Viața Amayei era simplă și obișnuită până când, într-o noapte, întâlnește un tip plin de sânge în mijlocului drumului.
Viața ei ia o întorsătură uriașă când află că tot ce știa despre lumea în care trăiește este o minciună.
Fără s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Intru pe ușa conacului hotărât să aflu tot ce știe Judas despre bunica Amayei, sau mai exact, ce știe ea despre noi.
În sufragerie nu este nimeni, domnește tăcerea în tot conacul. Judas nu are obiceiul de a ieși din conac, decât pentru a se hrăni. Lena, în schimb, adoră să se prefacă că este o persoană normală, să se integreze, dar și să aibă hrană la dispoziție oricând.
― Judas? vocea mea se aude cu ecou, dar nu primesc nici un răspuns.
Oftez frustrat și merg direct la frigider, fiindu-mi cu adevărat foame. Să stau printre oameni mă flămânzește, mă face să-mi doresc mai mult, tocmai de aceea Judas nu vrea să ne apropiem de oameni. Nu vrea să atragem atenția în vreun fel. Și are dreptate, dar Amaya mă atrage într-un fel greu de descris, iar fiecare încercare de a sta departe de ea se dovedește a fi în zadar.
Doar că asta s-ar putea să ne fi adus probleme. Dacă doamna Perkins le spune vânătorilor că trei monștri se află în oraș, va fi o reală problemă.
Moartea celor doi oameni va fi pusă pe umerii noștri, deși nu sunt operele noastre. Cel puțin, nu ale mele. Lena și Judas nu au pomenit de ele, așa că presupun ca nu sunt nici ale lor. În plus, ne-am învățat cum să ne ascundem urmele și cum să scăpam de un cadavru. Nici unul dintre noi nu este destul de prost încât să lase un cadavru în pădure, atât de ușor de găsit.
Golesc o pungă de sânge într-un pahar, iau o gură și cu paharul în mână urc în dormitorul meu.
Nu este tocmai gustul meu preferat, cel direct din venă fiind mult mai bun, dar Judas a spus clar că nu ne putem hrăni de la oameni în orașul ăsta, nu deocamdată.
Mobila este veche, mult prea veche, dar este ultima mea grijă. Mă așez pe patul vechi cu baldachin, mai luând o gură din lichidul roșu și vâscos.
Niciodată nu am fost adeptul vampirului cuminte care bea sânge din pungă, vechi și fără gust. Atunci când bei dintr-un om simți cu adevărat gustul plăcerii. Sângele ăsta doar te satură destul încât să te poți abține să nu sari la gâtul unui om imediat ce îl zărești. Sau să nu îl vânezi, după caz.
Nu există vampir bun sau vampir rău. Există doar o cale de mijloc. Ca vampir ajungi mereu să le faci rău oamenilor, intenționat sau nu. Uneori ești nevoit să o faci.
Îmi ridic capul din pământ când aud ușa de la intrare trântindu-se. Las paharul de sânge pe masă și cobor scările cu rapiditate, atât de repede încât unui om i-ar fi aproape imposibil să mă urmărească cu ochiul liber. Am știu că este Judas încă de la primul pas pe care l-a făcut înăuntru.
