M-am uitat mai bine la el. Nu! Nu putea fi! Se schimbase asa de mult! Parul lui lung era acum tuns mai scurt, dar a ramas la fel de roscat. Zgarietura de pe barbie si ochii aia caprui pe care nu i-as putea uita niciodata. S-a tatuat si acum avea un cercel in spranceana. S-a mai inaltat, fiind aproape cat Harry si are muschi, dar nu exagerat. Nu cred ca e chiar el!
- Dylan? am intrebat iar el si-a intors capul spre mine.
Am vazut o luminita in ochii aceia caprui frumosi si am stiu ca ma recunoscuse. Eram in picioare in spatele baietilor. Nu stiam ce sa fac nu stiam cum sa reactionez, dar aparent el stia. A inaintat catre mine si m-a imbratisat si de dupa umarul lui puteam vedea fetele confuze ale tuturor. L-am imbratisat inapoi. O figura cunoscuta. Cineva pe care stiam si pe care ma puteam baza.
- Ce naiba face micuta Alice aici? m-a intrebat zambind asa cum facea el mereu, doar cu un colt de gura.
- E iubita mea! a latrat Harry nervos si a venit aproape.
S-a pus intre mine si Dylan si l-a privit stupefiat. M-am dat intr-o laterala ca sa pot sa il opresc daca avea sa se intample ceva.
- Ei bine, asta e un lucru pe care il avem in comun! a zis Dylan privindu-ma vesel.
- Poftim? s-a rastit Harry si a inaintat spre el, dar mana mea l-a potolit putin.
- A fost si iubita mea! a zis Dylan si am putut vedea cum ochii lui Harry se innegreau.
- Stai! a zis Louis. Tu si Alice ati fost… un cuplu?
- A fost de mult! am zis. Eram in liceu si Dylan nu avea ce face!
- Haide, nu a fost asa rau! a spus el repede, incercand sa se apropie de mine, dar pieptul lui Harry nu l-a lasat.
Liam l-a luat pe Dylan si l-a asezat pe canapea ca sa il indeparteze de Harry, iar cand restul nu erau atenti, Harry m-a luat in bucatarie.
- Nu imi place de el! O sa il dau afara!
- Harry! l-am oprit eu. Doamne, am fost impreuna acum mult timp, nu mai inseamna nimic!
- Ai vazut cum se uita la tine! a tipat el in soapta.
- Are ochi ca sa se uite, Harry! Si nu se uita cumva special la mine!
- Ei bine, daca se mai uita mult, nu o sa mai aiba ochi! a zis radicand mainile in aer.
As fi vrut sa rad, dar dupa cele intamplate la bar nu am mai zis nimic. Dylan era un prieten. Si cand eram impreuna stiam ca ceva nu e bine la el, dar nu m-as fi asteptat sa intre in afacerile astea murdare si periculoase. Ne-am intors in sufragerie si am vorbit cu totii si ne simteam bine. Harry mai avea cate o iesire micuta cand Dylan facea ceva aluzie nepotrivita la adresa mea, dar asta nu ma deranja asa tare. Scrumiera baietilor era plina si m-am oferit sa o golesc pentru ca stateam la marginea canapelei, dar inainte sa ma ridic, mana lui Harry m-a oprit. Cand mi-am intors capul sa il privesc, buzele lui le-au sarutat pe ale mele, dar nu era sarutul acela micut, era unul salbatic si lung si pe care Dylan nu avea cum sa il rateze. Bine jucat, Harry! mi-am zis sarcastica in minte. I-am zambit usor cand m-am ridicat de pe canapea si am vazut ranjetul lui satisfacut cand s-a uitat superior la Dylan.
Am golit scrumiera si m-am oprit sa beau si un pahar cu apa pentru ca pe masa era numai alcool. Perrie si Zayn deja aveau… alta ocupatie la ei in dormitor *daca intelegeti unde bat*, Niall si Louis au iesit in oras si mai era numai Liam si Dylan. Am simtit doua maini pe talia mea si m-am intors cu un zambet. Bineinteles, nu era Harry. Dylan, cu respiratia care mirosea ca si un intreg bar, ma privea cu zambetul lui stramb. M-am indepartat discret si l-am intrebat:
- Ai nevoie de ceva?
- Da, un raspuns! a zis el taraganat. Cum de o tipa buna ca tine ramane cu un curvar ca si Harry.
Am scrasnit din dinti.
- Nu e curvar, am zis incet.
- Aha, si atunci vanataile alea de pe abdomen ce sunt?
M-am uitat confuza la el si deja deveneam panicata.
- Ce vanatai? am intrebat, prefacandu-ma ca nu stiu despre ce e vorba.
El a venit aproape si mi-a ridicat bluza cat sa imi descopere burta plina de semen.
- Vanataile astea!
- Am cazut intr-o misiune! am zis si m-am tras de langa el.
- Da, sigur! a zis ironic. Nu te-ai saturat sa ii fii parasuta de schimb si sacul de box?
- Dylan, opreste-te!
- Eu nu ti-as fi facut asta niciodata!
- Taci! am zis mai tare.
Mainile lui m-am tras aproape si au inceput sa ma sarute. M-am tras si atunci, din furie, mi-a rupt bluza intr-o parte.
- Dylan, esti beat! Stai! am strigat tare cand buzele lui au inceput sa imi sarute gatul.
El s-a enervat si am primit o palma grea peste fata dupa care a continuat sa ma sarute dur. Chiar atunci a venit Harry si l-a trantit de podea. Loviturile au inceput sa cada asupra lui.
- Harry, stai! am strigat la el.
Cand Harry s-a intors sa ma priveasca, Dylan s-a ridicat si l-a lovit in maxilar, iar eu am strigat. Unde era Liam? Ochii mi s-au umezit cand l-am vazut pe Harry proptit de un perete si lovit cu brutalitate de catre Dylan. Am fugit si am incercat sa il opresc, dar cotul lui m-a lovit in fata si am cazut simtind cum tot abdomenul mi se contracta si sange curgandu-mi din buza.
- Alice! l-am auzit pe Harry strigandu-ma incet.
Cand m-am intors, Harry a reusit sa scape pe Dylan si acum el era cel care primea lovituri dure de la Harry. Fata lui Harry avea o mica taietura in spranceana si o parte a maxilarului umflat.
- Harry! am strigat la el. Opreste-te!
- Ti-am spus sa nu te atingi de ea! i-a strigat Harry in fata. Ti-am spus ca e a mea! a continuat lovindu-l cu capul de perete asa de tare ca am auzit din celalalt capat.
- Uita-te la ea, a zis Dylan cu vocea stinsa. Iti place ce i-ai facut? a zis cu un aer ironic in voce.
Corpul lui Harry s-a incordat si mai tare si vedeam cum tremura de nervi. Liam a intrat pe usa si m-a vazut pe mine prima si apoi pe Harry. Nici el nu a avut ce face. Nu am putut sa opresc ce urma. A fost asa repede. Nici nu am avut timp sa gandesc o solutie. Doar am vazut mana lui insangerata cum se ducea la spatele pantalonilor si a scos un pistol si l-a impuscat in mijlocul pieptului. Am auzit cum a tipat si cum s-a prabusit la pamant.
- Arzi in Iad, cretinule! i-a strigat Harry nervos, lovindu-l in abdomen.
Ochii lui Dylan s-au uitat la mine si am vazut viata iesind din ei. Tot sangele imprastiat pe podea si Harry in mijlocul sau. Am inceput sa plang si am incercat sa fug spre Dylan ca macar sa nu moara singur, dar mainile lui Liam m-au oprit. Am incercat sa ma eliberez, dar nu puteam. Liam incerca sa ma linisteasca, dar nu reuseam sa ma opresc. Harry si-a aruncat arma pe bancul de lucru si a privit cum un om moare la picioarele lui. Omul acela pe care il stiam si pe care il iubeam. Da, a facut lucruri ingrozitoare, voia sa imi faca un lucru rau, dar nu merita sa moara singur. L-am privit cum ochii i-au impietrit si un firicel de sange ii curgea din nas. Bratele lui Liam erau singurele lucruri care ma impiedicau sa ma pragusesc pe gresia rece.
- Ce naiba? a zis Zayn care a intrat doar in niste pantaloni scurti si Perrie dupa el intr-un cearsaf lung.
Au ramas muti cand au vazut cadavrul. Dylan mort. Perrie a incercat sa puna mana pe mine, dar m-am tras si am mers in camera. Am incercat sa deschid camera de oaspeti, dar era inchisa si singurul loc mai era camera lui Harry. M-am aruncat in pat ca si un copil micut si mi-am apasat o mana peste piept. Ma durea ingrozitor si plangeam cu sughituri. Era mort din cauza mea. De ce trebuia sa faca asta? Nu il putea lovi de cateva ori si apoi sa il lase in pace? Ceea ce voia el sa imi faca era gresit si bolnav, dar el nu era asa. Inca se putea opri. Am auzit usa trantindu-se si m-am facut mai mica sub plapuma care ma acoperea complet. Am strans perna in brate si am incercat sa ma linistesc.
Patul s-a lasat intr-o parte si o mana a tras fortat patura de peste mine. Palma lui Harry a incecrcat sa ma mangaie, dar m-am tras repede. Mana aceea m-a lovit si mi-a omorat o persoana la care tineam chiar in fata mea. De ce trebuia sa distruga mereu ceva frumos? Chiar dupa ce il iertasem, el vine si omoara pe cineva. Nu se gandeste inainte sa actioneze? Nu se gandeste la mine? Nu se gandeste ca trebuie sa traiasca toata viata cu imaginea lui Dylan mort, intr-o balta de sange pe gresia alba? Mana lui incearca sa o apuce din nou pe a mea, dar mi-o trag repede. Nici gand sa ma atinga. Ma ridic si ies afara pe balcon. Nu aveam aer. Ma sufocam in lacrimi. Si plangeam pentru tot. Pentru Dylan, pentru familia mea, pentru prietenii mei, pentru bataile pe care le primeam si viata care imi era mereu stransa cu usa de Harry. M-am sprijinit cu mainile de margine.
Le-am distrus viata tuturor. Parintii mei sunt ingrijorati si nici nu stiu ce cred despre mine acum. Cred ca i-as parasi din propria initiativa? Cred ca i-as face sa sufere asa? Semi, fratele meu. Oare ma uraste? Isi continua viata sau incearca sa ma caute? Oare familia mea mai e intreaga? Sisi. Am plecat fortat de langa ea. Nu vreau sa se invinuiasca. Prietenii mei. Ce face i acum stiind ca eu am disparut de langa ei? Se simt cumva vinovati? Dylan. Daca Dylan nu ma vedea, nimic nu s-ar fi intamplat. El nu ar fi fost mort. Ar fi continuat cu viata lui. Poate avea si el pe cineva acasa. Are parinti, i-am cunoscut mama de Craciun. Ea stie ca fiul ei nu se mai intoarce? Oare mama mea stie ca eu nu ma mai intorc?
Nu mai puteam sa respir si ma durea sufletul cu fiecare respiratie. Harry a intrat dupa mine.
- Alice, a zis incet.
I-am simtit prezenta langa mine.
- Stai departe, te rog! am mormait incercand sa ma linistesc, dar fara sa reusesc.
- Haide, Alice! Stii ce voia sa iti faca! a zis usor incordat.
- Nu, nu stiu! Se putea opri! Se putea calma! Tu nu ai facut niciodata asa?
Vocea mi-a izbucnit intr-un hohot zgomotos pe ultima parte.
- Te-a lovit, Alice! Ce dracu?!
- Deci cand tu ma lovesti e in regula, dar cand altul o face e crima! Puteai sa il scuturi putin! Nu trebuia sa il omori!
- Ai auzit toate cacaturile pe care le-a spus?! s-a rastit el venind aproape din nou.
- Da-te inapoi, Harry!
- Ca de nu, ce?
- Pleaca! am zis mai autoritar, dar nimic nu s-a intamplat.
De unde aveam atatea lacrimi? Nu se mai terminau si deja ma usturau ochii. Vantul era rece pe pielea mea. Merita sa stau intre peretii astia inchisa pana mor cu Harry pe care un minut il iubeam si apoi ma ingrozeam… cu Harry care nu va putea sa imi spuna niciodata ca ma iubeste. Voiam o familie, dar sa cresc un copil in mediul asta? Nu pot sa il chinui asa. Voiam inapoi acasa langa cei care macar spuneau ca ma iubeau. Cei care aratau ca ma iubeau. Dar viata mea era limitata la casa asta. Merita o ora de bucurie in schimbul unui an de tristete? Cati oameni o sa mai moara in fata mea? O sa ajung la fel de rau ca si ei? O sa ajung sa impusc fete de aceeasi varsta cu mine care nu trebuiau sa fie acolo atunci? Si cum ramane cu viata mea? Cat am pierdut deja din ea? Vreau sa imi vad fratele in fata altarului langa o fata in rochie alba care sa fie perfecta pentru el. Vreau sa imi aud parintii razand, vreau sa termin scoala si sa muncesc pe bune. Vreau ca cea mai mare grija a mea sa fie ca nu imi sta parul cum vreau eu sau examenele, nu daca o sa mai traiesc peste doua zile sau un cadavru din subsol. Nu voiam viata care el a ales-o pentru mine.
Cand mana lui a prins-o pe a mea m-am smucit violent.
- Te avertizez! am zis nervoasa.
- Treci in casa acum! a raspuns si mai nervos.
Atunci am facut singurul lucru care nu credeam ca o sa il fac. Am trecut balustrada de la balcon, picioarele mele stand pe o micuta portiune de balcon si mainile stranse pe bara rece. Daca desprindeam mainile, totul era gata. Eram libera. Puteam sa plec dracului din lumea asta idioata. A cadea de la etaj nu e o moarte asa rea. Poti simti ca zbori pentru o secunda.
- Nu sunt o javra la care sa ii comanzi! am strigat in timp ce plangeam.
- Alice, a zis prudent, dandu-se in spate. Uite, m-am indepartat. Acum poti sa vii inapoi, am inteles ideea.
- Tineam la el! am spus ca si cum nu l-as fi auzit. Si tu l-ai omorat! Ii cunosteam mama!
- Alice, tu esti a mea! a zis cu o voce joasa si calma. I-am spus de la inceput ca nu avea voie sa se atinga de tine.
- Si daca nu vreau sa fiu a ta? Ce primesc eu daca sunt a ta? Tu nu ma iubesti, nu ma consideri importanta sau macar semnificativa pentru tine!
- Nu spune asta!
- Am spus-o deja! La dracu’ cu tine! Am ajuns sa ma gandesc la faptul ca intre mine si pamant sunt vreo zece metri si nu m-ar deranja daca as cadea!
Nu imi puteam sterge lacrimile care deja imi patasera tricoul. Abia acum observasem ca Harry s-a apropiat din nou de mine, dar nu am mai spus nimic.
- Le-ai promis lui mama si Gemma ca o sa ai grija de mine. Nu f ace a facut Gemma! Le-ai promis! a zis el incet.
- Si tu ai promis ca nu o sa patesc nimic si uite ce s-a intamplat! Cred ca ma vor ierta.
- Alice, haide aici!
- Ti-am spus ca te iubesc! am zis razand ironic.
- Iubito, hai aici! Ia-ma de mana! a continuat cu ochii putin inlacrimati.
- M-ai batut, mi-ai luat ceea ce iubeam si ai omorat persoane la care tineam in fata mea.
- Iubito, te rog! Imi pare rau! Hai sa vorbim! Iubito, nu o face!
- Si dupa toate astea, eu inca te-am iubit! m-am rastit. Nu a fost destul pentru tine?
- Alice, te rog!
Mi-am unit buzele intr-o linie dreapta. Nu mai puteam.
- Si inca te iubesc! am zis soptit, cu vocea tremurata.
Am expirat zgomotos si mi-am desprins degetele inghetate de pe balustrade. S-a simtit ca o usurare, ca si cum o povara mi-a fost luata de pe suflet. Vantul mi-a vajait pe la spate si parul mi-a acoperit fata. O lacrima s-a desprins de obrazul meu si mi-am intins mainile pentru a simti ca zbor.
Am simtit o durere in tot bratul drept. Nu am avut timp sa respir sau sa strig. Asa se simtea cand te izbeai de pamant? Ma asteptam sa imi simt pieptul zdrobit, oasele rupta si apoi o ceata neagra, dar eu aveam o durere in brat de parca se rupea. Mi-am deschis ochii ametita si am vazut… pamant. Nu murisem. Harry ma apucase de incheietura la timp si ma trase. Deja ma apucase de talie si ma tragea inauntru. Nu imi venea sa cred. Nici macar nu puteam sa decid cand muream singura. Am tipat si am incercat sa plec de langa el, dar m-a tras pe jos si mi-a imobilizat mainile intr-o imbratisare. Ma durea atat de tare si plangeam pentru tot. Absolut tot. Si ma durea foarte tare. Incerca sa ma linisteasca, dar nu ma puteam gandi decat la ochii goi ai lui Dylan.
- Nu ma parasi, iubito! a soptit incet.
Buzele lui erau lipite de gatul meu.
- Imi pare asa rau! a zis incet. Stiu ca nu asta vrei de la mine. Stiu ca ma urasti. Beau pre mult, fumez prea mult, fac prea multe lucruri rele mereu. Doar, te rog, nu ma parasi!
Lacrimile incepeau sa sece si pieptul cred ca doar mi-a amortit. Incercasem sa ma sinucid. Parea asa o idee buna acum o secunda. Cred ca atunci era ce voiam. Oare as face-o din nou daca as putea? C ear spune familia mea de mine? C ear spune Dylan? El a murit desi nu voia sa moara si eu practic m-am aruncat de la balcon, gata sa mor cand el era deja mort. Diferenta e ca el nu a vrut sa moara, iar eu am vrut.
Dar nu, nu cred ca as face-o din nou. Imi lipsea curajul sa imi mai dau drumul de pe balustrada. M-a tinut in brate pana m-am linistit si apoi m-a ridicat si m-a pus in pat. S-a asezat deasupra mea, obligandu-ma sa il privesc in ochi. Imi puteam vedea privirea mea goala reflectata in a sa.
- Sa nu mai faci asta niciodata! Niciodata, ma auzi? a zis ca si cum tocmai evitase un glont. Nu era strigat, era doar suparare.
- Bine, am raspuns simplu.
Buzele lui au incercat sa le sarute pe ale mele si l-am lasat, dar nu am raspuns. Nu am reactionat nicicum. Asta durea mai tare decat respingerea. Nepasarea. Stiam, pentru ca, de multe ori, nici lui nu i-a pasat ca ma raneste.
A oftat si apoi s-a pus langa mine, cuprinzandu-mi talia cu mana. Nu voiam asta, dar nici de data asta nu am reactionat. Cand am simtit ca a adormit, m-am indepartat de el si m-am cuibarit intr-o margine a patului.
Si-a facut-o cu mana lui. Din vina lui voiam sa ma sinucid. El mi-a luat tot curajul. Stiam ca nu o sa o mai fac inca o data. Il iubeam prea mult, dar il uram in acelasi timp pentru ce imi facuse. Dylan era mort si la fel era si inima mea acum.
Ok, puteam sa termin capitolul brusc, cu ea cazand de la inaltime, dar am zis ca asta devine deja prea repetitiv si nimeni nu se mai astepta sa o omor sau ceva. :)) Mda, deci capitolul probabil are greseli prin el si imi cer scuze pentru asta. O sa il editez cand am timp. Sper ca v-a placut si multumesc celor care si-au dat cu parerea la capitolul trecut! De asemenea, multumesc pentru sustinere, sunteti grozavi! :) Capitolul e dedicat lui @i_dont-care_ok careia ii multumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat. :) Ceilalti cu dedicatie, nu va faceti griji, o sa primiti, promit! Alegerea este, am spus si o sa o mai spus, total la intamplare! Fratele meu alege la intamplare o persoana, fara sa stie pentru ce alege, si acea persoana primeste dedicatie! Multumesc pentru ca cititi! :) Xx