^Perspectiva Jasminei^
,,Unde mergem JungKook? " întreb eu, privind pe geamul mașinii
,, Mă gândeam că ți-ar prinde bine o plimbare" îmi spune el, privindu-mă
,,Să ne plimbam? " întreb cu un entuziasm în voce, chiar aveam nevoie de asta ,,Unde?"
,,Nu foarte departe, mergem până în centru să vezi cum arată în timpul sărbătorilor " spune el, râzând de entuziasmul meu prea mare
,, Serios?" îmi măresc ochii, vrând să-i sar în brațe și să-i mulțumesc, dar faptul că el conducea, mă împiedica să fac asta
,, Da, pisicuță"
Îmi iau privirea de pe el pentru că, brusc, mă simțeam intimidată de el și de privirile lui prea insistente.
JungKook mă obligase să mă îmbrac gros pentru că vremea de afară nu era în favoarea mea și a copilului.
,, Jasmine..." tonalitatea lui serioasă mă făcu să-l privesc ,,Vreau să stai doar lângă mine și să nu pleci undeva singură. De orice ai nevoie, mă anunți! Nu pleci singură, nu te dezlipești de mine nici măcar o secundă, ok?"
De ce era așa serios ? Adică, totuși, sunt cu el, de ce aș pleca undeva fără știrea lui?
Nu aș face nimic din ce aș știi că nu e bine. Atunci, de ce e atât de îngrijorat?
,, De ce? S-a întâmplat ceva?" întreb eu curioasă
,, Nu, doar că mă simt îngrijorat. Parcă mă oprește ceva pentru a mai continua drumul"
De ce? La ce se gândește? Doar ne vom plimba și atât.
,, Atunci de ce mai mergem? " veni întrebarea mea
,, Pentru că nu te pot lăsa să stai doar în casă "
Aprob din cap, mutându-mi privirea pe geam. Are dreptate, nu pot sta 24 din 24 doar în casă. Și eu am nevoie de aer curat și proaspăt.
JungKook venise azi mai repede decât mă așteptam de obicei. A ajuns acasă pe la 5 după-masă. De obicei, când voia să vină mai repede la mine, ajungea pe la 7.
Brusc, responsabilitatea de viitor tătic îl face mai atent și romantic? Dacă da, aș vrea să rămân mereu însărcinată.
Tresar când îi simt palma pe abdomenul meu. Îmi întorc privirea spre el, iar el doar îmi schițează un zâmbet scurt, în timp ce-mi mângâia încetișor abdomenul.
Îmi pun palma peste mâna acestuia, zâmbind în sinea mea. Nu-mi vine să cred cum a ajuns JungKook. La început, era un insuportabil, un afemeiat, un nesimțit, iar acum...e mult prea protectiv și atent, face tot posibilul să fie lângă mine și să aibă grijă de mine.
Chiar așa de mare efect am avut asupra lui, încât să se schimbe atât de mult?
Zâmbesc timid când îmi duce mâna până la zona buzelor lui și mi-o sărută. Doamne, îl iubesc atât de mult! Orice gest pe care îl face, mă provoacă să-l iubesc din ce în ce mai mult.
La scurt timp, JungKook își parchează mașina apoi se întinde asupra mea pentru a mă elibera de centură , iar eu pufnesc în râs .
,, Știi, puteam să fac și singură asta" spun, arcuindu-mi o sprânceană
,, Știu, doar că exersam pentru lunile ce o să vină , când nu o să mai poți face asta, iar eu voi avea cea mai mare plăcere să te ajut"
Zâmbesc. Pentru că altceva nu aveam ce să fac, era mult prea perfect din punctul meu de vedere.
Ieșim amândoi din mașină, iar acesta își împletește degetele cu ale mele. Mă las condusă de el prin mulțimea de oameni, care umblau dintr-o parte în alta.
,, Ce vrea iubita mea să-i cumpăr?" spune, privindu-mă în timp ce mergeam ,Sau, mai de grabă, ce vrea bebelușul meu să-i cumpăr? Pentru că știu că el vorbește prin tine"
Doamne, încep să râd. JungKook e bărbat, și nu mă așteptam să știe lucruri de genul ăsta. Totuși, JungKook nu și-a petrecut timpul cu femei gravide în jurul lui.
,, Ciocolată caldă " spun, râzând
,, Doar atât?" își mărește acesta ochii, iar eu râd
,, Momentan" spun eu, zâmbind, iar acesta începe să râdă și el
,, Hoață mica ce ești! " îmi zâmbește din nou, punându-și mâna după umerii mei și mă trage după el până la locul de unde putem să cumpărăm ciocolată caldă
Cu greu puteam să trecem printre oameni. Mă simțeam ca la cursele de câini, unde trebuia să ocolești sau să sari peste toate obstacolele din calea ta.
De unde naiba au apărut atâtea persoane? Mereu, în timpul sărbătorilor, te întrebi de unde vin atâtea persoane, zici că au ieșit ca ciupercile după ploaie. Te miri de unde atâta populație.
,, O ciocolată caldă " spune JungKook băiatului din fața noastră după ce am ajuns cu greu aici
,, Tu nu îți iei?" îl întreb eu în șoaptă
,, Mai târziu " îmi răspunde el apoi îmi înmânează ciocolata și plecăm de acolo
În timp ce îmi savuram ciocolata și eram condusă de către JungKook prin mulțime,aveam timp să privesc și ce era în jurul meu.
O mulțime de mini-căsuțe, ornate cu o instalație de toate culorile, iar fiecare din acea căsuță vindea câte ceva.
Vin fiert, prăjituri, ciocolată de casă , vată de zahar, porumb, ba chiar erau și unele căsuțe care vindeau îmbrăcăminte potrivită acestui sezon.
,, Vino! "
De data aceasta , eu îl prind de mână și îl trag după mine în centrul mulțimii, unde se afla bradul imens de Crăciun.
Zâmbetul îmi devine unul larg, în timp ce priveam cu gura căscată bradul imens, care era atât de frumos împodobit.
Mă simțeam ca o furnică pe lângă el. Mă simțeam atât de captivată de priveliștea din fața mea , încât uitasem că era și JungKook cu mine.
Mă întorc la el cu zâmbetul pe buze, și mă încrunt când văd că acesta mă privea absent.
De ce se uita așa la mine?
,, JungKook..." îi spun numele nedumerită când văd că el doar mă privea și nu spunea nimic altceva
Nu-mi răspunde. În schimb, își așează mâinile pe talia mea și îmi cuprinde buzele într-un sărut ușor.
Sărutul acesta era ciudat. Nu era unul plin de dorință, agresiv, sălbatic sau pasional, cum obișnuia JungKook să mi-l ofere de obicei.
De data aceasta , doar își ținea buzele peste ale mele și le mai mișca din când în când, dar foarte încet. Nu zic că nu-mi place, îmi place foarte mult.
Sărutul acesta, cred că era pentru prima dată unul din care, JungKook nu voia mai mult, unul adevărat, unul lipsit de orice dorință arzătoare .
,, Te iubesc, Jasmine! " îmi spune după ce ne desprindem din sărut și își sprijină fruntea de a mea ,,Nu-mi vine să cred cât de mult m-ai schimbat și cât de mult am început să te iubesc. Ai intrat în inima mea fără să-mi dau seama. Și pentru asta, îți mulțumesc mult! Îți mulțumesc pentru că m-ai făcut să-mi dau seama că lumea e altfel decât îmi imaginam, îți mulțumesc că m-ai lăsat să te iubesc! "
Eram blocată. Ăsta , sigur era JungKook? Pentru că nu îmi pot dezlipi ochii de pe el, iar mintea nu îmi poate percepe nimic altceva, decât spusele lui.
Nu spun nimic, pentru că nu aveam ce. Eram mult prea uimită de confesiunea lui, prea uimită de iubirea lui pentru mine.
Îl iau în brațe, strângându-l la pieptul meu. Era așa de cald aici. Și când m-a îmbrățișat înapoi, am simțit că vreau să rămân în brațele lui pentru mult timp.
Strâng din dinți când telefonul îi sună din nou și ne strică momentul mult prea frumos.
^Perspectiva lui JungKook^
Încep să înjur când telefonul îmi sună și mă face să mă desprind de Jasmine. Îl scot din buzunar și îi mimez un scuze.
Ea doar oftează și se bosumflă, făcându-mă să râd. Îi las un pupic pe frunte apoi răspund la apel.
,, Domnule Choi! " spun eu, iar Jasmine oftează exasperată și mă împinge de lângă ea
,, JungKook, ai verificat dosarul? Am nevoie să-l trimit mai departe împreună cu alte date"
Îmi spune el mie, dar atenția mea este focusată pe ea. Încercam să mă apropii de ea, dar aceasta doar mă împingea nervoasă. Chiar nu suportă când vorbesc la telefon?
,, JungKook! "
Aproape că tresar când îi aud vocea groasă a acestuia, iar atenția mea se focusează acum pe el și nu pe Jasmine.
,, Spuneți" spun eu, puțin deranjat de tonul acestuia
,, Înțeleg că ești tânăr și preocupat de alte lucruri, dar dacă ești directorul acestei companii, trebuie să ți-o asumni!"
Strâmb din nas la cuvintele lui. Nu suportam să-mi spună cineva ce să fac, mai ales un străin. Știu și eu că am o responsabilitate mare pe umerii mei din cauza acestei companii, ceea ce nu-mi convine. Tot greul cade pe mine. Dar asta nu înseamnă că trebuie să mi se spună ce să fac.
,, Știu foarte bine asta! "
Brusc, devin iritat și nervos. Moș împuțit!
,, Atunci mă aștept să te porți ca atare dacă vrei să mai lucrez pentru tine și compania ta!"
Îmi venea să-i spun câteva înjurături apoi să-i închid în nas. L-aș fi dat afară, dar este prea bun în ceea ce face și nu-mi pot permite să pierd oameni buni.
Simt cum brațele Jasminei mă trag de mână, încercând să-mi spună ceva. Eram mult prea nervos să-mi ficusez atenția pe ea.
,, Am citit dosarul, vă trimit conținutul printr-un e-mail " spun, încercând să schimb subiectul.
Oftez când Jasmine începe să mă tragă din nou de braț. Idiotul ăsta de Choi mă enervase prea tare pentru a mai putea fi calm.
,, Bine!" spun nervos, luând telefonul de la ureche
Nu știam ce voia, eram prea nervos să o întreb. După ce i-am răspuns, îmi pun din nou telefonul la ureche pentru a asculta ce mai vrea idiotul ăsta .
,, Sper că o vei face în următoarele minute"
,, Momentan nu sunt acasă, vi le voi trimite când ajung "
,, JungKook! Nu accept să-ți petreci timpul cu femeile atâta timp cât am nevoie de dosarul acela!"
Ce dracu?! Ăsta e nebun? Cine se crede să-mi vorbească pe tonul ăsta? Nici măcar tata nu-mi spunea așa ceva,și s-a găsit el.
Și în plus, îmi petrec timpul cu soția mea, care este și însărcinată și mult mai importantă decât acel nenorocit de dosar.
,, Am spus că vi-l voi trimite! " spun nervos
,, Sper că n-o să dureze mult!"
Al dracu să fii de nenorocit împuțit! Îmi trag telefonul de la ureche, vrând să dau cu el de asfalt, dar îngrijorarea pune stăpânire pe mine imediat.
,, JungKook?! "
Închid rapid telefonul și mi-l îndes în buzunar.
Mă uit agitat în stânga și-n dreapta. O mulțime de oameni necunoscuți, dar nici-o persoană nu era ea.
Unde naiba e?
Unde a dispărut?
Îmi bag mâinile în par, uitându-mă îngrijorat prin mulțime.
Corpul începuse să-mi tremure, iar inima să-mi bata accelerat.
Voiam să merg să o caut prin împrejur, dar dacă se va întoarce aici și nu mă va găsi?
Îmi scot rapid telefonul din buzunar și o apelez. Suna, dar ea nu răspundea. Ce mama naibii?
Devin îngrijorat. De ce dracu nu am putut să fiu atent la ea și să ascult ce-mi cere? Ce voia să-mi spună?
Ea trăgea de mine, iar eu i-am țipat în față doar un bine. Sunt un dobitoc! Cum am putut să fiu atât de neatent, încât să nu-mi dau seama că a dispărut de lângă mine?
Am așteptat 10 minute tot în același loc, simțind cum explodam de nervi și de teamă să nu fi fost răpită din nou.
Doar gândul că ar putea fi răpită din nou, cu copilul meu, mă făcea să turbez de nervi.
Îmi scot telefonul din nou și merg în căutarea ei, apelând-o. Mă rugam în gând să fie undeva pe aici.
Știu că era supărată pe mine pentru că i-am vorbit urât și nu i-am acordat atenție. Știu. Pentru asta, o voi lăsa să mă pedepsească cum vrea ea. Dar la naiba, vreau să o găsesc mai întâi!
Mă întorc înapoi când aud soneria unui telefon cum suna. Merg după acel sunet și pic în genunchi când văd un telefon pe jos.
Îl iau cu teamă , sperând să nu fie al ei pentru că nu era nimeni aici, doar niște toalete publice.
Întorc ecranul telefonului cu teamă , iar inima mi se oprește în loc când citesc numele apelantului. JungKook❤️
Rămân împietrit și nici nu-mi dau seama când lacrimile mi-au invadat fața. Nu pot să o pierd, cu copilul meu.
La nabia! Copilul meu! Jasmine, unde ești?
Îmi duc telefonul la ureche, încercând să-mi opresc lacrimile, dar era imposibil. Jasmine a dispărut..
,, JungKook... "
,, Yoongi, du-te, te rog, la locul nostru și vezi dacă Sehun a pus ceva la cale!" spun eu cu lacrimi în ochi, uitându-mă în jurul meu
,, JungKook, s-a întâmplat ceva?" mă întreabă el îngrijorat
,, Jasmine a dispărut împreună cu copilul meu, Yoongi. Ajută-mă, te rog!" îl implor eu, simțind că o să pic din picioare dacă mă voi ridica
,, Liniștește-te, voi merge acum cu J-hope. Doar spune-mi ce s-a întâmplat"
,, Eu..." spun, încercând să mă liniștesc ,,Am venit cu ea în centru ca să o scot la plimbare. Era lângă mine, Yoongi. Apoi m-a sunat cineva de la companie și nu am fost atent la ea și brusc, a dispărut. " adaug, iar lacrimile erau greu de ținut în frâu ,,Sunt disperat, Yoongi. Nu știu de ce sunt în stare dacă i se va întâmpla ceva ei și copilului meu"
,, Liniște-te, JungKook. Eu și J-aope suntem pe drum. Adună-te și caut-o prin împrejur "
,, Bine"
Închid apelul.
Eram devastat. Doamne, și parcă am presimțit că ceva nu o să fie în regula cu această ieșire. Sunt un idiot! Jasmine, te rog eu, fii bine!
^Perspectiva lui Taehyung^
,, Tu crezi că sexul rezolvă tot, Taehyung?!" se răstește ea, iar eu încep să zâmbesc când o văd atât de dulce
,,Nu" spun, ridicându-mă de pe dormitorul ei ,,Doar că nu sunt obișnuit să fiu refuzat când vine vorba de sex "
O trag în brațele mele, încă râdeam. Mă aflam în apartamentul ei, venisem aici pentru că îmi era dor de ea, nu pentru sex.
Dar un sărut de al ei îmi dăduse planurile peste cap și am sfârșit, aruncând-o în pat, cu mine peste ea.
,,Ar trebui să te obișnuiești pentru că eu nu sunt una din curvele tale, și nici Lisa!"
Auch! Asta a durut rău de tot!
,, Știi, Taehyung?" spune, smucindu-se din brațele mele ,,M-am saturat! Nu suport locul de amantă. Să-ți amintesc că Lisa te-a înșelat și copilul acela nu e al tău? Ce mama naibii mai stai cu ea?"
Știu, dar nu pot să fac nimic în privința asta. Până ce JungKook nu își rezolvă problemele cu Jasmine și cu Sehun, nu pot face nimic. Nu vreau să stric tot și să o pun pe Jasmine și pe copilul lor în pericol.
,, Jennie...." spun, prinzând-o de braț ,,Te rog, înțelege-mă, eu...."
,, Nu! " țipă nervoasă, smucindu-și brațul din strâmtoarea mea ,,Vreau să încheiem totul aici!"
Am simțit cum picioarele mi se topesc la auzul cuvintelor sale. Nu, nu vreau asta!
,,Ori eu, ori ea! Dar din câte văd, ai ales-o pe ea. Vreau să încheiem totul aici pentru că eu am început să...te iubesc,Taehyung" spune cu o voce stinsă ,,Și mi-a fost frică să ți-o spun până acum pentru că știam că nu o să aud din partea ta și eu te iubesc. Iar toate astea mă rănesc pentru că țin la tine și nu suport să te împart cu altcineva. Așa că, să încheiem totul aici și acum! "
Îmi închid ochii, inspirând adânc. Nu, nu voiam să terminăm pentru că ea fusese lângă mine când aveam nevoie de cineva, ea m-a ajutat, ea m-a sprijinit și înțeles până acum.
Nu suport să stau departe de ea. O vreau lângă mine mereu, nu o pot lăsa să plece.
,, Adio, Taehyung! " îmi spune ea, întorcându-se cu spatele la mine și puteam să jur că se abține să nu plângă.
Nu! Niciun adio, Taehyung! Așa ceva nu există, este exclus! Pentru că eu nu pot să mă gândesc la viitorul meu fără ea.
,, Te iubesc, Jennie!"
Da, am spus-o!
Și eu o iubesc, în cel mai ciudat mod posibil, dar o iubesc.
Am început să o iubesc de când am văzut câtă grijă are de mine și cât de dornică este să mă aibă doar pentru ea.
Mi-a fost greu să-mi dau seama de ceea ce simt, mi-a fost greu să recunosc. Dar dacă Jennie a reușit să o înlăture pe Lisa din inima mea înseamnă că da, o iubesc!
Se întoarce la mine. Cu lacrimi în ochi. Nu se așteapta ca eu să îi spun asta, precum nici eu nu mă așteptam să o fac.
Dar nu vreau să risc și să o pierd doar din cauza Lisei. Țin prea mult la ea pentru a-i da drumul să plece de lângă mine.
Zâmbesc când mă trage în brațele ei și își așează capul pe pieptul meu. O iubesc, al naibii să fiu!
,, Idiotule! " spune ea, ștergându-și lacrimile
,, Da, dar sunt idiotul tău!" spun, râzând
,, Doar al meu! " accentuează ea cuvintele și își așează din nou capul pe pieptul meu
,, Dar al tău!"
Îi sărut creștetul capului și o strâng în brațele mele și mai tare. În sfârșit, am reușit să o uit pe Lisa, iar acum să mă gândesc la un viitor cu Jennie.
^Perspectiva lui JungKook^
Mă așez dezorientat și obosit pe banca din fața bradului. Locul unde Jasmine a dispărut. Îmi scot o țigară și o aprind. Eram mult prea stresat și confuz, iar asta mă făcea să înnebunesc.
Mă uit la fumul care provenea din gura mea și din cauza țigării, amintindu-mi de Jasmine. I-am promis că nu o să mai fumez, dar faptul că ea nu e lângă mine...mă devastează psihic.
Unde naiba să o mai caut? Am întrebat o mulțime de oameni dacă au văzut-o, arătându-le o poză cu ea.
Dar culmea, că nimeni nu a văzut-o. Nici acum nu știu ce mi-a zis sau ce m-a rugat înainte să dispară fără urmă.
Choi, idiotule! O să te omor cu mâna mea dacă nu o găsesc pe Jasmine! Cu viață, sigur nu mai scapă.
Îmi duc mâinile la tâmple, masându-le. Nici măcar Yoongi cu J-hope nu au găsit indicii pentru a o găsi. Simt că înnebunesc!
,, JungKook.... "
Sar ca arsul de pe bancă când îi aud vocea. Era la 2 metri distanță de mine și mă privea confuză.
Nici nu mai stau pe gânduri și alerg până în dreptul ei apoi o trag în brațele mele,ștergându-mi lacrimile.
Pentru moment, am simțit cum toată lumea se prăbușește cu mine pentru că nu o găseam, iar acum....să o simt în brațele mele,e cea mai frumoasă senzație.
Nu mi-o voi iera niciodată pentru că nu i-am dat atenție și nu am ascultat-o.
,, Jasmine! " spun când mă desprind de ea ,,Unde ai fost până acum, hgh?" tonul îngrijorat și stresat, și acum era prezent la mine
,, N-u știu, Jung-Ko-ok...am leși-nat și..." spune cu o voce bâlbâită ,,Când m-am tre-zit, nu te-am gă-sit și...și m-am speriat"
O trag din nou în brațele mele , oferindu-i atenția și căldura de care avea nevoie. Nu știu ce m-aș face fără ea.
Pentru că am fost un nemernic și nu am ascultat-o, mă urăsc! E doar vina mea, trebuia să merg cu ea unde voia.
,, Haide acasă, bine? "
La aprobarea ei, doar îi sărut scurt buzele apoi îmi împreun degetele cu ale sale și continui să mă îndrept spre mașină.
Niciodată, dar niciodată nu mi-o voi ierta și nu voi mai face asta. Jasmine a devenit prima mea prioritate. În momentul de față, praful să se aleagă de compania aia... Pentru că mi-am data seama că Jasmine e mult mai importantă decât orice și oricine!
Îmi scot telefonul din buzunar și-l apelez pe J-hope pentru că Yoongi nu răspundea.
,, JungKook, noi... "
,, Am găsit-o, hyung!" spun, expirând ușurat, simțind aceeași senzație și din partea lui J-hope.
,, Ce bine! Ea este ok? " mă întreabă acesta calm
,, Da. Vă mulțumesc! Și transmite-i asta și lui Yoongi. Îmi pare rău că v-am îngrijorat și pe voi"
,, Stai liniștit, Kook. Și altă dată! "
^Perspectiva Jasminei^
Îmi simțeam gura uscată, încheieturile de la mâini și de la picioare mă dureau. Ochii îmi erau acoperiți, iar frica persista în trupul meu.
Nu vedeam nimic în jurul meu, doar auzeam sunete ciudate. Tot ce știam și simțeam, era că mă aflam pe un scaun.
Capul mă durea îngrozitor, iar starea de amețeală încă era prezentă. Nu știam ce se întâmplă cu mine sau ce s-a întâmplat cu mine.
Îmi era frică și teamă. Mă gândeam doar la JungKook, știind cât de stresat era în acest moment că nu mă găsea. Trebuia să stau și să-l ascult când mi-a zis să nu plec de lângă el.
,, Ea e"
Aud o voce de bărbat și îmi ridic capul care era aplecat în vale. Ce naiba se întâmplă?
,, Dă-i jos aia de la ochi "
Vocea, tonul, sunetul și cuvintele rostite în acel stil, mă înghețase.
Îmi simțeam corpul tremurând, iar frica se accentuase. Nu trebuie să îi văd chipul pentru a o recunoaște. Doar galsul ei îmi făcuse corpul să tremure de frică.
Dar de ce îți este frică, de aia nu scapi. Tuturor ne este frică de ceva. Cu toții avem anumite temeri care ne trezesc în miez de noapte, ne dau emoții cand ne amintim de ele și ne scot din confortul nostru. Ne temem de acel lucru care are capacitatea de a ne schimba viața în timp ce noi nu putem face nimic decat să acceptăm înfrângerea.
Iar faptul că eram aici, era un motiv în plus pentru a-mi da seama cât de slabă sunt, și chiar dacă știam că asta se va întâmpla, mă amăgeam singură, spunându-mi că acelea sunt doar coșmaruri și nimic mai mult.
Știu că îmi este teamă , de cele mai multe ori de lucrurile necunoscute, pe care nu le pot controla. Eram speriată de toate lucrurile pe care doar timpul le cunoaștea. Eram speriată de viitor și de faptul că aceste temeri ale mele se vor adeveri la un moment dat.
Iar acel moment, era acum. Nu m-am așteptat ca totul să se întâmple așa devreme și în acest mod. Nu m-am așteptat ca acele coșmaruri ale mele să devină reale. Nu m-am așteptat să fiu aici.
Îmi strâng ochii când dau de lumina puternică și inconfortabilă. Nu voiam să privesc în sus pentru că știam cine era.
Nu voiam să privesc în jur pentru că știam ce culoare au pereții și cât de goală era această cameră .
Am visat aceste momente de nenumărate ori, dar niciodată nu am visat că voi scăpa de aici cu viață.
,, Ești exact.... Tu! "
Refuz să privesc femeia ce se lasă la nivelul meu. Refuz să cred că eu chiar mă aflam aici.
,, Jeon Jasmine, Lee Jasmine sau poate chiar...Alissa Evans?"
Alissa Evans era numele meu adevărat? Așa mă chema?
,, Numele meu este Jeon Jasmine! " spun cu ură, fără să o privesc pe femeia din fața mea
,, Nu, scumpo. Numele tău este Alissa Evans " aud vocea aceea de bărbat
E și el aici? Amândoi sunt aici?
,, Draga mea" spune femeia, lăsându-se din nou la nivelul meu
De data aceasta, îmi cuprinde bărbia cu 2 degete, obligându-mă să o privesc.
Doamne, arăta exact ca în vis. Aveam aceleași trăsături, avea părul exact ca el meu, aceeași înfățișare.. doar că privirea aceea, mă făcea să tremur.
,, Noi suntem..."
,,Stiu bine cine sunteți!" i-o tai eu, înainte ca femeia asta să pomenească de părinți
,, I-auzi, se pare că fiica noastră s-a cam documentat puțin "
Spune bărbatul înalt din fața mea. Una era să-i văd în vis, alta să-i văd în realitate. Zâmbetele lor malefice mă făceau să cred că trăiesc un coșmar în realitate.
,, Lăsați-mă doar să-l sun pe JungKook și să-i spun că sunt bine"
Le cer eu, sperând să accepte, ceea ce cred că nu va fi posibil la cât de bine îi cunosc eu.
Mă încrunt când văd că amândoi încep să râdă ironic apoi să mă privească urât, făcându-mă să tremur mai ceva ca o gelatină pentru că nu știam ce urmau să îmi facă. Adică, știam, dar speram să nu fie așa.
,, Draga mea, JungKook nici nu își va da seama că tu lipești. Cel puțin, de acum încolo, că pana acum te-a cautat. Dar acum, nu va mai fi nevoit "
,, Ce vrei să spui?" o întreb eu confuză, iar ea doar râdea
Sper că nu i-au făcut nimic lui JungKook, iar eu să pot scăpa cu viață de aici, ceea ce cred că nu va fi posibil.
Iartă-mă, JungKook!
Am luat în calcul părerile voastre, iar finalul îl am deja pregătit. Însă, mai am câteva capitole până acolo.
Iar despre acest capitol, de ce credeți că JungKook nu își va da seama că Jasmine lipsește?
Sper că v-a plăcut și acest capitol, și dacă da, aștept părerile voastre. Vă pupăcesc! ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️