Încă nu pricepeam ce mi se întâmplă și de ce mă simțeam atât de rău, de parcă îmi venea să vomit dar nu puteam.
Eram aproape amorțită din cap până în picioare, iar în capul meu se derulau milioane de întrebări care nu puteau fi rostite.
"Ce e..." Am încercat să rostesc, dar tot ce scoteam erau numai frânturi din ceea ce voiam eu initial să spun. Ethan era lângă mine, îl puteam simți atât de aproape, iar cu ochii amețiți mă uitam prin mașina care îmi era atât de necunoscută.
Deocamdată nu eram băgată în seamă, sau cel puțin nu în felul în care voiam eu, căci simțeam cum degetele lui Ethan îmi strâng și destrânge coapsa pofticios.
"Ce ai de gând să faci?" Pentru prima oară, am auzit glasul celui care conducea, Jacob, care era destul de îngrijorat. Puteam auzi atât de clar tot ceea ce era în jurul meu dar nicidecum nu puteam să îmi fac corpul să reacționeze. Ce mi-a făcut?
"Nu mai fi o păsărică speriată. Voi vedea eu." Ethan i-a dat răspunsul, pe un ton atât de glacial și de diferit față de cel cu care îmi vorbea mie de obicei. Inima îmi bătea precum o nebună, și mă rugam în mintea mea să se întâmple vreo minune și să găsesc cumva măcar o fața familiară mie.
Începeam să îmi fac scenarii în cap, cu tot ceea ce mi se putea întâmpla. Eram speriată îngrozitor de tare. Ethan mă speria, și îmi doream să plec de lângă el atât de rău. Îmi doream să sar din mașină și să fug mâncând pământul oriunde, dar departe de ei doi. Voiam să îmi iau telefonul și să îl sun pe Lucas.
Cumva am reușit să mă fâțâi câteva secunde pe banchetă, gemând din cauza greții pe care o simțeam, și încercam din răsputeri să îmi ochesc geanta. Asta până să îmi amintesc că lucrurile mele, inclusiv telefonul, sunt lăsate la bal.
"Shh, liniștește-te." Ethan mi-a spus, dar nu mai avea aceeași carismă și nici nu îmi părea prietenos. Ba dimpotrivă, îmi doream și mai mult să fug de lângă el.
Nu știam ce avea să mi se întâmple și deja puteam anticipa că nu va fi ceva bun. Cum îmi mai scăpăm pielea din asta?
A fost o greșeală să vin la bal fără Lucas. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă el era cu mine. Trebuia să fi stat acasă, mă distram mai bine cu el decât la acest bal.
Ethan a profitat de ocazie imediat. Mă întrebam de ce face Ethan asta, din răzbunare sau din plăcere? Sunt prima persoană căreia îi face una ca asta? A mai făcut lucrul ăsta și altor fete? Dacă da, atunci e o persoană dezgustătoare. E o persoană dezgustătoare oricum.
"Unde ar trebui să opresc? Aici?" Jacob a întrebat, cu același glas nesigur.
"Nu, idiotule, e prea luminos aici, e imposibil să nu fi observat. Du-te acolo, lângă parcul ăla vechi." Ethan l-a instruit, la fel de răutăcios ca și prima dată, dar Jacob nu a comentat nimic, și a condus tocmai spre acel parc.
"Te rog.." Am bolborosit, încercând să mă îndepărtez de Ethan cât mai mult. Acesta doar îmi rânjea, știind prea bine că nu am nicio portiță de scăpare.
Corpul meu o luase razna complet, și îmi era din ce în ce mai mult frică de ce va urma. Îmi era frică de ce mi se întâmpla. Voiam să strig din toți rărunchii. Voiam să îl văd pe Lucas, voiam să îi simt atingerea lui, nu atingerea rece și aspră a dubiosului ăstuia. Voiam să aud o voce familiară, o voce caldă și prietenoasă. Kayla, Nathan...până și vocea Tinei.
"Haide." Ethan a deschis portiera, iar creierul meu striga în continuu 'nu, nu, nu, nu, nu.' Dar gura mea scotea doar niște gemete neplăcute și dureroase. Totuși nu l-au împiedicat pe Ethan să mă scoată el însuși din mașină dacă eu nu voiam să ies.
"Ethan, chiar crezi că e o idee bună? Nu știu ce să spun, ai drogat-o, la dracu!" Jacob a ieșit din mașină la rândul lui, în timp ce eu mă sprijineam de vehicul în încercarea de a nu cădea din picioare. Îmi făceam o strategie în care să fug cât mă țineau picioarele, dar eram neputincioasă. Nu credeam că mai există vreo cale.
"Vrei să taci naibii, Jacob? Nu îmi strica cheful." Ethan m-a prins de talie în timp ce eu mă bălăngăneam pe picioare, complet scoasă din realitate fizic. Eram acolo doar cu mintea.
"Nu, nu vreau să tac! Nu cred că e deloc bine ce faci, și știi și tu asta. Oprește-te până nu e prea târziu." Jacob a continuat să îl convingă, dar nu era cale de întors pentru Ethan. Era atât de concentrat să își ducă planul la bun sfărsit încât nu mai lua în calcul nicio consecință.
"Intră în mașină și lasă-mă naibii în pace." S-au uitat intens în ochii, niciunul dintre ei cedând dreptatea. "Intră!" A strigat din nou. După ce Jacob și-a mișcat maxilarul, displăcând toată situația în care era pus, a intrat în mașină.
Nu voiam să intre în mașină, nu voiam să mă lase singură cu Ethan.
După felul în care Ethan și-a întors ochii întunecați și disperați, și m-a obligat să îl privesc, nu îmi doream să mă gândesc ce se va întâmpla.
"Te rog.." Am murmurat, amețind de fiecare dată când depuneam vreun efort fizic. Stăteam în picioare doar pentru că Ethan mă susținea.
"Te rog ce?" A întrebat în batjocură, privindu-mă cu o foame care mă înfiora. Nu îi puteam răspunde, tot ce puteam face era să scot niște sunete plângăcioase. "Nu mai ești așa vorbăreață acum?" A continuat cu batjocura, dându-mi o șuviță după ureche. Am încercat să îmi feresc capul, dar l-am întărâtat și mai tare. "Continui să faci pe inaccesibila? Nu vezi că nu ești în stare să faci niciun pas? Renunță să te opui și bucură-te de plăcerea pe care ți-o pot oferi."
Mi-a strâns talia si mai tare, lipindu-mă de el fără limită. Mi-a prins obrazul într-o mână, și și-a lipit buzele de ale mele. Nu i-am răspuns în niciun chip, ci am continuat să îmi trag capul, chiar dacă amețeam.
"Sărută-mă! Oricum de aici nu scapi până nu primesc ce vreau!" S-a enervat, dar nu m-aș fi suspus ordinelor lui niciodată. Mi-am tras capul de sub atingerea lui și am încercat să îl împing, dar nu avea niciun efect, eram prea slăbită.
"Nu..nu.." Am bolborosit, și după ce acesta a mai încercat de câteva ori să mă sărute, a renunțat. Partea proastă e că a coborât mai jos, sărutându-mi obrajii apoi gâtul.
Când buzele lui mi-au atins gâtul, m-a cuprins o greață sfâșietoare. Nu aveam puterea de a-l face să se oprească, abia de putea rosti ceva. M-am supus acestei atingeri care îmi părea că durează o veșnicie.
"Lucas..." Am șoptit câteva dintre gândurile mele. Îmi doream atât de tare să fiu lângă Lucas acum. Îmi doream să fiu în brațele sale, unde mă simțeam în siguranță, unde mă simțeam iubită. Îmi era teamă de Ethan. Pentru prima dată în viața mea am experimentat acest fel de frică.
O frică care îmi făcea inima să trepideze și corpul să tremure. O frică care nu se putea egala cu frica pe care o simți când vezi un film de groază sau un păianjen gigantic. O frică chinuitoare.
"Lucas? Oh, nu, iubitul tău nu e aici și nici nu va fi. Ești doar cu mine, roșcato. Bucură-te de moment!" Și-a scos capul din gâtul meu, doar ca să îmi rânjească pe seama faptului că Lucas nu este cu mine.
Nu îi puteam răspunde, așa că a trecut din nou să îmi sărute gâtul. Și-a trecut palmele peste fundul meu de nenumărate ori, ridicând rochia tot mai sus. Mi-a dat bretelele de pe umeri la o parte, încercând să îmi descopere sânii, dar rochia era prea mulată ca materialul să se lase în jos atât de ușor.
A încercat din nou să îmi sărute buzele, dar nu a primit vreun răspuns de la mine. S-a enervat din nou, și m-a luat pe sus, proptindu-mă de mașină și ridicând rochia atât de sus încât lenjeria îmi era deja la vedere.
"Nu, te rog.." Am prins brusc glas, auzind cum Ethan își desface cureaua pantalonilor săi. Încercam să îl împing și să mă zbat, să vorbesc sau cel puțin să scot zgomote cât mai gălăgioase, în speranța că voi fi auzită de cineva.
"Stai locului și taci! Oricum nu te va auzi nimeni, înțelegi?" A spus apăsat, continuând să își desfacă cureaua cu o mână, iar cu cealaltă să mă susțină pe mine.
Mă miram și de lacrimile adunate în colțurile ochilor mei și de faptul că am putut, cel puțin, avea o reacție emoțională. Măcar nu aveam absolut totul blocat.
Perspectiva lui Lucas
În timp ce eu și Jessica am decis să luăm o pauză în care să mergem la pas, iar ea îmi povestea ceva despre părinții ei, telefonul a început să îmi vibreze în buzunar, așa că am întrerupt-o și m-am uitat la apelant. Justin.
Eu : Da?
Justin : Am ajuns. Sunt în Pullman.
Eu : Nu ziceai că vei întârzia?
Justin : Ba da, dar am rezolvat ce aveam de rezolvat mai devreme. Deci? Ești acasă?
Eu : Nu, de fapt, nu sunt acasă. Am fost să alerg.
Justin : Ok...atunci îmi poți spune unde ești acum și vin. Folosesc GPS-ul.
Eu : Habar nu am ce stradă e asta. Stai puțin, o să o întreb pe Jessica.
Justin : Jessica? Vrei să spui, Mia?
L-am auzit întrebând, dar mi-am luat telefonul de la ureche ca să o întreb pe Jessica de stradă.
Eu : Nu, vreau să spun Jessica. Este o vecină. Vino pe strada Ruther 730. Vorbim aici.
Justin : Și Mia unde e?
Eu : E la un bal de la liceul ei, de ce?
Justin : Nu știu, îmi părea ciudat să aud că ești cu o altă fată.
Eu : Mă rog, cum zici tu. Haide, ne vedem. Te aștept.
Justin : În regulă, pa-pa.
I-am închis apelul, și am dat ochi în ochi cu curiozitatea Jessicăi.
"Cine era?" A întrebat ea, neputând să se abțină.
"E un prieten din Seattle, Justin. Trebuia să ne întâlnim, așa că o să vină aici. Te deranjează?"
"Nu, nu, e în regulă. În curând o să cunosc mai mulți oameni din Seattle decât din Pullman!" A râs ea, iar eu m-am simțit puțin obligat să râd. Jessica nu a fost o companie rea, dar preferam să îmi petrec timpul cu Mia. După ce am închis apelul văzusem mesajul de la ea în care m-a anunțat că se distrează de minune, așa că mă simt oarecum egoist să mă gândesc că Mia ar fi trebuit să stea acasă. Merită să se distreze cu prietenii ei.
"Dar asta nu-i un lucru rău, oamenii din Seattle sunt niște oameni foarte de treabă. Recunosc, sunt mulți idioți, dar așa e oriunde." Nu am mai mentionat că și eu eram unul dintre acei idioți până să o cunosc pe Mia.
"Să știi că mi-am făcut o părere bună despre Seattle de când te cunosc pe tine. Mereu vedeam un oraș plin de oameni aroganți și plini de sine. Tu nu ești așa."
E destul de clar că nu mă cunoaște deloc.
"Mă bucur să aud asta." Mi-am jucat rolul mai departe.
"Pot să te întreb ceva?" A spus, după ce am ales să ne așezăm pe o bancă în așteptarea lui Justin.
"Da." Am ridicat din umeri.
"De unde ai vânătaia aia?" A arătat cu degetul spre ochiul meu, și aproape că am uitat de acea pată mov și urâtă de la ochiul meu.
"Poveste lungă și neinteresantă, crede-mă." I-am spus. Nu voiam să îi dau unei străine astfel de detalii personale.
Perspectiva Miei
Mâinile lui Ethan călătoreau pe corpul meu, accentuându-mi sentimentul de greață pe care îl aveam în mine.
Nu știam și nu puteam să fac nimic care să îl oprească, făcea totul cu un fel de furie și disperare să ducă totul la sfârșit, iar faptul că mă smuceam îl determina și mai tare să continuie. Nu mai pricepeam nimic, iar în capul meu deja începeam să accept ideea că Ethan va...îmi va face un lucru cumplit.
Nu îmi explicam cum mai aveam să scap de acolo, decât dacă i s-ar fi făcut milă și s-ar fi trezit la realitate, dar omul care încerca să mă dezbrace de rochie nu mai era om în toată firea. Era condus de ceva ce puteam numi doar nebunie dezgustătoare.
"Te rog.." Am început să suspin și mai tare, în starea deplorabilă în care eram. Nu m-a băgat în stare, ba chiar l-am iritat și mai tare.
M-a susținut cu o mână, iar cu cealaltă a prins materialul lenjeriei mele între degete. În timp ce îmi săruta și îmi mușca gâtul, încerca să îmi dea lenjeria jos, iar eu am început să mă împotrivesc mai tare, dar efectul era prea slab. Nu eram în stare să vorbesc sau să mă mișc cum trebuie, de parcă mi s-a blocat o mare parte a creierului și nu aș mai avea cum să o pun în funcțiune.
"Nu te mai mișca!" S-a răstit la mine, reușind să îmi lase lenjeria la un nivel mai jos. Am început să plâng, intrasem într-o stare unde eram aproape de leșin, sau cel puțin așa îmi părea. Greața mă copleșea, iar corpul mi se simțea tot mai îngreunat.
Și-a lăsat lenjeria lui de asemenea, iar în mintea mea tulburată știam că a venit momentul care mă va marca toată viața. Tragedia care îmi va ruina și îmi va bântui fiecare colțișor al minții și al sufletului meu. Nu mai aveam vreo speranță, ca și cum fapta ar fi fost deja consumată.
Mi-am strâns ochii și mi-am încleștat dinții, de parcă m-aș pregăti atât fizic, cât și emoțional, pentru momentul care va urma și pentru capitolul teribil care se va adăuga în viața mea.
Ceva nu era în regulă.
Momentul nu venea.
Mi-am deschis ochii, mai buimacă ca niciodată, și m-am trezit pe jos, în genunchi, cu palmele îngropate în pietrele de sub mine. Nici nu am realizat de impactul dintre mine și pământ, iar durerea căzăturii nu era simțită. Tot ce simțeam era durerea de cap, amețeala, felul în care pământul se învârtea, corpul amorțit și neputința mea. Nu mai înțelegeam nimic.
Cumva auzul meu s-a deșteptat, iar sunetele pe care le auzeam erau niște răbufniri și gemete dureroase.
Mi-am mijit ochii, încercând să văd ce se petrecea sub lumina slabă a felinarului de la câțiva metrii de noi, dar nu pricepeam nimic. Imaginea se mișca prea repede, iar mie îmi trebuia o concentrare mult mai mare.
M-am străduit să descifrez scena din fața ochilor mei.
Brusc l-am văzut pe Ethan întins pe jos, cu fața pătată de sânge ici-colo. Jacob alerga în grabă, prinzându-i umerii siluetei care îi ținea strâns gulerul cămășii lui Ethan. Nu a rezolvat prea multe când a făcut asta, căci a fost împins la rândul lui, iar acesta a fost trântit de mașină. Când silueta aceea și-a îndreptat spatele și l-a privit pe Jacob care a căzut la câțiva pași lângă mine, am putut să o descifrez. Justin.
Am clipit în nenumărate șiruri, încercând să mă conving că acela era Justin și nu aveam halucinații. Deși îmi părea imposibil, acela chiar era Justin, în carne și oase.
"Ce dracu credeți că faceți voi doi aici?! Ce dracu făceai tu cu ea?!" Justin a izbucnit din nou, aplicându-i o altă lovitură în maxilarul lui Ethan care era deja însângerat. "Ce i-ai făcut?! Ai drogat-o, idiotul naibii! Voiai să o violezi?! Spune!" L-a prins din nou de sacou, scuturându-l furios și lovindu-l încă o dată.
"Oprește-te! O să-l omori în felul ăsta!" Jacob s-a răstit în apărarea lui Ethan care zăcea pe jumătate inconștient, în timp ce Justin avea ghearele pe el.
"Oh, da? Ce rău îmi pare!" Justin a strigat înapoi, lovindu-l încă o dată pe Ethan. Jacob s-a ridicat în picioare, ținându-și palma apăsată pe abdomenul lui.
"Oprește-te, te rog!" Jacob era slăbit deja, și era clar că nu voia să intre într-un conflict.
"Nu știu cine naiba sunteți voi doi și ce i-ați făcut Miei, dar vă promit că voi afla." Justin s-a uitat amenințător la Jacob, cu o furie pe față nemaivăzută de mine. Am încercat să mă ridic în picioare, dar am căzut înapoi la fel de repede, cu o amețeală de toată frumusețea.
Am auzit pietrele scrâșnind, iar apoi am simțit două mâini prinzându-mi brațele, încercând să mă ridice de pe jos. M-a ridicat de pe jos imediat, fiind nevoit să mă susțină el, căci eu nu mai eram în stare.
"Ești un gunoi, iar gunoiul poluează, așa că te asigur că asta nu se termină aici." Justin a spus atât de nervos și răspicat, iar dacă nu eram așa de amețită puteam paria că l-am auzit și văzut scuipându-l pe Ethan care încă era întins pe jos, tapotându-și buza însângerată.
Perspectiva autoarei
Mia a început să tușească, provocată de greața care nu o mai lăsa în pace. Se bălăngănea în brațele lui Justin, până când acesta a luat-o pe sus, ușurându-și treaba atât lui, cât și Miei.
A dus-o în acest fel până la mașina lui Justin care avea portiera șoferului deschisă, farurile aprinse iar motorul pornit, căci în graba în care Justin era nu i-a mai păsat de mașina lui.
A pus-o în locul pasagerului, și a privit-o câteva secunde cu cei mai blânzi și sinceri ochi pe care i-a avut el vreodată. I-a acoperit corpul Miei înapoi cu rochia ei, căci în unele locuri era încă trasă din cauza lui Ethan, și a plecat spre locul șoferului.
Mintea lui Justin era încă acaparată de furia pe care o avea îndreptată spre Ethan. Nu știa cine era, dar știa că într-un fel sau altul va afla. Cel puțin asta își dorea.
Mia a început să tușească din nou, fâțâindu-se și gemând pe locul său din cauza stării teribile în care era. Devenea din ce în ce mai mult inconștientă.
"Hei, ești bine?" Justin a întrebat-o pe un ton blând, încercând să afle de la ea cum se simte, chiar dacă cumva știa că nu e în stare să îi răspundă.
"Lucas?" Mia a întrebat, cu toate că în capul ei erau miliarde de întrebări, dar asta a fost tot ce a putut să scoată pe gură în acel moment.
"Nu, nu sunt Lucas. Sunt Justin. Mă auzi? Mia!" Justin a încercat să o facă cumva pe Mia să își revină. Îi era milă și îi părea rău că Mia a fost suspusă la un lucru atât de teribil. Se simțea recunoscător că GPS-ul l-a dus pe scurtătura în care Mia era cât pe ce să fie violată. Își închipuia ce putea să se întâmple dacă nu apărea el, iar asta îl făcea să se întoarcă înapoi și să îl pocnească pe Ethan de câte ori prindea ocazia. "Ce ți-au făcut idioții ăia?" Justin a întrebat, deși știa că nu îi va răspunde nimeni. Tot ce a auzit au fost suspinele Miei care încerca să facă cumva să îi treacă această stare tragică în care a fost băgată involuntar.
"Te rog.." Mia nu conștientiza cu adevărat că ea nu mai era în niciun fel de pericol. Încă se simțea captivă în mâinile lui Ethan.
"Poftim?" Justin a întrebat confuz. "Liniștește-te, nu ți se va întâmpla nimic." Justin și-a întins palma ca să îi curpindă mâna mică a Miei, dar o dată ce atingerea a avut loc, Mia a tresărit și dădea să plângă din nou. Era debusolată și lipsită de sentimentul de siguranță.
Perspectiva lui Lucas
"De ce întârzie atât?" Am oftat apăsat, uitându-mă pentru a mia oară la ceas. Subiectele de vorbit cu Jessica s-au epuizat, iar prezența ei devenea din ce în ce mai puțin agreabilă.
Am primit un mesaj. Mă așteptam să fie de la Justin sau Mia, dar în schimb a fost de la Nathan.
*Mia e cu tine? E acasă? Spune-i că și-a lăsat lucrurile aici, o să le iau eu pentru ea.*
Am recitit mesajul de 5 ori, căci nu înțelegeam. Cum să fie Mia cu mine când Mia este la bal?
"Ce naiba?" Am întrebat mai mult pentru mine, cautând precum un disperat numărul Miei în agendă.
"S-a întâmplat ceva?" Jessica a ținut să mă întrebe.
"Nu știu." Am sunat-o pe Mia, începând să mă neliniștesc pe măsură ce tonurile mergeau.
Nathan : Da?
Eu : Nathan? De ce să răspunzi de pe telefonul Miei?
Nathan : Ți-am spus că și-a lăsat lucrurile aici. Nu e cu tine?
Eu : Bineînțeles că nu e cu mine, e la bal.
Nathan : Uhm...
Eu : Ce? Ce se petrece?
Nathan : Nu știu. Mia nu e nici aici. Credeam că ai venit să o iei sau ceva.
Eu : Nu, nici nu am trecut pe acolo de când am lăsat-o. Unde naiba e Mia? Trebuie să fie pe acolo.
Nathan : Nu e.
Eu : Am spus că trebuie să fie! Caut-o! Nu știu, poate e la baie, sau poate e afară.
Nathan : Eu și Kayla am căutat-o peste tot, nu am dat de ea.
Eu : Imposibil.
Nathan : Îți jur, nu e aici.
Eu : Atunci unde naiba să fie?!
Nathan : Calmează-te.
Eu : Cum să mă calmez când îmi spui că Mia a dispărut?!
Nathan : Poate că nu a dispărut. Poate e acasă. Tu unde ești?
Eu : Am plecat să alerg puțin. Sunt plecat de ceva vreme.
Nathan : Ei bine, și ea lipsește de ceva vreme.
Eu : Ce?! La dracu, Nate!
Nathan : Nu îți ieși din fire! Probabil e acasă.
Eu : Mă îndoiesc, m-ar fi sunat să mă întrebe unde sunt. Mi-ar fi spus. Ți-ar fi spus și ție că pleacă. Mia nu face așa.
Nathan : Nu știu, Lucas, habar nu am...
Eu : Așteaptă, te sun imediat înapoi.
Am închis apelul imediat ce am văzut farurile mașinii lui Justin intrând pe strada pe care i-am spus-o eu, și i-am făcut semn unde să parcheze. Eram în pragul disperării deja, căci nu știam nimic de Mia.
După ce Justin și-a stins farurile aprinse și m-am apropiat mai bine de mașina lui, am observat o altă persoană care ocupa locul de lângă el. Mi-am mijit ochii și m-am uitat mai atent...Mia?
"Mia? Ce naiba face Mia cu tine?" Am întrebat impulsiv, trecând direct pe partea ei în timp ce Justin ieșea grăbit din mașină.
"Așteaptă, așteaptă!" Justin mi-a spus, dar nu aveam de gând să aștept. Am deschis portiera, dar când am dat ochii de Mia, era o imagine care îmi părea extrem de ciudată. Ceva era în neregulă. "Ce a pățit? E beată?" Am întrebat, așezându-mi palma pe obrazul ei. Am primit o reacție ciudată. A tresărit și a început să scoată zgomote care îmi displăceau. Gemete de parcă atingerea mea o durea. Nu înțelegeam nimic.
"Așteaptă! Nu, nu e beată. E...drogată, în schimb." Mi-am ridicat capul brusc, uitându-mă instant șocat la Justin.
"E ce?!" M-am răstit, încercând să îmi dau seama dacă am auzit bine.
"Drogată, Lucas." Justin pronunța cuvintele de parcă îi era greu. "Am găsit-o...cineva a drogat-o și a încercat să o violeze." A spus cuvintele dintr-o bucată.
A încercat să ce?!
Nu, nu se poate.
Cine? Cine să facă una ca asta?
Jur, jur pe tot ce am mai scump că oricine ar fi fost dobitocul ăla, nu va mai rămâne nimic din el. Îi pot promite asta!
"Poftim?! Cine?! Și când?! Unde?!" În capul meu nu se lega nimic. Nu pricepeam nimic. Aproape că nu acceptam ideea că cineva a încercat măcar să se gândească să îi facă asta Miei mele.
"Habar nu am cine erau."
"Erau?!" Am răbufnit. "Erau mai mulți naibii?!"
"Erau doi tipi, dar doar unul făcea..încerca să o violeze." Îmi povestea în scârbă, încercând să treaca peste imaginile pe care le văzuse.
"Unde erau? Îi cunoști?" L-am întrebat, încercând să îmi păstrez calmul, dar era imposibil. Mintea mintea începea să își imagineze scene cu Mia care mă călcau pe nervi și îmi ridica pulsul. Nu puteam să rezist presiunii.
"Habar nu am cine sunt. Nu îmi aduc aminte strada, undeva la șapte minute depărtare de aici."
"Merg după ei." Am hotărât eu cu gândirea mea acaparată de furie totală, dar Justin m-a oprit în loc. Vrea să îl pocnesc și pe el?
"Ce rost are, Lucas? Au plecat de acolo mai mult ca sigur. O să rezvolvăm noi asta, o să îi găsim. Poate că Mia își va aminti. Nu pleca nicăieri, are...nevoie de tine." Justin mi-a spus, în final privind-o cu părere de rău pe Mia.
Are dreptate. Nu pot să o las pe Mia acum, nu pot să merg nicăieri. Are nevoie de mine, are nevoie să îi fiu alături și să o fac să se simtă protejată, chiar dacă nu conștientizează prea multe din jurul ei. Idioții ăia! Abia aștept să aflu cine naiba sunt și cine naiba a îndrăznit să se atingă de Mia. Cine a avut curajul să îi facă rău, să o drogheze și să vrea să o violeze.
Gândul îmi era insuportabil. Îmi venea să sparg ceva sau să pocnesc pe cineva, gândindu-mă doar la mâinile unui străin aflate pe corpul ei. Pe Mia încercând să se opună dar în neputință n-a reușit, iar dobitocul acela încercând în continuare să o forțeze. E un om mort pentru mine.
M-am apropiat din nou de Mia, aplecându-mă ca să îi prind fața între palmele mele, dar a tresărit din nou, scoțând niște gemete prin care mă respingea cu vehemență.
"Te rog.." A fost singurele cuvinte pe care le-am descifrat. Îmi părea atât de rău să o văd în felul acesta. Speriată, inofensivă și lipsită de apărare. "Nu, te rog..." A continuat, încercând din răsputeri să mă respingă.
"Mia, liniștește, nu-ți fac nimic rău." Am încercat să îi prind mâinile, dar și-a strâns ochii iar câteva lacrimi s-au scurs din colțurile ochilor săi. Ce i-au făcut roșcatei mele?
"Lucas..." S-a plâns, strigându-mă pe nume, dar nu încă nu realiza că acel coșmar s-a încheiat, iar eu eram aici, lângă ea.
"Iubito, sunt eu, Lucas. Sunt aici, liniștește-te. Sunt chiar aici, lângă tine." Am încercat să îi vorbesc, punându-mă în genunchi ca să fim la același nivel. I-am prins ambele mâini într-ale mele, și după câteva minute în care a reușit să priceapă ce i-am spus, și-a întredeschis ochii, uitându-se la mine speriată până în oase.
"Lucas?" A întrebat din nou, fiindu-i parcă greu să vorbească.
"Sunt aici, iubito." I-am spus din nou, și după câteva secunde în care m-a privit nesigură și speriată, și-a scos mâinile dintr-ale mele și mi-a sărit în brațe atât de tare încât m-am dezechilibrat pentru câteva momente.
A început să plângă dezastruos, cu capul îngropat în gâtul meu, iar brațele sale slăbite mă strângeau cât de tare puteau ele. Corpul său fragil îi tremura, iar suspinele sale intrau precum un cuțit în sufletul meu. Era într-o stare teribilă, de parcă puteam simți cum transmite vibrații de frică și amărăciune.
"Nu îmi mai da drumul niciodată." Abia am înțeles ce a spus printre suspine. M-a durut inima cumplit când am priceput cu adevărat ce a spus, și am strâns-o în brațele mele de parcă aș fi vrut să o fac una cu mine. Mi-am înfipt degetele în părul ei, în timp ce capul său era așezat pe umărul meu, plângând, și i-am sărutat creștetul și fruntea din simpla dorință de a-i da sentimentul de siguranță. Nu aș fi lăsat să i se întâmple ceva rău cât timp era cu mine.
"Nu îți voi da." I-am sărutat fruntea din nou, masându-i spatele. O simțeam atât de mică, fragilă și rănită. "Nu mai plânge, s-a terminat, nu o să ți se întâmple nimic, ești cu mine." Îi mângâiam părul, încercând să o liniștesc, iar pumnii săi mici îmi strângeau materialul tricoului.
"Haide, Lucas, să o ducem acasă." Justin m-a înghiontit în umăr, iar eu aproape că am uitat de prezența lui Justin și a Jessicăi.
Doar am dat din cap, și am luat-o pe Mia de pe locul pasagerului, ca să o țin alături de mine în spate. Nu voia să se dezlipească de mine, dar nici eu de ea. O țin lângă mine precum cel mai valoros lucru din viața mea, pentru că asta și este. Nu-mi permit să o mai rănesc sau să mai las să fie rănită atât tragic și cumplit. E doar un suflet fragil și pur, captiv într-o lume plină de oameni pregătiți să murdărească până și puritatea.
Am deschis portiera, așezând-o pe Mia prima dată înauntru, chiar dacă mi-a fost puțin greu, căci nu voia cu nici un chip să îmi dea drumul, măcar că erau doar câteva secunde.
Cumva am reușit, dar imediat ce am închis portiera la loc, brațul său subțire și tremurând s-a înfășurat în jurul meu, agățându-se de mine de parcă eram colacul de salvare.
Rochia sa frumoasă nu mai stătea la fel cum a stat când am lăsat-o în fața liceului său. Era trasă în toate părțile. M-au izbit niște nervi din nou, și abia îmi păstram cumpătul. Încercam să mă gândesc la ceva cu totul opus, dar faptul că Mia încă suspina obosită în pieptul meu și mă strângea în brațe nu mă ajuta deloc. Continuam să îmi imaginez cum o să îi distrug viața celui care i-a făcut una ca asta Miei. Celui care a îndrăznit să îmi facă fericirea nefericită. Eram atât de nervos încât îmi trepida corpul de furie, dar încercam groaznic de tare să mă calmez, pentru Mia.
Mi-am pus brațele în jurul ei, sărutându-i creștetul de nenumărate ori. Simțeam dorința mea de a o liniști prin dragostea și căldura pe care o aveam pentru ea și pe care ea o căuta cu atâta disperare în brațele mele. Simțeam că trebuie să o protejez de orice lucru rău din jurul ei, atât emoțional, cât și fizic.
"Totul e bine, ești cu mine. Te iubesc așa de mult." Continuam să vorbesc cu ea, să-i spun lucruri frumoase și de care avea nevoie. Îi mângâiam părul, sau îi atingeam ferm obrajii pătați de lacrimi uscate.
După minute bune în care Justin asculta coordonările Jessicăi, căci ea cunoștea Pullman-ul mai bine decât noi doi, Mia s-a oprit din plâns și suspinat, așa că mă întrebam ce se petrece cu ea.
"E bine?" Justin m-a întrebat brusc, de parcă mi-ar fi citit gândurile.
"Cred că a adormit." I-am spus, și m-am aplecat puțin în față cât să îi privesc chipul. Adormise. Deși era liniștită acum, dormind precum un copilaș, nu îmi dădea pace gândul că înăuntrul ei ceva s-a ruinat în seara asta. Ceva nu va mai fi la fel.
Nici nu știam cine e, dar îl detestam pe omul care îi făcuse asta.
Îmi trecea prin gând, și aproape eram convins că Travis i-a făcut asta. El e cel mai suspect. Nu îl cunosc, nu o cunoaște, a prins oportunitatea perfectă. A crezut că va obține ceva de la Mia, dar când a văzut că are o relație, și-a încercat norocul prin feluri dezgustătoare. Îl detestam, deși nu știam dacă e el sau nu. Totul depindea de memoriile Miei.
Dacă Travis a făcut asta, e un om mort pentru mine. El sau oricine i-ar fi făcut asta. Oricine s-ar fi atins de ea.
M-am uitat la Justin prin oglindă. Părea foarte tulburat și distras, ba chiar greșise îndrumarea Jessicăi.
"Justin?" Am spus, atrăgându-i atenția.
"Da?" Și-a arcuit o sprânceană, trecându-și degetele prin cârlionții săi.
"Mulțumesc." A fost tot ce i-am spus, dar știam că știe la ce mă refer și ce vreau să spun. Și-a relaxat umerii, de parcă ar fi fost încordat până acum.
"Chiar nu trebuie să îmi mulțumești."
"Trebuie, totuși. Dacă nu ai fi fost tu...nici nu vreau să mă gândesc ce naiba pățea Mia." A oftat.
"Dar n-a pățit, deci nu ar mai avea rost să ne gândim la asta. Ai fi făcut același lucru dacă erai în locul meu."
"Să fac ce? Să-ți ajut iubita?"
"Asta și...să îi și caftești puțin pe cei care încercau să îi facă rău." M-am uitat curios la el, în timp ce acesta zâmbea mic.
"Cât de tare l-ai caftit?" Am întrebat pe un ton jos.
"Ei bine, nu știu exact. Părea destul de inconștient când am plecat de acolo, e suficient?" Am zâmbit amândoi, amuzați și încântați în același timp de sadismul pe care îl avem atunci când vine vorba de ceva care ne calcă pe nervi.
"Pentru moment, să zicem că ar fi destul." Am spus, știind foarte bine că mâine voi fi ocupat. Asta dacă voi putea să o las pe Mia singură, sau cel puțin în compania lui Nathan și a Kaylei.
Justin nu a mai spus nimic, dar știa ce voiam să îi spun.
Mi-am aruncat ochii din întâmplare pe Jessica, care privea parbrizul în gol, de parcă era prea șocată de ce era în jurul ei. Nu aveam chef să o întreb de sănătate, dat fiind faptul că aveam persoane mult mai importante pe care să le întreb.
Până când am ajuns acasă Mia a dormit în pace, în timp ce eu încă îi mai mângâiam părul. Justin a parcat chiar în spatele mașinii lui Nathan, iar Jessica ne-a salutat pe amândoi și ne-a mulțumit pentru faptul că am adus-o acasă. S-a uitat mirată la Mia dar nu a scos o singură silabă legat de asta, și a plecat imediat acasă.
Am fost nevoit să o duc pe Mia pe sus, căci ea dormea buștean. Probabil din cauza drogului sau ce naiba i-o fi dat, și din cauza oboselii.
În casă, Nathan și Kayla erau așezați pe canapea, îngrijorați și crispați în același timp.
"Dumnezeule!" Kayla a exclamat când ne văzuse intrând.
"Ce naiba s-a întâmplat?" Nathan a continuat, cu aceași față oripilată și surprinsă.
"Justin, le explici tu? Eu sunt puțin cam ocupat." Am spus, mergând cu Mia în brațele mele spre scările care duceau spre etaj.
"Am de ales măcar?" Justin a întrebat în urma mea, dar nu l-am băgat în seamă și am continuat să urc scările.
Când am ajuns în camera noastră, am așezat-o cu grijă pe pat.
Știam că nu e confortabil, așa că am încercat să remediez situația cât mai mult. Cu grijă am dat rochia jos de pe Mia, cu toate că au fost două tentative în care am fost cât pe ce să o trezesc. A fost prea obosită, adormită și amețită ca să se trezească. Am luat un tricou de-al meu curat și am îmbrăcat-o cu el, cât să îi acopere bustul și să nu îi fie răcoare.
Am învelit-o în pătură, și după ce m-am asigurat că totul e în regulă, am vrut să cobor la parter ca să discut cu Nathan și Kayla. Auzindu-le vocile și întrebările stupide precum „Și ce făceai tu pe strada aia?", am decis că nu am dispoziția necesară să îndur lucrurile astea.
Am plecat înapoi în cameră și i-am trimis un mesaj lui Justin că e bine venit să doarmă aici.
M-am dezbrăcat de hainele mele și am făcut un duș rapid, ca să mă întorc cât mai repede la frumoasa adormită din patul meu.
Mi-am lăsat doar o pereche de pantaloni pe mine, și m-am băgat rapid în pat, lângă ea.
Când am stins lumina, Mia a început să se fâțâie, pipăind patul în căutarea mea, și când nu m-a găsit, a început să scoată niște gemete.
"Sunt aici, sunt aici." Am spus, aproape alergând înapoi în pat. M-am așezat lângă ea în pat și am luat-o în brațe, căci știam că asta își dorea. M-a îmbrățișat strâns, lipindu-și capul de pieptul meu gol, în timp ce eu îi mângâiam spatele. "Noapte bună, iubito." Am adăugat, sărutându-i din nou creștetul.
Chiar dacă nu mi-a răspuns, știam că m-a auzit și m-a înțeles, dar nu a fost în stare să îmi răspundă.
____
Vă spun din nou, Justin NU e personaj negativ. Niciodată nu a fost. 😊
Kisses.❤️