Într-o lume unde nimic nu părea imposibil, unde puteai găsi orice, pe oricine şi de orice fel, într-o astfel de lume trăiam eu.
Aici totul era posibil, şi când spun asta nu mă refer doar la întâmplări; aici existau tot felul de rase bipede, tripede, patrupede care de fiecare dată când se întâlneau încearcau să se omoare. Doar oamenii, anumiţi oameni, erau lipsiţi de griji şi probleme. Ei se apărau cu ajutorul celorlalţi, având prieteni sus puşi. Iar familia mea făcea parte din acei oameni privilegiaţi. De ce făceau parte din acest grup, nu ştiu foarte clar. Însă ştiu că totul s-a schimbat din acea zi.
Acea zi care mi-a întors viaţa pe un alt drum, atât a mea, cât şi a familiei mele.
Eu stăteam în partea de nord a Ţării de Jos.
Pământul nostru, planeta noastră, nu era mare. Avea mult teritoriu ocupat de ape, dar teren uscat era de ajuns încât să se poată forma cinci ţări, nici prea mici, dar nici prea mari. Fiecare ţară avea regi sau împăraţi şi câte o rasă predominată.
În Ţara de Jos, predominanţi erau cei care-şi schimbau forma. La prima vedere, păreau oameni normali, însă odată ce îşi puneau în cap, puteau să se transforme în orice voiau ei. Problema la această transformare era că, fiecare individ, putea să se transforme doar în două tipuri de animale, un tip de pământ şi unul de apă sau aer, depinzând foarte mult de familie şi gena răspândită.
Celelalte ţări aveau alte rase.
Ţara de Sus, fiind opusa noastră şi cea mai apropiată, doar o fâşie de apă de câţiva kilometri lăţime despărţindu-ne, avea drept guvernatori rasa vampirilor. Aceştia semănau atât de bine cu oamenii, încât de multe ori au fost confundaţi cu ei şi luaţi drept robi sau altele. Însă de fiecare dată, când vampirul se înfuria sau se simţea ameninţat sau mai ştiu eu din ce cauză, se transforma într-un monstru terifiant. Îi apăreau incisivi lungi şi ascuţiţi, ochii i se schimbau din diferite culori în roşu aprins, pielea i se făcea cenuşie, unghiile se alungeau şi deveneau foarte tăioase, întregul corp suferea o mutaţie în ceva de speriat.
Apoi mai era Ţara de foc. Aici guvernau o rasă numită Schindn, ce puteau fi luaţi în considerare oameni, doar că se aprindeau ca o cârpă muiată în benzină când voiau; întregul corp, care spuneai că era acoperit cu o a doua piele, fiind învăluit în foc roşu, arătând foarte frumoşi.
A patra ţară era Ţara Nurcilor. Chiar dacă avea numele ăsta, nu nurcile coordonau. Rasa predominantă era cea a sirenelor. Aceastea aveau dublu metabolism, fiind capabile să trăiască în apă sau pe pământ. De aceea ţara lor era pe jumătate înecată în apă, arătând mai mult ca o insulă, nu o întreagă ţară.
Şi ultima era Ţara Nepăsării. Aici conduceau rasa vrăjitorilor, care aveau posibilitatea de a contola aerul şi tot ce ţinea de el. Aceştia puteau combina aerul cu apa sau electricitatea şi puteau face aproape ce voiau.
Toate aceste ţări erau despărţite de ape şi fiecare stătea la o anumită distanţă de celelalte. Însă, atunci când se întâlneau două specimene din rase diferite, se ajungea la răfuială. Nu ştiu cum, dar acestea aveau un simţ foarte dezvoltat şi-şi puteau da seama dacă cineva era om, din rasa lui sau din orice altă rasă. Iar când se simţea un străin în apropiere, toţi năpădeau pe el. Era o discordie între toate aceste ţări. Nu le plăceau când le era invadat pământul şi nici faptul că mai existau şi alţii. Uneori credeam că aceştia se luptau pentru supremaţie, pentru a extermina celelalte rase şi a rămâne singuri. Dar nu aveam de unde să ştiu dacă aşa era sau nu.
Menţionasem de oameni... Aceştia făceau parte din rasa veche, străbună, din care s-au dezvoltat toate celelalte rase prin mutaţii suferite de-a lungul timpului. În prezent, puţini oameni mai existau, în comparaţie cu numărul celorlalte rase, iar majoritatea o făceau pentru a menţine procreaţia fiecărei rase în parte.
Poate nu înţelegi ce înseamnă asta. Să-ţi explic... Fiecare rasă avea drept robi un număr de oameni. Fie bărbaţi, fie femei, ei erau obligaţi să întreţină relaţii sexuale sau să dea naştere copiilor din rasa respectivă, pentru că se considerau cele mai bune opţiuni. Cei mai buni conducători şi cele mai bune specimene se năşteau din combinaţia dintre om şi o altă specie. Dacă s-ar fi înmulţit între ei, ar fi riscat ca pruncul să moară înainte de a se naşte sau după, din cauza acelor mutaţii ciudate din organismul lor.
Cât despre cei privilegiaţi, aceştia aveau voie să aibă familie, copiii lor proprii. Astfel se menţinea şi rasa umană.
Însă, lucrurile erau cu dus-întors. Copiii acestora nu întotdeauna luau locul părinţilor, fiind la rândul lor privilegiaţi. Puteau ajunge doar sclavi.
Dar viitorul meu nu era de sclavă. Asta o ştiu, fiindcă mi-a spus tata. Eu trebuia să fiu privilegiată sau, din câte îi auzisem pe părinţii mei discutând, trebuia să fiu prima femeie a prinţului, iar asta era ceva chiar mai bine decât un privilegiu. El era un bărbat frumos, de 20 de ani, cu părul negru, scurt, şi ochi albaştri închişi. Am auzit că pusese ochii pe mine de mult, dar odată cu acea întâmplare, totul s-a năruit.
Să-ţi povestesc ce s-a întâmplat.
Veneam fericită de la cinematograf. Eram singură, dar nu-mi era frică. Familia mea era destul de cunoscută de ceilalţi, aşa că nu îndrăznea nimeni să se atingă de mine. Fusesem cu prietenele mele, Cara şi Narcise, să vedem un film de dragoste. Aşadar, în momentul ăla, eram euforică şi cam neatentă la tot ce se întâmpla în jurul meu.
Era întuneric prin jur, doar câteva felinare erau aprinse, iar acelea erau mai mult chioare. Vântul bătea puternic, fiindcă era sezonul rece.
La noi, sezonul rece însemna viscol şi ploi puternice şi torenţiale. Însă, din câte auzisem, în alte ţări era şi zăpadă sau chiar cald tot timpul. Era curios, fiindcă nu vizitasem vreodată celelalte ţări - nu ni se dădea voie nici dacă voiam noi - şi nu ştiam cum era zăpada.
După cum spuneam, vântul sufla puternic şi îmi îngheţau obrajii. Norocul meu că-mi luasem o bluză pe gât şi geaca mai groasă pe mine.
Când mă plimbam pe străzile semiîntunecate care erau înconjurate de copaci înalţi şi stufoşi, aproape de malul apei, auzisem un sunet ciudat ce semăna a foşnet de frunze sau a ceva ce era târât pe pământ. Însă nu am dat importanţă. Mi-am spus că trebuia să fie cineva care se plimba pe faleza fluviului.
Şi am continuat să merg, fredonând o melodie de pe fundalul filmului care-mi rămase în minte. Era în genul unui tango, la o scenă unde protagoniştii şi-au mărturisit dragostea.
Dar am fost întreruptă din fericirea mea în momentul în care am simţit o răsuflare apăsată în spatele meu, care-mi trimitea fulgere de gheaţă în suflet. Mi s-a strâns stomacul cât o boabă de mazăre şi a început să urle în mine frica. Voiam să fug, dar picioarele s-au mişcat singure şi s-au întors spre cel care era în spatele meu.
Era să dau nas în nas cu el, moment în care-mi venise să urlu, însă tipul se mişcase repede şi-mi puse mâna peste gura mea, ridicându-mă fără greutate de pe pământ şi fugind cu mine printre copaci până la o barcă.
Era una mică, unde un tip îl aşteptase pe cel care mă răpise.
Eu mă zbâteam în braţele lui, dar nu aveam sorţi de izbândă. Eram doar un om, pe când el era unul din rasele superioare, l-am recunoscut după viteza mare cu care alergase.
M-a ţinut în braţe cât timp celălalt m-a legat la mâini şi picioare, apoi m-a aruncat în barcă, legându-mă şi la gură. S-a urcat şi el în barcă, iar celălalt tip a început să vâslească cât mai departe de mal.
Eu mă speriasem îngrozitor, iar inima-mi bubuia în piept.
Văzusem cum tipul care mă răpise se uita la mine cu un fel de poftă animalică, de parcă voia să mă devoreze pe loc. Asta mă terifiase. Nu-mi dădeam seama ce era; însă, judecând după direcţia în care ne îndreptam, puteam spune că era vampir. Iar asta era grav, fiindcă vampirii erau duşmanii de moarte ai schimbătorilor de formă; cel puţin, au fost.
Pe apa aceea rece, aproape îngheţasem. Mâinile şi picioarele mă dureau la încheieturi, unde aveam legăturile din sfoară, iar lacrimile îmi înţepau ochii. Mă întrebam, în naivitatea mea, ce puteau dori de la mine. Nu ştiam însă ce-mi pregătise.
Ajunsesem pe malul opus ţării mele, în Ţara de Sus. Aici totul era mai întunecat şi mai sinistru, dar nu era niciun impediment pentru vampiri, fiindcă ştiam că aceştia vedeau foarte bine pe întuneric. Însă eu nu, iar când mâinile reci mi-au atins braţele, am putut să simt un fior de îngheţ prin grosimea gecii. Îmi venise să ţip, dar gura o aveam acoperită. Însă lacrimile mi-au curs calde pe obraz. Lăsau urme fierbinţi pe obrajii mei reci, producându-mi înţepături ca de ace.
Unul dintre tipi m-a ridicat din barcă şi m-a pus pe umărul lui ca pe un sac. Eu doar am icnit când m-a trântit pe umărul tare ca piatra. El nici nu mi-a băgat de seamă durerea şi frica, sau nu a vrut s-o facă. Poate era doar un tip cu inima îngheţată, căruia nu-i păsa ce simţeam eu. Şi nici nu o făcea.
M-a cărat timp de câteva minute pe umăr, alergând la viteza lui ametiţoare de vampir. Viteza făcea ca frigul să fie şi mai dureros şi să-mi înţepe fiercare părticică a corpului.
Într-un târziu, se oprise. Auzisem cum o uşă se deschise scârţâind şi cum păşeau paşii lui pe podeaua veche şi şubredă. Din câte puteam eu observa, era o casă părăsită sau un hambar abandonat. Oricum, ceva antic şi înfricoşător.
Urcase nişte scări care scoteau sunete îngrozitor de dureroase urechilor mele, de parcă ar fi plâns sute de copii la unison, ori ne bântuiau mii de stafii monstruoase.
Mă trântise, odată ajuns unde voia, pe o saltea, într-o cameră pe jumătate iluminată de focul din şemineu ce ardea puternic, şi începuse să se dezbrace.
Când am văzut asta, am făcut ochi mari în surprindere. L-am observat cum îşi dădea de pe el geaca de piele, tricoul negru, pantalonii negri, rămânând într-o pereche de boxeri gri deschis.
Am început să plâng. Ştiam ce avea să urmeze, o simţisem de parcă mi-ar fi spus-o chiar el.
-Îţi voi desface legăturile, dar nu are rost să fugi. Asta va înrăutăţi totul, îmi spuse el cu o voce calmă şi inflexibilă. Nu puteam citi nicio emoţie; nici bunătate, dar nici răutate.
S-a apropiat de mine şi mi-a desfăcut nodul de la mâini, desfăşurând funia, apoi a făcut la fel şi la picioare. Voiam să fug şi să nu mă mai uit înapoi odată ce mi-am văzut membrele libere, dar ştiam că el era mai rapid decât mine. Fiind doar un om, nu aveam nimic special, ca el.
Pe urmă, a început să-mi dea încet fermoarul de la geacă în jos, lepădând bucata de haină, ce-mi ţinea căldură, de pe mine.
Eu m-am uitat la el cu ochi speriaţi, rugându-l din priviri să mă lase în pace, dar nu o făcea. Îmi dădea prin gând să fug, însă mi-era frică să risc. Ştiam sigur că el era cu mult mai rapid. Cum aş fi putut eu fugi?
Privirea lui nu o întâlnea pe-a mea, iar asta nu îmi plăcea. De fapt, toată situaţia asta nu-mi plăcea!
Şi-a pus braţele pe şoldurile mele şi şi-a băgat mâna deosebit ce rece pe sub pluovăr, începând să-l ridice uşor. Atingerea lui mă înfrigurase, întreaga piele zgribulindu-se răzvrătită. Şi eu eram răzvrătită, nu voiam să-mi facă ce-mi făcea. Nu voiam să se atingă de mine, nu voiam nici măcar să fiu acolo. Voiam acasă, la căldura patului meu, visând la viitorul ce avea să fie frumos.
-Ridică mâinile, mă anunţase tipul pe aceeaşi voce calmă când ajunse aproape de sâni.
Eu nu am făcut asta, voiam să îi arăt că nu făcea ce voia el din mine. Ştiam că nu puteam să fug, dar nici să stau şi să se joace cu mine nu-l puteam lăsa.
-Ridică mâinile, repetase la fel de calm.
Eu, din contră, mi le-am lipit mai mult de corp, încruntându-mi încăpăţânată sprâncenele. Nu voiam!
Atunci l-am văzut când şi-a aţintit ochii asupra mea. Aceştia aveau o culoare roşie stinsă, ameninţătoarea, plină de o furie aprinsă care-mi spunea clar că nu aveam să câştig orice luptă aş avea de gând s-o duc.
-Ridică, spuse pe un ton rigit, dur, ca o comandă.
Şi am executat. Mai întâi mi le-am depărtat puţin de corp, apoi am început să mi le ridic. Tipul mi-a zâmbit, ochii lui devenind acum albaştri ca o apă limpede de izvor. Mi-a scos pe cap pluovărul roz, punându-l ordonat lângă geacă.
-Ridică-te, îmi ordonase şi-mi întinse mâna.
Şi iarăşi am ascultat. Dar fără să îl ating. M-am sprijinit pe propriile picioare şi m-am ridicat.
Am văzut cum şi-a lăsat mâna în jos, goală, uşor înfuriat şi dezamăgit. Însă eu nu voiam să-i dau vreo satisfacţie. Nici el nu-mi dădea mie.
S-a aşezat în genunchi, în faţa mea, şi mi-a desfăcut capsa de la blugii negri. Apoi a tras fermoarul şi a început să mi-i dea jos, punându-mă să-mi ridic pe rând picioarele de pe saltea, pentru a putea termina eliminarea pantalonilor de pe lista 'Ce trebuie dat jos de pe fata răpită'. Şi astfel am rămas în lenjeria intimă albă.
-Stai jos, spuse pe acea voce calmă pe care o avuse la început.
Iar eu m-am aşezat. Nu voiam să văd iarăşi ochii ce inspirau frică.
Şi s-a aşezat şi el lângă mine. Un fior mă trecuse când i-am simţit pielea foarte rece. Auzisem de multe ori că vampirii erau renumiţi pentru pielea lor dură şi rece ca piatra, însă nu crezusem că erau chiar atât de reci, încât să-mi îngheţe efectiv corpul.
Văzuse că tremuram şi a scos de undeva din spatele lui o pătură.
-Revin imediat, îmi spuse când se ridicase de pe saltea, şi dispăruse în secunda doi.
Apăruse în faţa mea din nou, iar din pragul uşii puteam să văd că avea părul blond argintiu, că avea un corp foarte modelat şi că tenul lui era extrem de alb, ca laptele. Din două mişcări s-a băgat sub pătură, lângă mine, iar acum era cald.
-Cum ai...? voiam să întreb, însă buzele lui atunci s-au năpustit asupra mea şi nu m-au lăsat să termin. Când i-am şimţit savoarea proaspătă, de lămâie cu miere, am rămas puţin blocată. Dar imediat mi-am revenit şi m-am îndepărtat de el.
-Ce faci? Lasă-mă în pace, i-am spus depărtându-mă de el şi împingându-l cu putere de lângă mine. Dar nu se mişcase niciun centimetru.
Mă trase de braţele cu care încercam să mă depărtez, punându-şi mâinile în jurul meu odată ce fusesem lângă el, şi s-a urcat peste mine. Aveam mâinile sub pieptul lui destul de făcut, şi încercam năpraznic să îl dau de pe mine. El a început să mă sărute pe buze, iar eu l-am muşcat. Şi o făcusem atât de tare, încât îi dăduse sângele.
Când a simţit gustul ruginiu în gură, am văzut că figura lui senină se întunecase şi se schimbase în ceva de groază. S-a ridicat cu viteza lui neobişnuită şi s-a dus la oglinda care stătea agăţată într-un cui, pe unul dintre pereţii laterali. Şi-a dus mâna la buze şi a studiat urmele. A revenit lângă mine în secunda următoare, eu stând acum în şezut, cu pătura în jurul meu, şi mi-a tras o palmă care mi-a făcut trupul să se încline în dreapta.
Am scos un sunet de surprindere, fiind încă în stare de şoc.
Curând durerea a început să-şi facă loc pe obraz, usturându-mă.
-Să nu mai faci asta vreodată, că te ucid pe loc, mă ameninţase tipul, luându-mă în braţele lui şi începând să mă sărute pe gât.
Am încercat iarăşi să mă zbat. Nu-mi păsa dacă avea de gând să mă ucidă, eu nu-l voiam pe el.
În timpul agitaţiei mele, deşi totul era mai mult în interior, în exterior fiindu-mi greu să mă mişc, i-am simţit colţii cum se înfingeau cu greutate în vena de la gâtul meu. Am scăpat un ţipăt de durere, ducându-mi mâinile spre capul lui şi împingându-l. Dar nu aveam puterea necesară pentru a mă opune. Faptul că el mă storcea de sânge, mă slăbea cu orice secundă care trecea mai mult, inducându-mi o stare de amorţeală, de beţie.
Când pieptul meu abia se mai ridica să respire, iar pulsul abia îmi mai bătea în incisivii lui, şi i-a contractat şi i-a scos din corpul meu.
M-a pus pe saltea şi a început să zâmbească.
-Acum mai ai putere să ripostezi? mă intrebase în batjocoră, ochii mei negri urmărindu-l în ceaţă cum se apropiase iarăşi şi începuse să mă sărute.
Am simţit cum mi-a făcut bucăţi sutienul şi a început să se înfrupte din sânii mei, trăgând de ei şi pupându-i şi lingându-i, în timp ce eu stăteam mai mult moartă, o păpuşă în mâinile unui păpuşar meschin.
Apoi s-a mutat în jos, lingându-mi şi muşcându-mi abdomenul şi părţile laterale, jucându-se un moment cu buricul, timp în care îmi rupse chiloţii. A continuat în jos, pe picior, unde m-a muşcat în joacă de câteva ori, dar eram sigură că aveau să rămână urme.
Şi, chiar înainte să-mi pierd cunoştinţa, l-am văzut dându-şi jos boxerii şi apropiindu-se de mine.