-E cineva aici?

Uşa barului era dată de perete. Stăteam lângă Ty şi acel strigăt a spart liniştea. Ridic privirea, iar acolo era o fată. Părul şaten îi atingea mijlocul subţire. Era mai degrabă speriată de ceva. Şi-a aţintit ochii asupra noastră. Nu cunoscusem o persoană cu ochii precum două picături de miere până acum. Avea, probabil, vreo 18 ani. Am lăsat aspectul ei frumos la o parte şi când l-am observat am sărit în picioare. Am trecut peste Tyson. Fata purta pe cineva sprijinit de ea. Era atrăgător. Am alergat şi am întrebat ce se întâmplase.

-Au fost creaturi. Două. Ne-au ars casa. S-a luptat cu ele, dar l-au sfâşiat.

-Linişteşte-te. Dim, Tyson! Ajutaţi-mă să îl pun pe o masă.

-De ce ai nevoie?

-Adu-mi alcool. Repede!

Tricoul lui era rupt. I se zăreau pe pielea creolă patru zgârieturi din care ieşea sânge. Credeam că leşinase. A întredeschis ochii şi m-a privit. Pupilele erau dilatate şi doar un uşor cerc purpuriu se vedea în jurul pupilei. Părul blond i se lipise de frunte din cauza transpiraţiei.

-Am adus whiskey. Ce fac cu el?

-Gem. Umezeşte o cârpă cu băutura şi apas-o pe răni.

-Nu. Nu vreau să facă ea asta...

M-a luat de mână şi un soi de energie m-a cuprins ca un fulger deşi părea sleit de puteri, îmi strângea mâna.

-Vreau ca tu s-o faci. Se uita în ochii mei şi îmi mângâia mâna cu degetele lungi şi subţiri. Mă gândeam că ar putea cânta la pian.

-Hei! Ia-ţi mâna de pe ea!

-E în regulă, Tyson! E rănit!

-Ţine-ți iubitul de la gesturile astea! se răsti Dim la tipă.

-Ce?! E fratele meu! Şi am vrut doar ajutor...

-Nu vă mai certaţi! Ţineţi-vă gura şi plecaţi!

-Meliss...

-Nu! Pleacă! i-am respins lui Ty mâna pe care o pusese pe umărul meu.

Cei patru au plecat de lângă mine înainte să devin o sălbatică şi am rămas cu fraţii. Îl ştergeam pe răni cu cârpa udă şi atunci am observat că mă holbam la modul lui de a dormi. În sfârşit îl luase somnul.

-Mersi. Eu sunt Mariah Spune-mi Ari.

-Issa. Deci, kiumbe ai spus că au fost?

-Nu am spus...dar, da. De unde ştii?

-Au dat târcoale şi pe aici.

-Aha.

-El cine e?

-Peter. Mai mare cu un an decât mine. Are 20-aham, deci ea are 19- Ne-au ucis familia. Suntem singurii rămaşi din Kaitsja familei noastre, Svanur.

-Ai atins vreun animal după asta?

-Da. Un şobolan. De ce?

-Fără motiv...

Am terminat de curăţat şi l-am pansat. Avea corpul cald. Probabil avea puţină temperatură. I-am pus comprede reci şi a ajuns la o temperatură normală.

-Te ajut cu ceva?

-Nu, Ari. Am terminat. Când ajungeţi acasă, ai grijă să se odihnească.

-Tocmai asta e problema. Nu mai avem o casă. Nu ştiu ce să fac. Putem rămâne aici?

De două ori pe anCitește această povestire GRATUIT!