CAPITOLUL 5 - Fără blândețe

560 73 15
                                    

Nu pot să cred că fac asta

¡Ay! Esta imagen no sigue nuestras pautas de contenido. Para continuar la publicación, intente quitarla o subir otra.

Nu pot să cred că fac asta. Nu pot să cred că am întâlnire cu Julian. Inima îmi bate de să îmi iasă din piept și dau într-una nervoasă din picior. De la cearta noastră de acum două zile Stacey aproape că nu mă vede că exist, și nici eu nu am putut sa inițiez un contact, pentru că mi-a spus niște lucruri foarte urâte, așa că am preferat să mă descurc singură.

Mi-am cumpărat chiar și o rochie nouă și mi-am făcut părul la coafor. Mi-am pus niște tocuri un pic mai comode pentru că nu știu dacă Julian a glumit cu privire la dans, așa că vreau să fiu pregătită pentru orice.

Chiara m-a îndrumat cu privire la îmbrăcăminte și a insistat să îmi pun un ruj roșu ca să "îi sucesc mințile". Rochia albă, simplă și părul bucle îmi completează destul de bine ținuta. Nu știu ce gusturi are Julian, dacă o să par prea aranjată sau dimpotrivă sub limita așteptărilor, dar vreau totuși să fiu confortabilă.

A, și am menționat că ne-am dat mesaje ca niște adolescenți toată săptămâna? Toată sap-tă-mâ-na!

"Sper că ai avut un somn odihnitor domnișoară Kensington, din nefericire eu nu mai dorm atât de bine de ceva timp, asistenta mea spune că e din cauza vremii, dar nu sunt superstițios deloc așa că sigur există o explicație logică".

"Arăți foarte bine cu pălărie, îmi aduci aminte de o ciupercă și ciupercile sunt preferatele mele".

"Aș vrea să apăs pe butoanele fiecărui lift cu care te plimbi".

Roșesc numai când îmi amintesc câteva dintre conversațiile noastre.

Julian m-a anunțat să nu îmi fac griji în legătură cu transportul și locația, pentru că vine să mă ia cu mașina de acasă. Tot verific ora, dar îmi dau seama că exagerez și încerc să îmi găsesc o altă activitate.

Este OK Dawn, ai mai fost la întâlniri care s-au terminat prost, ce ar putea să fie mai rău decât tipul care ți-a spus acum 2 ani că abia așteaptă să le spună prietenilor că își pierde virginitatea cu tine?

Mă rotesc prin bucătărie ca o albină, zumzăind. Mă apropii de ușa surorii mele, într-o încercare eșuată de a drege situația. Ascultă muzică la un nivel decent față de zilele trecute și bat de două ori. Nu îmi răspunde așa că o anunț verbal.

— Stace... plec în oraș.

Din nou nu primesc niciun răspuns. Muzica este dată mai tare și sunt ignorată complet. Telefonul îmi vibrează și văd cuvintele înșirate, iar inima mi-o ia la goană.

"Am ajuns."

Încerc să îmi opresc mâinile din tremurat, în timp ce cobor scările de la blocul unde locuiesc. Mesajul lui m-a făcut s-o iau razna din nou. Dacă sunt prea aranjată? Dar dacă nu sunt aranjată suficient?

Gustul adevărat al dragosteiDonde viven las historias. Descúbrelo ahora