De două ori pe an

By bandi136

1.1K 52 0

Alergând după motanul meu prin grădină, noi gânduri şi-au făcut apariţia în mintea mea. More

Prolog
Cp.1-Robin
Cp.2-Prieteni noi
Cp.3-O dumbravă cu secrete
Cp.4-Kiumbe
Cp.5-Reflexia
Cp.6- Secretul
Cp.8-Ghicitoarea
Cp.9-Servitorii Morții

Cp.7-Visul

58 3 0
By bandi136

În timp ce ne trăgeam sufletul, Peter împletea o coroniță din flori.

-Te pricepi şi la asta?

-Da. Obişnuiam să facem asta când eram mici. Ține.

Cu mâna care era liberă, Peter îmi prinde florile la încheietură.

-Mersi. Nu Trebuia.

Nu aveam chef de flori şi de cadouri acum, dar am tăcut. Eram pe gânduri din cauza dispariției lui Robin şi a ceea ce aflasem. Faptul că întotdeauna vorbeam cu motanul şi îl luam în braţe...dacă ştiam că era el, îl rugam să stea la forma lui normală. Dar mă gândeam şi la Peter. Cum pot fi ei doi veri, dacă pe Peter îl chema Svanur?

-Auzi, Peter. Ce legătură are Ari cu tine?

-Aa...M-au adoptat ai ei, iar acum suntem frați vitregi.

-De unde începem?

-Ți-am spus. Urmează-ți instinctul. Vom găsi un punct şi vom ştii unde să căutăm.

-Şi doar noi vom face asta? Am luat puţină mâncare şi nu ştim cât vom căuta.

-Ne ajunge pentru cinci zile. Avem nevoie de un loc în care vom dormi la noapte. O peşteră, o scorbură mare...

-Ai zis o peşteră?

-Da...

-Vino!

Ne ridicăm, iar el îşi pune rucsacul în spate. O luăm pe lângă lac, printre pomi, printre mulțimea parfumurilor primăvăratice. Ne strecurăm prin locul în care fusese acum câteva săptămâni bătălia cu kiumbe. Pământul era în unele locuri negru, iar unii copaci au rămas doar buturugi sau cioturi.

Am găsit peştera şi am intrat în ea.

-Issa, aici nu e nicio peşteră.

-Nu vă mai comportaţi ca şi cum aş fi o nebună. Doar eu o văd, pentru că eu am descoperit-o probabil. Vino.

Îi întind mâna, iar când o apucă, scoate un sunet de bucurie.

-Acum ce mai e?

-O văd.

-Hmm...Stai să încerc ceva.

Îi dau drumul la mână şi îmi spune că iar a dispărut.

-Cred că soluția e să ne ținem de mână.

Nu ştiu de ce îmi displăcea ideea, dar era singura soluţie pentru a nu se izbi de vreun colţ invizibil.

-Bine. Stai aproape şi nu-mi da drumul...

-Perfect. Ador ideea asta, tu nu?

-Foarte mult. De-abia aştept să văd cum dormim.

Ne-am aşezat, dar nu era comod. Ne foiam în toate părţile şi nu ne găseam poziţia de dormit.

-Issa, nu cred că vom avea loc doar ţinându-ne de mână.

-Ba da. Vom avea! Şi nu te mai gândi la prostii. Îţi dau drumul şi te las singur!

-Nu, nu.

-Bine. Hai să improvizăm un pat.

-Îmi spui mie să nu mă gândesc.

-Of, Doamne! Peter! Vrei să dormi pe jos?

-Dacă dormi şi tu lângă mine, da.

***

S-a făcut seară. Aveam la mine doar două rânduri de haine. Cele de pe mine şi cele de schimb. Am scos hainele din rucsac şi le-am aşternut pe jos. Era umezeală acolo şi era ceva vâscos pe pereţi. Eu şi Peter ne aşezăm unul lângă altul încă ţinându-ne de mână.

-Ce n-aş da un pat în momentul ăsta! Dar nu unul de casă...M-aş mulțumi cu o mare întindere de muşchi sau iarbă sau orice altceva. Aş vrea şi nişte licurici pentru lumină. Cum putem uita lanterna acasă?

Natura parcă mi-a auzit gândurile. În peşteră au intrat peste zece licurici ce s-au aşezat pe pereţi făcând lumină.

-Cum ai făcut asta?

-Să fac ce?

-Ai vrut licurici. Au venit licurici.

-Asta e doar o întâmplare.

-Issa, eşti Regina dumbravei acum...imaginează-ţi patul acela de muşchi.

Mi se părea o idioțenie ce spunea el, dar merita încercat. M-am uitat la hainele pe care stăteam şi mi-am imaginat că stau pe muşchi. Sub noi, încet-încet au apărut bucăţele de muşchi verde, iar pe lângă pereţi au apărut licheni. S-a întins în toată peştera, iar eu şi Peter am zâmbit unul la altul.

-Peter. Eşti genial.

-Nu. Tu eşti genială.

Între noi s-a lăsat tăcerea. Cu gândul la cunoştinţele lui Peter şi la încercarea mea, am adormit. Cred că lumea mea a luat conturul unui vis.

***

Eram pe stânca de unde am sărit cu Robin. Dar el nu era acolo.

Issa! Mă strigă cineva din spate. Mă întorc şi îl văd pe Peter. Din cauza paletei de purpuriu a cerului, ochii lui ieşeau în evidenţă. Purta un tricou lila şi avea o floare de Liliac în mână. În jurul lui creşteau sute de plante ca aceasta şi parfumul lor ajungea peste tot. Spre surprinderea mea, alerg spre el şi îi sar în braţe. Părul blond îi era răvăşit, iar braţele lui m-au ridicat de pe pământ.

Când m-a lăsat jos, mi-a întins floarea, care din albă, când am atins-o, s-a făcut şi ea mov. Am adulmecat mirosul puternic şi am închis ochii. Când i-am deschis eram cu capul pe Peter, înapoi în peşteră.

M-am ridicat în capul oaselor, aveam încă mâinile împreunate, el dormea, dar în cealaltă mână găsindu-i floarea de liliac albă. O duc spre nas şi îi întâlnesc parfumul, îmbătându-mă.

-Ce s-a întâmplat?

Peter se trezeşte şi se ridică şi el, uitându-se la chipul meu.

-Issa. Ce ai?

Îmi îndrept privirea spre a lui şi îi întind floarea, pe care a refuzat-o.

-Amelissa. Dă-i drumul. Trebuie s-o laşi chiar acum.

-Tu mi-ai dăruit-o...

-Amelissa. Dă-i drumul, te rog.

-Dar asta ar însemna să nu o accept...Te-ai simţi înlăturat.

-Amelissa, e în regulă, dă-i drumul. Ea e de vină.

-E doar o floare.

-Corect, dar parfumul ei te îndeamnă la orice.

Uşor, fără să atingă floarea, Peter îmi dă peste mână. În momentul în care liliacul a căzut, licuricii şi patul de muşchi au dispărut. Peter, privindu-mă, mă întreabă:

-Amelissa, eşti bine?

-Căutând după floarea liliacului, cartea-n flăcări ce va arde, tot ce vei trăi din ea poate fi scăparea ta.

-Ce?

Imaginea s-a întunecat. Am văzut doar privirea confuză a lui Peter în timo ce mă prăbuşeam peste el.

***

-Peter...

-E în regulă. Eşti bine.

Vedeam înceţoşat. Nimic nu era clar. Cineva mă ţinea de mână. I-am strâns mâna la rândul meu.

-E în regulă, îmi poţi da drumul. Suntem acasă.

Privesc pe lângă mine rafturile prăfuite din camera mea. Încerc să mă ridic, dar cad din nou.

-Mai bine te-ai odihni.

Îmi pune mâna pe frunte şi o ameţeală puternică mă cuprinde.

***

Respir cu greu. Aerul se îngreunează. Căldura mă cuprinde. Pereţii se strâng în jurul meu. Presiunea cade pe mine. Spațiul este prea închis. Mult prea închis. Am nevoie de aer. Deschid larg ochii şi iau o gură mare de aer. Peisajul s-a transformat în alt loc. Nu îmi mai pot da seama unde sunt. Văd doar...apă.

Mă uit în zare şi văd o formă. O formă foarte cunoscută. Bunica Tessie. Dar, nu prea pare ea. E foarte diferită. O capă vişinie o acoperă. Părul grizonat e prins într-un coc impecabil. Apropiindu-se de mine îmi şopteşte ceva. Am mai auzit lucrul ăsta. L-am şi reţinut. În ochi nu i se zărea niciun sentiment. Nicio sclipire sufletească. Nicio privire omenească. Priveam prin ochii ei adânci, acum goi, nu mai zăream privirea aceea angelică a bunicii. Zăream pete sub diferite forme, tatuaje pe chipul ei, odată palid. Buzele vineții erau crăpate şi uşor curbate. Un zâmbet forţat se afişa.

Îşi scoase mâna din buzunar împreună cu Floarea de Liliac. Răspândea parfumul, iar îm timp ce tot recita, vedeam în spatele ei altă formă. Foarte cunoscută...

Îi auzeam vocea recitând. Aceleaşi lucruri ca Tessie. Ochii lui mari, căprui, pătrunzători ce odată m-au dorit. Nu i-am mai văzut de mult timp. Îmi era pur şi simplu dor de privirea lui, dar acum când l-am revăzut în ipostaza asta...Cu chipul lui blând, acum puţin rău, mă făcea să cred că nu îl cunosc. Pe lângă scunda bunică Tessie, care era cu un cap mai scundă faţă de mine, el era aproape dublu. La fel ca ultima dată, înalt, frumos...De data asta părea mult mai puternic. Îşi lucrase muşchii.

Avea un tricou negru ce îi punea tenul alb în evidență. Se apropia din ce în ce mai mult de mine şi pe lângă el înfloreau din ce în ce mai multe flori de liliac. A cules câteva şi le-a întins spre mine. Chipul îi era încadrat în păr ondulat, şaten. Dându-şi o mână prin el, aranjându-l, îşi îndreptă privirea de la flori la mine.

Eram atât de atrasă de înfățişarea lui, dar ştiam că sub aspectul dur de acum era o persoană blândă la care țineam până peste cap.

Felix...ce ţi-au făcut?

În sfârşit buzele lui pline au prins conturul vorbelor. Îmi doream un răspuns în genul cum le dădea profesorilor sau tipelor care erau în limbă după el. Îmi era dor de conversaţiile noastre, dar în schimb, m-am ales cu ceva la care nu mă aşteptam. Luându-mă de mână şi punându-mi florile în cealaltă, apărându-i un zâmbet ciudat, îmi şopteşte:

Căutând după Floarea Liliacului, cartea-n flăcări ce va arde, seara, tot ce va trăi din ea poate fi scăparea ta.

***

Globuri de foc şi imagini întunecate. M-am întors. Eram din nou pe pat, cu Peter lângă mine.

-Pete...

-Hei, ce faci? Cum te mai simţi?

-Ai spus ceva legat de o ghicitoare...

-Da.

-Noi nu trebuie să aflăm răspunsul uneia. Trebuie să găsim una.

-Ce vrei să spui?

-Am auzit o ghicitoare de două ori în două vise de-ale mele. Avem nevoie de o ghicitoare pentru a ne conduce la ceva puternic. Şi cred că ştiu unde o găsim.

Continue Reading

You'll Also Like

308K 30K 52
!Fantezie romantică! Pecetea Blestemaților #1 Rhoda Peadar nu și-ar fi închipuit în veci că regimentul ei urma să fie atacat de ființe deloc umane...
1.8K 230 33
Ragna care e puțin diferită față de restul celor de vârsta ei, ajunge la academia tatălui ei unde întâmpină greutăți și încercări dificile și chiar v...
119K 10.9K 45
"Toate pasiunile sunt bune când le stăpânim și toate sunt rele atunci când ne subjugă"-J.J. Rousseau Îți aud glasul strigându-mă , implorând. Îți sim...
320K 24.7K 58
,,Mereu mi-a fost frica de pacate. Asa am fost învatati. Minciuni. Nimic mai mult. Acum as prefera sa ma arunc in flacarile iadului, vindecandu-mi ra...