Am ajuns la palatul vrajitorilor. Tot drumul, prim-ministrul nu a spus nimic, totul a fost incredibil de supus suspansului. Ma ingrijoreaza enorm modul in care prim-ministrul se uita la capitan, nu stiu ce e in neregula cu el.
Ajunsi in fata palatului, descalecam. Printul se apropie de mine si imi ia mana in a lui.
- Esti pregatita?
Zambesc, incuviintandu-i. Pasim inspre poarta mare a palatului, evitand pe cat posibil privirea a cat mai multi vrajitori. Nu vreau sa ma simt atat de penibil. Am incredere ca nu imi vor face nimic, totusi, nu sunt vampir.
- Cine sunteti?
Capitanul scoate rapid o insigna din buzunar.
- Oh, Alteta Voastra, cu ce ocazie pe aici, pe acasa?
Stai, acasa? Un domn imbracat somptuos apare din spatele nostru, punand mana pe umarul printului. Ma sperii, de ce ne cunoaste?
- Pe cine ai ajuns cu tine? Oh, ce specimen!
Maniacul ala se apropie de mine, insa capitanul ii roteste mana, incat el scoate un urlet.
- Imi pare rau, dar de ea nu te atingi. E...
- Nu imi spune ca e iubita ta! zice el dandu-si ochii peste cap.
La cat de ironic si bagacios pare, hotarasc ca nu merita sa afle adevarul, astfel ca intervin peste capitan care se pregătea sa incuviinteze.
- Sunt secretara regala a printului mostenitor!
Capitanul se intoarce inspre mine socat, moment in care acel strain ma priveste chicotind.
- N-am crezut ca acel maniac ar tine langa el un om. Cum de nu te-a sfasiat pana acum?
- Ia-ti mainile de pe ea!
Aud o voce puternica si foarte cunoscuta. De nicaieri, apare Antonio. Cine e Antonio? Pai... este persoana cea mai importanta din viata mea. El m-a crescut dupa ce am fost abandonată de parintii care si asa nu m-au iubit prea mult. Il iubesc mult, e ca un frate pentru mine.
- Antonio?
Merg rapid si il strang in brate. E cu putin mai inalt decat mine, insa e cu mult mai musculos, asta e sigur. Il respect, stiu ca si el o face. Ma iubeste mult, insa nu e vorba de acelasi lucru ca si cu capitanul.
- Alteta Voastra, imi cer iertare.
Stai asa, Antonio e print? Tipul acela care facea pe clovnul acum cateva secunde tocmai s-a pus in genunchi in fata lui implorandu-i iertare? Ma desprind repede de catre el, privindu-l socata.
- Antonio, doar nu cumva...
Acesta ma priveste ingrijorat.
- Imi pare rau ca nu ti-am spus mai devreme, Henriette!
Cred ca Arthur avea dreptate cand spuse ca m-a urmărit mult timp, sunt sigura ca stia de faptul ca Antonio imi e foarte apropiat. Totusi, va trebui sa am o discutie lunga cu Antonio.
- Nu pot sa cred ca m-ai mintit atata timp! urlu eu, timp in care Antonio se intoarce cu spatele la mine.
E bine de stiut ca atunci cand sunt nervoasa e mai bine sa fiu lasata in pace. Totusi, simt o mana care ma trage. Era clovnul.
- Stai acolo, Alteta Ta, nu am nimic sa ii fac decat sa ne distram putin! spune el, aratand inspre capitan.
Cine e clovnul asta de îndrăznește atatea? Prim-ministrul din regatul nostru era tinut strans de doi soldati vrajitori, chiar nu am habar de ce il tin atat de strans. Degeaba se zbate prim-ministrul. Ceva clar nu e in regula. Capitanul ma vede tarata de clovn si nu reactioneaza. Se vede clar in ochii lui ca sufera de o gelozie destul de bine tinuta sub control. Stai, de ce ma priveste pur si simplu cum il omor cu priviri ingrijoratoare? Totusi, contactul nostru vizual dispare fiindca nu mai sunt trasa. Antonio tocmai il lovise puternic pe acel derbedeu. Stai, ce?
- Nu vrei sa afli consecintele daca te mai apropii de ea, șarpe! Esti bine?
Antonio se intoarce inspre mine protector. Stai asa, daca e print in regatul vrajitorilor inseamna ca e vrajitor? Se pare ca sunt in urma cam cu tot...
- Multumesc! soptesc eu.
Aproape ca uitasem de nepasarea capitanului. Cum a putut sa stea sa ma priveasca cum clovnul ala ma trage inspre infern? Cum putea sa imi faca asta la doar câteva ore dupa ce mi-a declarat ca ma iubeste? Totusi, poate ma insel si doar atat ca a fost reactia lui Antonio a fost mai rapida. In fine, voi da uitarii întâmplarea asta. Totusi, nu stiu daca voi mai ierta vreodata asa ceva. Il privesc pe acel clovn cum pleaca rusinat, iar prim-ministrul e eliberat.
- Vreau sa merg un moment cu ea! sopteste Antonio inspre prim-ministru.
Domnul nostru ministru aproba linistit si zambitor. Si el stie ceva? Atat capitanul, cat si caruntul se inclina respectuos in fata printului. Mergand alaturi de el, imi dau seama cat mi-a lipsit, nu l-am vazut de atata timp.
- De ce mi-ai ascuns? intreb eu, spargand linistea.
- Am vrut sa te protejez, daca aflai, puteai fi in pericol.
- Asta nu e o scuza! ingan eu deznadajduita. De ce ai avut grija de mine?
- Pur si simplu am vrut sa fi in siguranta! spune el, dandu-si ochii peste cap.
Urasc persoanele care vor sa faca pe indiferentele. Ca mine de altfel.
- Ah, serios? intreb eu nedumerita. Atunci cum de m-ai gasit? De ce pe mine?
Antonio se opreste din mers, privindu-ma curios.
- Atat vreau, sa imi promiti ceva. Paraseste-l pe print!
Stai, ce? Eu nu am nimic cu printul, care e problema?
- Intre mine si print nu e nimic! pufnesc eu, insa il vad ca ridica o spranceana. Vorbesc serios...
De ce i se pare ca mint? Nu mint deloc, de ce crede asta? Ma cunoaste cel mai bine de pe toata planeta asta, de ce nu ma crede?
- Henriette, nu ma minti!
- Nu te mint! ridic eu tonul.
- Henriette...
- Esti vrajitor! incerc eu sa schimb subiectul, insa el imi pune o mana pe umar.
- Priveste adanc in interiorul tau si fi atenta ce vrei.
Ma face sa ma pierd cu firea. Nu simt nimic pentru print, de ce insista?
- Henriette, te rog!
- Inca nu mi-ai spus de ce m-ai luat in grija! spun eu bosumflata.
- Nu pot face asta, Henriette!
- Imi vei spune mai devreme sau mai tarziu, nu-i asa?
Antonio aproba. Nu inteleg de ce am renuntat atat de usor, iar e ceva in interiorul meu care actioneaza impotriva vointei mele.
- Acum, vrei sa iti prezint palatul? intreaba el zambitor, insa eu neg.
- Mi-e teama, Alteta Ta, eu nu am venit aici cu acest scop!
- Oh, nu imi spune asa, ma irita pe urechi daca e spus din gura ta! spune el bosumflandu-se.
Ma imita si pare ca face la fel ca mine. Parca semanam la capitolul ăsta.
- Spune-mi de ce incepeti razboiul, ce vreti de la noi! ma rastesc eu puternic.
- Ceva nepretuit, am crezut ca ai auzit deja!
Iar isi da ochii peste cap. Am senzatia ca se va isca un conflict.
- Iti dai seama ca oamenii vor muri de foame daca nu le trimiteti mancare? intreb eu, la fel de rastit.
- Nu te teme, deja sunt pe drum incoace! Vampirii cu care stai tu vor muri de foame! ma priveste el ranjind.
- Serios? Salvezi oamenii? intreb eu, moment in care Antonio încuviințează.
Tocmai mi-a luminat mintea. Sunt convinsa ca e vorba de un lucru bun, creaturile acelea oribile chiar vor muri de foame.
- De asta ati pornit razboiul, era doar un pretext sa scoateti rasa umana de acolo!
Printul meu favorit zambeste.
- Totusi, trebuie sa mai aflam unele lucruri. Vrei sa te angajezi in ceva riscant pentru mine? ma intreaba Antonio, moment in care eu ma conformez, incuviintand.
- Spune-mi ce vrei! zambesc eu asemeni unui copil.
- Vrei sa fi spionul meu? Promit ca tata nu va afla nimic. Suspectez ceva putred si maret, trebuie sa vad neaparat ce se petrece.
- Ce s-a intamplat? intreb eu nedumerita. Are legătură cu regele pe care il tineti inchis? Dupa el am venit, il vrem inapoi.
- Stiu ca esti singura fiinta care va rezista intre vampiri, sangele tau te protejeaza infinit.
- De unde stii ca nimeni nu poate sa imi bea sangele?
Antonio isi ridica mânecă brațului stang, iar eu zaresc imediat un semn asemanator cu cel pe care il aveam eu pe spate. Era un semn din nastere, nimic important.
- Sunt fiinte protejate de natura, daca pot spune asa. Asa ne nastem. Atat eu, cat si tu suntem protejati de muscatura vampirilor.
- Nu...
- Ma crezi, nu? intreaba Antonio inocent.
Il urasc cand ma imita involuntar.
- Probabil! spun eu nesigură. Ce e acel nepretuit?
- Am crezut ca te-ai prins deja! isi da el ochii peste cap. Rasa umana. Daca mai ramaneau acolo, ii condamna pur si simplu la disparitia rasei.
Are dreptate. Mereu a avut o alura regala, oare de ce nu m-am prins pana acum?
- Sa inteleg ca nu il eliberezi pe rege?
Antonio se incrunta.
- Pana nu aflu la ce e complice, nici gand. Ceva clar e putred la mijloc, nu am idee ce vrea sa faca.
Bun, Antonio e ca mine, nu e genul de persoană care sa suspecteze fara motiv.
- Vreau sa lucrez pentru tine, Alteta Ta!
- Mai bine mi-ai spune "frate" decat Antonio. E mult mai informal si nici nu starneste gelozie.
- Frate?
- Exact, ce imi place cum suna rostit de tine! zambeste el sincer.
Zambesc si eu la randul meu, insa sunt readusa rapid cu picioarele pe pamant de constiinta mea hiper activa.
- Nu trebuie sa spui ca lucrezi cu mine, lucram impreuna. Vreau sa aflam adevarul impreuna!
Iar zambeste, iar eu il imit. Intotdeauna mi-a inspirat incredere, n-am habar de ce.
- Ce am de facut?
- Am auzit un zvon ciudat, regele si fiul lui pun ceva ciudat la cale.
Bun, la care fiu se refera? Stie despre capitan sau nu? Inca un lucru de care sunt curioasa si in care nu vreau sa ma bag.
- Ceva malefic! continua printul Antonio ingrijorat.
- De ce nu i-ai spus nimic regelui? intreb eu, insa el cerea din priviri si apelativul langa intrebare. Frate?
- Complicat! spune el incruntandu-se. Nu prea am incredere ca tata ar face fata la asa ceva.
- La ce te referi? spun eu, dar el iar cerseste apleativul. Frate?
- Nu stiu, Riette, totusi trebuie sa aflu. Nu am incredere decat in mine insami pentru aceasta treaba. Esti prima persoana cu care ma sfătuiesc.
- Ar trebui sa ma simt mandra ca desi sunt secretara regentului vampirilor printul mostenitor al vrajitorilor se sfatuieste cu mine? intreb eu zambind inocent, insa lui Antonio nu i se paru deloc interesant ceea ce am spus eu.
- Nu prea e motiv de bucurie pentru ca n-am habar ce vor.
- Il cunosti cumva pe Filip?
Iar acea voce se trezeste ai vorbeste neintrebata. Neaparat trebuie sa aflu ce e cu ea. Ma gandeam total la altceva si apare vocea asta proasta si strica totul.
- Filip? Bineinteles, e bine?
A, cum sa iti spun eu ca a murit in fata mea? Pari ca ai tinut la el, Antonio, nu vreau sa suferi.
- A...
- A murit, nu-i asa? Trebuie sa aflu cine l-a omorat, nu pentru răzbunare, pur si simplu ne poate conduce la indicii.
- Ce banuiesti? il intreb eu curioasa pe Antonio.
- Daca banuiesc bine, vampirii pun la cale un razboi. Si nu sunt singuri, au intariri.
Poftim? Daca vampirii voiau sa porneasca un razboi nu trebuia sa fiu prima care afla? Insa, nu prea imi pare ca printul e secretos, chiar se consulta cu mine. Nu pare prea stresat, ce razboi? Sunt tot timpul cu ochii pe el, ar trebui sa faca niste inspectii tehnice in caz de orice, nu? Ce razboi planuiesc vampirii daca eu sunt acolo de atata vreme si nu am vazut nimic? Totul e in perfecta ordine, daca aveau totul pregatit pentru un razboi, nu deveneau atat de agitati cand au auzit ca vrajitorii ii ataca. Nu am idee ce se petrece, insa trebuie sa il ajut pe Antonio sa afle totul, pentru ca asa voi afla si eu. Printe, ce pui la cale?