"Cum se face că ai apelat la mine? De când ți-ai găsit o prietenă nouă, numai cu mine nu stai." M-am uitat în reproș la Travis în timp ce născocea replici cu care să-mi scoată ochii pentru faptul că nu ne-am mai văzut de ceva vreme. Dacă are de gând să se poarte în felul ăsta tot drumul spre casă, am să regret că l-am sunat.
"Nu-i adevărat, ești tu dramatic." Mi-am dat ochii peste cap, împingându-mi manualele în dulap.
"Ah, da? Atunci spune-mi unde-i Mia." Și-a încrucișat brațele la piept, privindu-mă cu o mină critică.
"Mia nu e la școală azi." Am trântit ușa dulapului, ridicându-mi geanta de pe jos.
"Vezi?! Sunt abia a doua opțiune, m-ai sunat doar pentru că ea nu e la școală."
"Vrei să încetezi? Nu-i așa. Ești vărul meu, nici dacă aș vrea nu te-aș putea pune drept a doua opțiune. De fapt, mă faci să vorbesc prostii. Nimeni nu e o opțiune pentru mine!"
Mi-am așezat geanta pe umăr și am trecut pe lângă Travis cu o expresie iritată. Nu vreau să-l aud în continuu plângându-se despre cum se simte abandonat de mine. Travis are o grămadă de prieteni cu care stă iar pe mine nu mă cheamă, așa că aș putea să-i reproșez același lucru.
"Ok, dar..."
"Niciun dar, discuția asta se încheie aici." Mi s-a alăturat pe holul aglomerat, încercând să evite să-și lovească umărul de cei pe lângă care treceam.
"Bine." A oftat. "Ce faci weekend-ul ăsta? Vii la petrecerea lui Chris?" Mă bucur că a schimbat subiectul.
"Nu, nu prea cred. Nu prea am chef de nicio petrecere." Să fiu sinceră, nu prea am chef de absolut nimic. Mă simt atât de deconectată.
"Cum așa? O să fie tare."
"De ce? Pentru că te vei îmbăta din nou și va trebui să am grijă de tine?" L-am tachinat, iar Travis s-a strâmbat precum un țânc, imitându-mă.
"Cineva s-a trezit cu fața la cearșaf." M-a înghiontit cu cotul. Nu m-am trezit cu fața la cearșaf, sunt doar întoarsă puțin pe dos.
"Am avut o săptămână lungă, asta-i tot." Mi-am trecut degetele prin păr, lăsându-l pe Travis să deschidă ușa de la ieșire pentru mine.
"Mie îmi spui? Sunt așa fericit că azi e vineri." Am chicotit, dar chicotul meu s-a oprit imediat ce ochii mei au întâlnit niște piercing-uri, o pereche de ochi albaștri și niște haine negre. Într-un singur cuvânt, Nathan.
Inima mi s-a oprit în piept, surprinsă la rândul ei din cauza faptului că Nathan i-a sărit în acest fel în cale. Urăsc faptul că îmi provoacă schimbări de temperatură a corpului radicale atunci când e atât de aproape, și sinceră să fiu, îmi cam lipsea.
Nu l-am văzut toată săptămâna, iar asta pentru că n-a venit la școală. Duminică am avut o ceartă destul de urâtă cu el iar asta pentru că și-a schimbat starea într-una oribilă atunci când l-am întrebat despre fosta lui iubită, Allison, dacă nu mă înșel. Nu am vrut să îl fac să se simtă rău sau să par băgăcioasă, încercam pur și simplu să-l cunosc mai bine și să comunicăm. Nu știam că subiectul ăsta e atât de delicat, căci dacă știam că va reacționa în felul ăla, nu l-aș fi întrebat.
E atât de greu să înveți să ai un comportament diferit cu o persoană față de restul. Nu complet diferit, dar din multe puncte de vedere, Nathan îmi pune răbdarea la încercare. A trebuit să aud tot felul de insulte despre cât de băgăcioasă sunt și am îndurat umilința de a mă da afară din casa lui. Am fost atât de rănită și dezamăgită de ieșirea pe care o avusese încât nu m-am descurcat să mă simt bine toată săptămâna. Mia a observat starea mea, dar n-a pus nicio întrebare și nici nu a încercat să afle, de parcă s-a prins deja.
Nathan e atât de imprevizibil și niciodată nu știu când se va încheia dispoziția lui bună. E ca și cum te joci cu o bombă care nu ticăie, ci explodează când ți-e lumea mai dragă. Are impresia că faptul că vreau să îl cunosc, nu e în regulă. Nu știu de unde vine teama de a se destinde față de mine, nu l-aș putea judeca niciodată, cu toate că e atât de diferit de mine.
Iar acum...acum apare pur și simplu în fața mea după o săptămâna în care nu și-a făcut deloc prezența la școală. De când ne-am certat, nu am mai auzit nimic de la el și nu am îndrăznit să o întreb pe Mia despre el, căci nu am vrut să aud că el o duce bine în timp ce eu o duc rău.
Chiar nu știu ce se petrece cu mine. Îl cunosc de câteva luni doar, nu ar fi trebuit să fie așa mare scofală, dar cumva este. Nu-mi dau seama dacă problema e la mine, sau la el. Aș vrea să pot pur și simplu să îl întreb lucruri fără să-mi fie teamă că aș putea să îl supăr.
Dar acum am terminat-o cu prostiile astea. Nu am de gând să-l mai las pe Nathan să mă mai calce în picioare așa cum a făcut-o săptămâna trecuta sau în alte dăți în care ne-am certat. Dacă nu are de gând să își calmeze frustrările și continuă să izbucnească în felul acela, nu vreau să mai am de a face cu el. Mă epuizează, mă consumă și mă corupe. Chiar nu am nevoie de un astfel de om în viața mea.
"Kayla." Nathan mi-a pronunțat numele pe un ton atât de jos încât abia l-am auzit. Gâtul mi s-a uscat deja și simt nevoia disperată de apă.
Am depus un efort uriaș să mă desprind de ochii lui cristalini, și să încerc să îmi fac picioarele să meargă în direcția din care Nathan vine. Sunt chiar surprinsă că am reușit să mă mișc de pe loc, dar nu pentru mult timp, căci încheietura mi-a fost cuprinsă de palma mare și aspră a lui Nathan.
"Kayla, putem vorbi?" M-am întors uluită cu fața spre el. Chiar vrea să vorbească? De asta a venit până aici? Pentru că vrea să vorbească cu mine? Mă îndoiesc, dar pentru câteva secunde chiar mi-am crezut bănuielile.
"De ce?" Am încercat să îmi trag mâna dintr-a lui, dar n-a vrut să mă lase. "Dă-mi drumul." I-am spus, dar n-am avut cel mai acid ton. Și-a lins nervos buzele, iar eu sunt recunoscătoare că Travis nu e martor și că a luat-o înainte să vorbească cu o amică de-a sa.
"Te duc eu acasă." Mi-a ignorat întrebarea și chiar și rugămintea, aruncându-mi în față ideile pe care le are el. Băiatul ăsta e imposibil.
"Ți se pare că ți-am cerut să mă duci acasă? Nu. Acum dă-mi drumul." Mi-am smucit mâna din strânsoarea lui, iar impactul a fost așa de mare încât am făcut câțiva pași în spate.
"Mikayla...te rog." Ochii săi mă imploră iar vocea sa e joasă. Mult prea joasă.
"Ce mă rogi, Nathan? Ce?"
"Vreau să vorbim." Am tăcut iar asta pentru că aproape am căzut în plasa ochilor săi albaștri. "Lasă-mă să te duc acasă."
"Nu cred că avem despre ce să vorbim și nu vreau să mă duci acasă. O să merg cu Travis."
"Nu, vii cu mine. Te rog, Mikayla, ce naiba să fac ca să vii cu mine?"
Chiar mă întreabă asta? Ar fi dispus să facă ce vreau doar ca să merg cu el? Nu prea cred, sincer, e doar ceva cu care vrea să ma ademenească, așa cum a mai făcut-o cu mine.
"De ce vrei să merg cu tine atât de mult? Ca să poți să mă alungi din nou și apoi să uiți de mine o săptămână?" Am început să cobor scările, iar Nathan m-a acompaniat imediat, apucându-mă de mână exact ca înainte.
"Nu, bineînțeles că nu de asta. Voiam să vorbesc cu tine. După asta, te las în pace. Promit." Și dacă nu aș vrea să mă lase în pace?
Am stat pe gânduri preț de câteva clipe, dar nu mă pot lupta cu voința mea interioară de a-mi petrece timpul cu el după ce am stat ca pe ace timp de o saptamana, fără să știu ce se petrece cu el.
"Mikayla?" A insistat, prinzându-și cercelul din buză între dinți. Mi-am dat ochii peste cap și am oftat.
"Ok, fie." Am acceptat, iar fața i se înseninase, dar nu pentru mult timp.
"Vino, mașina mea e acolo." Mi-a arătat unde este mașina lui, iar în următoarea secundă, m-a prins de mână și m-a tras după el. Sunt prea vrăjită de mâna lui ca să îl mai anunț pe Travis că îl las baltă.
"Unde ai fost săptămâna asta?" L-am întrebat ușor aspru.
"Nu am fost la școală." Îmi ocolește întrebarea și o știe bine.
"Nu asta te-am întrebat, Nate."
"Am stat acasă. E bine?"
"De ce?"
"N-am vrut să vin."
"Da, dar de ce?"
"Pentru că n-am vrut, pur și simplu. Mereu trebuie să pui întrebări despre orice detaliu? E enervant."
"Dacă ai de gând să fi un grosolan tot drumul, atunci nu mai vreau să merg. Știam că așa va fi."
"Nu sunt grosolan, îți spuneam doar ce nu îmi convine."
"Tot ce fac e să te întreb care e problema cu tine. Ai lipsit toată săptămâna și nici măcar nu ai dat un singur semn de viață. Cred că sunt justificată."
"Păi sunt bine. Am lipsit pentru că n-am vrut să vin. De ce ți-ar păsa, oricum? Nu e ca și cum am murit sau ceva."
"Încetează, nu mai spune asta." L-am lovit în umăr, luându-l prin surprindere. Urăsc să spună chestii de genul, chiar dacă sunt în glumă.
"Calmează-te, a fost o glumă." Pentru prima oară, a râs.
"Nu-mi plac glumele astea, nu le mai face, te rog." M-am întristat fără ca măcar să îmi dau seama că se poate vedea pe fața mea. M-a privit încruntat preț de câteva clipe, strângându-mi mâna într-a sa.
"Ok, Kay, nu o să le mai fac." Vocea sa nu a ascuns niciun fel de ironie sau batjocură, ci a vorbit serios.
Am ajuns la mașină, iar eu am urcat înăuntru pe scaunul pasagerului. Zâmbesc în sinea mea când găsesc căldură și scaunul încălzit. Vremea de afară devine din ce în ce mai rece, iar eu disprețuiesc să mai merg pe jos acasă.
"Vorbește." I-am spus atunci când a pornit mașina și a ieșit din parcare. Nathan bate cu buricele degetelor volanul Jeep-ului său, privindu-mă stresat prin oglinda retrovizoare.
"Ești supărate pe mine?" Întrebarea lui m-a surprins.
"Da, sunt. Cred că am dreptul să fiu." Mi-am pus mâinile în sân, continuând să privesc în față chiar dacă îi simt privirea pe mine.
"Îmi pare rău, ok?"
"Nu, nu-ți pare. Știu că nu îți pare pentru că nu e prima oară când îmi spui asta, și după ceva timp, faci din nou lucrul pentru care îți pare rău. Nu mă mai minți, nu e corect să-mi spui lucruri de genul iar eu să te cred cu adevărat."
"Ba da, Mikayla, îmi pare rău. Nu te-am mințit niciodată, chiar îmi pare rău pentru rahaturile pe care le fac sau spun. Mai ales pentru ce am făcut Duminică."
"Dacă îți pare atunci de ce continui să le faci? Nu înțeleg."
"Nu știu, chiar nu știu. Nu prea controlez eu chestia asta. E ceva care mă ia pe moment și nu îmi dau seama ce fac sau spun."
"Iar asta ar trebui să fie o scuză? Pentru că, sinceră să fiu, tot nu face să doară mai puțin."
"Să doară?" A repetat luat prin surprindere. Și eu sunt surprinsă că am spus exact ce am gândit. "Lucrurile pe care le spun...te...rănesc?"
Mă face să fiu sensibila si nu vreau asta. Nu vreau să încep să plâng în fața lui. Nu vreau să știe că are un impact atât de mare față de mine.
"Da, mă rănesc." Am înghițit în sec, iar Nathan a început să respire sacadat.
"Chiar îmi pare rău, nu vreau să te rănesc."
"Da, văd asta." Am remarcat ironic.
"Vorbesc serios. Îmi...îmi pasă de tine, Mikayla." Am tras brusc aer în piept, blocându-mi respirația din cauza șocului. M-a uimit atât de mult replica lui încât nici măcar nu am putut să procesez că nu mi s-a părut ce am auzit.
"Nu te juca cu mine. Dacă nu simți ce spui, n-o spune. N-am nevoie să-mi spui minciuni frumoase ca mai apoi să începi să-mi spui lucruri acide."
"Nu mă crezi?" Nathan s-a impacientat pentru câteva secunde, dar nu știu exact din ce cauză.
"Tu m-ai crede dacă ai fi fost în locul meu?" A tăcut. "Exact."
"Știu că sunt un idiot dar în privința asta n-aș minți niciodată. Știu...știu foarte bine cum e să fi mințit în felul ăsta."
M-am încruntat confuză.
"Ce vrei să spui?"
Nathan și-a trecut degetele prin păr, apoi a început să se joace surescitat cu cercelul din sprânceană. După ce și-a lăsat cercelul în pace, și-a trosnit degetele rând pe rând. E un semn că se simte tensionat.
"Am trecut prin asta. Am fost mințit."
"Cu ce?" Mi-am îmblânzit vocea, iar asta pentru că Nathan pare mult mai vulnerabil dintr-o dată.
"M-ai întrebat despre ea. Tocmai...tocmai Duminică."
"Despre Allison?" A dat din cap, holbându-se în față.
"Ea...m-a mințit. Mi-a spus că mă iubește, iar ăsta...ăsta a fost cel mai urât lucru din viața mea. M-a mințit în cel mai urât mod și nu cred că putea să-mi facă vreodată ceva mai rău decât asta. Mă folosea doar, ca să poată ajunge la Lucas."
Gura mea e undeva pe jos acum. Nu pot să cred că Nathan a pățit așa ceva și nu-mi vine să cred că cineva a fost capabil să-i facă una ca asta. Cu toate că nu o plăceam de la bun început pe această Allison, acum pot spune că o disprețuiesc pentru faptul că s-a jucat cu sentimentele lui Nathan în felul ăsta doar ca să ajungă la...fratele lui. Oare Mia are habar de toate astea? Pe cine păcălesc eu aici...trebuie să știe, ea îi cunoaște pe toți mult mai bine decât o fac eu.
"Îmi pare foarte rău. Nici măcar nu știu ce să îți spun." Chiar nu îmi găsesc cuvintele potrivite și nu cred că ceva ce aș spune eu ar repara o faptă din trecut deja comisă. Nathan a dat neafectat din umeri, redresându-și glasul.
"Așa că nu, crede-mă Kayla, nu te-aș minți cu așa ceva. Îmi pasă de tine și nu mă joc cu tine."
Am înghițit în sec. Inima îmi bate atât de tare încât o aud și îmi face corpul să se zdruncine. Nu am idee ce să-i spun.
"Mi-ai lipsit." I-am spus rapid, temându-mă să mă uit la el. Sunt confuză atunci când realizez că nu suntem pe strada casei mele, ci suntem pe strada casei lui. Parchează mașina în tăcere, iar eu încep să mă întreb dacă nu cumva am spus ceva greșit sau ceva care îl va face să izbucnească.
A oprit mașina, apoi s-a întors cu niște ochi mari și afectuoși spre mine. Nu cred că albastrul ochilor săi a fost mai calm decât în acest moment, făcându-mă să mă intimidez și să-mi plec privirea.
Nathan mi-a prins bărbia între degete, obligându-mă să-l privesc.
Mi-am ridicat ochii, iar el deja mă ațintise atât de adânc încât mi-e teamă că mă voi topi pe bancheta lui. Degetul său mare trasează linii ușoare pe obrazul meu, iar eu sunt atât de hipnotizată de tot ceea ce înseamnă Nathan încât nici nu mai pot gândi rațional.
Aproape că nici nu simt momentul în care buzele lui Nathan se lipesc de ale mele în cel mai înfometat mod. M-am speriat și nu am putut să-i răspund, dar imediat ce am realizat că Nathan mă sărută, s-a aprins un incendiu în mine. Mi-am așezat palma pe ceafa lui Nathan, ajutându-l să adâncească sărutul abia început.
Buzele sale sunt reci, dar fine, și au gust de mentă. Cercelul din buză se simte extraordinar de bine, atingându-mi colțurile gurii cu fiecare mișcare a buzelor noastre.
Nathan a apăsat pe buton și mi-a decuplat centura, transformând sărutul într-unul și mai pasional. Mi-a cuprins talia și m-a tras peste separeu cât să mă așez în poala lui pe scaunul șoferului. În mod normal, nu aș accepta atât de ușor, dar nu cred că aș putea avea aceleași standarde atunci când vine vorba de Nathan. Sunt mult prea dată peste cap de tot focul din mine ca să mai raționez situația. Și sinceră să fiu, chiar vreau să-l sărut pe Nathan.
Degetele mele sunt în părul lui bogat și mătăsos, în timp ce palmele lui Nathan îmi strâng șoldurile în cel mai senzual mod simțit de mine. Își trece limba peste buzele mele, făcându-mă să scâncesc, iar degetele sale se afundă și mai mult în materialul blugilor mei strâmți. Își bagă mâinile pe sub paltonul meu, trecându-și apăsat palma peste spatele meu, lipindu-mă de pieptul lui.
E un sentiment atât de plăcut, iar eu sunt într-un așa mare extaz încât chiar nu pot să judec. Vreau doar să simt sărutul cu Nathan, fără să mă fi gândit până acum cât de mult mi-am dorit să trăiesc momentul ăsta cu el. Nu știu ce-mi face, dar îmi face ceva puternic și nu știu dacă ar trebui să mă bucur sau să-mi fie teamă.
Într-un final, am reușit să mă trezesc din transă și să opresc sărutul cu Nathan. Nu l-am oprit într-un mod brutal, ci mi-am lipit fruntea de fruntea sa, gâfâind peste buzele sale. Mâna mea este încă ascunsă în părul său, și sinceră să fiu, chiar nu vreau să o iau de acolo.
"De ce m-ai sărutat?" L-am întrebat doar din teama de a nu mă respinge după asta. Mâinile sale mi-au strâns din nou șoldurile.
"Pentru că mă înnebunești." Și-a închis ochii, lăsându-și capul sprijinit de scaun.
"Ești ceva ce n-aș știi să am."
Nu înțeleg cu adevărat ceea ce vrea să spună, dar sună bine fiind spuse de el. Nathan ar putea să mă aibă în orice clipă își dorește el, nu înțeleg care e problema.
"Ai putea învăța." Așa cum și eu trebuie să învăț să-l am.
Nathan a zâmbit într-o parte, cumva trist, iar apoi mi-a dat câteva șuvițe blonde după ureche. Știu că se spune că și tăcerea e un răspuns, dar uneori mi-aș dori ca Nathan să folosească cuvintele drept răspuns.
"De ce m-ai adus la tine?" L-am întrebat doar ca să schimb subiectul. Faptul că nu primesc un răspuns mă face să mă simt ciudat și prefer să deviez de la subiect.
"Vrei să te duc acasă?" M-a întrebat îngândurat, privindu-mi ochii. Faptul că stau în poala lui mă face să mă simt bine, și mă bucur că nu îmi spune să mă dau jos.
"Dacă ar exista un premiu pentru cel mai bun ocolitor de întrebări, tu l-ai primi." Nathan a început să râdă pentru a doua oară de când vorbește cu mine. Râde atât de rar încât încep să număr dățile în care o face.
"Nu știu de ce te-am adus aici. Cred că am vrut să mai stai cu mine puțin." Nu mi-am putut stăpâni zâmbetul tâmp de pe față. "Dar dacă vrei să te aduc acasă, e ok, îmi poți spune." Nu vreau să mă aducă acasă, nu după ceea ce am făcut.
"Nu. Adică...aș vrea să mai stau cu tine puțin." Am zâmbit rușinată, și sunt destul de sigură că m-am înroșit.
"Am putea să ne uităm la un film, dacă vrei." A sugerat. "Netflix&chill?" A ridicat sugestiv din sprâncene, iar eu încercam să îmi ascund râsul.
"Nate!" L-am atenționat râzând.
"Tu ești cea care îmi stă în poală, Mikayla." Atunci ar fi cazul să mă dau jos? M-am ridicat pe genunchi, încercând să mă mut înapoi pe scaunul pasagerului. "Nu, mai stai. Îmi place." Nathan mi-a prins talia, trăgându-mă înapoi în poala lui.
Și mie îmi place.