Omul ăsta are de gând să mă calce pe ultimul nerv, sau doar se preface? Imi e groaza cand vad cate face. Ce e asta? Ma ameninta? Mereu sa fiu amenintat? Si ce se va intampla in momentul in care voi fi de neinvins?
- Nu vreau sa devin rege, iar pe Angel nu trebuie sa o implicati in măgăria asta! strig eu, strangand puternic barele de fier in maini.
- Cred ca trebuie sa mergeti sa va intalniti cu cineva! spune el, iar de nicaieri apare o persoana pe care speram sa nu o mai vad vreodata.
Era tata. Nu pot sa cred. Tata stia in tot timpul ăsta ca eu sunt in regatul lui? Se poate asa ceva? Se apropie de mine, iar eu ma lipesc de peretele cel mai îndepărtat, speriat. Da, si cei mai tari oameni se inspaimanta si au sentimente!
- Nu te apropia! spun eu cu răceala.
- N-ai idee cat imi pare de rau!
Tata era disperat, se vedea in privire ca e disperat ca ma vede in starea aceea. Rana de la brat sangera ingrozitor, iar eu eram cum nu se mai poate de slabit.
- Fiule, eu...
- Nu ma numi fiul tau! strig cat ma tin puterile, încercând sa lovesc peretele, insa sunt prea slabit ca sa se intample ceva din cauza impactului.
- Dustin, nu am vrut eu sa fie asa!
- Nu ai scuza! spun eu rece, evitandu-i privirea. Nu ai nicio scuza ca ne-ai trimis pe mine si pe Angel in calvar! Si acum ca stii ca sunt aici ce, ai impresia ca se schimba ceva? Nu vreau decat sa inteleg ce faci. De ce ascunzi Trandafirul de Gheață? De ce te-ai lasat manipulat de regina? De ce faci toate astea? De ce regatul sufera atat de mult?
- Chiar crezi ca Trandafirul de Gheață e atat de usor de posedat?
Stai putin, nu e nici in posesia lui? Cum adica? Ce vrea sa insemne asta?
- Ce vrei sa spui? intreb eu incet.
- E complicat, Dustin, iar acum nu iti pot spune nimic.
Nu stiu cu ce il are regina la mana, insa e clar ca tata actioneaza contrar vointei lui. Mereu a fost o persoana manipulatoare, nu manipulata. Imi seamana leit, ce s-a intamplat acum? Cu ce il are regina sub papuc?
- Totusi, ce cauti aici? il intreb eu, iar el se aseaza in fata gratiilor mele si le priveste de sus pana jos pentru a-mi evita privirea.
- Indata ce ne terminam conversatia, vei fi eliberat. Eu am dat ordin sa fi prins aici pana cand ma intalnesc cu tine.
- De cand stii ca sunt aici? intreb eu la fel de nedumerit.
- Stiu ca esti in regatul meu de cand te-ai pricopsit cu cicatricea mea. Nu stiu ce se petrece, insa iti simt prezenta cand esti in apropiere de mine.
- Tata, te rog, da-mi voie sa plec! spun eu ca un copil mic.
Incep sa ma smiorcai pentru ca stiu ca de mic a fost sensibil la nevoile mele, orice am facut. Eu sunt punctul lui slab, alaturi de ceva ce se numeste "amenintarea reginei".
- Stii ca cicatricea ta e legata de Trandafirul de Gheață? spune el, iar eu raman socat.
Cum adica? Acesta e motivul pentru care sunt atat de periculos? De asta toata lumea se teme de mine? E posibil sa nu stiu eu asa ceva si sa stie altii?
- De ce imi spui asta? intreb eu informal. Nu te-am intrebat.
Cred ca e atat de vizibil pe fata mea ca sunt deprimat si socat de-a dreptul. Grozav, alta solutie nu este?
- Imi pare rau ca trebuie sa porti aceasta povara in locul meu! Imi pare rau ca esti atat de blamat pentru masca asta si ca nu poti face nimic din cauza ei. Spune-mi ca e o minciuna, nu-i asa ca toti te considera un prost demn de mila din cauza ei? De fapt, e doar vina mea. Ai ajuns sa o porti din cauza mea.
- Aici, da-mi voie sa te contrazic! spun eu convins. De purtat, o port din vina mea.
- Dustin, nu incerca sa iei toata vina asupra ta! Aveam prostul obicei sa fac si eu asta, dar acum realizez cat de deplasat e sa faci asta. Trebuie sa lasi pe fiecare sa isi asume ce a facut...
- Acum te comporti ca un tata dupa tot ce ne-ai facut? N-ai idee la ce am fost supusi din cauza ministrului lui David!
- David? Iarasi idiotul ăla?
Tata isi incrunta pumnii foarte tare. Imi e groaza pe zi ce trece. Zilele se vor complica atat de tare!
- Doar nu vrei sa imi spui ca il urasti! Te-a facut sa scapi de mama, o povara in plus pe umerii tai...
Stiam ca il voi rani incontrolabil. Ia rapid cheia din mana paznicului si deschide celula si se repede inspre mine. Ma tranteste pe jos si isi arunca mainile in jurul gatului meu.
- Sa nu te aud spunand ceva despre mama ta! spune el, iar eu am senzatia proasta ca privirea ii va lua foc curand.
- De ce? Te deranjeaza? ranjesc eu, desi stiu ce durere ii provoc si nu prea imi convine.
Ma trezesc cu o palma. Eram convins ca asta va face.
- Dustin! turbeaza vocea lui, iar eu ranjesc fara a deschide ochii inchisi de ceva vreme.
- Da, tata, ai abandonat-o pe mama! Cum ai putut sa faci asta? Ar fi trebuit sa o tii langa tine, cum ai putut sa o lasi nepazita? Te miri ca a disparut? Maniacul de David a luat-o. Chiar nu crezi ca ar fi fost in stare sa o ia din moment ce a iubit-o poate la fel de mult ca tine? spun eu din ce in ce mai ragusit pentru ca tata strange stransoarea in jurul gatului meu.
- Taci! aud vocea turbata de-a dreptul, peste care nu ma mai pot băga.
E clar, l-am facut sa innebuneasca. Imi e atat de teama acum de reactia lui sau de cate remuscari o sa am, incat deschid ochii. Vad privirea inflacarata a tatalui meu deasupra mea, corpul lui tremurand de furie si ii simt respiratia tot mai greoaie deasupra mea.
- Tu te auzi ce spui, neobrazatule?
Pentru ca totul sa decurga cum vreau eu, am nevoie sa imi spui astfel de cuvinte, tata!
- Ce vrei sa spui cu asta? intreb eu indiferent.
- Stii foarte bine ca Henriette a fost mereu a mea, a niciunui alt barbat!
- Te-ai gandit vreodata cat de distrusa ar fi daca ar afla ca ai facut un alt baiat cu o alta femeie? tip eu cat ma tin fortele si tocmai il vad pe tata dezarmat.
Linistea se lasa, iar mainile tatalui meu se retrag incet de pe gatul meu. Regele se ridica si eu ii urmez exemplul, doar ca mult mai lent.
- Destul! spune el incet.
- Nu, vreau un raspuns! spun eu, zambind amar si lasand o lacrima sa cada. Te-ai gandit vreodata cat de mult ai fi putut sa o ranesti cu ce ai facut? Te-ai gandit vreodata la ea asa cum pretinzi ca o faci? Sau mai rau... te-ai gandit vreodata la noi? La mine, tata, te-ai gandit vreodata in ce loc al groazei m-ai trimis? Iti spun un lucru, ai fost prea egoist, mereu te-a interesat doar propria persoana. Daca iubesti, trebuie sa te sacrifici. Tu n-ai facut nimic din astea! Ce ai facut pentru mine? Ti-ai demonstrat iubirea paterna intr-un mod unicat: m-ai aruncat in ghearele dusmanilor. Ai idee ce am facut atata timp? Am luptat sa supravietuiesc in lupta cu animalele carnivore care voiau sa ma sfasie in orice clipa.
Imi rup instant hainele de pe mine, pentru a lasa la vedere toate cicatricile ce salasluiau pe pielea mea.
- Vezi? Asta e ceea ce a lasat iubirea ta paterna, doar durere si chin! Te miri ca regatul a ajuns asa? Ai fost pedepsit de divinitati pentru ceea ce ne-ai facut atat noua, cat si mamei! Tot nu pot intelege cum ai reusit sa o pierzi pe mama atat de usor! Nu te pot intelege si niciodata nu voi putea!
O alta lacrima cade pe obrazul meu, dar il vad pe tata cum vrea sa se indeparteze.
- Lasule, cum poti pleca acum?!
- Minti! sopteste el, incat a trebuit sa ma straduiesc ca sa inteleg ce a spus.
- Stii foarte bine ca spun adevarul! rostesc eu pe un ton scazut.
- Ceea ce ai suferit te-a facut puternic, fie ca recunoști, fie ca nu!
Evita sa ma priveasca, dar simt in voce ca isi inghite lacrimile. Asa, tata, trebuia sa faci asta!
- Stiu foarte bine ca ma urasti! Stiu foarte bine ca nu vrei sa mai auzi de mine. Asa ca, vreau sa te rog un lucru: uita ca sunt fiul tau. Eu te-am uitat demult, pentru mine nu mai esti tatal meu! Nu dupa toate cate ne-ai facut sa induram!
- Ai dreptate. Nu are rost sa te consider fiul meu dupa toate cate mi-ai facut. Cum ai putut sa spui asa ceva despre mama ta? pufneste el si se intoarce inspre mine suficient cat sa ii vad lacrimile care se rostogoleau pe obraji. Te-am blestemat sa imi porti cicatricea, imi merit titlul de tata? Nu, nu vreau sa mai am de a face cu tine. Esti un nesimtit, un fraier si un idiot. Iti meriti pe deplin pedepsele pe care le-ai primit si incep sa ma bucur ca nu sunt eu cel cate poarta povara cicatricii. Nu vei ajunge niciodata sa fi cineva, esti un nimeni! Un nimeni in drum cu cetera!
Tata pleaca, fluturandu-si pelerina. Daca as fi un prost, m-as fi apucat de plans. Dar, inteleg perfect de ce a spus toate astea. Stiu foarte clar ca sunt punctul lui slab si ca face tot ceea ce face pentru a ma proteja. Calea de a se indeparta de mine e cea mai buna. Din moment ce ma lasa singur, inseamna evident ca are incredere totala in potentialul meu. Stia clar ca doar jignindu-ma ma pot indeparta de el si ca doar jignindu-l se poate indeparta de mine. E cel mai bine sa nu fim poveri unul altuia. Speram sa se termine asa si se pare ca am fost binecuvantat cu succes.
- Poti pleca!
Soldatul care statea de paza imi deschide celula si asteapta ca eu sa plec. Ma ridic cu greu in picioare si incep sa pasesc, mergand pe langa perete pentru a ma putea sprijini. Nu mi-as fi imaginat vreodata ca de la o rana ca una pe brat sa ajung la o infectie in intreg corpul.
Ies afara din incapere si il vad pe Andrew care se repede sa ma prinda.
- Am mai scapat de o grija! spun eu cat de degajat se poate.
- Alteta Ta, vezi cum arati? Trebuie sa chem doctorul...
- Nu, nu chema pe nimeni! Sa mergem!
- Unde? Nu avem bani pentru chiria la han!
- Mergem in alta parte, nu e o problema.
- Unde?
- La palat.
Andrew ma priveste socat, iar eu ranjesc. Cred ca e destul de evident ca am un plan.