Acum ca stiu ca o am pe printesa aia sub papuc, ma simt mai implinit decat as fi putut fi vreodata. Fara sa vreau, un resentiment suparator ma apasa si incep sa inteleg fara sa vreau ca tata e intr-o situatie foarte dificila. Trandafirul acela are puterea absoluta, iar eu il pot controla foarte usor. Ceea ce nimeni nu stie, e faptul ca acel trandafir e ca un cufar al puterilor, are nevoie de o cheie. Ei bine, cheia e in mine. Eu sunt cheia. Nici macar cicactricea, nici nimic altceva. Eu.
Oricum, gandurile mele se termina imediat ce ma bat de doctorul Matthew.
- Alteta, n-ar trebui sa umblati atat de demascat!
- Tu ce cauti aici? intreb eu pur informal si dezinteresat.
- Eu l-am pus sa te caute.
De dupa un perete, aud glasul puternic si foarte grav al unei persoane pe care am iubit-o mereu. E vorba de generalul care m-a avut in protectie, a fost si capitan intr-o oarecare perioada a vietii.
- Generale? intreb eu socat.
- De fapt, eu i-am pus pe amandoi sa afle pe unde esti!
O alta persoana foarte bine cunoscuta mie apare si ma priveste zambitor. E una din persoanele pe care imi doream si nu imi doream sa o vad. Tata.
- Cum de ai stiut ca sunt aici?
Sesizez ca toti ne lasa singuri. Grozav, totul a fost facatura lui tata, a vrut sa avem o conversatie intre patru ochi.
- Poti intra.
Cineva pe care l-am vazut de multe ori urmarindu-ma apare. Stai asa, era un spion?
- Cine e ăla? ma revolt eu, venindu-mi sa ma repezesc la el si sa il strang de gat, dar simt o mana care ma opreste.
- E omul meu.
Imi intorc privirea si il privesc pe tata socat. Asta inseamna ca am fost spionat tot timpul ăsta?
- De ce? intreb eu inca calm, desi era destul de evident ca nu mai aveam mult pana sa explodez si sa sar pe el.
- Din foarte multe motive. Chiar credeai ca te voi lasa neaparat?
Daca stiam ca acesta e omul tatei, clar era mort pana acum. In mod evident, nu lasam pe cineva sa ma spioneze sub pretextul ca ma protejeaza. Ce e asta? De ce trebuie sa simt ochii care ma inteapa de priviri? Doar din cauza unei iubiri neimpartasite a tatalui meu?
- Sunt destul de mare ca sa îmi port singur de grija! suier eu printre dinti.
- N-ai idee cat ma straduiesc sa te protejez! striga tatal meu, iar eu imi trantesc pumnul de un perete apropiat.
- Dar nu ti-a cerut nimeni!
- Dragostea pe care ti-o port mi-a cerut-o, Dustin!
- De asta m-ai supus la asemenea chinuri? Pentru ca ma iubesti? Pfa, gluma mai buna de atat nici ca am auzit! incep eu sa il iau la misto.
- Stiu ce am gresit, poti sa spui ce vrei.
- Atunci de ce mai pastrezi vie conversatia? E clar ca noi n-avem nimic de vorbit.
Dintr-un motiv sau altul, parca ma ranesc pe mine aruncand asemenea cuvinte.
- Dustin, inteleg perfect ce simti, stiu ce inseamna sa fi respins.
- Tocmai de asta o faci din nou? Tocmai de asta ma respingi cat de mult poti? Iti dai seama in ce dezastru ne-ai bagat pe mine si Gelyna? Nu, n-ai idee, pentru ca nu ti-a pasat de la bun inceput!
Grozav, nici ca putea fi mai complicata situatia. Tata ma uraste, asta e evident. Tata ma uraste pentru ca nu vreau sa il inteleg, iar faptul ca in momentul ăsta isi indreapta privirea inspre locul unde masca acopera urma uriasa de pe fata mea ma enerveaza la maxim. Sarpele acela de pe fata mea nu e de fapt decat marca puterii care salasluieste in mine si despre care nu pot spune nimanui nimic. Ma simt atat de inconjurat de incompetenta, incat dau sa plec, dar tata ma striga pe nume.
- Dustin, nici sa nu indraznesti sa imi intorci spatele!
Ma întorc rapid si ii arunc o privire prefacuta.
- Pentru moment, asta voi face!
Stiam foarte clar ca raspunsul nu il multumeste, insa am preferat asta pentru moment. A fost suficient cat sa pot scapa de acolo. Regina mi-a trimis un mesaj, clar ma asteapta.
*
- Unde ai intarziat? intreaba regina, iar eu stau doar cu privirea indreptata in jos, nefiind in stare de altceva.
- Ma scuzati, Majestatile Voastre, insa nu pot sa va spun decat ca ma doare incredibil capul din cauza unor mototoli de soldati care m-au confundat cu un hot de mana a doua.
Bineinteles ca ma pricep la inventat, mereu am fost bun la asta.
- Se pare ca soldatii din palat ar trebui reinspectati! spuse regina si arunca o privire succinta sefului garzilor care dadu brusc din cap si pleca din încăpere.
- Probabil ar fi bine sa schimbăm subiectul si sa imi spuneti carui fapt datorez prezenta mea in aceasta incapere.
Ceaiul din mana reginei incepu sa tremure in ceasca, motiv pentru care mi-am dat seama imediat de temerea reginei cu privire la ceea ce avea sa imi spuna. Brusc, regina se ridica in picioare si se apropie de mine atat de tare, incat imi era teama sa nu o pocnesc. Daca ar stii cata ura pentru ea zace in sufletul meu... mama mea vitrega...
- Am o sarcina foarte importanta pentru tine! spuse ea sec, dar totodata se simtea pe glasul ei ca imi ascunde ceva.
- Sunt la dispoziția dumneavoastra, Alteta!
Dintr-un oarecare motiv, am simtit o furnicatura de-a lungul cicatricii pe care incercam sa o ignor cat de tare puteam. Stiam ca o criza de nervi in interiorul meu in momentul de fata nu facea decat sa agraveze acea stare, iar daca faceam prostii, riscam ca cicatricea sa ia foc. Cu toate ca nimeni nu mi-a vazut cicatricea luand foc, am o anumita retinere cans vine vorba sa ma enervez. Prefer sa evit orice ma infurie, desi sunt pe deplin constient ca nu pot face asta. Totusi, privirea reginei plina de dispret ma face sa imi dau seama ca momentan joc rolul taranului, nu al celui care o va distruge, asa ca renunt sa imi mai fac sperante desarte pentru viitor. Asta doar acum, pe moment.
- Am auzit ca o anume persoana s-a infiltrat in palat. Unul din soldatii care supravegheaza Leaganele Suspendate a spus ca a vazut-o pe persoana al cărui tablou e in camera regelui. Asta inseamna Henriette, proasta aia care i-a sucit mintile lui Stefan.
Deci... cred ca o sa vomit. Cum adica imi face mama asa? Cu ce drept? Inclestez pumnii cu o asemenea forta, incat sesizez imediat ca picaturile de sange se preling pe podea, regina zarindu-le.
- Cunosti acea persoana?
Ma grabesc putin sa neg, insa regina nu s-a prins de acest mic detaliu.
- Vreau sa afli cat mai multe detalii despre trecutul ei. Momentan, cred ca asta e suficient. Vreau sa afli cine e, cine sunt parintii ei, totul. Am auzit ca Majestatea Sa, regele, a ars tot ce inseamna acte de identitate si dovezi referitoare la adevarata ei identitate. Trebuie sa afli cine e.
Bine, nu ma asteptam ca regina sa imi ceara asa ceva. Ma asteptam cu certitudine sa imi ceara ceva important, dar nu ma asteptam sa ia totul pas cu pas cu atata indemanare si tact. E clar, am subestimat mult abilitatile ei.
Ies din camera putin cam abatut. Inca incerc sa imi croiesc un plan, insa mintea nu imi e binecuvantata deloc cu inspiratie cand am mai tare nevoie. Scot rapid din buzunar o fasa si imi bandajez mainile sangerande. Nu am nicio idee pe unde umbla draga mea surioara, dar e clar ca acum cand as avea nevoie sa ma sfatuiesc cu cineva, ea lipseste cu desavarsire.
- Ah, cred ca tu esti omul despre care mi-a spus mama!
Imi ridic privirea si, involuntar, imi dau jos gluga de pe cap. Fata mea acoperita de masca care era ascunsa sub breton se dezvaluie in fata unui brunet cu ochii mov, asemeni reginei. Cred ca acesta vrea sa fie dragul meu fratior, insa e evident ca niciodata nu ma va ajunge la frumusete.
- E o onoare, Alteta Voastra! spun eu cat mai sarcastic.
- Imi dau seama dupa tonul pe care il utilizezi! spune el la fel de sarcastic.
Sincer, am sperat ca seamana cu regina si ma va agresa, insa se pare ca e destul de viclean.
- Ah, ma flatati! spun eu pufnind, insa el se apropie mai tare de mine, eu fiind nevoit sa intind o mana pentru a-l impiedica sa se apropie mai tare.
Podul palmei mele se lovește de un piept tare, motiv pentru care fata fratelui meu paleste brusc. Exact cum ma asteptam, acesta isi ridica ochii incruntati si imi arunca o privire revoltatoare.
- Cum indraznesti? sopteste el amenintator.
- As putea sa va intreb acelasi lucru! spun eu zambitor. Puteti lua asta ca o adresa de genul "incantat de cunostiinta".
Dau sa plec, insa el isi intinde mana inspre fata mea, vrand sa imi dea jos masca. Spre deosebire de așteptările lui, sunt cam obisnuit cu astfel de lucruri si ii iau mana in a mea.
- Nu imi permit asa ceva, Alteta Voastra! spun eu la fel de inocent si cu un zambet sincer pe fata.
- Cine te crezi? suiera el printre dinti, iar eu ma intorc inspre el.
- Banuiesc ca vom avea multe de impartit unul cu altul. Deja aerul curat din acest spatiu incepe sa se termine, deoarece tocmai l-ati improspatat cu un miros placut de varza murata cu scortisoara, Alteta Voastra! Va doresc o zi cat se poate de placuta!
Plec rapid. Stiam ca acest frate al meu va fi greu de cap, asa ca nimic nu e surprinzator pentru mine. Ma bucur ca am reusit sa il fac sa isi dea seama ca nu sunt o persoana usoara. Chiar sunt periculos daca vreau. Aici nu e vorba de inteligenta, e vorba pur si simplu de experienta mea de viata. Nu va trece niciodata prin cate am trecut eu. Nu va avea niciodata povara cicatricii. De mine depinde soarta intregii lumi. De mine si doar de mine. De cicatricea asta care de fapt nu reprezintă decat un semn al puterii ce zace in mine. Imi pare nespus de rau pentru toti, insa asta e dovada ca nu sunt o persoana oarecare. Eu sunt printul Dustin, un print care nu va renunta la nimic pentru nimeni. Sunt renumit pentru incapatanarea mea la care nu voi renunta niciodată. Mi-am croit o astfel de reputatie, astfel ca e normal ca tuturor sa le fie frica de mine. Sunt periculos. Sunt astfel si nu imi e rusine. Vreau sa se stie ca ceea ce e al meu, e doar al meu. Sunt constient ca sunt egoist, arogant si posesiv, insa asa sunt pentru ca e singura cale de a supravietui intr-o lume plina de oameni prefacuti. Mereu am urat minciuna si mereu va fi asa. Mereu oamenii vor vrea sa ii detroneze pe cei aflati doar cu o treapta mai sus decât ei. Mereu vor exista oameni invidiosi care vor face tot ce le sta in putinta pentru a te darama. Tot ceea ce conteaza cu adevarat e sa nu renunti. Sa persisti in incapatanarea ta pana la capat. In ambitia ta prosteasca. Niciodata nu vei reusi daca renunti. Un lucru e sigur: mereu ambitia va invinge. Sunt un om atat de incapatanat, incat pot sa daram si muntii doar pentru a ajunge unde mi-am propus. Nu voi renunta la ceea ce mi-am propus niciodată, asta pentru ca nu imi sta in caracter. Nicodata nu voi renunta sa protejez ceea ce e al meu. Iar ceea ce nu e al meu, va fi. Tot ceea ce imi apartine in mintea mea, imi apartine si in realitate. Sunt atat de egoist, pentru ca e singura cale de supravietuire. Tot ceea ce detin e artileria mea. Puterea mea. Iar momentul in care trebuie sa o exercit a sosit. Pregatiti-va, oameni, il veti cunoaste pe adevaratul mostenitor al regelui Stefan!
In primul rand, an nou fericit tuturor! In al doilea rand, imi cer mii de scuze pentru pauza mea. Nu am idee cand voi mai posta, pentru ca nu am dispozitia sa scriu, atat pot sa va spun doar ca viata mea e mai complicata decat ceea ce scriu aici (stiu ca pare incredibil). Sper ca mai sunteti pe aici...