Fierbinte este un cuvant amarat cand vine vorba de a descrie temperaturile absurde pe care escadronul comandantului Guevara sunt fortati sa le indure zilnic.
Totusi, in ciuda aerului uscat, luminii orbitoare si a prafului abundent ce le inconjoara micul palat de beton si sarma ghimpata, pe acesti oameni arsi de soare ii vei vedea intotdeauna cu un zambet pe fata.
Pe trupurile lor imbelsugate de muschi, alaturi de diverse cicatrici sub toate formele posibile se afla asezate ca niste gardieni negri si protectori, tatuajele lor pretioase.Aceste testamente ale trecutului stau acolo ca niste strajeri singuratici, amintind arogant de toate tarile, orasele, satele, sau misiunile in care acesti soldati ai sfarsitului au avut noroc sa treaca in compania unui cutit sau a oricarui fel de arma.
Numarul de victime, vesnic crescand si precedat de o taietura peste vechiul numar, numele comandantilor ucisi, a bazelor cucerite , a raurilor traversate pe jos si a muntilor catarati cu usurinta sedeau nemiscate pe antebretele, umerii, pieptul si spatele acestor neobositi copii ai desertului.
Crescuti in caldura, caliti de aceasta si modelati prin efort si soare, acestia au ajuns in randurile organizatiei AKR unde au sa si ramana pana la finalul serviciului lor.
De atunci si pana acum au fost invatati, antrenati si programati sa fie cei mai buni soldati din cati au vazut lumea asta. Ani de munca fizica intensa ce ar pune si pe cel mai priceput soldat al marinei in dificultate, lecturi peste lecturi despre cei mai grandiosi luptatori ai istoriei si nenumaratele ore petrecute in meditatie sub soarele torid, singurele sunete fiind cele ale desertului si ale comandantilor urland fara incetare mantrele ce aveau sa le fie unica lumina a adevarului:
,,SUNTETI DE NEOPRIT"
,,SINGURELE LUCRURI PE CARE LE AVETI SI CARE CONTEAZA SUNT :NUMELE VOSTRU, TATUAJELE, CAMARADUL DE LANGA VOI SI FAPTUL CA FACETI PARTE DIN ACEASTA FAMILIE"
,,NICIUNUL DINTRE VOI NU E MAI PRESUS DECAT MISIUNEA NOASTRA"
,,SUNTETI UMILII SERVITORI AI CAUZEI. BESTIILE MORTALE ALE SCOPULUI COMUN. INSTRUMENTELE DIVINE ALE DECIZIILOR NOASTRE".
Toate aceste cuvinte pluteau odata cu trecerea timpului pana cand si cel mai rebel dintre copii ajungea sa aiba mintile spalate si inundate cu o dorinta ferma si sincera de a se dedica acestei cauze, acestui scop, acestui ideal.
Care erau acestea?
Nimeni nu stie...
Organizatia AKR si mai exact ramura ei ce se ocupa cu executarea ordinelor, batalionul Los Inmortales cu bazele de antrenament situat pe intreg teritoriul Arizonei si a Mexicului, aveau ca scop recrutarea copiilor apti din punct de vedere fizic pentru a indura unul dintre cele mai crunte regimuri de antrenament vazute vreodata pe fata pamantului.
Copiii erau luati din diversele zone defavorizate ale Indiei, Cubei, Mexicului si orice alt loc de unde ai putea lua in schimbul unei mici valize cu dolari orice tanar ce in urma semnarii unor acte semilegale de catre familia sa, nu avea sa ii mai vada vreodata.
Si de ce ar mai vrea sa ii vada?
Los Inmortales e o familie la fel de stransa ca si legaturile mafiei siciliene.Doar Numele, Varsta si Realizarile ii separau pe baieti unii de altii.
Acestia erau crescuti in cele mai fierbinti zone desertice unde invatau loialitatea fata de cauza, oricare ar fi aia si fraternitatea impreuna cu ceilalti soldati, oricine ar fi aceia.
Intregul sistem de pregatire avea ca scop formarea unui soldat perfect. Un soldat care sa imbratiseze pericolul si sacrificiul propriu pentru misiunea organizatiei, un razboinic care sa intruchipeze adevaratele valori si un martir care sa stea drept si zambitor in fata durerii si a sfarsitului.
Pe drumurile prafuite ce duceau spre El cucina del Infierno, baza de antrenament de pe teritoriul Mexican, acesti tineri erau aruncati in soare dupa mai bine de doua zile in care au stat legati la ochi in masinile mari de transport, singurele lor momente in care se puteau intinde fiind cele cand le era permis sa iasa sa isi faca nevoile si sa bea apa.
Multi dintre ei erau extenuati din cauza foamei si a panicii si mai toti isi acoperisera ochii vazand minunatia luminii marei glob de aur de pe cerul dupa-amiezii, fara a stii ca dupa minunatele ziduri ii asteapta cu bratele deschise si cu zambetul pe buze matahale puternice, musculoase si entuziasmate pentru prospaturile ce au ajuns.
Soldatii vechi se adunau in jurul celor noi, felicitandu-i patriotic pentru alegerea facuta, imbratisandu-i si strangand mainile tinerelor vlastare ce aveau sa se alature marii lor familii. Plansetele lor erau considerate drept eliberarea energiei negative pe care o nutrea vechea lor viata. Ei nu mai au nevoie de asa ceva..nu. Nu au nevoie de negativitate si de ganduri rele in noua lor viata.
Odata ce felicitarile se incheiasera, acestia isi spuneau numele, primind trei obiecte: o vesta verde cu numele lor si cu un cod alaturat, pe spatele vestei scriind in jurul capului zambitor al unui diabol ,,Los Inmortales", un cutit cu zimti lati si o plosca metalica si rece, un sfert din ea plina cu tequilla.
Imediat dupa ce baietii au fost pusi in rand si le-au fost oferite cele trei obiecte simbolice, comandantul apare si ii masoara pe toti din priviri.
Privirea sa amenintatoare incepe sa cedeze si, cu un zambet ridica spre cer plosca lui plina strigand plin de un entuziasm miselesc:
,,NU TREBUIE SA VA MAI ASCUNDETI FERICIREA, PRIETENI! ACUM SUNTETI INTRE FRATI!
ACUM SUNTETI INTRE CAMARAZI..ACUM SUNTETI ACASA
SA BEM IN CINSTEA CELOR NOI!
SA BEM IN CINSTEA NOASTRA!
LOS INMORTALES SON IMPARABLES!"
Soldatii vechi au strigat aceeasi propozitie cu aceeasi voiosie, golindu-si la randul lor plostile si asteptand mai apoi ca tinerii sa le urmeze exemplul.
Acestia se uitau confuzi si nestatornici la alcoolul imputit ce iesea din vasul de metal, dar chiar inainte sa primeasca sansa de a se intreba ce se intampla, de a plange sau poate chiar de a se revolta, fura asaltati de soldatii batrani si obligati sa bea pana la fund in cistea tuturor.
,,Nu trebuie sa va mai temeti fratilor!"
,,Ati ajuns unde va este locul!''
,,Pana la fund, prietene!"
Fiecare razboinic isi avea propria lui poveste cand venea vorba de a incuraja noii recruti. Cert este ca la final cei mici isi vomitau continuturile stomacurilor goale, simtind dureri seci peste tot si fiind ametiti de la soare si de la socul evenimentelor ce se intamplasera.
Si cu toate astea..cu toata durerea si confuzia, cu toata spaima si dorinta de a evada, cu toate astea, adanc in inimile lor se simteau doriti. Simteau ca fac parte din ceva. Ca nu sunt doar mici aducatori de venit sau guri de hranit insuportabile.
Simteau ca si-au gasit familia.Si odata ce au inceput sa priveasca acel loc drept o potentiala casa iar pe acei barbati puternici drept potentiali prieteni, nu mai era cale de intoarcere.
Anii ce urmau aveau sa fie un iad placut. Un infern in care puteai sa zambesti. Un tartar in care simteai ca traiesti.
Cele trei metode transformationale ale Cucinei del Infierno erau: antrenamente, meditatie si lectura.
Antrenamentele cuprindeau absolut orice segment necesar unui soldat ideal, pornind de la dezvoltarea fortei fizice si a rezistentei pana la viteza si agilitate. Trecand de la anduranta si conditionare pana la reflexe si explozie. Aceste regimuri erau cat se poate de cumplite si aveau ca scop ingenunchearea spiritului fiecarui tanar soldat.
Artele martiale, tacticile de lupta corp la corp, aplicabilitatea armamentului si a artileriei, capacitatea de a rezista indiferent de durere, tortura, pregatirea anti venin. Acestea erau doar cateva segmente trecute vag printre multe altele pe o lista alba si diabolica ce debuta cu propozitia REGIMURI DE ANTRENAMENT SPECIFICE TERITORIILOR MEXICANE.
Copiii se temeau de acea lista.Se temeau de ce ar putea aduce in zilele vesnic dominate de soare.Se temeau si totusi..ajungeau sa astepte cu nerabdare urmatoarea provocare.
Ajungeau sa isi doreasca respectul si admiratia soldatilor vechi, dorind sa castige cu orice pret dreptul de a li se zambi, dreptul de a fi numit frate si dreptul de a fi considerat puternic. Ganduri pline de dorinta incepeau sa inunde fiecare minte, indiferent cat de rebela si de sfidatoare ar fi ea.
Cum un corp puternic este inutil fara o minte agera, caldura desertului era folosita pentru a fortifica mintile acestor viitori gardieni ai cauzei ce erau obligati sa mediteze profund in nisipul fierbinte.
Li se oferea un anumit timp in care sa ramana absolut nemiscati si sa se concentreze asupra cuvintelor spuse de catre soldatii batrani.
Daca un soldat batran se oprea si il obliga pe unul tanar sa continue mantrele loialitatii iar acesta se incurca, era pedepsit cu timp in plus pana cand reusea sa isi rescumpere greseala.Pentru a asigura o greutate suplimentara al acestui exercitiu, soldatii batrani mergeau printre ei si le ofereau sticle cu apa sau bucati de gheata din frigiderele lor micute. Tinerii puteau sa isi ia oricate sticle si bucati de gheata doreau, oricand doreau, dar trebuiau sa plateasca pretul acestor delicii in ore suplimentare de meditatie.
In cazul fortificarii mintii, fie se indura fie se platea in plus pentru acceptarea tentatiilor si caderea in slabiciune. Cu totii stiau asta. Cu totii stiau ca slabiciunea se plateste!
Numai cei puternici au dreptul sa fie acolo!
Numai cei puternici au dreptul sa zambeasca atunci cand apar adevaratele greutati!
Lectura desi era una dintre cele mai usoare metode de dezvoltare era si cea mai de pret.
Fiecare pagina era controlata, fiecare propozitie si fiecare carte avand ca scop formarea adevaratelor modele de fraternitate, de curaj, de sacrificiu si de loialitate.
Carti precum Arta Razboiului, Sacrificiile martirilor, Fight Club si Unbreakable erau la ordinea zilei si erau repetate din nou si din nou pana cand fiecare pagina era cunoscuta pe indelete, iar sensul ei prezent in fibra existentei lor.
Intregul program de existenta al soldatilor era bazat pe cele mai puternice modele ale istoriei pentru a crea la randul lui cele mai puternice modele.
Stilul de antrenament era o combinatie a celui spartan cu cel chinez.
Odata cu moartea soldatului, numele lui, persoanele ucise de catre acesta si misiunile in care si-a facut datoria erau trecute pe un gladius, semn al eliberarii sale de lumea aceasta si a oferirii sufletului si curajului sau in numele cauzei. Asemenea unui gladiator eliberat, acel gladius, acea sabie frumoasa de lemn avea sa ii poarte povestea vretniciei sale si sa arata intregii lumi ca serviciul sau a fost facut iar sfarsitul sau a fost unul bine meritat.
Nu exista pentru niciun membru al Los Inmortales ceva mai glorios si mai divin decat sa traiasca, sa se dedice si sa moara pentru misiunea lor. Pentru misiunea organizatiei. Pentru succesul fratilor sai.
Generatie dupa generatie, acesti neinfricati poarta acelasi nume ca si armata persana al imparatului Xerxes.
Nemuritorii.
Los Inmortales.
Un numar de soldati ce nu parasesc frontul niciodata. Oameni ce au trecut dincolo de identitatea individuala. Razboinici separati doar de Nume, Varsta si Realizari, gata sa ia locul oricarui companion infrant, continuand acest ciclu la nesfarsit pana cand, intr-o zi ce poate fi doar visata, scopul organizatiei va fi indeplinit.
Cui ii pasa care este acela?
Ei sunt o familie. Ei sunt de neoprit. Ei au pentru ce sa traiasca .
Si pentru ce sa moara.
**
Sute de misiuni au fost indeplinite de-a lungul generatiilor.
Genocid, spionaj,santaj, capturare..absolut orice comanda a AKR-ului a fost indeplinita cu succes si cu o acuratete feroce.
Tot ce trebuia sa se intampla ca un sat sa fie ars de pe fata pamantului, un munte sa fie tinut sub asediu sau o mina sa fie cautata la sange era ca un mic telefon dintr-un birou al Cucinei de Infierno sa sune iar la un capat al firului sa fie Doamna Xavier.
Domnul Xavier era al doilea ca putere in intreaga organizatie si era responsabil cu centrul de comert si cu cel al executiei ordinelor militare.
Odata ce acesta primea un ordin de la Doamna in conducere despre care se stiu mult prea putine lucruri,exceptie facand ca este succesoarea in conducerea unor familii deosebit de bogate si de influente legate de un scop comun, acesta suna la singura persoana care putea rezolva orice problema ce necesita forta, distrugere si violenta.
In biroul simplu si racoros, racoarea fiind unicul lux pe care acest razboinic de cel mai inalt rang si-l ofera, cu mana sa plina de cicatrici apuca de receptorul telefonului si asculta cu multa grija ordinele in cea mai mare liniste. La finalul ordinelor, un ,,se va face, domnule" cat se poate de increzator se aude de pe cealalta parte iar in momentele urmatoare se incepe procesul de respectare a cerintelor.
Posesorul dreptului de a ridica acel telefon si de a fi increzator si pe pozitie in fata persoanelor de nivelul intelectual si de influenta domnului Xavier este nimeni altul decat comandantul Guevara, conducatorul celei de-a 12-a generatii de Los Inmortales.
In toti anii de cand organizatia si-a inceput activitatea nu s-a mai vazut un om de calibrul militar al comandantului Guevara.
Un om cu inceputuri modeste, adus ca si multi altii in randurile marii familii de prin satele cubaneze sarace, ce a ramas in picioare si cu o figura sigura in momentul testului cu plosca de tequilla.Acela a fost momentul de inceput.Momentul in care s-a stiut ca familia a fost binecuvantata cu un geniu.
Un student devotat al razboiului, comandantul Guevara a absorbit ca un burete absolut orice tehnica si tactica militara, facandu-se remarcat prin dorinta sa de autodezoltare si prin talentul sau nativ in a provoca daune oricarui inamic.
Cu fiecare an, acel baiat firav se apropie tot mai mult de figura barbateasca si puternica pentru care avea sa fie totodata iubit si temut in prezent.
Picioarele puternice si groase, pieptul implinit, spatele lat pe care sadea un gat lat si sigur si de care atarnau bratele sale care au curmat atatea vieti.
Sub uniforma sa verde si prafuita se ascundeau pete negre tatuate ce se unduiau in forme de numere , continuand sa fie taiate pana cand se ajungea la numarul 47. Pe langa acestea, pe un brat si pe celalalt erau insirate sase flacari, opt stele negre iar pe ambii pectorali simboluri tipic marinaresti, ancora innodata si nava plutind deasupra valurilor.
47 de victime confirmate, sase baze arse, opt comandanti inamici ucisi, un intreg an petrecut la bordul unei nave in misiunile maritime ale organizatiei si intoarcerea sa acasa cu informatii pretioase.
Pentru acest om mandru si liber, aceasta reprezenta comoara sa. Giuvaierurile pe care le poarta cu aroganta in soarele torid si la vederea carora se umple de mandrie. Aceste urme negre ale succesului alaturi de informatiile suplimentare pe care le primea din partea organizatiei reprezenta intreaga sa existenta. Traia pentru asta si era mai mult decat pregatit sa si sfarseasca pentru asta.
Ajuns in postul sau nu doar prin munca devotata dar si printr-o carisma si o inteligenta desavarsita, acestui om nu ii fusese greu sa deduca singur anumiti pasi pe care organizatia ii luase in trecut.
Desi regulile de baza ale acesteia este sa urmezi calea orbeste , fara sa pui intrebari, iar in schimbul loialitatii vei primi glorie si un scop, comandantul Guevara nu s-a putut abtine sa incerce sa desluseasca directia in care se indreapta toata munca sa si a oamenilor sai.
In ciuda loialitatii fata de cauza si de oamenii sai, simtea cu durere in suflet ca exista un numar de persoane care lasa remuscarile sa le incetoseze gandirea si care incep sa se departeze de obiectivul comun.
Nu i-a fost mare surpriza atunci cand a primit un telefon de la Domnul Xavier in care Fiul Carlos 1035 ,Fiul Pablo 1045 si Fiul Jose 1026 sa fie trimisi singuri la inchisoarea Diable din Arizona pentru a interoga un detinut invinuit ca ar fi anihilat un sat intreg de toate femeile, barbatii, copiii si pana si animalele sale.
Informatiile primite sustin ca individul s-a lasat capturat pasnic de catre autoritati si, in ciuda fizicului sau anormal de imens, a fost dus cu o relativa usurinta in celula de unde avea sa isi astepte interogatoriul.
Cine era aceasta persoana?
Ce importanta avea existenta lui pentru organizatie?
Acesta nu avea de unde sa stie.
Singurul lucru de care era sigur e faptul ca odata cu venirea celor doi potentiali necredinciosi, comandantul Guevara avea sa afle suficiente informatii cat sa deduca singur o posibilitate.
Trecusera doua zile deja de la inceperea misiunii celor doi si inca nu primise niciun telefon sau mesager care sa confirme ca aceasta fusese indeplinita cu succes.
In timpul antrenamentelor sale zilnice se gandi la toate posibilitatile, dand in cele din urma vina pe o problema de transport.La urma urmei, drumurile mexicane nu sunt cele mai usoare. Mai ales cand vine vorba de a traversa mai bine de trei sute de kilometri cu discretie maxima pentru a evita orice fel de suspiciune si in urma ei, a problemelor neprevazute ce ar putea sa apara.
,,Comandante! "se auzise vocea unui soldat bronzat a carui voce suna ca si cum se adresa celui mai bun prieten, ,,un camion se apropie. Nu-i de-al nostru!".
,,Gracias , hombre!''a spus Guevara coborand de pe bara de unde isi facea neobosit tractiunile.Odata ce a coborat, si-a lasat lenes centura cu 70 de kilograme atarnate sa cada pe pamant, apoi a mers spre iesirea din gradina principala pentru a vedea ce se intampla.
Strajerii din turnurile de veghe au semnalat ca persoanele din masina nu fac parte dintre soldati.
Comandantul Guevara le-a spus sa le deschida poarta si a asteptat alaturi de ceilalti intrarea camionului.
Pe locurile din fata stateau doi barbati albi, unul dintre ei plinut iar celalalt sfrijit.Pe tricourile si pe sepcile lor stateau mandru trei litere albe.AKR. Fara indoiala ca erau trimisii domnului Xavier. Dar pentru ce sa-i trimita?
Cel plinut facu un semn din cap in semn de respect, apoi deschise fara ragaz usa din spate a camionului. Cu ajutorul celui sfrijit reusise sa scoata repede trei targi acoperite cu un cearceaf mare si alb.
,,Condoleantele noastre''spuse cel sfrijit, mai apoi indreptandu-se spre comandantul Guevara si punandu-i in palma sa impodobita cu bataturi dure un carnetel patat si prafuit.
Ochii mici ai lui Guevara studiau dintr-un colt intr-altul micul carnetel.
Mintea sa agera cuplase totul de acolo.Stiuse deja ce se afla sub acel cearceaf si probabil si ca in interiorul acelui carnetel nu era notat niciun raspuns la intrebarile pentru interogatoriu.
Comandantul inghiti in sec si descoperi cele trei trupuri care sedeau pe targile reci.
Indiferent de cine moare sau de cine sfarseste, soldatii din Los Inmortales au mereu zambetul larg pe fata, fiind fericiti pentru compatriotii lor care au reusit sa isi duca serviciul la final si care s-au dedicat scopului comun pana la capat. Niciodata nu a contat cat de groaznice erau modurile in care au sfarsit atata timp cat au facut-o pentru organizatie, pentru fratii lor..pentru familia lor.
Acesta a fost primul moment in care, rand pe rand, zambetele recunoscatoare ca mai pot sa serveasca cauza inca o zi s-au stins, incepand de la comandat si continuand cu fiecare barbat ce dadea ochi cu trupurile palide ce se odihneau sub soarele apusului.
Unul dintre ei isi purta capul in maini, ochii sai fiind dati peste cap, expresia sa fiind un testament al mortii incete si oribile la care a fost supus.
Cel de-al doilea era mai proaspat. Asta daca poti numi proaspat membrele fracturate, capul intors pe dos si intreaga coloana iesita in afara corpului.
Ultimul a avut mai multe gauri in regiunea abodminala, ficatul sau lipsind iar restul intestinelor prelingandu-se prin gaurile facute. Murise incet..
Cei trei soldati au murit in numele cauzei..nu..au fost torturati in numele cauzei..mutilati in numele acesteia.
Fara un icnet si cu aceeasi aura calma pentru care este recunoscut, comandantul Guevara dadu comanda pentru inmormantarea demna a celor sacrificati. O meritau.
,,Sa li se pregateasca locurile de veci si gladiusurile.Ne vom aduna la noapte sa le cinstim sacrificiul!Baietii s-au intors inapoi acasa.Priceput?"
,,Da, comandante!"se auzise din intreaga curte principala.
Guevara se indrepta cu pasi repezi spre biroul sau. Intra in camera racoroasa, respira incet, numara de la 1002 din 7 in 7 timp de cateva secunde pentru a se linisti. Incepu sa rasfoiasca carnetul raposatului Jose, citind cu ochi flamanzi cuvintele sale pentru a afla ce s-a intamplat.
Banuielile sale au fost confirmate. Jose simtea remuscari. Cel mai probabil si ceilalti trei. Se indepartase de la calea lor dar era un frate cat se poate de bun. Ar fi putut fi salvat. Numai daca..
Continua sa citeasca si observa cum scrisul incepe incet incet sa se desfigureze, ideile fiind din ce in ce mai neclare pana la finalul ultimelor doua cuvinte: ,,sunt pierdut".
Sangele lui Guevara incepu sa se infierbante , strangand fara sa isi dea seama in mainile sale puternice carnetul patat cu rosu al fostului sau camarad.
Printre foile rasfirate in urma stransorii comandantului se vazusera alte cateva cuvinte scrise.
Un scris frumos, citet, un scris ce nu aparea lui Jose.
Cu o caligrafie nemaivazuta, Guevara citi cuvintele:
,,In speranta ca aceste cuvinte vor ajunge la o persoana de rang mai mare decat acesti lachei, voi incerca cu greu sa imi stapanesc entuziasmul si va voi oferi astfel sincerele mele condoleante.
Imi pare nespus de rau ca s-a ajuns aici. Credeam ca ma voi putea abtine mai bine de atat dar simplul gand la a vedea trupele nemuritoare ale comandantului Guevara si cea mai puternica forta militara ale organizatiei AKR mi-au creat un extaz de care nu am mai avut parte de ani de zile.
Pentru a imi arata sincerele remuscari fata de starea mai putin favorabila ale prietenilor vostri, am sa va ofer interviul mult dorit.
La exact 450 de km de granita cu desertul Arizonei se afla o mica cocioaba de lemn. Va voi astepta acolo si voi veni fara nicio urma de rezistenta.
Astept cu nerabdare intalnirea noastra!
Al vostru sincer, Oliva."
Mesajul se incheie cu desenul unei inimi negre langa numele responsabilului.
Oliva..Oliva..ce legatura are el cu organizatia?
Cine este?
Cum a reusit sa faca un simplu om asa ceva cu soldatii sai atat de puternici?
Mii de intrebari ii inundase mintea comandantului si ar fi cautat raspunsuri la toate dar stia fara nicio urma de indoiala ca datoria e mai presus de orice .
Lua telefonul si tastase numarul.
,,Vorbeste"se auzise vocea domnului Xavier.
,,Fiul Jose 1026 ,Fiul Carlos 1035 si Fiul Pablo 1045 au servit cauza. Serviciile lor au fost apreciate si continua sa ne sustina de pe celalalt front. Banuiesc ca ati citit jurnalul.."
,,Bineinteles."
,,Ordinele!"
,,Respectati cerinta tintei! Du-te alaturi de alti 20 dintre cei mai buni oameni pentru a-l lua.Ceilalti sa fie pe pozitii in distanta lunetei. Un avion va cobori si il va aduce pe el si pe voi spre Washington unde vom continua interogarea.Ai inteles?" spuse domnul Xavier cu o voce usor calda.
,,Se rezolva!"aproape ca sopti Guevara cu gatul uscat in urma incidentelor.
Puse telefonul la locul lui si se indrepta spre iesire.
Soarele se lasa in spatele muntilor rosii semnaland ca urmeaza sa apara luna si odata cu ea mult iubita racoare.
In calmul momentului ce vine alaturi cu aparitia noptii, intregul organism al palatului de beton si sarma ghimpata se opri pentru a asculta ordinele liderului.
Cu privirea sigura si cu inima calma, cu o credinta de nestavilit ca ceea ce face el este corect, marele comandant spuse:
,,Tinta: ucigasul fratilor nostri. Zona: 400 de km de la granita desertului Arizonei. Data plecarii: in zori. Obiectivul: capturarea tintei.Priceput ,hombres?"
,,Da, domnule"se auzise la unison atat vocile soldatilor vechi cat si cele ale soldatilor noi, gata inca o data sa isi serveasca scopul.