărel. ,,Ca de obicei, Emma? Tărie?" Vine și Georgy, punându-se la locul ei și băgând paiul de la suc în gură, apoi trage de două ori. Zâmbește. Pare să-i placă sucul pe care îl laudă Ralf tot timpul cu atâta drag.
- E bun? o întreabă curios.
- Foarte bun, răspunde ea.
Nu pot să mă abțin să nu intervin.
- Îți place prietena mea, Ralf?
- Păi,... eu... Ehh!
- Să știi că lui Georgy nu-i plac băieții cu coadă.
- Ău! Te referi la asta?
Începe să-și rotească degetul arătător pe lângă mica codiță, zâmbind mulțumit. Chiar la ea mă refer, dragă Ralf. Mă gândeam că asta îl va face să renunțe la încercarea tâmpită de a se mai da la prietena mea, care deja are un iubit. Subliniez cuvântul ,,iubit" în mintea mea.
- Se poate tăia foarte ușor.
Răspunsul lui mă uimește. E în stare să facă asta pentru o fată?
- Oh, Doamne! Nu. Nu face asta dacă îți place. Pentru ce? Doar nu...? Eu am deja un iubit și...
Face o pauză, uitându-se la telefonul ei care a început să sune. Mare și alb cu trei inimioare albastre scria ,,Filip". Ne-a mirosit. Îmi pun mâna la gură, pentru a opri un râset.
- Și nu renunț la el. Te rog să mă scuzi. Trebuie să răspund.
- Iubit! Îmi pare rău. Nu știam. Sunt un prost.
- Nu ești. Greșeli de genul întâmpină toată lumea.
Georgy răspunde la telefon, iar Ralf pleacă rușinat către un bărbat care îi face cu mâna. Fața lui rușinată e prea comică. Știam că va fi așa, de aceea l-am lăsat să se facă de râs. Cam urât din partea mea, deși nu m-am putut abține. Georgy îi explică lui Filip că nu mai stăm mult. Deodată, zâmbetul îmi dispare când îl văd pe Julian intrând în bar. La naiba! A făcut parte din grupul de prieteni cu care hoinăream înainte. El... fusese iubitul meu. Nu vreau să dau ochii cu Julian.
- Georgy, hai să plecăm acum. Sunt cam obosită.
- Ești sigură? Cum rămâne cu Ralf?
- E băiat mare. Nu va plânge că nu ne mai găsește. Hai!
Dă din cap și se ridică de pe scaun. Pun banii pe tejghea și pornesc hotărâtă cu gândul să dispărem cât mai repede din acest loc. O iau de mână pe Georgy și o trag după mine. Să nu ne vadă. Oh, la naiba! Să nu ne vadă, te rog. Oricum simt cum efectul lichiorului începe să-și facă de cap. Ocolesc câteva mese, încă trăgând-o pe Georgy după mine. Nu știu dacă o deranjează sau nu, dar oricum e un moment atât de nasol. Mi-a stricat seara. Să te duci naibii, Julian! I-am făcut cu mâna lui Ralf și am ieșit. Sper că Julian nu m-a observat. Urc repede în mașină, imediat ce a descuiat-o Georgy. Uh! Bine că am scăpat. Ce căuta nesimțitul ăla acolo? Era singur. L-au părisit prietenii lui buni? Mă rog. Nu merită să mă gândesc la el. Vreau doar să mă calmez, fiindcă ar fi îngrozitor să fiu o bețivă nervoasă. Să mă bucur de această stare pe care nu am mai avut-o de mult, adică să fiu beată, și i-am dus dorul. Știu că mamei nu i-a plăcut niciodată să mă vadă așa, dar nu mă pot opri, decât dacă găsesc un motiv bun care să mă oprească sau cineva care să mă motiveze. Chicotesc. Tocmai mi-am amintit cum mă chinuiam să fac piramide din sticle goale în camera mea, apoi m-a prins mama. Ah! Sunt așa o mare idioată! Nu-i nimic. Pot schimba și asta. Voi deveni o bețivă inteligentă.
~☆~
Acasă e o liniște neobișnuită. Sigur Filip doarme buștean. Ah! Ce mi-ar plăcea să mă duc peste el și să-l speri. Îmi pierd echilibrul când mă chinui să mă descalț. Mă lovesc cu spatele de perete. Uh! Noroc cu peretele. Era cât pe ce să cad pe spate. Oh, nu. N-am să mai cad cu fața în pământul din ghiveciul florii mamei. Reușesc să scap de adidași, fără să mă trezesc pe jos. Georgy stă cu ochii pe mine. Rânjesc cu gândul că seamănă foarte mult cu mama. Dar nu mă ceartă, deci nu voi mânca lămâie cum eram obligată de fiecare dată când veneam acasă beată. Iar îmi vine să cad. Noroc că există pereți - sunt cele mai bune sprijinătoare. Georgy se duce la ușa camerei sale și o deschide foarte puțin, după o închide cu mare grijă. Sunt pregătită să merg în camera nea, dar ea vine lângă mine.
- Pot dormi cu tine? Pe Filip l-a luat somnul până am ajuns noi și nu aș vrea să-l deranjez.
- Sigur. Atâta timp cât nu sforăi, e în regulă.
- Vorbitul rar în somn e o problemă?
- Glumeam. Sigur că poți dormi la mine. Haide! Vezi ce zici în somn. Te înregistrez pentru șantaj.
O apuc de braț, pentru a-mi menține echilibrul.
- Poate te trezești cu o pernă peste față, mă avertizează și începe să râdă de mine.
Nu mai realizez ce fac. Mă trezesc lungită în pat, așa că închid ochii. Nu cred că a durat mult somnul meu. Sunt trezită de o lumină care îmi luminează toată camera. Becurile de pe hol sunt aprinse, iar ușa e deschisă. Ce dracu'? În pragul ușii stă o siluetă înaltă, masculină. Mă speri și arunc cu un papuc de casă spre omul negru, dar îmi prinde papucul cu mâna dreaptă. Era singurul obiect pe care l-am zărit rapid și bun să rănească pe cineva. Georgy se ridică cu ochii mijiți, căscând, apoi clipind de câteva ori, ca să-și dea seama cine se află în pragul ușii. Începe să se scarpină în cap fără nicio reacție.
- Am venit s-o iau pe Georgy, spune Filip, scărpinându-se și el la ochiul stâng. Nu știu de ce v-ați speriat când știți deja că locuiți cu un bărbat în casă.
- Ea s-a speriat, zice Georgy, ridicându-se din pat, aproape împiedicându-se. Eu am avut nevoie de 5 secunde să procesez ce se petrece, dacă să țip sau nu, sau să dau cu pumnul.
Iau și celălalt papuc și-l arunc. Filip îl prinde și pe acesta.
- Hei! Asta pentru ce a mai fost?
- Ai intrat neinvitat în camera mea și m-ai trezit. Afară!
Cei doi pleacă, închizând ușa în urma lor, iar eu îmi azvârl capul pe pernă, mormăind niște înjurături. Mă întorc cu spatele, dar nu mă ia somnul. La naiba! Căcat! Mă doare capul. Dormeam așa dulce mai devreme și acum nu mai pot. Filip o să-mi plătească scump pentru asta. Cine se crede el să intre fără permisiune în camera mea? Mă ridic din pat și ies pe hol. Mă duc în fața ușii dormitorului mamei și-mi lipesc urechea de ea. Sunt curioasă dacă ei au făcut vreodată... Dar nu aud nimic. Ah! Sigur dorm. De ce să nu verific? Oare dorm în brațe ca un cuplu? Hai să văd. Deschid cu grijă ușa și mă apropii de patul lor, mergând pe vârfuri. Filip o ține pe Georgy în brațe. Ce drăguți! El doarme frumos, iar ea cu gura căscată. Pentru această imagine sunt cuplul meu preferat de acum încolo. Cu ei simt că trăiesc. Ridic telefonul să fac o poză. Filip îi dă drumul iubitei ei și se ridică brusc din pat. Oh, nu! Căcat! Mormăie, uitându-se în jur, apoi rămâne blocat două secunde când mă observă.
- Emma?
Râd jenată.
- Bună, Filip...
- Ce dracu' cauți aici?
- Păi, eu...
- Ieși pe hol.
Pun capul în pământ și ies din cameră. Filip vine după mine și închide cu grijă ușa.
- Explică acum.
- Eu... vă... spionam.
- Poftim? De ce? Ne filmai când dormeam?
- Nu. Dormeați atât de frumos că am vrut să vă fac o poză. Mă doare capul și nu pot dormi.
- Și te-ai gândit să ne invadezi intimitatea.
- Da.
Rânjesc, dar Filip se uită la mine de parcă vrea să mă strângă de gât. Oftează, apoi cască.
- Am să te iert pentru că și eu am intrat mai devreme în camera ta. Și voi încuia camera noaptea de acum încolo. Problemă rezolvată. Du-te la culcare, Emma.
- Dar nu pot dormi.
- Închide ochii și numără oi. Noapte bună.
Filip intră în cameră și mă lasă singură și supărată pe hol. Să număr oi? Râde cumva de mine? Asta e doar pentru copiii mici. Eu nu sunt un copil. Mai puțin și devin adult. Ce nesuferit! Și s-o creadă el că poate scăpa de mine doar cu o ușă încuiată. Mă duc în camera mea și mă pun în pat.
~☆~
Decid să merg s-o vizitez pe Georgy în clasa ei. Mi-a zis ieri să vin, că i-ar plăcea să-mi prezinte cologii ei. Sinceră să fiu, în afară de Jack nu știu pe nimeni din clasa ei. Exact când intru pe ușă, Jack îi smulge telefonul din mâini lui Georgy, începând să râdă după ce a aruncat o mică privire în el. Nesimțit. Sunt pregătită să sar pe el dacă a supărat-o. De ce i-a smuls telefonul? Și de ce râde de ea? Cine se crede?
- Ăsta e iubitul tău? Face cumva reclamă la costume de nuntă? La ce fel arată, chiar pare.
- Ești doar gelos că tu nu poți face reclamă nici măcar la un vas de toaletă, îi azvârle Georgy replica.
Se pare că e în stare să-și poarte singură de grijă. Vas de toaletă! Ha ha ha! Bună replică. Jack se strâmbă și îi dă telefonul înapoi.
- Uuuh! Ți-a zis-o, Jack, răspunde o fată din bancă cu Georgy.
E o fată cu părul blond, bogat și ochii albaștrii. Purta o rochie de vară, galbenă. Hm! Eu sunt mai frumoasă decât ea. Și cine poartă haine de vară toamna? Georgy mă vede și îmi pronunță numele cu un zâmbet larg. Credeam că pot fi în continuare spectator. Părea interesant.
- Mă bucur să văd că ai venit. Pe Jack îl știi. Ea este Daisy, colega mea. M-am gândit să mă mut în bancă cu o fată pentru binele stresului iubitului meu.
- Înțeleaptă alegere, răspund ușurată.
Jack își dă ochii peste cap. Am în minte de ceva timp să-i despart dacă nu decidea unul dintre ei. Cineva trebuia să intervină pentru a preveni o catastrofă. Daisy ia și ea telefonul din mâna lui Georgy, analizând și ea poza cu Filip. Arată surprinsă. Clipește des spre poză, apoi o privește pe Georgy.
- Vreau să-l văd în realitate. Nu cred că e iubitul tău. E prea arătos. În ce serial joacă?
- Te îndoiești de mine? o întreabă și îi zâmbește malefic.
Georgy se apleacă spre Daisy, rânjind. Are un zâmbet demonic și ochi de criminală. E prietena ideală. He he he!
- Umm... Vreau să-l văd, ca să îmi scot gândul că nu ar fi adevărat.
- Bine. Îi voi da mesaj să intre în curtea liceului.
- Serios?
- Da, scumpa mea Daisy.
Georgy își ia telefonul înapoi și tastează un mesaj.
- Chiar vreau să-l cunosc pe acest Filip, se bagă și Jack între ele.
Oh ho! Te asigur că nu vrei. Sunt curioasă ce față va face când își va intersecta privirea cu a ta. Poate se lasă cu bătaie. Trebuie să-mi iau floricele. Oare cum e Filip gelos? Aseară i-am făcut mulți nervi. Dacă se mai întâlnește și cu un tip prieten cu iubita lui... Georgy zâmbește spre telefon, începând să tasteze repede iar ceva. Să vezi capete întoarse vor fi când va veni domnul care face reclamă la constume pentru nuntă. În liceul nostru, de obicei, băieții frumoși sunt venerați. Pe Filip mă aștept să sară fetele. Ar fi o imagine bună pentru amintiri de neuitat. Ceva îmi spune că Georgy le bate pe toate doar cu o mână.
- Emma, cum este acest iubit arătos? mă întreabă brusc Daisy.
Mă înec și-mi dau doi pumni în piept, tușind.
- Umm... Păi,...
Întorc privirea neajutorată spre Georgy. Nu știu cum să-l descriu. Nu vreau să supăr. Filip mi-a luat apărarea în fața tatei... Ehhh!
- Este un tip matur, stăpân pe sine, care știe să iubească sincer. Poți citii în ochii lui ce mult o iubește pe Georgy.
Prietena mea e mândră de cuvintele mele, dar Daisy e pe gânduri, și Jack se uită în altă parte. Am fost cât se poate de sinceră. Am omis faptul că e un nesuferit cu o privire ce arată dezgust pentru toate persoanele din jurul său, mai puțin iubita sa. E un tip obosit, plictisitor și cu multe vorbe reci. Chiar mă enervează, dar de dragul prieteniei mele, suport. Bine, dacă nu explodez, totul va fi bine. Stau prost cu nervii, însă pot încerca. Poate găsesc în mine un calm nemaipomenit. Trăiesc doar prin încercări.
~☆~
Exact cum am stabilit, așteptăm toți în curtea liceului. Singura persoană care nu așteaptă entuziasmată sunt eu. Asta e o prostie. Sigur Daisy e genul acela de fată leșinată după băieți frumoși. O pot citii ca pe o carte deschisă. Îmi dau ochii peste cap. Abia aștept să scape lumea de acest gen de fete. Frumusețea nu definește gândirea. Mă rog. După cum am spus în sinea mea, fix așa se întâmplă. Toate capetele sunt întoarse spre Filip, care afișează aceeași față obosită, pe care o are mereu. Să-l ia naiba, deoarece e frumos și cu cearcăne. Nici măcar nu se uită la fetele care îl sorb din priviri. Unele țipă după el ca disperatele - acelea sunt boboacele -, dar Filip doar o caută pe Georgy cu privirea. Băieții se uită urât, Jack se strâmbă nemulțumit, iar Georgy e nervoasă și are fața întoarsă spre mulțimea de fete care strigă. Dacă nu aș cunoaște-o, aș fi presupus că toate aceste fete vor fi găsite într-o baltă de sânge următoarea zi. Apoi, rânjește, văzându-i fața mirată a lui Daisy. Oh! Uau! E real. Serios? Nu e cine știe ce frumusețe de om. Terminați, oameni buni!
- Nu te cred! exclamă Daisy.
Nu e un zeu. E doar Filip. Nu mai exagerați. Mai bine ar fi un demon cu mască de înger. Îmi trece prin minte amintirile când s-a oferit să plătească el cheltuielile mele și când mi-a dat acea bucată de ciocolată. Ah! Căcat! În afară de momentele alea, e mai mereu îngânfat cu mine. Nu știu ce aș putea crede despre el. E la fel de misterios ca Georgy. Se pare că am găsit încă un lucru comun la ei. Celelalt e că amândoi se uită ca niște criminali când sunt nervoși sau au gânduri malefice. Parteneri în crime.
- Zău? Fii atentă aici.
Georgy își imprimă iar zâmbetul malefic, după fuge, oprindu-se în brațele iubitului său și îl sărută în fața tuturor. El, prima dată, e suprins, dar, apoi, își pune mâinile în jurul ei. Așa te vreau, fato! Fă-le în ciudă! Marchează teritoriul. Toată lumea îi privește cu ciudă, numai eu cred că zâmbesc. Așa relație vreau și eu. Le-aș da clasă la toți cu iubitul meu. Cum ar fi să fie Billy? Sunt sigură că toți ar muri de ciudă să mă vadă cu Billy. Cea mai uimită este Daisy. Jack e dezgustat. Trebuia să o iau și pe Andra. Doar fața ei mai lipsește în peisaj. Niciodată să nu o judeci pe Georgy.