Coşmarurile au fost spulberate noaptea trecută. Nu au mai apărut. Asta poate din cauză că mă luase somnul la ora două şi eram foarte obosită.

Pe nas am simţit un botic ud şi rece. Ceva pufos se aşezase pe pieptul meu. Razele soarelui de prânz intrau în camera mea printre perdelele roz pal. Deschid cu greu ochii şi văd că într-adevăr, pe mine se aşezase motănelul. Torcea aşa de tare şi se alinta. Niciodată nu mai fusese atât de primitor. De obicei era un pisoi rece, dar nu accepta ideea de a fi nebăgat în seamă. Povestea lui adevărată începuse în noaptea petrecerii. Eram speriată şi când ieşisem din localul meu preferat, el stătea pe un tomberon. Era murdar şi părea la rândul lui, speriat. Torcea pentru a se linişti. Niciodată nu îmi voi da seama ce scrisese pe zgarda lui roşie, care dădea foarte bine pe blana lui cenuşie, uşor albastră.

Era un nume. Părea un nume de proprietar-doar nu punea motanului două prenume şi un nume de familie. În momentul în care m-am apropiat să îl mângâi, s-a ridicat. Era pufos şi ud. L-am atins şi dintr-o dată zgarda lui a sclipit auriu şi pe ea a apărut alt nume. De data asta era un nume mult prea cunoscut mie. Amelissa Boosmer. De ce tocmai al meu? Asta nu am înţeles. Nu am băgat de seamă. Mă privea insistent cu ochii lui albaştrii şi parcă mă ruga să nu îl las acolo. Era întuneric. Am luat o cămaşă şi l-am înfăşurat în ea. L-am dus acasă.

Când am ajuns, bunica m-a întrebat pe unde am umblat. I-am dat un răspuns oarecare şi apoi i l-am arătat pe noul animăluţ al meu. Pupilele i se dilataseră şi i se umflase blăniţa.

I-am făcut baie, l-am uscat şi i-am pregătit un coş în care să doarmă, lângă patul meu. După ce a mâncat, s-a urcat în pat şi a adormit cu privirea spre mine. Mă ataşasem de el. Am citit câteva pagini dintr-o carte şi m-am culcat.

***

Începusem să visez. Îmi erau vărsate imagini din ceea ce se întâmplase înainte de a lua pisoiul. Localul. Adolescenta. Globurile aurii. Perechea de ochi albaştrii. Imaginea întunecându-se. Doar ochii îi mai vedeam. Păreau reali. În gând îmi răsuna un nume. Un nume de băiat. Robin. Robin. Robin. Din ce în ce mai tare, dar tot pe un ton liniştit. Robin...Robin...Robin...Îl auzisem de prea multe ori. Mi se încleştase acea voce în gând. Tot răsuna numele. Robin...Începuse să îmi placă atât de mult... Mă îndrăgostisem de acel nume. Totuşi, nu cunoşteam pe nimeni care să fi purtat numele acesta. Era un nume special în felul lui. Rar, ciudat, complicat. Chiar îmi place. Robin...M-am gândit să suprapun acea privire cu ochii pisoiului. Şi de acolo, mă gândeam să îi atribui acel nume lui.

Mă trezisem. Era ora unsprezece dimineaţa. M-am dus să mănânc ceva şi îmi amintesc că nu am băgat de seamă lipsa motanului. Ceva zgâria uşa. Gheruţele încercau să o deschidă. Nu reuşeau. Cu lenea-mea-de-dimineață, nu ştiu cum m-am târât pentru a deschide uşa. Ca o săgeată, motanul s-a dus direct la mâncare.

-Bună dimineaţa, draga mea! mă salutase bunica Tessie după ce a intrat în încăpere.

-Bună, buni! Aşadar, ai fost în recunoaştere cu pisoiul?

-Da. I-a plăcut în special fântâna. S-a urcat sus de tot.

-Păi, până la urmă, a ajuns la noi şi are voie să facă ce doreşte el.

-Încă nu i-ai găsit un nume potrivit?

La cuvântul nume, în gândul meu se întrerupse tot. Imaginea neagră. Perechea de ochi. Numele, în special. Parcă tot mai aproape răsuna de data asta. Presupun că trebuia să mă asigur că înţeleg ce voia să spună. Dar, nu. Nu am înţeles. Faptul că tot auzeam numele Robin mă punea pe gânduri. Ştiam că e ceva, simţeam asta. Dar, nu puteam să îmi dau seama de nimic. Îl auzisem de multe ori şi începusem să ameţesc. Un glob de foc.

***

Bunica Tessie era în faţa mea pe un scaun, iar eu...pe pat. Am întrebat-o ce s-a întâmplat. Tessie a spus că vorbeam, iar dintr-o dată m-am făcut absentă.

Era vina vedeniilor. Nu-i puteam spune asta. Am luat motanul în braţe. L-am mângâiat şi s-a uitat în ochii mei cu acea nuanţă de albastru fixându-mi privirea. Se afla o conexiune.

-Bunico...Cum ţi se pare numele Robin?

-Hmm...Robin? Mai mult decât perfect. Mă bucur că ai găsit ceva potrivit, Issa... Robin...

În ochii ei se vedea bucuria. Cred că ştia ea ceva. Nu am pus întrebări. Dar, eram fericită că am descoperit cine era Robin.

De două ori pe anCitește această povestire GRATUIT!