Momentul in care am deschis ochii a fost un moment incredibil pentru mine. M-am lovit cu privirea de un barbat inalt, imbracat in totalitate in negru si care purta o masca pe fata. In dreptul lui era un alt barbat imbracat in negru, insa nu la fel de elegant. Revenind la cel imbracat prea elegant: poarta o masca, iar din ceea ce vad e... orb?
- Riette?
Ma cunoaste, asta e clar. Fata lui se lumineaza cu un zambet. Masca ii acopera intreaga fata de la obraji in sus. Ma ridic in picioare si dau sa ma apropii de el, dar o persoana ma opreste din spate. Ma intorc sa vad cine e si incremenesc.
- Unde indrazniti sa mergeti? spune baiatul sacadat, insa ramane socat de infatisarea mea.
E Dustin. Simt ca e baiatul meu. Imi vine sa il strang in brate, imi vine sa plang, dar ma abtin incredibil de bine. Instinctul matern se pare ca nu a disparut.
- Ma... ma...
Pun mana pe gura lui inainte sa apuce sa spuna ceva.
- Nu stiu unde ma aflu, m-ati adus aici. Ce vreti de la mine? ma intorc eu inspre cel in negru.
Sunt putin marcata de masca care ii acopera in totalitate partea dreapta a fetei lui Dustin. E acolo de cand a intrat in grupul acela, oare ce s-a întâmplat cu el?
- Riette, in sfarsit te vad!
Orbul se apropie de mine fara greseala si ma prinde intr-o imbratisare plina de sentiment. Il prind la randul meu, nestiind unde ma aflu, de ce ma aflu aici sau cine ma imbratiseaza.
- Ce se intampla? reusesc eu sa strecor printre buze.
Orbul imi da drumul lejer si face un pas in spate. Am senzatia ca el are ceva simt mai puternic decat vederea, ceva ce ii înlocuiește lipsul văzului.
- Ma numesc David, stiu ca nu iti aduci aminte nimic despre mine.
David? Parca pomenise bunicul numele ăsta.
- Cine... esti? intreb eu sacadat, vazandu-l cum isi ridica capul impunator.
- Sunt logodnicul tau, draga mea!
Logodnic? Avusem asa ceva din moment ce copiii sunt ai lui Stefan? Nu inteleg nimic...
- De ce sunteti... orb...
Sunt cam indrazneata, dar simt mana lui Dustin pe spatele meu.
- Cred ca nu ar trebui sa puneti atatea întrebări! spune el serios.
- Cine e? soptesc inspre Dustin, iar din ochii acestuia iese o lacrima naravasa.
Pe cat de puternic pare, inseamna ca l-am atins puternic.
- El e Majestatea Sa, regele David!
Rege? Ma intorc rapid inspre orb si cad in genunchi.
- Iertati-mi impolitetea, Majestatea Voastra, nu am stiut ca erati dumneavoastră!
Aud un chicot slab si imi ridic brusc privirea inspre regele care se aplecase sa isi aseze mana pe umarul meu.
- Esti iubirea mea, nu e cazul sa te simti mahnita!
Deja incep sa urasc ca am inviat fara a stii ce s-a intamplat inainte de moarte.
- De ce ma iubesti? intreb eu brusc, fara a ma mai gandi la ceva.
Regele se incrunta, ridicandu-se in picioare. Simt doua maini ceva mai feminine asezandu-se pe umerii mei si ridicandu-ma si pe mine in picioare.
- Sa mergem! aud o voce melodioasa, dar totodata serioasa.
Dau sa plec, insa regele ma prinde de mana.
- Nu e atat de usor precum sperati voi! ranjeste el, tragandu-ma dinspre copiii mei.
Trebuie sa dau de inteles ca nu imi cunosc copiii. Desi sufletul meu se rupe in doua pentru ca stiu prin ce au trecut si au nevoie de sprijinul unei mame, singurul lucru pe care il pot face acum ca sa ii protejez e sa stau departe de ei. Imi e frica, dar trebuie sa imi duc planul pana in capat.
- Ne vedem mai tarziu! spun eu serios, ca si cum nu i-as cunoaste.
Ma indrept inspre rege si il urmez. Imi e teama doar pentru ca stiu ca m-a iubit.
Oricum, am intrat intr-o cameră mica, iar doi soldati au inchis rapid usa, lasandu-ne singuri. David se aseaza pe cel mai apropiat fotoliu, iar eu il privesc atenta.
- Ce vreti sa imi spuneti, Majestatea Voastra? intreb eu nedumerita.
Urmaresc atenta fiecare reactie a regelui, insa nu gasesc nimic deosebit decat un zambet strengaresc care completeaza perfect nedumerirea mea.
- Riette, n-ai idee cat de dor mi-a fost de tine!
Sinceritatea asta a lui ma omoara. Imi e teama ca nu cumva Stefan sa afle ca traiesc si sa se nasca un razboi din cauza mea. Mai ales pentru ca amandoi sunt regi. Si partea proasta e ca eu habar n-am ce simt. Nu-mi aduc aminte de niciunul.
- De unde ati stiut unde sa ma gasiti? intreb eu la fel de nedumerita si stanjenita ca pana acum.
Aud un oftat scurt, dar regele e hotarat sa imi raspunda.
- Nu pot sa iti spun decat ca ma aflu aici si nu imi pare rau. In cei 16 ani cat ai fost in coma am rezolvat multe lipsuri pe care le-am avut. Iti spun sincer ca acel lantisor pe care il porti nu e intamplator. O parte din sufletul meu se afla acolo, ultima fărâmă de magie pe care o mai aveam in Momentul Ruperii.
Momentul Ruperii? Ce e asta? Pe langa ca nu mai stiu nimic de mine, se pare ca dau de alte provocari si de alte lucruri pe care nu mi le-as fi imaginat nici cu memoria intacta.
- Te temi? aud pufnetul regelui. Nu ai de ce, frumoasa mea, crede-ma ca nu plec nicaieri pana nu iti povestesc tot ceea ce s-a intamplat de cand Stefan a fost blestemat si si-a alungat copiii din castel.
Bun, sunt nerabdatoare sa aflu oricum. Da-i drumul, Majestate!
- Cred ca ai vazut masca de pe fata fiului tau.
Stie? De ce stie ca imi recunosc fiul?
- Te-am simtit, draga mea, ca ti-ai recunoscut copiii. Iti voi da timpul necesar sa ii vezi, insa acum trebuie sa ma asculti.
Ma asez pe podea si privesc inspre barbatul care pare incredibil din fata mea.
- Masca aceea nu e obisnuita, e o masca creata sa reziste la foc. Stefan l-a ranit pe Dustin in momentul in care l-a gonit. Regele a vrut sa ii faca rau lui Angel, iar Dustin si-a protejat sora atat de prompt, incat a incasat o astfel de cicatrice. Totusi, din cauza faptului că natura a inceput sa se opuna vrajitoriei si tuturor lucrurilor supranaturale, din cauza faptului ca ea a avut atat de suferit din cauza aviditatii unor fiinte, Stefan a adunat puterea membrilor unei familii in cate un trandafir. Asta s-a întâmplat acum 15 ani. Din acel moment, fiecare fiinta era un cadavru umblator. Oameni nemuritori fara puteri, doar daca trandafirul accepta sa le dea puteri pentru o perioada scurta in care aveau nevoie de ele. Eh, nu asta voiam sa iti spun. Dustin e o fiinta puternica, asemeni lui Stefan. Fusese vrajitor si vampir pana in momentul despartirii. Adica... asta urma sa devina, era doar vampir pana sa implineasca 14 ani. Totusi, cicatricea ce sălășluiește pe fata lui Dustin nu e una obisnuita. Nimeni nu i-a vazut-o cu exceptia lui Angel si a lui Stefan, insa stiu sigur ca e periculoasa, e inflacarata. Daca iei masca, vei vedea fata lui Dustin arzand de un foc care nu mistuieste. Asta doar pentru faptul ca Dustin e un copil special. Totusi, acea cicatrice nu e una obisnuita, a determinat niste lucruri care nu vor mai putea fi niciodată reparate.
Lucruri care nu vor mai putea fi reparate? Deja ma inspaimant.
- Vezi tu, continua David, momentul in care el a capatat cicatricea a determinat temerea populatiei. Tuturor le e teama nu de Dustin, cat de cicatricea care e pe fata lui. Toata populatia a devenit muritoare, vampirii nu mai au puterea de a vindeca, bunicul tau nu mai are puterea de a invia. Toata lumea e acum practic umana. Angel si Dustin au reusit sa faca un lucru uluitor, au transferat toata puterea in trandafirul familiei noastre. Eu, tu, Stefan si copiii avem acelasi trandafir. Totusi, trandafirul e foarte bine ascuns, Stefan e singurul care stie unde e. Natura isi revine intr-un mod incredibil, astfel ca a fost eliminat norul de intuneric de deasupra regatului vampirilor si totul e normal. Acum, trebuie doar sa gasim acel trandafir si..
- Ce fel de trandafir e? il intrerup eu.
- Trandafirul de gheata. Avem doua alternative: fie gasim o cale prin care natura sa se impace cu noi si fiecare sa isi primeasca puterea inapoi, fie il distrugem si lasam urmatoarele generatii sa cunoasca doar puterea omeneasca.
Asta e un lucru atat de ciudat! Imi e frica, nu inteleg mai nimic. Adica... s-a terminat cu vrajitoria? Acum actionam ca niste oameni? Fara vindecari paranormale? Fara vraji? Fara... Cum pisici ne vom descurca?
- Riette, nu vreau sa iti rapesc acum din timpul tau. Du-te, copiii tai te asteapta!
Nu apuc sa ma gandesc daca regele nu cumva m-a mintit, caci picioarele mele o iau la goana inspre holul in care mi-am lasat copiii.
Ajungand la ei, ii strang puternic in brate, iar ei fac asemenea.
- Mamă!
Aud vocea lui Angel si simt cum lacrimile ei imi pateaza gatul dezgolit.
- Stim ca nu iti amintesti nimic despre noi, dar noi tot ne bucuram ca esti aici! aud vocea lui Dustin soptita.
- Am avut viziuni cu voi! spun eu, lasand lacrimile sa imi pateze obrajii.
Dustin rupe imbratisarea, urmat imediat de Angel.
- Imi pare rau, imi pare rau ca nu am fost langa voi! spun eu.
- Mamă, nu e vina ta! spune Angel zambind si stergandu-mi lacrimile.
Zambesc si eu la randul meu si imi îndrept privirea inspre Dustin care devenise serios. Ce om de piatra!
- Esti bine? il intreb eu, privindu-i masca.
El se intoarce si se apleaca, acoperindu-si cu mana dreapta masca.
- Da, sunt bine! spune el serios.
Cumva e lipsit de sentimente sau se face? E incredibil ce tarie de caracter are.
- Dustin, ma sperie masca ta...
Acesta face pasi in spate, ridicandu-si capul, insa mana dreapta ii era in continuare asezata pe masca.
- Nu vreau! tipa el, iar eu si Angel ne prindem de mana fara sa vrem. Nu vreau sa am cicatricea asta, dar asta e soarta mea. E destinul meu sa traiesc asa!
- Nu spune asta...
Nu apuc insa sa spun mai mult, caci Dustin fuge. Dau sa fug dupa el, insa Angel ma prinde de mana.
- Lasa-l putin singur! spune fata mea, iar eu ma asez pe podea.
Angel se aseaza langa mine si imi ia mana in a ei.
- Stiu ca ai trecut prin multe, stiu ca stii prin ce am trecut noi, insa Dustin a fost incredibil de torturat. Momentul in care am inceput sa adunam incetul cu incetul puterile in trandafirul de gheata a fost pentru noi impasul care ne-a facut sa devenim cățeii omului pe care il uram atat de mult.
Il urau? De ce?
- Aveam nevoie de puterea lui, de petala pe care doar el o detine. Acela a fost momentul in care totul a devenit negru in viata noastra. Imi pare atat de rau ca te-am adus aici...
- Tu ai facut asta? intreb calma, strangandu-i mana.
- Imi pare rau, mamă, dar fiecare din noi e amenintat cu viata celuilalt. Iar acum, pentru ca toata puterea e adunata si transferata in trandafirul de gheata despre care nu stim nimic, e foarte periculos ca Dustin sa pateasca ceva. Daca Dustin pateste ceva, cicatricea aia il va distruge, iar lumea va fi la fel de distrusa.
- Cum s-a intamplat? De ce are fratele tau asa ceva pe față?
Oricum, fața lui Angel paleste rapid.
- Tatal nostru a fost blestemat. Nu iti aduci aminte, dar si tatal nostru are o cicatrice identica pe fata. Momentul in care blestemul a pus stapanire pe el a insemnat distrugerea noastra emotionala. Dustin a vrut sa il faca pe tata sa inteleaga ca suntem copiii lui, insa a avut loc ceva incredibil: cicatricea tatei a ajuns pe chipul lui Asty si de atunci, arde necontenit. Imi e teama pentru el, sper sa nu il distruga...
- Nu te teme, vom rezolva cumva totul! spun eu, stergand lacrimile de pe chipul fetiței mele.
- Stiu cum se rupe blestemul, insa a rupe acest blestem inseamna un risc imens. Inseamna a te pune in pericol de moarte, mamă! Iar acum, nu mai avem salvare, chiar si o zgarietura sau un picurel din otrava de sarpe ar putea omori un om!