Dau cu spatele ținând încă cuțitul cu lama îndreptată spre el. Nu reușesc să opresc muzica așa că trântesc clapeta laptopului, dar acesta continuă să cânte.
Rablă nenorocită!
El doar râde puțin în sinea lui și dă un pas mai aproape, lăsând totuși o distanță suficient de mare între noi.
— Este în regulă, pot să aștept două minute până când ești gata.
Își pune mâinile în buzunar fără să spună nimic, iar eu simt cum inima îmi coboară din piept în stomac.
Deschid clapeta, introduc parola și reușesc cu mișcări tremurânde să o opresc în cele din urmă. Trag aer în piept și strâng mai bine coada cuțitului, în speranța stupidă de a-mi găsi un pic de confort. Nu se mai aude niciun zgomot și realizez dintr-o dată ce greșeală enormă am făcut. Cum altfel să umplu această liniște inconfortabilă? Acum va trebui să vorbesc cu el! Încerc să îmi găsesc o ocupație cu bareta de la geantă, dar sincer vorbind, nu îmi amintesc ce făceam înainte ca el să apară în bucătărie.
Prezența sa umple întreaga cameră, iar mai devreme sau mai târziu știu că trebuie să purtăm o conversație ca doi adulți. Trag aer în piept și constat că mă privește la rândul sau tăcut, preț de câteva secunde, înclinându-și capul de parcă ar vrea sa mă studieze mai în profunzime.
— Bănuiesc că nu vrei să vorbești cu mine.
Îmi smucesc capul spre el, ca o muscă atrasă de un bec, în ciuda promisiunii inițiale că voi da tot ce pot ca să mă abțin să îi dau importanță. Nu știu dacă o spune în spirit de glumă sau își bate joc de mine, dar sunt sigură că nu vreau să îi intru în joc.
— Ce cauți aici? îngaim eu.
Vocea mea este pițigăiată și subțire și am sunat ca o mâță speriată. Urăsc că sunt așa de slabă și departe de a avea atitudinea compusă pe care o are el.
— Am cerut voie, știu pe cineva care știe pe altcineva și cumva... am ajuns aici.
Se sprijină pe un banc de lucru, ducându-și mâinile la piept.
— Aha.
Aproape că mă enervez văzându-l atât de degajat în locul meu preferat. Dacă nici aici, în bucătărie, nu pot să am parte de liniște atunci ce naiba ar trebui să fac? Figura mea nu se înmoaie și mă întorc cu spatele la el. Cântăresc puțin în minte dacă e bine ce fac, însă și el m-a dus în apartamentul lui și mi-a oferit încredere.
Așa că aleg și eu în favoarea păcii.
Pun în cele din urmă cuțitul înapoi pe stativ și încep să îmi adun lucrurile.
— Am venit să îmi cer scuze...
Mă întorc cu fața la el, exact ca în momentul în care Joe Jonas își dă seama cine e Demi Lovato în Camp Rock și îl studiez cu ochii mari. Sunt o penibilă, știu. Dar mi-a plăcut la nebunie Camp Rock!
— ...Pentru mai devreme, clarifică, când vede că nu formulez niciun cuvânt.
Un val de căldură mă străbate din cap până în picioare.
Nu cred deloc că asta vrea cu adevarat. Nu știu ce vrea el de fapt. Dar știu ce vreau eu și îmi doresc ca el să nu fie aici. Îmi îndrept spatele și îmi reglez tonul vocii.
— Bine, acum poți să pleci.
Pare luat prin suprindere, așa că renunță la atitudinea superioară. Mă încordez ca o pisică speriată și mă focusez pe pașii lui care acum se îndreaptă tot mai aproape de mine.
— Dawn.
Îmi fac curaj să mă adun și să îl privesc direct în ochi. Nu durează mai mult de o clipă să îmi dau seama că fac o mare greșeală. Vocea lui suavă și ochii blânzi mă trag în mreje precum glasul sirenelor.
Este doar un alt om care îmi spune pe nume, îmi spun, mi-am mai auzit apelativul de sute de ori. Nu pot să fiu așa de ușor de impresionat.
— Îmi pare rău, nu vreau să crezi că ce am făcut a fost cu rea intenție. Crawford e un vulpoi și ar fi putut să îți cauzeze probleme foarte mari dacă nu ar fi ieșit cum voia el.
Mai am puțin și cad lată pe aici, dar îmi îndrept din nou postura.
Nu uita Dawn, tu deții controlul.
— Adică să mă facă de râs în fața prietenilor lui îngâmfați și nesimțiți?
Nu pare să ia în considerare remarca mea isteață. Îmi aranjez bareta de la geantă pe umăr și fac un pas înainte, sperând cumva că pot să mă fac mică ca un șoricel și să nu îl ating. Dar e imposibil, având în vedere că statura lui ocupă aproape toată calea mea de ieșire.
Acum nu mai pare o idee atât de bună faptul că am pus cuțitul la locul lui. Așa cum mă așteptam, mâna lui enormă mă oprește înainte să reușesc să fac și cel de-al doilea pas. Privesc spre degetele sale fine încolăcite de brațul meu și oftez. Câteva scene îmi răsar în minte, iar părul meu se face măciucă. Probabil observă schimbarea stării mele de spirit și dă un pas înapoi. Când îi văd colțurile buzelor arcuindu-se într-un zâmbet simt cum încep să mi se înmoaie picioarele.
Din fericire nu mă forțează și nu mă mai atinge acum, dar nici nu pot să spun că mă lasă să scap cum vreau eu. Strâng mai tare bareta laptopului la piept și mă fac mică.
"Îmi place să dețin controlul."Aud vorbele lui rotindumi-se în cap.
— Adică să te facă să îți pierzi slujba, continuă.
Casc gura din cauza șocului, dar o închid imediat la loc. De câte ori privirile noastre fac contact parcă cineva dă sunetul unei boxe la maxim. Mă simt electrizată, dar înspăimântată de ceea ce simt. Cu toate astea nu sensul cuvintelor lui mă fac să reacționez, ci simpla realizare că poate pentru prima dată în viața mea, există și altcineva în afară de mine care să vrea să îmi țină spatele.
Expir învinsă pentru că din păcate văd doar sinceritate în ochii lui. Ceea ce îmi face cu atât mai grea încercarea de a scăpa de el. Trebuie să mă mențin relaxată, sau cel puțin calmă, iar acest lucru nu îi va mai mângâia egoul uriaș și nu îi va mai da impresia că trebuie să se intereseze de mine.
Mă încrunt. Dar de ce ar avea el grijă de mine? Până la urma urmei nici măcar nu s-a chinuit să îmi adreseze un "la revedere".
— Cum ar putea să ajungă în acel punct pentru ceva atat de banal?
— Pentru că asta e plăcerea lui stupidă și sadică, să... chinuie persoanele în inferioritate față de el. În special fete, tinere. Nu mă întreba de ce face asta, pentru că nu am nicio idee. E un ciudat.
La naiba, acum chiar m-am enervat! Și sunt pregătită să creez un al Treilea Război Mondial. Ce rost are să joc cartea fetei drăguțe? Oricum nu am nicio intenție să îl mai văd vreodată.
— Crezi că îi sunt inferioară?!
— Dawn... mârâie el.
Închide ochii preț de o secundă, își ciupește vârful nasului și trage aer în piept. Se pare că totuși nu este nici el de neatins.
— Nu este așa cum crezi tu...
Simt o ușurare înăuntrul meu și cred că sunt masochistă pentru că decid că o să continui să îl tot înțep cu astfel de remarci. Adevărul este că îmi place să îl pun puțin la zid.
— Atunci de ce ești prietenul lui?
Sprâncenele i se ridică și cu o agasare mascată de un râs involuntar continuă:
— Prietenul lui?! Ce te face să crezi că aș fi prietenul lui?
Acum pare puțin ofensat și eu sunt mândră de mine.
— Știu și eu? Faptul că cinai cu el ar fi trebuit să fie un motiv destul de bun să mă facă să cred asta.
— Ah, își mișcă mâna în aer ca și cum ar da la o parte aceasta idee, suntem doar în discuții de afaceri.
Normal că are o replică la orice spun.
— Afaceri în timpul cărora vă bateți joc de cei "inferiori vouă"?
Gura lui se deschide și se închide iar. Acum chiar cred că încep să îl calc pe bătături. Însă constant că acest lucru mă încântă nespus de mult.
— Știi că nu asta am vrut să spun. De ce ești așa de încăpățânată?
Își trece mâna prin păr, iar ochii mei urmăresc cu jind mișcarea. Înghit în sec, fix în momentul în care privirea lui cade pe gâtul meu. Fir-ar al naibii de treabă! Văd cum ochii i se îngustează, iar zâmbetul arogant ia locul grimasei îngrijorate de mai devreme. Trage aer în piept și se apropie de mine.
— Dawn...
Îi văd mâna îndreptându-se spre mine și ca un spriduș, mă apuc să țopăi, ocolind-o prin rotație, trecând exact în partea opusă lui. Inima mea o ia la sănătoasa și nu din cauza micului meu efort fizic, care nu doar că a fost jalnic ci și destul de penibil, ci mai degrabă din cauza faptului că tot încearcă să creeze un contact pe care eu vreau să îl evit. Sunt slabă și nu am nevoie să îmi spună el sau oricine altcineva că nu pot să mă impun în fața lui pentru că adevărul este că îmi place foarte mult atunci când mă atinge și asta nu poate duce altundeva decât la un final unde eu voi avea inima frântă.
Sau gândesc prea departe și îmi fac prea multe fantezii, oricum știu că e mai bine să punem o distanță rezonabilă între noi.
— Nu îmi mai spune numele! Nu ai ce de ce să fii aici. Consideră-te achitat și pleacă. Prezența ta, la fel ca și a lui, îmi displace.
Ce minciună gogonată.
Gesticulez prea mult, vorbesc prea tare și sunt prea agitată.
El însă nu îmi înghite cuvintele și îl văd cum dintr-o dată se apropie cu pași deranjant de mari de mine, lipindu-și mâinile de blatul din spatele meu și prinzându-mă acolo ca într-o menghină. Parcă suntem într-un dans de cucerire. Îmi ia cu blândețe bareta de la geantă de pe umăr și o așază cu grijă jos. Pieptul mi se ridică și inima începe să îmi bată nebunește, pentru că mă simt expusă și vulnerabilă în fața lui.
Mă mângâie cu privirea, făcându-mi măruntaiele să se înmoaie. Respirația lui mi se plimbă pe gât și îmi face pielea de găină. Nu avem contact direct, însă este mult prea aproape de mine ca să nu poată să mă atingă oricum își dorește, lucru care mă înspăimântă pentru că în acest moment sunt foarte înclinată să îl las să o facă.
Sunt aproape tentată să îmi întind mâna să îi ating chipul perfect, ochii albaștri, sprâncenele relaxate și mai ales buzele care mă înfierbântă doar prin simpla lor existență. Ceva îmi spune că dacă aș fi suficient de încrezătoare să fac acest pas, nici el nu s-ar da înapoi.
— Nu ai fost de aceeasi părere când mi-ai strigat numele o noapte intreagă, domnișoară Kensington... își repetă ritualul cu șuvița mea de păr, lucru care mă încântă mai mult decât ar fi necesar, și îmi trimite o vibrație pe întreaga coloană.
Este rândul meu sa fiu șocată.
— Nu mă mai atinge! îi impun. Nu ai părut nici așa de interesat să îți ceri scuze ca ai plecat fara să scoți un cuvânt!
Îmi împing vârful degetului în pieptul său și el nu se mișcă de lângă mine.
Nu pot să cred că am spus asta cu voce tare. Mica, timida și tăcuta Dawn. Oare chiar nu mă pot abține din a scoate pe gură tot ce gândesc în fața lui?
— Poftim? Ochii de un albastru marin se perindă pe chipul meu.
Se oprește abia când ajungem să ne înlănțuim privirile, ca mai apoi să mă scaneze cu răbdare de sus până jos. Aș vrea să retrag tot ce s-a întâmplat în ultimele 3 minute pentru că am sunat ca o prietenă disperată care e supărată că n-o cauți din 5 în 5 minute. Nu vreau să mai am de a face cu el, nu vreau să mai stea lângă mine și nu vreau să mă mai tenteze să sar pe el ca o sălbatică, pentru că exact asta îmi vine să fac. E ca un diavol cu atitudinea lui degajată care mă face să îmi pierd rațiunea și mințile și mă face să îl doresc.
Pare că i se aprinde un beculeț când vede că nu adaug nimic, iar cuta dintre sprâncene îi dispare.
— A fost o urgență. Zâmbește ușor și își duce mâna dreaptă spre umărul meu. Mi-ar fi plăcut să îți văd penele ciufulite dimineața următoare.
Nicio scuză pe partea asta. Dar nu este nicio problemă pentru că poate să își ia scuzele si să și le bage în...
— Ei bine, nu mai contează, spun, mutându-mi privirea în altă parte.
La naiba, trebuie să îl privesc în ochi când îl trimit de aici, nici eu nu m-aș crede la cât sunt de speriată. Doar nu o să mă mânânce sau ceva. Îmi prinde încheietura în palme, iar eu îl urmăresc cu atenție. Rămân blocată când îmi aplică un pupic în palmă și apoi îmi păstrează palma pe fața lui.
Îmi trece prin cap o retrospectivă a evenimentului total plăcut pe care l-am împărtășit în lift și simt cum vibrez.
— Iartă-mă că te-am lăsat singurică Dawn. Nu am știut că îmi vei duce dorul, zâmbește ștrengar, iar eu mă înfurii.
Desigur că egoul lui uriaș avea să iasă la iveală mai devreme sau mai târziu. Îmi retrag mâna din strânsoarea lui și îmi dau ochii peste cap. L-aș plezni, dar ar fi prea dramatic.
— Nu ți-aș duce dorul nici dacă ai fi ultimul bărbat de pe Planetă!
Ce replică de doi bani Dawn! De unde naiba ai luat-o? Din cartea 99 de lucruri care NU vor convinge niciodată un bărbat că nu îl dorești?
— Am crezut că avem o conexiune și am putea să ne revedem cândva, dar n-am vrut să îmi fac speranțe prea mari.
Curiozitatea întotdeauna scoate ce-i mai rău din mine! Sunt jalnică, dar nu mă pot abține. Stai! Cum adică nu a vrut să își facă speranțe?
Îmi pun mâinile în piept, în speranța că voi părea mai stăpână pe situație.
— Și acum?
— Acum sunt convins că trebuia să am încredere în primul instinct și să nu te las să pleci!
Curentul care îmi străbate trupul se simte mai bine ca orice orgasm pe care l-am avut vreodată. Nu chiar la nivelul celor pe care mi le-a oferit el, de mai multe ori decât credeam că e posibil într-o singură noapte. Dar acolo în top, oricum.
Gurile noastre sunt la câțiva centimetri una de cealaltă și tot ce mi-ar trebui ar fi să mă ridic puțin pe vârfuri ca ele să se atingă. Clipesc de câteva ori ca să alung această idee din fața ochilor mei, și pare că îmi ia puțin mai mult decât e necesar, pentru că Julian îmi interpretează greșit tăcerea și vrea să închidă el însuși distanța dintre noi. Îmi las mâinile să cadă pe lângă corp și fac un semn cu mâna în aer.
— Aș vrea să te invit afară, domnule Carter.
Se oprește locului, iar gura lui se deschide contrariată. Îmi cercetează fața, iar eu nu pot să îl mai privesc în ochi.
Nu știu dacă a băut ceva înainte să vină să "își ceară scuze", dar este clar că ceva nu e în regulă cu el, pentru că următoarea lui afirmație mă șochează, mă ia prin surprindere și mă face un lac de apă.
— Aș vrea să te invit din nou la mine, domnișoară Kensington.
Vrea să... ce?
— Nu!
Nu știu dacă raspunsul meu, încărcat brusc de o energie obținută de nicăieri, e impulsiv sau pur și simplu sunt irațională. Dar din fericire reușește să îl surprindă la fel de mult cât m-a surprins pe mine afirmația lui.
Asta a fost un răspuns ferm, o întrebare sau doar un scârțâit al vocii mele?
— Nu, adică... îmi plimb privirea prin cameră sperând să găsesc ceva de care să mă pot agăța, nu și atât, închei. Ești prea mult în spațiul meu, șoptesc, fixând un punct de pe podea.
Se dă un pas în spate, ceea ce mă dezarmează, dar mă face să îi arunc iar ocheade.
Trăsăturile lui iau o altă formă și simt o picătură rece de transpirație cum mi se scurge în jos pe spate. Îmi zâmbește obraznic și își reia atitudinea plină de superioritate.
— Esti destul de rea pentru o fată timidă, știi asta?
Nu mă pot abține să nu tac, pentru că se pare că ies din mine cuvintele precum dintr-o cascadă.
— Esti destul de încrezător pentru cât ești de necioplit, știi asta?
Pare de-a dreptul șocat de răspunsul meu și la fel mă simt și eu. Nu este primul meu rodeo, dar cu siguranță este cel mai intens de până acum.
Nu vreau să arăt nici disperată, nici disponibilă în fața lui.
Vreau să fiu reală.
— Sunt rănit că ai o asemenea părere despre mine, spune ducându-și afectat mâna la inimă.
— Sunt șocată că nu știi asta deja despre tine.
— Domnișoară Kensigton, remarc o ușoară urmă de ironie în vocea ta. Nu mă înțelege greșit ești minunată la dezbateri și mi-ar face plăcere să stau cu tine toată noaptea și să ne contrazicem. Dar spune-mi, ce am făcut atât de rău încât nu îți merit iertarea?
Fără să vreau simt cum las cu totul garda jos și mă dezumflu. Cum am mai spus, mă citește ca pe o carte deschisă. Nu trebuia să îmi spună că obține tot ceea ce își dorește, pentru că e destul de clar că i-aș fi spus oricum.
Tare mi-ar fi plăcut să nu ajung totuși în aceasta situație.
Îmi întorc privirea și îmi pun mâinile în piept ca un copil, pentru că îmi dau seama că în esență motivul pentru care sunt supărată e destul de pueril.
— Mi-ai lasat bani de taxi... spun pe o voce abia auzită.
— Poftim?
Nu sunt sigură dacă nu a auzit sau doar se distrează pe seama mea.
— Mi-ai lăsat bani de taxi! strig. De parcă aș fi...
Poate pentru el chiar asta sunt.
Dar stai! O noapte aventuroasă nu mă poate degrada în fața nimănui decât dacă eu permit asta.
Și nu e nimic rău în a fi escortă dacă asta îți e meseria.
Chiar stau să am un întreg monolog în cap fără să îi spun nimic?
Julian se încruntă și își trece degetele prin barbă, cu toate astea îmi zâmbește imediat.
— Te-am adus cu mașina mea, așa că m-am gândit că ar fi frumos să nu te las descoperită. Nu a fost intenția mea să te jignesc Dawn.
Căcat, trebuie să îi dau Chiarei ceva de băut acum. A avut dreptate!
— Nici nu mai contează, ce s-a întâmplat este în trecut. Și va rămâne acolo, concluzionez.
Mint.
Și el știe asta.
Vrea să facă din nou un pas spre mine, încercând din nou să mă manevreze, dar nu îi mai permit. Îmi întind mâna în față, într-o încercare eșuată de a-l bloca, dar îmi ia mâna într-a sa și o așază cu delicatețe pe pieptul său.
— Să știi că nu trebuie să vii aici să te prefaci că îți pasă, sunt fată mare, știu să îmi ling singură rănile, îi răspund sarcastic. Asta... dacă mi-ar păsa.
Ce alegere proastă a cuvintelor pot avea!
— Nu m-am îndoit niciodată de abilitățile tale orale. Dar curiozitatea mă împinge să te întreb, dacă nu ți-ar fi păsat așa de mult, atunci de ce ești supărată?
Cred că o să îl pleznesc. Intră la mine în bucătărie prefăcându-se ca nu s-a întâmplat nimic și acum îmi spune că îmi pasă! Dacă ar fi fost atât de drăguț pe cât se crede m-ar fi invitat la o cafea și am fi purtat o discuție ca doi adulți într-un ambient unde nu i-ar fi fost așa ușor să mă pună la colț, la propriu. Nu m-ar fi prins aici la înghesuială și nu și-ar fi permis să îmi spună astfel de lucruri.
— Nu îmi pasă! mârâi eu.
— Fii serioasă, Dawn!
Îmi cuprinde mijlocul cu mâna și mă lipește de trupul său, pentru că pare că și-a propus să mă să îmi pericliteze cu totul existența în seara asta.
— Ți-a plăcut ce s-a întâmplat între noi, la fel de mult cât mi-a plăcut și mie. Ești cu adevărat sexy și te plac, nu doar în pat, cu toate că nu te-ai dat înapoi de la nimic și asta m-a impresionat. Și te vreau. E chiar atât de greșit pentru tine să recunoști că ai repeta experiența dintre noi?
Un tremur îmi străbate șira spinării și se duce până în picioare. I-a plăcut la fel ca mie? Nu știu ce e în neregulă cu el, pentru că nu are de unde să știe cât de mult mi-a plăcut. Chiar dacă răspunsul este: foarte mult.
— Eu nu fac aceste lucruri Julian, sunt o tipă destul de înfiptă și vreau să fiu sinceră, nu sunt disponibilă pentru o relație în acest moment. De niciun fel.
Mă uit în ochii lui și văd cum preț de câteva secunde pălește. Bun, se pare că l-am descurajat suficient acum.
— Da, chiar e plăcut când ești înfiptă... comentează el.
Simt cum mi se îmbujorează obrajii și nu pot să nu scap un zâmbet. Parcă vorbesc cu un adolescent excitat. Îmi trec mâinile peste față și las un oftat să îmi scape.
— Îmi pare rău, dar este mult prea târziu și nu am timp, nici energie, nici chef pentru o asemenea conversație.
Mă retrag cu stângăcie, dar nu mă forțează. Îmi iau geanta în mână, iar Julian mă ajută în mod neașteptat și îmi ridică laptopul. Nu stau să mai aștept după el, și mă bucur când în sfârșit înțelege mesajul. Mă urmează cu pași mici și așteaptă să încui ușa. Pornesc liniștită spre mașina mea, iar el vine pe urmele mele ca o umbră.
— Cine a spus ceva de o relație? spune el dintr-o dată, și nu pot să nu rânjesc la tonul lui ușor agasat.
Mă opresc ca să mă uit la el și ridic din sprâncene, îndemnându-l să continue.
— Nu îți fac o propunere indecentă, suntem doi adulți și putem să facem o alegere rațională bazată pe încredere. Tu o să îmi dai ce vreau, iar eu o să am grijă să fii răsplătită însutit. Gândește-te, fără atașamente și fără griji.
— Nu am nevoie de banii tăi Julian. Dacă vrei să plătești pentru sex iți pot recomanda câteva locuri care sunt sigur că... nu mă uit în ochii lui când spun asta, te vor satisface. Îmi plimb privirea curajoasă asupra lui, acum că am dat cuvintele afară, lucru care din nou îi dă încredere. Când văd că mai înaintează un pas, mă întorc din nou cu spatele la el, grăbindu-mă să ajung în fața mașinii.
— Cine a spus ceva de bani? replică el.
Mă prinde de mână și mă întoarce cu fața spre el. Respirația mi se oprește, iar ochii lui mă fac să mă pierd pentru câteva secunde. Clipesc nedumerită.
— Dawn, știu de ce ești în stare, pot să te asigur că toți banii din lume nu vor egala ce am eu să îți ofer.
— Nu înțeleg, răspund sincer, sunt sigură că poți găsi multe alte femei care să îți țină piept. De ce m-ai vrea tocmai pe mine?
Pufnește, pare crezând că glumesc. Poate doar își caută scuze ca să mă convingă să ader la ideea lui neortodoxă.
— Nu sar din floare în floare Dawn, sunt o persoană privată și destul de ocupată. N-aș insista atât dacă nu aș crede același lucru despre tine.
— Ca sunt ocupată? spun zâmbind.
— Că ai multe lucruri de oferit, spune el exasperat.
Îmi deblochez mașina, iar el îmi deschide ușa înainte să apuc să o fac eu. Îmi întinde laptopul și mă lasă să îl așez pe scaunul din dreapta, ca apoi să coboare la nivelul meu să mă chinuie cu parfumul lui îmbietor pentru ultima dată. Dacă nu aș fi sărit la volan cu câteva secunde în urmă, nu știu cât aș mai fi rezistat insistențelor lui. Îmi lipesc picioarele unul de celălalt și strâng subtil, în speranța că tensiunea dintre ele va mai ceda.
— Dawn, nu cred că e nevoie să mă repet, rostește, lăsând cuvintele să își facă efectul asupra mea. Eu întotdeauna obțin ceea ce vreau.
— Nu și de data asta, spun pornind motorul.
Iși întinde mâna și îmi ia o șuviță de păr pe care o răsucește de câteva ori pe deget. Sunt ca un chihuahua, mă abțin cu mare greutate să nu tremur. Se apropie extrem de tare de fața mea, iar eu aproape clachez când îi simt buzele lipite de urechea mea.
— O să te fac să te intorci la mine, promite el. Și nu voi fi blând, exact cum îți place ție.
*****
Ziceți cu mine "AAAAAAAAAAA, JULIAN NEBUNULEEE!!!".
Este normal să îți placă așa mult de propriul personaj? 🤷🏻♀️😍