,,Educată de destin, simt mult și arăt puțin''
Nu înțeleg de ce crede că mi-ar fi frică de el. Și ce probleme să am eu cu el? Este super încrezut. Îmi pare rău pentru sora lui, dar nu toată lumea moare de supradoză în ziua de azi. Mai sunt și foamete, incendii, inundații, cutremure, avalanșe, boli și așa mai departe. El ar trebui să își vadă de viața lui. Mă enervează la culme atenția pe care mi-o dă în exces.
—Stormy!
—...
—Stormy Manson!
—Da! Îi răspund doamnei de matematică, ce tocmai mă trezi din gândurile mele.
—Ești cu noi? Întrebarea ei veni pe un ton nervos, realizând că nu am ascultat nici măcar jumătate din tot ce a vorbit.
—Da! Mă scuzați, doamna! Îmi cer iertare privind-o atent în ochi.
—Vrei să ne spui și nouă de ce erai atât de îngândurată și nu erai atentă la lecție? Chiar m-am săturat de replica asta a profesorilor: ,,Vrei să ne spui și nouă la ce te gândeai?", ,,Vrei să ne spui și nouă de ce râzi?", ,,Vrei să ne spui și nouă de ce nu erai atentă la lecție?". Dacă voiam să le spun ceva gândeam cu voce tare, nu e evident? Nici nu înțeleg de ce ar vrea să îmi asculte problemele. Pe mine nu mă interesează problemele ei, nici cele personale, nici cele de matematică. Chiar vrea să știe de ce nu eram atentă? Eu zic ea să-și vadă de problemele matematicii, iar eu de problemele mele.
—Nu, este în regulă, am să le păstrez doar pentru mine! îi dau replica rapid pentru a nu o face să aștepte.
—Atunci fii aten...
Trrrrrrrrrrrrr
Știți cum este vorba aia "Salvat de clopoțel"? Asta se întâmplă mai mereu în cazul meu când sunt pe cale să intru în probleme. Nu știu cum se nimerește asta, dar se pare că cineva, acolo sus, are grijă de mine.
—Stormy, la ce oră rămâne să ne întâlnim la petrecere? Amna veni nerăbdarea să mă întrebe aproape speriindu-mă.
—Nu este nici-o oră! Stormy a anulat petrecerea. Replică rapid Lisa, așezându-se cu fundul pe banca mea.
—Lisa... Nu draga mea, nu am anulat-o. Stai puțin! Fă-te comodă în banca mea până revin. Lisa putem să vorbim ceva între patru ochi? O prinsesem de mână și o trăsesem la o distanță mai mare pentru a discuta, fără a mai aștepta răspunsul ei.
—Zi repede, ne așteaptă Erick la mașină, îmi spuse aceasta grăbită.
—Ce-ai?
—Nimic.
—Atunci, de unde până unde ți-a venit ideea să nu mai țin petrecerea?
—Dacă nu-l inviți și pe băiatul cel nou, nu m-ai dai nici-o petrecere! Îmi replică acid încruntându-se la mine.
Nu îmi vine să cred că i s-a pus pata pe Marko! Sper să înțeleagă că nu ne v-am vedea niciodată împreună. Dar până la urmă ce are de gând să facă dacă țin petrecerea?
—Și ce o să faci ca să mă oprești?! O întreb ridicând din umeri.
—La 00:00, chem poliția!
—Ești nebună? Pentru ce mă rog să o chemi? Îmi dau ochii peste cap privind-o atent.
—Pentru perturbarea liniștii publice, Stormy! Nu ai auzit de asta?! Mă înștiință râzând puțin ironic.
Doamne, este nebună. La cât de bine o cunosc, cu siguranță o să facă asta. De ce Doamne, mi-ai dat o așa nebună pe cap? Nu puteai să o păstrezi Tu?!
—Bine, fie ca tine! Îi răspund, dându-mi o palmă mentală.
—Normal. Zâmbise aceasta, luându-mă în brațe entuziasmată.
—Hey, cum știți mâine seara dau petrecere. Toată lumea este invitată ca de fiecare dată... La ora 20:00 va începe. Vă aștept, termin fraza coborând de pe scaunul .
Nu îmi vine să cred că fac asta.
—Bună, mâine seară faci ceva interesant? Îl întreb pe brunetul din fața mea care își ațintise privirea într-o secundă la mine.
—Hmm, interesant în ce sens? Mă privi acesta cu o oarecare ignoranță dându-mi de înțeles că l-am enervat destul de tare astăzi și vrea să îmi întoarcă favorul.
Nu știam că ,, interesant,, are mai multe sensuri pentru el. ,,Interesant,, e ,,interesant,, și atât. Probabil pentru el lucrurile care nouă ni se par interesante, lui nu i se par și invers. Și dacă este așa, are dreptate. Mie chiar nu mi se pare interesant să fug cu mașina de poliție sau să mă bat cu diferite persoane pe la colțul străzii.
—Nu știu, vorbisem cu băieții să mergem cu mașinile să ne plimbăm prin oraș. De ce?
—Păi... fetele s-au gândit că ar fi frumos să vii și tu la petrecere. Acum fie între noi, te cam plac. Arunc vina pe ele, făcându-i cu ochiul.
—Ce fete? Nu-mi vine să cred că întrebă asta... Toate fetele îl plac și el știe. Acum vrea doar să pară modest sau face pe neștiutorul?
—Toate! replic rapid.
—Și tu? Mă întrebă făcând un pas spre mine.
În momentul ăsta îi dau o palmă mentală care în capul meu îl doare și fac un pas înapoi.
—Nu, eu te invit doar pentru fete. Noi doi nu mai suntem prieteni, îl anunț punând o mână în șold, făcând pe supărata.
—Ești nervoasă pe faza cu dulapul, am înțeles...
—Mă bucur că te prinzi repede, îi zic zâmbind fals.
—Sper că și tu te-ai prins că vorbeam serios, mă atacă din nou.
—Și eu vorbeam serios când am zis că nu-i treaba ta. Îi aruncasem vorbele după care mă îndepărtasem de el.
—Pa, ne vedem mâine seară! Strigă în urma mea, zâmbind în colțul gurii când îmi întoarsem privirea spre el.
Cât tupeu! Mai bine o lăsam pe Lisa să sune la poliție, concluzionez în capul meu.
Când ajung în mașină, logic că scumpa mea prietenă nu se abține și începe să îi spună lui Erick ce m-a pus să fac.
—Poate e timpul să îți faci și tu un iubit adevărat. Întoarse Erick oglinda, privindu-mă în ochi.
—Poate e timpul să ne amintim că fără mine nici tu nu aveai o iubită adevărată. Îl atac rapid, apărându-mă.
—Hahaha, foarte haios. Eu vorbesc serios, se strâmbă la mine în oglindă.
—Și eu, îi spun întorcându-i gestul.
Ce are toată lumea astăzi de este așa nesuferită?!
—Încetează, Stormy! Erick are dreptate. Nu crezi că este timpul să îți faci o noua relație? A trecut ceva timp de când te-ai despărțit de Zack. Cred că ai putea încerca ceva serios cu Marko, adică cea mai frumoasă poveste de dragoste este între cea mai cuminte fată și cel mai nebun golan, zâmbise Lisa visând cu ochii deschiși.
—De ce cu el? De ce să fie alesul meu, Marko? Îi întreb curioasă, gesticulând din mâini.
—Vă potriviți. Doar gândește un pic. Amândoi iubiți să vorbiți întruna. Aveți aceiași atitudine de necontrolat. Tu vrei un băiat rău chiar dacă nu recunoști, care să aibă ochi doar pentru tine. El vrea o fată ca și tine, chiar dacă ar putea avea la picioare manechine alea caselor de modă... și se vede asta când te privește. Crede-mă, mă uit mereu în ore și pe hol cum își întoarce capul după tine. În sfârșit, amândoi iubiți muzica și dacă nu vă lăsați duși de val o să va căsătoriți cu ea. Doar ca un apropo, muzica nu vă face copii, nici nu vă ține în brațe când plouă, nu vă sărută înainte de culcare, nu se plimbă cu voi prin parcuri, nu vă face micul dejun, iar la bătrânețe o să muriți singuri. Gândește-te la asta.
Ce discurs emoționant, cât i-o fi luat să-l gândească?
—Wow, draga mea. A fost așa... așa de... cum să zic eu... de... nu există cuvinte să îți descriu cât de plictisitor a fost să te aud zicând așa ceva.
—Acest discurs plictisitor și enervant, sper să-ți fi intrat în cap! Ești foarte încăpățânată. Dacă ai apucat să auzi ce se zice despre Marko, acum crezi toate prostiile și nu vrei să-i dai o șansă. Este foarte greșit din partea ta. Mă mustră ca un părinte ce își ceartă copilul, deranjată absolut de comportamentul meu.
—Fiindcă nu mai avem mult până acasă și va trebui să cobor, vreau să vă mărturisesc că da, poate îmi place și mie puțin de Marko. Dar spuneți voi, cum să îi dau o șansă când eu nici măcar nu am certitudinea că mă vrea mai mult decât pentru o aventură prostească de o noapte?
—Știu că este greu să mergi pe încredere, deoarece abia l-ai cunoscut, iar bârfele care circulă despre el sunt destul de serioase. Dar dacă nu este adevărat? Mă privi Lisa calmă.
—Dacă nu este adevărat probabil i-aș da o șansă! O anunț, primind un zâmbet în schimb. Dar mă îndoiesc de asta, la câți bani are își poate permite orice. Voi chiar nu ați auzit de familia Adams? Pot avea totul la picioare. Nu mă mai mir de ce fetele alea se lasă duse de val atât de ușor din cauza lui. Numai când îi aud numele de familie ar sări pe el, exclam dezamăgită.
—Poate profită de toate lucrurile astea deoarece nu și-a găsit încă persoana potrivită. Probabil și el are niște standarde înalte, cum ai și tu de altfel. Nu cred că el s-a îndrăgostit vreo dată de vreo ușuratică din aia. Nu pare genul care să umble sau căruia să îi placă fetele cu fuste scurte din cluburi, care se îmbată și dansează sus pe mese până dimineața, iar la primul bărbat cu bani care le iese în cale, pleacă de mână cu el acasă. În primul rând cred că reputația nu îi permite să ducă o astfel de fată acasă, vorbi serioasă Lisa. Adică părinții lui cu siguranță s-ar enerva ca Marko să le păteze imaginea, dând numele de familie "Adams" pe mâna unei zăpăcite. Și numai spun că ziarele cu siguranță ar scrie mult timp despre asta, concluzionă încă o data prietena mea, deschizându-mi ochii destul de mult.
—Venim mâine pe la 12:00 să te ajutam cu organizarea petrecerii. Acum, deocamdată odihnește-te și gândește-te la ce a spus Lisa, îmi zise Erick oprind mașina în fața porții mele.
De ce trebuie mereu să aibă ei ultimul cuvânt? Trebuia să conducă m-ai încet să am m-ai mult timp de vorbit. La naiba cu oamenii de știință care nu au construit mașina de oprit timpul.
—Bine dragilor. Vorbim mâine! Îmi luasem la revedere, ieșind din mașină.
Când intru în curte, bag mâna în geacă să scot cheile de la casă. Printre chei găsesc un bilețel. Nu mă așteptam la asta, nu am m-ai primit un astfel de bilet din clasa I, când am fost cerută în căsătorie de fiul profesorului de sport. A fost o nebunie atunci când l-am refuzat. John nu a mai vorbit cu mine două săptămâni.
Intru în bucătărie, îmi fac un sandwich, după care urc în camera mea. Îmi fac temele, iar după ce termin mă gândesc să deschid bilețelul misterios de pe noptieră. Când îl deschid, observ doar un număr de telefon, fără numele expeditorul. Nu știu dacă să sun! Dar cine l-a pus poate are un motiv întemeiat sau poate doar a încurcat persoana.
Bip bip bip
—Alo?
—Speram să suni!
—Deci nu pot să cred... Câți ani ai? Cumva șapte?