priveam geamul ce reflecta stelele de pe canapeaua mea gandindu-ma la tot ce se întâmplase. ar fi trebuit să refuz să ies cu jimin și astfel nu se crea un asemenea dezastru.
mi-am trecut mâna prin par si m-am întins în încercarea de a ma relaxa. gândurile mi-au fugit de la una la alta pe parcursul orelor, dar somnul nu a apărut.
la un moment dat, am auzit un ciocanit firav de la intrare. probabil nici nu îl auzeam dacă nu îmi puneam în cuier geaca pe care am aruncat-o pe jos acum câteva ore.
m-am uitat pe vizor și am vazut o claie de par blond si am știut cine e.
jimin.
am deschis ușa.
-ce e?
-pot intra? a șoptit el evitandu-mi privirea. părea obosit și trist.
-da. intra.
l-am lăsat, fiindu-mi mila de el. până la urmă, el nu a greșit cu nimic si mai mult ca sigur se simtea vinovat. și totusi...este 3 dimineața.
l-am auzit respirând sacadat.
-um, jimin?
-imi pare rau! imi pare rau ca te-am făcut sa vii și ca am reușit să ruin o seara ce trebuia să fie uimitoare! a spus totul dintr-o suflare.
am rămas tăcut, fiind intr-adevar surprins de spusele lui.
-nu e vina ta. asta e, faptul e oricum consumat.
m-am întins pe canapea și l-am privit cum se apropie de mine.
-pot sa ma așez? a șoptit atât de usor ca și cum i-ar fi fost frică de orice gest facut sau cuvânt pe care îl spun.
-da. am răspuns leneș privind tavanul.
jimin p.o.v
m-am întins lângă el pe canapeaua catifelata, spațioasă. dintr-un motiv pe care nu îl stiam, ma simțeam emotionat și fragil lângă acest om.
nu jimin, n-o face.
conștiința imi spunea sa stau calm, sa nu-mi pierd cumpătul și sa fiu atent la ceea ce fac dar ceva în mine ma trăgea lângă acest om. era un mister interesant pe care nu voiam nimic mai mult decât sa il descopăr.
-la ce te gândești așa de departe? a întrebat yoongi rupându-mi firul gândurilor.
-mh? eu? um..nimic important. eram doar curios..ce s-a întâmplat cu tine si jungkook?
el s-a ridicat și s-a uitat la mine serios. ma intimida, imi făcea mâinile sa transpire și sa ii ezit privirea.
cum poate sa-mi faca așa ceva?
-ei bine, e o poveste lungă, ce a avut loc acum câțiva ani.
am crezut că va continua dar nu a facut-o.
-uite, eu nu vreau sa pun presiune pe tine. asta am facut mai devreme și uite ce a ieșit. un haos. vreau doar sa fim prieteni, sa ne cunoaștem.
el a oftat. ce avea să insemne asta?
-jimin..naivul de jimin!
m-am simțit jenant așa că am lasat capul în pământ la senzația arsuri din obraji.
-hei! glumeam! m-a zdruncinat el un pic.
-d-da. am zis din nou în șoaptă.
yoongi p.o.v
jimin, fața lui roșie acum m-a facut sa zambesc.
- eu si jungkook nu eram atât de apropiați în copilărie, dar obișnuiam sa iesim mai mulți. când aveam în jur de 16 ani am inceput sa ma îndrăgostesc de sora lui. asta nu a fost o problemă pentru jungkook, chiar s-a bucurat pentru noi când am devenit un cuplu, deoarece eu si sora lui obișnuiam sa ne certăm mereu în copilărie. dar..lucrurile s-au cam putrezit cu timpul.
yoongi, opreste-te.
- asa ca intr-o zi, am vazut-o sarutandu-se cu cel mai bun prieten al meu. ne-am certat, iar ea a fugit de acasă pentru 3 zile. în a 3 a zi, am gasit-o.
yoongi, nu are rost!!
-e-era pe marginea unui pod. voia să se sinucidă. eram singur. am strigat-o, dar nu mi-a raspuns...mi-a aruncat o ultimă privire și..
înainte de a termina propoziția, jimin s-a aplecat asupra mea si si-a încolăcit mâinile în jurul taliei mele strangandu-ma puternic și stând nemișcat, cu fruntea lipită de umărul meu.
-ce faci, jimin?
-imi pare rau, yoongi! imi pare atât de rau! a spus printre suspine. nimeni nu merită asa ceva! sunt sigur că ai iubit-o foarte mult și ai suferit..
brusc, m-am blocat. l-am lăsat pe jimin sa ma țină în brațe în timp ce în capul meu se derulau ca pe o bandă rulantă toate întâmplările. ochii ei triști, felul în care mi-a spus numele înainte de a pași în gol. urletul ei și bufnitura cu apa. felul în care am sărit după ea..dar totul a fost în zadar.
-yo-yoongi? plangi?
-eu? mi-am dus repede mâinile la ochi și mi-am șters lacrimile ce încă imi curgeau pe obraji. sunt bine. am spus și m-am ridicat, mergând spre baie.
ma simțeam prost, jenat, slab. uram sa plâng, mai ales în fața altor persoane. ce a fost în capul meu? de ce i-am spus lui jimin atâtea? abia l-am cunoscut și nu vreau istoria sa se repete cu prieteniile astea.
trebuie să îl țin la distanta. pentru ca daca nu o fac voi avea atât eu cât și el de suferit. sunt un om toxic iar el nu merită să sufere de pe urma mea, cum nici eu de pe a lui.
imi pare rau, jimin. incepusesi sa-mi placi.