Regatul Inimilor de Gheață

Capitolul 55 ~ Volumul 2

Un capitol ceva mai lung, am avut chef de scris. Sper să vă placă!

Plec de îndată înspre locul unde locuiesc copiii mei. Angel mi-a pregătit o cameră, însă sunt mai mult decât conștientă că trebuie să scap de aici. Angel mi-a povestit cum m-a adus la palat, în timp ce Dustin a avut de a face cu o misiune secretă despre care nu știe nici măcar ea. Mi se pare un lucru ciudat că tot ceea ce se numește „crima de la palat" e atât de bine ascunsă. Prințesa a dispărut și nu știu de ce tind să cred că Dustin are legătură cu asta. Dar e ciudat, de ce a dat regele ordin ca fiica lui să fie răpită? Sincer, tot ceea ce se petrece e pentru mine un imens secret. Dacă mi-am uitat memoria, toată lumea mă consideră o proastă care nu are dreptul să știe ceva. Trebuie să aflu ce se petrece în spatele atâtor acte murdare.

- Mamă!

Aud vocea lui Dustin, iar în momentul următor, ușa camerei mele e lipită de podea. Îmi măresc ochii involuntar, iar unicul lucru pe care îl pot vedea e îmbrăcămintea neagră și plină de sânge a fiului meu.

- Dustin...

- Mamă, trebuie să pleci de aici! spune el sacadat.

Mă apropii de el pentru a vedea dacă e rănit, însă după voce, îmi părea doar obosit de la o îndelungată fugă.

- Ce se petrece? spune Angel voind să se apropie de Dustin, însă acesta o împinge destul de slab pentru a nu o răni.

- Nu vă apropiați de mine! Probabil că oficialii mă cunosc despre Arcul, însă în rândul poporului nu sunt nimic mai mult decât un Lup Însângerat. Da, aceasta e porecla mea din rândul poporului! Am ucis fără milă, nu vreau să rămâneți lângă mine. Angel, ia-o pe mama și plecați de aici!

Angel pune mâna pe mine, dar scap repede din strânsoarea ei.

- Nici să nu mă atingi! Dustin, ce vrea să însemne asta?

O lacrimă iese din ochiul meu, însă o ignor total.

- Revolta a început, iar eu voi fi trimis departe.

Mă omoară caracterul lui. Cu mine sigur nu seamănă, oare așa e și Stefan? La fel de rece, la fel de încăpățânat și la fel de misterios? De o astfel de persoană m-am îndrăgostit eu?

- Mă bucur să vă cunosc, Majestatea Voastră!

De nicăieri apare un om bătrân, a cărui barbă ajungea până la nivelul pieptului. Ochii lui de un negru incredibil mă înspăimântă. Sigur e un om bogat, judecând doar după aparențe. Văd sabia din mâna lui Dustin cum începe să îi trepideze, iar în privirea lui se citește în sfârșit ceva: furia.

- Lord Lancy, ce căutați aici? spune fiul meu mai mult decât controlat.

- Alteța Ta, știi bine că sunt aici pentru a vă aresta însă, înainte de asta, vreau să am o discuție între patru ochi cu mama dumneavoastră!

Am senzația că nu voi fi în cele mai bune relații cu el. Mă apropii de nobil, însă Dustin îmi prinde mâna și o strânge.

- Nu pot permite asta! spune fiul meu atât de ferm, încât îi recunosc alura regală într-o clipită.

- Dustin, voi fi bine! spun eu la fel de neînfricată, însă fiul meu ridică sabia la gâtul nobilului.

Era furios. În mod evident, fiul meu nu mai avea mult până să explodeze. Nobilul începe să râdă, moment în care mă încrunt grozav.

- Curajos ca tatăl lui și la fel de încrezător și înfumurat! spune lordul, oprindu-se brusc din a mai râde. Nu te aștepta la prea multe, ce poate face un necioplit așa ca tine? Pe lângă că ai fața distrusă și ești Lupul Însângerat de care se teme toată suflarea...