Intru pe ușa conacului hotărât să aflu tot ce știe Judas despre bunica Amayei, sau mai exact, ce știe ea despre noi.
În sufragerie nu este nimeni, domnește tăcerea în tot conacul. Judas nu are obiceiul de a ieși din conac, decât pentru a se hrăni. Lena, în schimb, adoră să se prefacă că este o persoană normală, să se integreze, dar și să aibă hrană la dispoziție oricând.
― Judas? vocea mea se aude cu ecou, dar nu primesc nici un răspuns.
Oftez frustrat și merg direct la frigider, fiindu-mi cu adevărat foame. Să stau printre oameni mă flămânzește, mă face să-mi doresc mai mult, tocmai de aceea Judas nu vrea să ne apropiem de oameni. Nu vrea să atragem atenția în vreun fel. Și are dreptate, dar Amaya mă atrage într-un fel greu de descris, iar fiecare încercare de a sta departe de ea se dovedește a fi în zadar.
Doar că asta s-ar putea să ne fi adus probleme. Dacă doamna Perkins le spune vânătorilor că trei monștri se află în oraș, va fi o reală problemă.
Moartea celor doi oameni va fi pusă pe umerii noștri, deși nu sunt operele noastre. Cel puțin, nu ale mele. Lena și Judas nu au pomenit de ele, așa că presupun ca nu sunt nici ale lor. În plus, ne-am învățat cum să ne ascundem urmele și cum să scăpam de un cadavru. Nici unul dintre noi nu este destul de prost încât să lase un cadavru în pădure, atât de ușor de găsit.
Golesc o pungă de sânge într-un pahar, iau o gură și cu paharul în mână urc în dormitorul meu.
Nu este tocmai gustul meu preferat, cel direct din venă fiind mult mai bun, dar Judas a spus clar că nu ne putem hrăni de la oameni în orașul ăsta, nu deocamdată.
Mobila este veche, mult prea veche, dar este ultima mea grijă. Mă așez pe patul vechi cu baldachin, mai luând o gură din lichidul roșu și vâscos.
Niciodată nu am fost adeptul vampirului cuminte care bea sânge din pungă, vechi și fără gust. Atunci când bei dintr-un om simți cu adevărat gustul plăcerii. Sângele ăsta doar te satură destul încât să te poți abține să nu sari la gâtul unui om imediat ce îl zărești. Sau să nu îl vânezi, după caz.
Nu există vampir bun sau vampir rău. Există doar o cale de mijloc. Ca vampir ajungi mereu să le faci rău oamenilor, intenționat sau nu. Uneori ești nevoit să o faci.
Îmi ridic capul din pământ când aud ușa de la intrare trântindu-se. Las paharul de sânge pe masă și cobor scările cu rapiditate, atât de repede încât unui om i-ar fi aproape imposibil să mă urmărească cu ochiul liber. Am știu că este Judas încă de la primul pas pe care l-a făcut înăuntru.
Mă opresc la baza scărilor și îl privesc cum pășește lin pe covorul persan din sufragerie. Ceva îl frământă dacă nu mi-a observat prezența până în acest moment.
― La dracu! izbucnește, iar dintr-o singură mișcare masa zace în cealaltă parte a sufrageriei mari, făcută țăndări.
Mă încrunt și înaintez, atrăgându-i atenția.
― Ce s-a întâmplat? merg câțiva pași până ajung în fața lui.
Părul blond și puțin lung îi este, ca de obicei, lăsat liber și rebel, iar în ochii albaștri ca doamantul pare să aibă văpăi de foc.
― Cadavrele... Cred că mai sunt vampiri în oraș, își trece mâinile prin păr, dându-l pe spate într-un gest nervos.
Îmi încrucișez brațele la piept, ridicând din umeri.
― Așa, și? Nu cred că este treaba noastră, Judas.
Scoate un hohot de râs nervos, neîncrezător.
― Serios? pufnește. Dar când unul dintre noi își va încheia existența cu un țăruș înfipt în inimă va fi treaba noastră? Din cauza lor vom avea și noi de suferit. Vânătorii vor veni în căutarea noastră, Ismail! se răstește.
În mod normal i-aș fi spus să plecăm, dar în minte îmi apare chipul plin de viață a Amayei și cuvintele îmi îngheață pe limbă. Judas mereu este cel care se gândește la tot, care pune mereu răul în față, dar nu îl condamn. Am trecut prin multe împreună și știu că pericolul ne paște la orice pas. El nu riscă nimic, mie îmi plac riscurile. Amaya are ceva special și vreau să o cunosc, deci voi mai rămâne un timp pe aici, dar nu putem face asta dacă vânătorii sunt pe urmele noastre.
Vampirii ucigași trebuie să dispară. Dar înainte de toate...
― O cunoști pe doamna Perkins? îl întreb, privind cu atenție felul în care reacționează la întrebare.
Nu este chiar ce mă așteptam. Ochii îi sclipesc când mă privește tulburat, dar nu este speriat, nici nervos. Doar tulburat și surprins.
― Perkins Judith? șoptește, iar sprâncenele mele se înalță.
― I te adresezi cam personal, îi atrag atenția, suspicios. Deci, cine este ea pentru tine? mă așez pe canapea. Cred că este o poveste interesantă.
― Cred că mai interesant va fi să aflu de unde mama naibii o cunoști tu, se răstește, așa cum îi stă în fire, fiind mereu nervos și uneori greu de controlat.
Sunt puțin încurcat pentru că dacă o aduc în discuție pe Amaya și îi spun adevărul, va izbucni din nou. Va începe din nou să arunce cu teorie în stânga și în dreapta.
Cred că observă reticența mea, căci face un pas spre mine și-mi face un gest cu capul.
― Ismail, scuipă tot!
Sar în picioare, susținându-i privirea.
― Cred că mai important este faptul că m-a amenințat că va anunța vânătorii, îl contrazic, evitând pe cât posibil să o pomenesc pe Amaya. Deci, cine este femeia asta, Judas?
După moacă îmi dau seama că nu este deloc încântat de direcția spre care o ia discuția noastră.
― Este o poveste mai lungă, mormăie. Știe despre noi, despre mine.
Se întoarce cu spatele la mine, încordat ca un arc.
― Nu mi-aș fi dat seama, mă strâmb. Cred că va trebui să scăpăm de ea, rânjesc.
M-aș fi așteptat la orice, dar nu la reacția pe care o are. Acum este în fața mea, cu ochii roșii și colții ieșiți amenințător.
― Să nu o stingi, Ismail! îmi mărie în fața, demonstrându-mi că este femeia asta nu este oricine.
― Cine este ea pentru tine, Judas? mârâi la rândul meu.
― Am cunuscut-o acum mulți ani, îmi explică oftând, conștient că nu voi ceda.
― Oh, cât îmi plac poveștile de dragoste! exclamă Lena sarcastică, apărând în pragul sufrageriei. Hei, îmi plăcea masa aia! strâmbă din buze. Judas, lasă-mă pe mine să spun povestea, te rog!
Judas devine mult mai încordat, devine mai furios și mai sensibil decât l-am văzut vreodată. Curiozitatea mea crește, de asemenea.
― S-a întâmplat acum mulți ani, cincizeci și trei, mai exact, începe Lena, așezându-se pe brațul unui fotoliu, imediat după ce își așază rochia de lână sub ea. Bunicul lui Judas tocmai a murit, așa că am venit la înmormântare împreună. Eu eram transformată de aproximativ doi ani, dacă-mi amintesc bine. Mă rog, spunând că este o rudă îndepărtată, am locuit aici o vreme, în acest conac. Ei bine, după cum știi, Ismail, în apropiere locuiește o bătrânică cu nepoata ei, Amaya. Te-am urmărit puțin și am văzut că vă cunoașteți deja, pune ea paie pe foc, iar Judas mă privește cu asprime, tocmai aflând de unde o cunosc pe doamna Perkins. Mă rog, chestia amuzantă este că bunicuța Perkins a fost o tănără foarte drăguță. Iar Judas, deja vampir, nu a reușit să stea departe de ea.
Scoate un hohot de râs amuzant, insensibilă. Judas are chipul împietrit, vampirii având această calitate de a-și ascunde sentimentele.
― Judith s-a îndrăgostit de el până peste cap, iar Judas... naiv, s-a îndrăgostit și el.
― Treci la subiect! îi ordonă Judas.
Lena își dă ochii căprui peste cap, apoi, ridicându-se în picioare, face câțiva pași.
― Când a aflat că este vampir, dragostea s-a destrămat, Ismail. Drăguța Judith nu a putut accepta așa ceva. L-a amenințat că ori pleacă din oraș, ori va anunța vânătorii.
Mă încrunt, neînțelegând ceva.
― De unde știa ea despre vânători? întreb.
― Nu știu, ridică Lena din umeri. Judas a făcut imediat bagajele și am plecat înainte de a afla.
Vine către mine cu viteză, luându-mă prin suprindere.
― Și, Ismail, continuă ea, îmi place oraș ăsta, așa că stai dracu' departe de aia! îmi spune, zâmbind fals. Astfel, promit că îi smulg capul de pe umeri.
Maxilarul îmi devine încleștat, amenințarea provocându-mi un val de furie pe care abia reușesc să o țin în frâu.
― Lena! o avertizează Judas, prinzând-o de umăr. Vom sta departe de ele, ai înțeles, Ismail?
― De ce? i-o trântesc. Crezi că se va repeta istoria?
Îmi dau seama că se abține cu greu să nu izbucnească.
― Doar ai grijă, Ismail! Odată cu tine vom cădea și noi.
Toată ființa mea trage la Amaya, deși știu că nu este bine și corect, dar eu, din păcate, nu prea am simțul binelui, iar să încalc regulile impuse de cel care m-a creat a devenit o pasiune de a mea.
Nu-mi place să mi se spună ce să fac, iar ei știu asta foarte bine.
Promit că va fi și acțiune 😂
Vreau o părere sinceră, constructivă, vă rog! ❤