Când viața ne dă lămâi..facem limonadă?
*
Clarissa
Noaptea această părea atât de lungă, mă eliberase faptul că i-am povestit fiicei mele totul, dar în același timp, o durere îmi sfâșia sufletul, toate aceste amintiri nu îmi făceau bine, asta, pentru că Blake nu era aici. Am simțit deodată că dormitorul e prea mare pentru mine singură. Eram așezată în fața ferestrei de mai bine de o oră, așteptând..credeam că poate va veni, acasă. Blake și Brook sunt totul pentru mine, aș face orice doar să-i văd fericiți. Iar acum îmi simțeam mâinile legate, pentru că nu pot să fac nimic pentru soțul meu.
Sunt puternică, asta îmi repet în minte în fiecare zi, însă nu știu cât mă va mai ajuta. Gândul că Brook e acasă, lângă mine, mă face să mă simt mai liniștită. Toate acele amintiri mă răvășeau, îmi era atât de dor de omul, pe care îl iubeam din tot sufletul, încât mă durea.
Lumina lunii era atât de puternică, încât făcea să strălucească plicul, pe care îl aveam în mână, deși în cameră era beznă. Nu voiam să-l citesc, nu fără Blake, însă știam că trebuie să o fac. Sunt doar niște analize, ce ar putea fi atât de rău? Nu puteam să fiu însărcinată, nu am rămas în ultimii 18 ani, deși aș fi vrut, iar acum deja aveam trecut de 40 ani, cu siguranță erau niște probleme mai serioase. Oh, câtă nevoie am de tine, Blake, în aceste momente! Mi-ai promis că nu mă lași singură niciodată. Oare ce s-a întâmplat de ai făcut-o?
Am aprins lampa de pe noptieră și m-am așezat pe marginea patului, voiam să știu ce se află în acest plic și plănuiam să aflu, acum. Trebuie să recunosc, că mi-a tremurat mâna în timp ce deschideam plicul. Am citit de două ori pentru că nu îmi venea să cred. Trebuia să fie o greșeală, nu puteau fi analizele mele..Nu știam dacă lacrimile ce se prelingeau pe obrajii mei, erau de fericire sau de tristețe. Blake singur ar sări într-un picior acum, prin toată camera, ar da o petrecere pentru asta. Eram însărcinată..un copil, acum.
Brook
18 ani. Azi era ziua cea mare, poate că aș părea egoistă dacă i-aș spune mamei că oarecum aștept petrecerea, dar îmi doream să-mi petrec timpul cu prietenii mei, cu rudele mele, să mă simt acasă, deși tabloul ar fi complet doar dacă tata ar fi aici.
Am ieșit din camera mea și am coborât în bucătărie, mama era deja acolo, am auzit-o de pe scări, vorbea la telefon, însă tocmai închise când eu am ajuns jos.
- La mulți ani, scumpo, se apropie ea de mine și mă îmbrățișă. Să fii mereu fericită și sănătoasă! Te iubesc, draga mea! Of, cât ai crescut! Nu-mi vine să cred!
- Mulțumesc, mamă! Nu plânge, te rog, ea își șterse repede lacrimile și se întoarse la tigaia de pe foc.
- Am făcut clătite!
- Miamii..m-am așezat eu la masă împreună cu mama, și am luat micul dejun împreună. Mă uitam nostalgică spre scaunul tatei. Mi-ar fi plăcut să fie azi aici, aveam un obicei împreună, mâncam clătite, iar apoi mergeam cu mașina până în parcul de distracții, unde mâncam înghețată și ne dădeam căluți. Nu conta cât de mare sau mică sunt, era momentul nostru de tată și fiică. Îmi era dor de el, îl voiam acasă, voiam să-i spun cât de rău îmi pare că am plecat în tabără și nu am vrut să ascult de nimeni. Și că i-am judecat greșit, cât ei voiau doar să mă protejeze.
- Era să uit, ți-am luat ceva, îmi întinse ea o cutiuță lungă, dreptunghiulară și roșie. Am deschis-o și era un lănțișor cu un medalion. Deschide-l, mă îndemnă mama. Așa am și făcut, era pe o parte o poză cu părinții mei și cu mine, de când aveam vreo 3 ani, iar pe cealaltă nimic, era gol.
- Uau, e minunat!
- Să ne ai mereu aproape, l-am luat împreună cu tatăl tău, de ceva vreme, știam că va trebui să fim mai permisibili. Nu e ușor să fii părinte, dar am făcut tot posibilul să te facem fericită, chiar dacă am crezut că ținându-te departe de pericol și de toate secretele, vei fi mai fericită. Îmi pare rău, scumpo, nu am vrut să te rănim, ne-a fost teamă, în special mie, să nu te pierd, am trăit cu teama asta până acum, dar ești puternică, mai puternică decât mine..și nu vreau să te temi.
- Mamă, m-am ridicat de pe scaun și am îmbrățișat-o. Nu mai trebuie să ne temem, Erik nu mai e, iar clanul ne va proteja. În plus, sunt convinsă că tata va fi bine. Vreau să zâmbești, nu sunt supărată pe voi, dimpotrivă, așa am avut ocazia să știu mai multe și să vă înțeleg. Ați făcut o treabă minunată, având în vedere circumstanțele în care a trebuit să mă creșteți. Voi ați făcut din mine un om puternică, pentru că semăn pe voi. Te iubesc, mamă! Și pe tata! Vă iubesc!
- Oh scumpo, ești minunea noastră. Și mai am un cadou, se ridică ea de pe scaun, luă o cutie de pe blatul din bucătărie și mi-o aduse. La mulți ani!
- Un telefon?
- Da, m-am gândit că ai avea nevoie. Nu știu dacă mai pot să îți recuperez vechiul telefon, dar am reușit să-ți recuperez, numărul. Telefonul l-au păstrat la poliție, face parte din probe. Grayson m-a ajutat în schimb cu numărul.
- Mulțumesc, mamă! am îmbrățișat-o eu.
Toate rețele mele de socializare au fost închise, era ca și cum aș începe din nou viața de la zero. Annie ajunse la mine prima, m-a machiat și mi-a ondulat la vârfuri, părul. Am îmbrăcat rochița vișinie, pe care mi-au cumpărat-o Annie și Harry, lungimea ei era perfectă, până deasupra genunchilor, partea de jos fiind din voal, cădea atât de frumos. Partea de sus, avea bretele late și era dintr-un material elastic și mulat, îmi scotea în evidență talia. Am încălțat niște sandale cu toc, negre, cu multe berete. În plus mi-am pus și lănțișorul cu medalion, primit de la mama.
- Uau..ești minunată!
- Și tu..Annie purta o fusta vernil din piele, tot în cloș, iar sus avea un maieu negru cu paiete, părul și-l prinse în două cocuri laterale și se încălțase cu niște sandale negre cu toc pătrat.
- Coborâm, cred că toți sunt deja aici.
- Da, să mergem, i-am dat mâna.
Toată familia era aici, Unchiul Sean și mătușa Kate, unchiul Kyle și mătușa Hailey, mătușa Amber era și ea aici, nu o mai văzusem de atâta timp. Mătușa Maya și unchiul Zac, dar și Ian, verișorul meu cel mic. Unchiul Grayson se afla și el aici, împreună cu soția lui. Mama aranjează foarte frumos grădina casei, baloane, mese decorate. I-am pupat și îmbrățișat pe fiecare, am rămas puțin surprinsă pentru că nu era nicio prietena de-a mea sau vreo colegă, nici Harry sau Taylor.
- Unde e Harry? am întrebat-o pe Annie.
- Taylor, strigă mama, ați ajuns.
M-am întors brusc, m-am așteptat să-i văd pe toți cei care lipseau, dar era doar Taylor și Abby.
- La mulți ani!
- Mulțumesc, am rămas blocată în loc, cum era posibil așa ceva? Abby era liberă..
- Nu mă îmbrățișezi, zise ea cu un zâmbet larg.
- Ba da..am sărit în brațele ei. Cum? Ești aici, m-am bâlbâit eu.
- Da..îmi mângâie ea obrazul.
- Cum? am întrebat-o eu, aproape șocată. Ți-au recunoscut nevinovăția?
- Da, însă voi fi judecată în libertate, Grayson m-a ajutat cu asta. Stephan a recunoscut că el l-a ucis pe Erik, am văzut cum s-a făcut palidă dintr-o dată. Dar haide să nu vorbim despre lucruri triste acum, e ziua ta azi.
- Eu nu merit nicio îmbrățișare? se plânse Taylor.
- Ba da, am râs eu și l-am îmbrățișat.
Dar tot nu puteam să nu mă gândesc, de ce o judeca în libertate? O considerau martoră? Oare Stephan o implicase și pe ea. Nu înțelegeam prea multe, mai ales că ea și Taylor au venit împreună, când Abby mi-a zis că e imposibil o relație între ei, bine, poate nu erau chiar împreună, ci doar Taylor i-a întins o mână de ajutor.
- Harry, nu e cu voi?
- Nu, ar fi trebuit? întrebă Taylor, părea să nu aibă habar unde e Harry.
Am petrecut cu toți câteva ore împreună, povestind despre lucruri mai frumoase și despre unele mai puțin frumoase, spre exemplu, experiența mea din tabără și conflictul familiei noastre cu Erik. Am râs, am glumit, am mâncat o grămadă de prăjiturele. Am suflat în lumânările de la tort.
Era aproape seară, iar niciun prieten sau măcar o persoană de vârsta mea nu venise la petrecere.
- Mergem? mă întrebă Annie, care tocmai se apropie de mine.
- Unde?
- Surpriză ..zâmbi ea. Mătușă Clarissa, e momentul să plecăm.
- Bine. Distracție plăcută, fetelor!
- Mulțumim...Annie mă luase de mână și mă târî după ea până în fața casei.
- La mulți ani! îmi sărută Harry, obrajii. Pregătită?
- Pentru ce?
- Pentru ..
- Vei vedea! E o surpriză..sări Annie în fața mea, să mergem, ne grăbim. Taylor și Abby ne-au acompaniat, deși nu am mers împreună cu aceeași mașină. Am făcut aproape o oră pe drum, nu știam încotro o luăm, soarele se ascundea încet, era un amurg perfect, nici noapte, nici zi. Ne-am oprit într-o parcare, deja era destul de întuneric, nu realizam cu exactitate unde suntem.
- Am ajuns? m-am uitat pe geamul de la mașină, în jur nu erau decât mașini parcate.
- Aproape..am ieșit toți trei din mașină.
- Unde sunt Taylor și Abby?
- Ne-au luat-o înainte, ți-am zis că noi avem o surpriză pentru tine, adică nu noi..dar cineva a vrut să-ți facă o surpriză, se corectă Annie.
- Sunteți foarte secretoși și știți că mie nu îmi plac deloc secretele!
- Nu e un secret, e o surpriză. Dar pentru asta, va trebui să te leg la ochi.
- Ann..un gust amar îmi apăru în gură. Nu era deloc o amintire plăcută, răpirea mea, iar acum mă simțeam parcă în același fel.
- Câteva minute, promit că va fi o surpriză frumoasă. Te rog! Ne-am chinuit mult să punem la cale într-un timp atât de scurt și chiar ar fi minunat pentru noi dacă ai accepta!
- Ok..mă obosești!
- Asta îi spun și eu, se plânse Harry.
Ann îl lovi ușor cu pumnul în umăr.
- Hei! Întoarce-te! ordonă ea.
Asta am și făcut, nu aveam nicio șansă cu Ann, trebuia să fie cum zice ea, altfel avea oricum să fie cum zice ea.
- Și cum voi vedea pe unde merg? am întrebat eu pe un ton aproape agresiv.
- Te va duce Harry în brațe.
- Pe bune? am vrut să-mi scot eșarfa de pe ochi, dar Ann mă opri.
- Hei! Nu ai voie să tragi cu ochiul! mă certă ea. Știu că e ziua ta, dar acum faci ca noi. Ok?
- Ok! am ridicat eu mâinile în semn de predare.
Am stat un minut în loc fără ca nimeni să mai spună nimic, speram ca asta să nu fie o farsă tâmpită.
- Sper că nu m-ați lăsat aici singură!
- Nu ai tu norocul acesta, râse Ann.
- Vezi că acum te iau în brațe, am auzit vocea lui Harry în spatele meu, ține-te de gâtul meu.
Am avut grijă ca rochița mea să nu se ridice, și cu o mână m-am ținut de gâtul lui Harry. Am mers câteva minute, simțeam cum coborâm un fel de deal, pentru că la un moment dat a luat-o la vale. Am auzit un zgomot, nu mi-am dat seama din prima ce ar putea fi, dar apoi am știut, valuri. Eram lângă ocean.
- Sper că nu aveți de gând să îmi faceți un duș!
- Să nu îndrăznești să-ți scoți eșarfa! strigă Ann. Am ajuns, Harry mă lăsă jos.
- Pot acum? am întrebat eu nerăbdătoare, parcă aveam un sentiment ciudat.
- Nu! Îți spun eu când să o faci. Harry îți va îndruma pașii, dă-i mâna.
Harry își strecură degetele printre ale mele, avea mâinile transpirate.
- Numeri zece pași și ..Harry îți va desface eșarfa. Ok?
- Ok..am tras adânc aer în piept, voiam să se termine o dată asta. Nu îmi plăcea deloc să fiu legată la ochi.
Am făcut primul pas, al doilea și tot așa până la cel de-al zecelea. Harry îmi dădu drumul la mână și i-am simțit palmele transpirate, cum îmi desfac eșarfa, pe care a lăsat-o să cadă.
- La mulți ani!
Mi-am pus ambele mâini la gură, de surprindere. Nu-mi venea să cred, toată lumea era aici, toți colegii mei de clasă, Taylor și Abby, Ann și Harry..apoi am realizat că cineva era încă în spatele meu..și dacă nu era Harry, atunci cine era? M-am întors brusc.
- La mulți ani, îmi zâmbi el.
- Mulțumesc..m-am bâlbâit eu.
Steve arăta atât de bine, purta o cămașă albă, suflecată până la umeri, prin care i se evidențiau foarte bine, mușchii lucrați, o pereche de blugi și niște adidași albi. Părul îi era prins în coadă, vânătaia din obraz încă era acolo. Apoi am realizat că stăteam ca o tâmpită și mă holbam la el. M-am întors cu spatele la el, când colegii au venit pe rând să mă îmbrățișeze și să-mi ureze la mulți ani.
Locația era superbă, pe malul oceanului, un bar închiriat doar pentru noi, un ring de dans, pizza la discreție, alcool și sucuri la fel. M-am bucurat să-i văd pe toți și păreau că și ei pe mine. Supriza chiar fusese una foarte plăcută.
Nici nu știu când au trecut două ore, majoritatea erau pe ringul de dans, câteva felii de pizza au rămas abandonate pe mese, lumina în încăpere era obscură. Am povestit cy fiecare colegă despre cum am reușit să scap, dar m-am gândit că e mai bine să evit să spun anumite lucruri. Am fost răpită și apoi pur și simplu m-au lăsat să plec. Nimeni nu știa că tata e încă acolo, în afară de membrii familiei mele, bineînțeles.
I-am simțit privirea lui Steve, de când am știut că e el cel, care m-a cărat în brațe și m-a ținut de mână. Ne aruncam câte o privire, fără să ne spunem ceva. Pe Alison nu o văzusem și eram curioasă de ce nu e aici, îl evitam, într-un fel pe Steve, însă știam că nu o voi putea face toată seara.
Așa că am abandonat paharul cu șampanie, pe care nici nu o băusem, pe una dintre mese și am ieșit afară. Aveam nevoie de o gură de aer, dar și speram ca Steve să mă urmeze.
Seara aceasta era destul de răcoroasă, urma să vină toamna, încă o săptămână și jumătate până când școala avea să înceapă. Uf! Va fi dificil fără Steve și Harry pe la școală, ne-am obișnuit cu ei, dar vor fi la facultate de anul acesta. Bine că măcar scăpam de Josh.
Ajunsă la malul oceanului, mi-am pus mâinile în piept, îmi era rece, vântul sufla cu putere. Am privit cerul, nicio stea, iar luna stătea și ea ascunsă pe jumătate, printre norii grei. Urma o furtună.
- Mă aștepți de mult? am auzit glasul lui Steve în spatele meu, în timp ce îmi așeză pe umeri o haină, era jacheta lui, am presupus eu.
- Nu..am zâmbit eu.
- Pot să-mi aprind o țigară?
- Nu reziști fără una..
- Nu știu dacă pot în preajma ta. Mi-am întors privirea spre el, stătea în stânga mea. I se vedea atât de bine fața în lumina felinarelor de pe aleea, care dădea pe plajă.
- M-am despărțit de Alison, își așeză el țigara înapoi în pachetul aproape gol.
- Îmi pare rău..
- Oare? zâmbi el larg.
- Da, chiar îmi pare rău. Făceați un cuplu frumos.
- Continuăm să ne mințim?
- Cu ce? mă uitam fix în ochii lui. Uf!! Cum aveam să-i rezist!
- Cu noi..Brook, te plac. Nu am vrut să o recunosc la început, pentru că nu am vrut să-mi placi. Ești mult prea bună pentru mine, dar oricât am încercat să mă țin departe de tine, nu am reușit.
Am rămas blocată. Cum să mă placă?
- În seara aceea, când ai dormit prima dată la mine..ai trezit un sentiment nou în mine, am luptat împotriva lui și am încercat. Am fost gelos, când i-ai dat o șansă lui Josh, iar apoi..toate acele momente petrecute împreună..m-au făcut să fiu și mai slab în fața acelui sentiment. Când ai dispărut am crezut că s-a rupt ceva din mine. Și daa..am fost cu Alison și nu am nicio scuză, și chiar dacă nu ai să mă crezi, am vrut să încerc orice să te uit.
Eram fără cuvinte, ce aș fi putut să spun?
- Brook..nu știu ce e dragostea, că nu mi s-a mai întâmplat. Dar simt..simt ceva puternic pentru tine, ce nu mă lasă să trăiesc fără să nu te văd o zi.
- Steve..am reușit eu să scot pe gură. Asta pentru că nu știam ce să spun sau ce voia să-i spun.
- Te iubesc! Lasă-mă să ți-o spun, simt nevoia să mă eliberez. Și poate că nu știu cum să o fac..cum să te cuceresc, dar am să îmi dau toată silința. Nu sunt îneaparat cu o fire romantică, dar din dragoste faci orice. Și..recunosc, nu sunt persoana potrivită pentru tine. Tu ești blândă, cuminte, inteligentă, frumoasă..iar eu sunt doar un bădăran, acționez la nervi fără să țin cont de nimic și nimeni. Intru în bucluc pentru că vreau să o fac..
- Oprește-te! Steve, nu trebuie să-mi spui toate astea. Nu te cunosc atât de bine, dar totuși simt că o fac. Ai fost alături de mine când am avut nevoie de tine și îți mulțumesc pentru asta și pentru sinceritatea ta. Ești un băiat bun! Nu te subestima!
- Tu scoți ce îi mai bun din mine!
El se apropie de mine, îmi mângâie obrazul cu vârful degetelor, îmi contură buzele cu ele, mă prinse de bărbie cu o mână și mă aduse mai aproape de el, cu cealaltă mână, care stătea lipită de spatele meu. Respirația îmi era accelerată, tânjeam după un sărut!
~*~
Pentru că nu am reușit să mă încadrez într-un singur capitol cu ceea ce am promis, în cursul zilei de azi îl veți avea și pe următorul. Vă promit că va fi unul plin cu de toate! ❤