<42>

5.5K 285 81
                                    

^Perspectiva lui Taehyung^

Un sentiment de relaxare și de plăcere pune stăpânire pe mine odată cu amintirile nopții trecute. Nu am mai întâlnit până acum vreo fată atât de inocentă și gingașă precum aceasta.

Dorința pune din nou stăpânire pe mine când îmi amintesc de modul în care brațele ei îmi îmbrățișau corpul cu foame și buzele ei implorau să fie atinse și dezmierdate.

Zâmbesc încet cu ochii încă închiși și îmi întind brațele în căutare siluetei feminine a cărui parfum încă se simte pe pielea mea, dar constat că nu este în pat.

Mă ridic în șezut cu o mișcare repezită și cercetez camera cu mai multă atenție. Nimic.

Îmi trag pe mine pantalonii care stăteau aruncați pe podea și mă ridic, cercetând camera și baia în căutarea ei. Sunt tentat să o strig pe nume, dacă l-aș știi măcar.
Îmi dau seama cât de captivat și băut am fost ca măcar să-mi treacă prin cap să o întreb cum o cheamă.

După minute bune în care mă holbam ca prostul în camera goală , îmi pierd starea de calm și deja încep să mă enervez.

,, Unde naiba e? "

Trec prin holul mic al camerei și observ lipsa rochiei și a genții ei. OARE? Nu. Nu se poate. Nu ar fi plecat, e imposibil!

Chiar dacă ar fi imposibil, purul adevăr îmi era în față. Nici măcar o urmă de un lucru de-al ei nu era prezent în această cameră de hotel.

,, Cum dracu? "

Încep să râd ca un dobitoc, surprins de curajul acesteia de a pleca așa. Făcându-mă să cred că noaptea trecută nu a însemnat nimic pentru ea, ca și când ar fi fost o joacă de copii.

Dar dacă stau și analizez mai bine, punând cap la cap acțiunile noastre de aseară, ea...Îmi spuse că este virgină, ceea ce era adevărat.

,, Ce naiba? "

O ființă așa atrăgătoare, frumoasă , stilată, educată și inocentă ca ea, mai era virgină ? Din câte îmi aduc aminte, trecuse printr-o despărțire.

Dar totuși, cum să plece așa ?

De obicei, eu făceam asta. Le băgăm în pat, apoi la prima oră plecam fără să mai stau la discuții chiar dacă acestea mai implorau încă o noapte împreună.

,, Aishh! Fata asta e fenomen!

Îmi trag bluza pe mine și ies din camera de hotel, trecând nervos și cu pumnii încleștați pe lângă toți angajații mei.

Cu o facă-n cer și una-n pământ, mă afișez nervos în fața portarului, care, bineînțeles că nu avea nici o vină în asta.

,, Domnule Kim?" spuse acesta surprins de reacția mea

,, A părăsit vreo femeie hotelul de dimineață?" îl întreb direct și cu un ton serios, trecându-mi o mână prin părul dezordonat și răvășit

,, Frumoasă, brunetă și cu o rochie roșie?" chicotește el, reușind să-mi stârnească furia și iritarea ,, A plecat acum câteva minute "

Îmi strâng pumnii puternic în palme și trec pe lângă acesta fără să mă mai obosesc să mai dau explicații.

Cum a îndrăznit? A plecat pur și simplu de parcă noaptea trecută nici nu ar fi existat. Nu pot să-mi controlez furia și iritarea pe care o aveam în acest moment din cauza ei.

Dacă crede că a scăpat după ce a făcut asta, se înșală amarnic! Mereu obțin ce îmi doresc, iar acea fată, în momentul de față este ca un drog pentru mine care continuă să mă tenteze cu fiecare clipă în care îmi reamintesc chipul ei.

My Strange Husband {Jeon JungKook} Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum