Emma
Aveam un vis atât de frumos - se simțea foarte real - până să înceapă alarma să sune. Fusesem într-o vilă de lux, exact cum apar în filme cu piscine mari, un teren spațios, gard mare și mult gazon. Casa perfectă! Ochii mei refuzau să se deschidă. Mă gândesc că oboseala - care stătea pe mine ca o pătură caldă -, va face să dispară acel sunet enervant şi îmi va dărui încă câteva minute de somn. Slabe şanse. Nu funcționează. Alarma de la telefon sună nebunește încontinuu. Aș vrea să-mi arunc telefonul pe geam. Serios. Mă ridic nervoasă şi somnoroasă din pat, împleticindu-mă până la telefon, să-i închid alarma. E a doua alarmă, deci pe prima nu am auzit-o. La ce frumos era visul, te cred și eu. Sunt genul de persoană căreia îi trebuie mai multe alarme pentru a se trezi dimineața. Mama îmi spune mereu că pe mine ar putea să mă fure cu totul, dacă nu ar fi ea. Aș vrea să o contrazic, dar are dreptate în privința asta. Trag perdeaua de la fereastră, conștientă că razele soarelui mă vor orbi, deschid geamul și îmi scot mâna afară, pentru a testa temperatura, ca să am idee cum mă îmbrac astăzi. Nu a fost o idee prea bună.
- Brr! Frig.
Când răcoarea de afară îmi acaparează mâna, o trag repede și închid geamul. Frigul naibii! O să se încălzească mai târziu. Suntem în California, nu în New York. O bătaie în uşă mă enervează şi mai tare. Știu deja cine e.
- Emma! Emma! Ce tot faci? Ești bolnavă? strigă mama de pe hol.
- Nu. Sunt bine. Vin imediat.
- Iar ai dormit mai mult? Vom avea o discuție lungă când te întorci.
- Bine, bine.
La naiba cu liceul! Mă duc la baie și nu pot să nu observ că merg de parcă eram în stare de ebrietate. Vreau să acopăr oglinda, ca să nu îmi mai văd fața obosită, dar nu am nicio idee cum. Părul meu arată de parcă în timpul nopții întunericul s-a jucat cu el. Totul e un tufiş şaten la cât de încurcat este. La naiba și cu părul meu! O tortură pentru mine să-i fac față cu peria. Abia aștept să termin orele de azi, să-mi reiau maratonul de seriale și să mă culc la loc. Mă întorc în cameră și aleg primele haine pe care le văd. Nu am timp pentru o ținută de impresionat. Ies, îmi pun ghiozdanul în spate și cobor pe scări. Mama mă așteptă cu mâinile în sân.
- Ce te-ai face fără mine?
- E un răspuns complicat pentru ora asta.
Mama își dă ochii peste cap. Am sărutat-o pe obraz, apoi am plecat.
- Succes, Emma! strigă în urma mea.
Când va realiza că am 16 ani? Și când va înceta să-mi mai facă pachetul? Serios, acum sunt mare. Am crescut destul cât să mă descurc singură. Ea încă mă vede o copilă, însă nu-și dă seama că-mi doresc libertate. Într-o zi îi va părea rău.
~☆~
Spre surprinderea mea, am ajuns la autobuz la limită. Mai avea puțin şi pleca. Fix să stau în frigul din stație, mormăind înjurături aveam chef să fac. Mă aşezasem pe un scaun lângă geam şi mă uitam afară plictisită, jucându-mă cu o şuviță din părul meu, cu căștile în urechi. Văd oamenii obosiți, mergând la muncă. Exact așa nu mi-aș dori eu să arăt pe viitor. Vreau ceva la care să merg cu zâmbetul pe buze. Încă nu m-am gândit 100% la meseria mea de viitor. Poate avocat, să fac puțină dreptate în jur. La ce prost stau cu nervii, cel mai probabil îl voi bate pe judecător dacă nu-mi dă dreptate. Mă abțin să nu râd în autobuz. Nu e prima dată când atrag priviri. O altă meserie mi-ar plăcea să fie la poliție.
Din câte am văzut la televizor, nu te plictisești niciodată, deși cred că e mai palpitant detectiv. Să prind criminalii din Los Angeles. Voi fi privită ca o eroină. Vreau ca meseria mea să fie ceva dinamic; deloc plicisitor. Încep să-mi închipui cum aș arăta ca detectiv, cum prind criminali și ce aș spune la un interviu.
Ajunsă la liceu, merg pe hol grăbită, fiindcă am întârziat la oră. Scot telefonul să văd cât este ceasul și când iau colțul simt cum mă lovesc de ceva, mă împiedic și cad în genunchi și cu palmele pe podea. Pe lângă mine sunt cărți împrăștiat peste tot. La naiba! Tocmai am intrat într-un teanc de cărți lăsat aiurea pe hol. Care e prostul ce le-a pus aici? Mă ridic, îmi scutur genunchii, îmi frec palmele, înjur, pentru că mă ustură, apoi iau o carte de pe jos de curiozitate. Peste ce dracu' am dat? Matematică pentru boboci. ,,Materia mea preferată". Toate cărțile sunt la fel. Ăsta e un coșmar - să fiu înconjurată de matematică. Eu urăsc matematica. Prea multe cifre, virgule, teorii și ce mai e pe acolo. Se pare că cineva a auzit incidentul. Un băiat iese grăbit din clasă. Teancul de cărți fusese pus la patru pași distanță de ușa clasei. Mă privește îngrijorat. Eu îl măsor cu privirea și îi tind cartea pe care o aveam în mână.
- Te rog, să mă ierți, își cere iertare băiatul, începând să transpire. Trebuia să le duc la bibliotecă ș-ș-și...
- Dar tu nu te-ai gândit că pe aici mai trec și alte persoane? îl întreb pe un ton ridicat.
- Nu...
Oftez. Și eu trebuia să fiu atentă, dar ce mai contează? Întârzii. Trebuie să-i zic o replică tăioasă ăstuia, ca să vadă că doar el e vinovat.
- Data viitoare să poți.
Plec, dându-mi părul pe spate. Se vede că m-am uitat la prea multe seriale. Cu toate acestea, mereu mi-am dorit să fac asta, iar ăsta a fost un moment perfect. Oh, Doamne! Numai la liceu nu-mi stă gândul acum. Sunt pregătită pentru o explicație bună profesoarei de chimie. Mă gândesc s-o mint că a făcut autobuzul pană. Scuza asta încă n-am folosit-o. Nu e prima dată când întârzii la oră, dar nici ultima. Sunt convinsă. Ușa clasei e deschisă. Toți colegii mei sunt înăuntru, dar nu stau în bănci, plus mai sunt și alții din alte clase. Nici urmă de profesoară. Oare am ajuns la cât trebuie? Scot telefonul și văd că am întârziat 7 minute. Să întârzii la oră, iar profesorul să întârzie mai mult decât tine, e lucru mare. Am început bine ziua. O văd pe Andra sprijinită de bancă, tastând de zor pe telefon. Mă duc la ea, salutând-o și mă sprijin și eu de banca mea.
- Unde e profesoara?
- Nu cred că vine. Am auzit că are niște probleme.
- Sigur?
- Da. O vezi tu prin clasă? îmi răspunde Andra, colega mea de bancă.
- Minunat. Nu aveam chef de ea la prima oră. Să ne lase și să-și rezolve problemele.
- Hai în baie să fumez şi eu o țigară, spune Andra, făcându-mi semn spre baie și luându-mă de mână, după ce zice asta.
- Hai! îi răspund eu, lăsându-mă condusă de ea.
Andra este o fată slăbuță, cu pielea palidă. Își ține mereu părul negru cu vârfurile verzi pe spate, considerând că fața sa rotundă trebuie admirată. Dacă l-ar lăsa să stea și în față toată lumea ar observa cât de bine se asortează vârfurile vopsite cu ochii ei verzi. Rareori schițează un zâmbet pe față. Mi-a spus că trăsăturile ei fizice o arată fragilă, dar ea nu vrea să fie ca o fetiță, ci ca o femeie. E o persoană tare complicată când vine vorba de personalitatea sa. Problemele cu familia au făcut-o să-și dorească să se maturizeze cât mai devreme. Părinții ei se ceartă des, însă nu vor să divorțeze. Foarte rar îmi povestește despre viața ei în afara liceului. O văd cum se chinuie să nu-și arate vulnerabilitatea și mi-aș dori să o ajut, dar nu pot, deoarece și eu sunt în aceeași situație. Mi s-a părut o persoană incredibilă din prima zi de liceu, fiind la fel ca mine. Am simțit că ea trebuie să-mi fie colegă.
Îmi sare în ochi pachetul Andrei de țigări din buzunarul său, amintindu-mi că eu am fumat anul trecut, dar m-am lăsat, fiindcă mama a aflat într-o zi și nu a fost prea fericită. Mi-a zis să-mi plătesc singură țigările. De unde bani dacă nu am un job? Așa că m-am lăsat. Măcar corpul să fie sănătos, dacă mintea nu. În baie, mă opresc să-mi aranjez în oglindă firele rebele, care nu voiau să stea cu celalte. Părul ăsta a început să nu mă mai asculte. Poate ar trebui să-mi schimb produsele de îngrijire a părului. Voi căuta astăzi ceva mai bun.
- Ieri l-am văzut pe Jack de la a unsprezecea B la bar, jucând biliard cu băieții, zice Andra în timp ce îşi aprinde o țigară.
- Mâine mergem şi noi, îi răspund, aranjându-mă în oglindă.
De ceva timp, îmi place băiatul ăsta, chiar dacă nu ne-am vorbit prea des. Nu mă atrage pentru că face parte din cei populari. După ce termini liceul lumea uită că ai fost popular. Pe mine mă atrage diferența lui. Nu e ca ceilalți. Fițos, arogant, plin de fete nu este și cel mai mult îmi place că e liber. Mereu face ce vrea fără să-i fie frică de părinții lui că ar putea să-l certe. Nu-i cunosc părinții, dar sunt sigură că nu sunt cicălitori ca mama. Și eu să fiu liberă. Mama e prea protectoare cu mine.
- Crezi că s-ar uita la tine? Una de a zecea? se amuză Andra, după ce scoate fumul pe gură.
- Ai să vezi că într-o săptămână mă ține de mână.
O privesc hotărâtă în ochi, ea îi închide în timp ce trage un fum. După ce scoate fumul pe nas deschide ochii şi mă fulgeră cu privirea. Ne bufnește râsul.
- Ce e dialogul ăsta? mă întreabă printre râsete.
- Nu știu. Am vrut să mă simt și eu ca în seriale. Tu ai început prima să vorbești despre Jack.
- Doar ți-am spus ce am văzut. Iar ai făcut o noapte albă cu ele?
- De ce nu? Din moment ce nu mai am un grup cu care să ies, îmi găsesc de lucru.
- Măcar imită și tu un personaj bun, nu penibil. Nu vei obține nimic doar încercând să intimitezi pe cineva cu privirea. Plus, nici fața nu te ajută. Arăți ca un pisoi ce se crede tigru.
- Ei, haide! Sunt sigură că ai simțit măcar un fior mic.
De când m-am despărțit de iubitul meu, acum o lună, am stat numai acasă. S-a plictisit și mama de prezența mea, iar înainte nu știa pe cine să mai sune ca să dea de mine. Ironia vieții.
- Eu una mi-aș face niște tatuaje.
Zâmbesc când îmi vine în minte o replică bună de tachinat.
- Sânul drept sau cel stâng? Oh, stai! Tu nu ai așa ceva.
Asta o enervează rău pe colega mea. Încearcă să-mi dea una, dar eu deja ies pe hol, râzând. Măcar dimineața să înceapă cu zâmbete.
~☆ ~
Am plecat spre casă pe jos, pentru a găsi un magazin, să-i iau mamei o nouă cană. A spart-o pe cea veche, când spăla vasele. Dacă o spărgeam eu, o lună aș fi băut din palme. M-am gândit să-i fac o surpriză. Până la urmă, chiar merită multe la cât s-a chinuit cu mine. Mama este și va fi singura persoană pentru care am să lupt oricât de rănită aș fi. Acum, dau să-mi scot telefonul, ating buzunarul, însă nu simt nimic dur, așa că bag direct mâna în el, dar tot nimic. Ce? Aici îmi țin de obicei telefonul. Unde...
- Emma! aud o voce de băiat care mă striga.
Mă întorc şi îl văd pe Jack cu telefonul meu în mână. Asta e ceva nou. Nici să nu-mi treacă prin cap să roșesc. Calm, Emma! Se oprește în fața mea, lăsând doar câțiva centimetri între noi.
- Ai uitat ăsta în bancă.
Sufla extenuat. Acum, mă pot lăuda că un băiat a fugit după mine. Ce invidioasă va fi Andra când îi voi spune! Oh, Emma! Lasă băieții. Tocmai ai uitat telefonul. Mama mi-ar fi dat cu cana în cap dacă ar afla că mi-am pierdut telefonul.
- Mulțumesc, dar de unde ştiai că e al meu? îl întreb fără să-mi mai pese unde l-a găsit.
Cum l-a găsit el? Poate a venit în clasă după ce am plecat eu și mi-a observat telefonul în bancă. Mă rog. Să nu-i zic asta niciodată mamei.
- Ți-am întrebat colegii. M-am gândit să ți-l dau eu, din moment ce niciun coleg de al tău nu s-a oferit. Mă rog. Scuză-mă. Trebuie să plec. Am promis băieților că mergem la biliard. Mi-ar fi plăcut să mai vorbesc cu tine. Ne mai vedem! spune el în timp ce urcă într-o maşină neagră, care abia a sosit plină cu băieți din clasa lui.
Băieții din mașină încep să urle și să fluiere la mine, dar nu-i bag în seamă. Ridic uşor mâna pentru Jack în semn de ,,Pa!", apoi îmi văd de drum fericită. O conversație scurtă, dar pentru mine tot a contat. Ar trebui să-mi fac niște planuri cum aș putea să intru mai bine în viața lui. Va fi dificil, însă nu imposibil. Ador provocările.
~☆~
Stau şi mă uit pierdută și furioasă la un raft plin cu căni. Nu vreau o cană oarecare, vreau una specială. Până la urmă, aleg una plină cu trandafiri rozi, pictați pe ea. Mi se pare foarte drăguță. Mamei îi plac florile. Vânzătoarea îmi pune cana într-o pungă de cadou, îi dau banii, ea îmi oferă bonul, îi mulțumesc și plec. Ajung acasă, scot telefonul și văd că am întârziat o oră. Nu cred că se va supăra pentru o oră. Corect?
- Mamă, am ajuns acasă! strig eu când intru pe uşă.
- Ce ți-a luat atâta? Parcă vii din celălalt capăt al oraşului. Şi ce este cu această pungă de cadou?
- Ți-am luat o cană nouă, răspund, scoțând-o cu grijă.
- Vai! Este foarte frumoasă, dar nu trebuia.
- Ba da.
Mama o ia, o analizează, zâmbeşte, apoi mă sărută pe frunte. Nu mă așteptam la asta. Am să-i fac mai des cadouri dacă o bucură atât de tare.
După ce îi răspund la toate întrebările legate de liceu, mă lasă să merg în camera mea. Mă simt ca la un interviu de fiecare dată când ajung acasă. Intru în cameră și mă arunc în pat. Mă uit în gol fericită spre tavan. Parcă plutesc. Mintea mea e toată roz. Nu îmi vine să cred că Jack a vorbit cu mine. Mă simt chiar foarte bine, de parcă totul în jurul meu a început să înflorească. Mâine va fi o zi și mai și. Presimt. Aș putea să-mi fac curajul să vorbesc cu el când mai vine în clasa mea. ,,Hei, Jack, nu am terminat conversație de ieri." Nu. ,,Bună, Jack! Ce mai faci? Cum a fost la biliard?" Ah! Parcă nici așa nu sună bine. Las-o baltă, Emma.
A doua zi, i-am povestit colegei mele de bancă cum Jack mi-a dat telefonul. Se citea pe fața ei puțină invidie. Chiar voiam să văd asta. De-a dreptul satisfăcător. Mă uit în jur şi toate fetele se ridică din bănci şi pleacă. Era Ivan, cel mai popular băiat din liceu şi prietenul său, Richard. Era şi Jack, discuta cu Ivan. A venit. Oh, Doamne! Să merg la el? Nu, nu, nu. El trebuie să vină la mine. Doar nu vreau să arăt ca restul? Fetele roiau în jurul lor ca albinele. Ele cred că dacă se iau la vorbă cu ei, îi atrag imediat, de fapt e invers. Eu şi Andra, spre deosebire de majoritatea fetelor, aşteptăm ca ei să ne bage în seamă. Îl analizez pe Ivan din banca mea. Hmmm! Tipul arată bine. Blond și creț. Mda. Merge și altceva. Apoi, îmi întorc privirea spre Richard, care o ține în brațe pe Jane din clasa noastră. O mare parte din colegele mele sunt topite după ei și ar face orice să-i aibă ca iubiți. Adevărul e că și mie mi se par atractivi. Eu nu sunt topită. Richard mă observă că-l privesc şi îi dă drumul lui Jane, venind spre mine. Oh, la naiba! Jane rămâne confuză, după mă vede și îmi arată o față nervoasă, fără să vină la mine. Îmi place că nu are tupeu să vină.
- Bună! Eu sunt Richard, dar tu poți să-mi spui Rich, se prezintă ca un ,,cuceritor" în timp ce îşi pune mâinile pe banca mea, lăsându-şi toată greutatea peste ea şi punând accent pe cuvântul "Rich".
"Bogat". Deja a început bine. Hai să nu râd din prima. Îi dau o șansă.
- Pfft! face Andra, dându-şi ochii peste cap. Doar atâta poți? Am văzut băieți de zece ori mai buni în a se prezenta și care știu cum să te cucerească doar cu atât.
Abține-te, Emma! Nu râde! Rich îşi îndreaptă spatele, ia pălăria cenușie de pe cap şi îşi vâră mâna stângă prin păr, zâmbindu-ne. Imediat după asta, își aranjează pălăria înapoi pe cap.
- Ador fetele care nu se lasă uşor vrăjite, recunoaște el, uitându-se la Andra.
Aceasta se încruntă, mijind ochii la el. A luat-o ca pe o jignire. Eu cred că a fost un compliment, dar nu mă bag.
- Eu consider că o fată este mult mai frumoasă când nu schițează niciun sentiment pe față, deși se spune că un om arată cel mai bine când zâmbește. Nu cred asta, continuă el, uitându-se la mine și făcându-mi cu ochiul.
Clar minte, însă pe fața prietenei mele apare un mic zâmbet. Acum a luat-o ca pe un compliment. Abține-te, Emma! Nu râde! Cred că este fericită că a găsit pe cineva care îi apreciază personalitatea sau ceva de genul acesta. Bine ar fi să fie adevărat.
- Tipule, eşti interesant într-un mod ciudat, îl complimentează ea, privindu-l direct în ochi.
Andra niciodată nu s-a priceput la complimente. Văd că lui Rich îi place complimentul ei. Ochii lui sunt căprui, iar pălăria cenușie îi ajută să iasă în evidență şi nu ştiu cum, dar par vicleni la fel ca vorbele sale, deși eu nu mă las păcălită.
- Mersi. Dar voi de ce stați în bănci? Sunteți acele fete ,,rele" ? Mă gândesc că de aceea stați aici și cu aceste fețe...
Îl apuc de guler şi-l trag față în față cu mine. Între fețele noastre erau doar câțiva centimetri. Încă un gest prostesc furat dintr-un serial, ce mi se pare grozav.
- Tu ce crezi? îl întreb eu mai încet.
- Că este adevărat, îmi răspunde în şoaptă în timp ce încă își păstrează acel zâmbet, pe care l-a afișat de când a venit la noi.
Mă cam înspăimântă tipul ăsta. Arată de parcă ar ascunde multe secrete întunecate.
- Suntem foarte rele. Înțeles?
- Bineînțeles, spune Rich, luându-mi mâna care era înfiptă în gulerul său. Mi-a plăcut să vorbesc cu voi. Acum știu cu cine voi discuta când vin în clasa aceasta.
Rich pleacă râzând, spre Ivan, care ieşea din clasa noastră. Înainte să iasă și el, se întoarce puțin şi ne face cu ochiul.
- Şi pe el l-aş cuceri într-o săptămână, îi zic Andrei, încercând să zâmbesc ca Rich.
- Mie îmi spui?! Tu i-ai cuceri pe toți băieții din Los Angeles într-o săptămână, adaugă ironică, mimând cu mâna că arată peste tot.
- Trebuia să-i dăm numerele noastre de telefon.
- Data viitoare.
~☆ ~
Am coborât în stație. Dificilă zi. Prea mult liceu te obesește uneori. Abia aștept să dorm. Am să mă trezesc la 18:00 și am să-mi continui serialul. Mai am două episoade. Nu-i nimic. Am o listă lungă. Și acum merg spre casă. Deodată, telefonul începe să sune Îl scot și mă uit lung când văd că e unchiul meu. Poate vine în vizită.
- Alo?
- Alo, Emma! Mama ta este la spital. A făcut accident cu maşina, dar nu te speria. Totul va fi bine, îmi transmite unchiul cu vocea tremurândă.
- Poftim?!