* Capitol nou! Sper din suflet sa va placa, va astept parerile in comentarii si va rog sa imi scuzati eventualele greseli! Lectura placuta! *
Zilele care au urmat au fost derutante pentru toata lumea. Harry se simtea totusi inca stresat si ingrijorat din cauza lui Ann' care inca nu isi revenise, iar medicii ii suspectau starea ca fiind una de coma.
Trecusera abia trei zile de la tot incidentul acela, dar toate programele de televiziune doar despre asta vorbeau. Aparent, reporterii fusesera acolo chiar si in ziua aceea, inregistrand totul. Harry inca se intreba cum de nu a vazut camerele, dar probabil au fost discreti. Si isi dadu seama ca era mult mai bine asa. S-ar fi simtit si mai rau stiind ca tot ceea ce se intampla acolo ar fi fost inregistrat in direct. Acel episod de tensiune si slabiciune ar fi fost mai greu de suportat daca ar fi vazut multimea de reporteri acolo.
Cazul Losture devenise acum unul dintre cele mai in voga, aflandu-se in discutiile tuturor oamenilor din San Francisco. Tot orasul viua de noile stiri, pe toate ecranele televizoarelor puse la vanzare in diferite magazine, rula postul de stiri intotdeauna. Devenise cu adevarat enervant pentru Harry sa auda informatii superficiale.
Chiar si acum, aflandu-se pe canapeaua lui din sufragerie, Harry aprinse televizorul, imediat incepand sa ruleze stiri. Probabil ca cel sau cea care se uitase ultima data la televizor incerca sa afle stiri noi despre institut. Oftand, se lasa rezemat de spatarul canapelei, tinand telecomanda rece in mana. Ar fi vrut sa schimbe postul, sa nu mai auda nimic despre infernul acela. Ar fi vrut sa fie la Ann' acum, in salonul ei, stand langa ea si asteptand sa se trezeasca. Asteptand ca ochii ei frumosi sa se deschida din nou.
Harry ofta si mai tare atunci cand pe ecran aparura din nou imagini ale institutului si al haosului care fusese in curtea acestuia acum trei zile. Plecase de acolo cu inima stransa si cu ochii in lacrimi. Facuse toate astea pentru Ann' si nici macar acum nu putea fi alaturi de ea. Programul de vizite era unul complicat, iar Harry nu putea sta mereu acolo si cat ar fi vrut, asa cum i-ar fi placut. Singura persoana care putea sta langa Ann' mereu, era Marge. Si Harry avea incredere deplina in Marge. In plus, Miranda si Mira erau foarte atente cu el si il dadaceau atat de tare de parca el fusese un pacient din Losture care a avut mai mult noroc si care inca putea sa mearga, sa gandeasca si sa vorbeasca. Isi trecu o mana prin par si ramase cu ochii atintiti asupra televizorului, ascultand ceea ce stia deja despre cazul Losture.
—Aflat in periferia de nord a orasului, misteriosul institut Losture inca riposteaza impotriva autoritatilor. Nadina Hudgens refuza sa parda procesul in care este acuzata de crime scandaloase si alte acuzatii care au fost gasite ulterior, dupa o revizuire a politiei asupra cazierului sau. Reprezentantul sau, avocatul Miles Gregor spune ca va face orice pentru ca (,) clienta lui sa iasa curata din acest proces, instistand asupra faptului ca Nadina Hudgens este curata ca lacrima.
Sufletul lui Harry fusese tulburat chiar si dupa ce lasase institutul in mainile autoritatilor si pe Ann' in mainile medicilor. Fuga directoarei l-a mai costat inca o noapte fara somn, pe langa stres si teama. Abia cand directoarea a fost prinsa a putut rasufla pe jumatate usurat. Nu o mai vazuse pe directoare de la incident, nici macar la televizor. Probabil ca nu dorea deloc se afiseze. Se afla intr-un mare razboi cu politia si probabilitatea ca ea sa suporte ani grei de inchisoare este foarte mare. Si nu merita nimic altceva. Gandirea ei era una bolnava. Disperarea si frica pentru sanatatea mamei ei au impins-o sa faca lucruri oribile si nu merita nici un fel de iertare. A distrus atatea vieti si familii ca Harry nu poate sa simta nici un pic de compasiune pentru ea. Tot ce merita este o celula rece si intunecata. O celula murdara. Captivitate. Urma sa primeasca exact ceea ce a oferit, si asta il bucura pe Harry extrem de tare.
—Intre timp, toti oamenii care au fost salvati acum trei zile din incinta cladirii sunt inca internati, starea lor fiind variabila de la individ la individ. Autoritatile incearca sa dea de urma familiilor si prietenilor, insa pana acum situatia este destul de precara.
Harry stia ca au fost salvati foarte multi in ziua aceea. Nu stia cati, dar era sigur ca au fost foarte multi. Sirenele ambulantelor s-au auzit aproape toata noaptea, mutand pacienti de la un spital la altul in functie de nevoile fiecaruia. Si Ann' fusese mutata o singura data. Imediat ce Ann' a ajuns pe mana medicilor, Marge s-a identificat ca fiind matusa ei, si astfel primeste toate informatiile in legatura cu starea lui Ann'. Si bineinteles ca Marge ii spune totul lui Harry. Ii era recunoscatoare pe viata si lacrimile ei de fericire nu puteau fi uitate.
—Deocamdata nu avem alte noi informatii despre acest caz, insa urmariti-ne in continuare pentru urmatoarele stiri.
Harry inchise televizorul iar prezentatoarea satena, imbracata intr-un costum impecabil si avand un machiaj decent, disparu. Inchizand ochii pentru o clipa, incerca sa nu bage in seama frustrarea pe care o simtea din cauza faptului ca statea acasa in loc sa stea langa Ann'. Dar o vazuse deja astazi, ora aceea i se paruse atat de scurta, parca durase doar un minut.
Ii era somn. Isi simtea ochii obositi si pleoapele din ce in ce mai grele. Afara inca nu se intunecase, era chiar devreme, insa decise ca in seara asta sa incerce cu adevarat sa doarma. Nu rezolva nimic daca starea lui se amplifica. Auzi pasi venind din stanga lui si isi deschise ochii, vazand-o pe Miranda venind spre el, avand o cana din care ieseau aburi in mana. Ii zambi calduros si se aseza langa el pe canapea, punand cana, in care cel mai probabil se alfa ceai, pe masa.
—Ti-am facut un ceai, scumpule. Te va ajuta sa dormi mai bine. Glasul bland al mamei lui parca il unse pe suflet. Harry mormai un multumesc si fara sa se gandeasca de doua ori, se lipi de mama lui, punandu-si capul pe pieptul ei si trecandu-si mainile in jurul ei, imbratisand-o si bucurandu-se de caldura pe care Miranda o emana. Aceasta zambi si mai tare si isi puse o mana pe spatele lui si o mana in par, jucandu-se cu el. Muschii lui Harry se relaxara si inchise ochii, bucurandu-se de mangaierile mamei sale.
—Esti un adevara erou, Harry. Sunt atat de mandra de tine. Ii spuse si Harry pufni, nefiind de acord cu ea.
—Nu sunt un erou, mama. Daca eram un erou, nu dura atat sa o scot pe Ann' de acolo. Nu o chinuiam si mai mult.
—Dar ai salvat-o la sfarsitul povestii, nu-i asa? Ti-ai indeplinit visul, iar acum printesa ta e in siguranta. Printul ei a salvat-o. Ii spuse, rasucindu-i buclele pe degete si Harry zambi la comparatia facuta de mama lui. Nu se gandise niciodata la Ann' ca la o printesa, si la el cu atat mai putin ca la un print. Dar ii placea cum suna. Ann' cu siguranta va deveni printesa lui, si ii va oferi viata de care are nevoie. Dar din nou, intreaga lui imagine perfecta se narui. El o iubea pe Ann', dar Ann' il iubea pe el? Probabil ca nu. Cum ar fi putut?
—E in coma, mama. Nu e nici pe departe in siguranta.
—E intr-o coma din care se va trezi cu siguranta. Ai auzit ce a spus doctorul. Ann' e bine. Ii raspunse si Harry nu mai spuse nimic. Statura minute bune in aceaasi pozitie, pana cand Harry rupse din nou tacerea.
—O iubesc, mama.
—Stiu, iubitule.
—Dar daca ea nu ma iubeste pe mine? O intreba si se ridica de la pieptul ei, privind-o in ochii blanzi. Miranda chicoti si ii dadu o privire care il facu pe Harry sa se simta ca un copil bleg si prostut.
—Esti salvatorul ei. Chiar daca nu isi da seama inca, te iubeste, Harry. Si poate ca nu te va iubi in modul pe care il vrei tu, dar tot iubire se va numi si aia. Ii raspunse, dar Harry se intrista si mai tare.
—S-ar putea sa nu imi fie indeajuns. Sopti el si mama lui ofta, luandu-l din nou in brate. O tristete dureroasa ii cuprinse sufletul si inima lui Harry si deodata se simti pustiu. Pana acum nu se mai gandise la posibilitatea ca Ann' sa nu il iubeasca, si aceasta posiblitate devenea din ce in ce mai probabila. Era dureros.
—Cred ca voi merge in camera mea. Multumesc, mama. Ii spuse rupandu-se din imbratisare si ii zambi cat de cald putu el. Se ridica, luand cana fierbinte cu ceai si se indrepta spre scari, urcandu-le cu atentie pentru a nu varsa ceai fierbinde pe el si pe jos. Ajuns la etaj, se gandi sa ii faca o vizita Mirei, dar renunta la idee. Simtea nevoia sa stea singur un moment. Puse mana pe clanta usii dormitorului sau si o deschise usor, iar ceea ce vazu in fata ochilor aproape ca il facu sa scape cana din maini. Ramase inghetat in fata usii, privind cu ochii mari scena din fata lui.
Kai si Mira erau imbratisati si angajati intr-un sarut pasional. Era un sarut care ii solicita atat de mult, incat nu ii sesizasera prezenta lui Harry in camera, iar Harry se simti deodata stanjenit. Cand se intamplase asa ceva? Cand ajunsesera Kai si Mira atat de apropiati? Fusese atat de concentrat pe Ann' si pe institut incat nu mai observase nimic altceva din jurul sau. Nu mai fusese atent la nimeni altcineva. Iar din cauza asta, avea parte de surprize precum astea. Brusc, simti nevoia de putin divertisment, asa ca isi inlatura expresia socata de pe chip si adopta una serioasa si putin infumurata. Tranti cana de biroul de langa usa. Actiunea asta facu ceaiul sa sara intr-o cantitate mica din cana, patand biroul, iar cei doi din fata lui tresarira si se despartira imediat. Harry se abtinu cu greu sa nu rada si sa isi pastreze expresia serioasa.
Mira se inrosi puternic in obraji, avand parul ciufulit si buzele usor umflate. Kai pe de alta parte, nu parea chiar atat de rusinat, insa stanjeneala tot i se citea in ochi. Cateva clipe fura liniste. Privirea Mirei se plimba de la Kai, la Harry si inapoi, neputand sa spuna nimic. In cele din urma, Kai sparse gheata.
—Harry! Ce...ce surpriza sa te vedem aici! Ii spuse si Mira isi mari ochii, privindu-l pe Kai acuzator. Harry isi pastra expresia serioasa si gesticula cu o mana, aratand spre intreaga lui camera.
—Ei bine, asta e dormitorul meu, nu cred ca e o surpriza atat de mare. Stiti, ati putea sa va tineti activitatile amoroase in alta parte. Le spuse si daca era posibil, i s-a parut ca Mira s-a inrosit si mai tare. Aceasta facu un pas in fata, incepand sa vorbeasca repede.
—Nu urma sa facem nimic amoros aici...Doamne Sfinte, imi pare rau Harry! Am vrut sa vorbesc cu tine, dar tu nu erai aici, si Kai era, asa ca-
—Asa ca te-ai gandit ca ar fi o idee buna sa sari pe el. Genial! O intrerupse Harry si Mira amuti, atintindu-si privirea spre podea.
—De cat timp se intampla asta? Ii intreba pe cei doi, incrucisandu-si bratele la piept. Kai raspunse.
—Nu de mult timp. De cateva zile. Ii spuse si Harry fu uimit, dar nu o arata.
—Ne pare rau, Harry, stiu ca ar fi trebuit sa iti spunem, dar ultimele evenimente ne-au impiedicat. Am decis ca e mai bine sa asteptam sa treaca toata agitatia si dupa aceea sa anuntam. In nici un caz nu am vrut ca tu sa afli in modul acesta.
Continua Mira si Harry o atinti cu o privire serioasa. Mira inghiti in sec sub privirea lui, asteptandu-i urmatoarele cuvinte. Harry nu era furios. Uimit, da, dar furios in nici un caz. Nu s-ar fi gandit niciodata la un cuplu format din ei doi. Poate ca daca asta s-ar fi intamplat inainte de vara asta, nu ar fi fost de acord, aducandu-si aminte de purtarea lui Kai si atitudinea lui. Dar acum, dupa toate aceste evenimente, nu putea sa se impotriveasca. Si pana la urma, nu ar avea nici un drept sa faca asta. Era fratele ei Mirei si cel mai bun prieten al lui Kai, nimic mai mult. Si in nici un caz nu ar fi vrut sa devina un frate rau si un prieten ingrozitor.
—Harry, spune ceva. Ii sopti Mira cu obrajii inca in flacari, iar Harry ofta usor, inainte sa isi atinteasca privirea asupra lui Kai.
—Daca ii rupi inima, iti rup gatul. Ii spuse si Kai se linisti imediat, un zambet aparandu-i pe chip.
—Nu va fi cazul. Ii raspunse acesta facandu-i cu ochiul si ranjind. Harry nu se mai putu abtine si ranji si el. Mira aproape topai.
—Deci nu esti suparat? Il intreba privindu-l cu ochi mari.
—Nu am nici un motiv sa fiu suparat. Sunt uimit, e adevarat, dar nu ar avea nici un rost sa ma opun. Vreau sa fiti fericiti. Le raspunse si Mira chitai, aruncandu-se in bratele lui. Harry chicoti, strangand-o si il privi pe care care ii zambi si isi inclina capul in semn de multumesc, iar Harry ii raspunse la fel.
*
Doua ore mai tarziu, Harry iesea pe usa casei, inspirand adanc aerul rece. Decise sa faca o scurta plimbare pentru a lua niste aer si pentru a putea avea un somn linistit. Ceasul telefonului arata 19:27, deci nu era extrem de tarziu. Strazile erau pline de oameni. Unii se intorceau de la lucru, avand genti grele in maini si purtand costum. Cuplurile se plimbau linistite, tinandu-se de mana si discutand despre lucruri banale. Copiii mergeau incet pe langa parintii lor, povestindu-le de ultimele traznai facute la scoala si razand cu gura pana la urechi. San Francisco isi continua ritmul normal. Oamenii se comportau normal, nefiind afectati de cazul Losture. Dar nu si Harry.
Alese un parc la intamplare in care sa se odihneasca. Ar fi vrut sa faca putin jogging, dar nu ar fi putut niciodata in blugii negrii si stramti. Se tranti resemnat pe banca, privind lumea din parc. Copiii aflati la locul de joaca erau galagiosi, alergand si contruind castele de nisip, in timp ce parintii stateau pe banci, vorbind banalitati si supraveghindu-si copiii. Unii oameni faceau si jogging, trecand pe langa Harry cu respiratia greoaie si cu muzica rasunand din castile lor. Toti pareau veseli, fara griji. Probabil ca doar el arata obosit si avea o expresie obosita si ingandurata. Dar cum sa nu fie?!
Ann' zacea intr-un pat de spital, in coma, iar el nu putea sa fie langa ea. Era un cosmar.
Petrecu minute bune in parc, urmarind copiii si aducandu-si aminte de copilaria lui si a Mirei. Fusese o perioada minunata, o perioada pura si fericita care trecu prea repede. Harry se trezi adult dintr-o data, iar o data cu asta, au inceput sa vina grijile si prioritatile lui s-au schimbat. Trecerea de la stadiul de copil la adult este socanta si brusca. Te trezesti dintr-o data ca ai viata in propriile maini si nu stii ce sa faci. Dar atunci devii puternic si constientizezi lumea in care traim.
Dori sa se ridice si sa plece dupa alte cateva minute de ganduri. Era obosit si ii era foame. Se intreba ce fel de mancare va avea la cina. Isi incorda picioarele pentru a se ridica, dar chiar atunci o voce il opri. Era o voce cunoscuta. Ar fi putut sa o recunoasca oriunde. O voce pe care o iubise si pe care inca o iubea, dar furia fata de persoana care se afla acum in fata lui, privindu-l cu o oarecare teama in ochi, il impiedica sa stea calm si sa poarte o discutie.
Harry ii arunca o privire urata tatalui sau, facandu-l sa isi stranga buzele cu regret. Se ridica de pe banca, vrand sa plece, dar tatal lui il prinse de mana, oprindu-l. Harry se opri, incercand sa se stapaneasca. Nu voia sa faca o scena aici, mai ales ca se aflau multi copii.
—Harry, te rog, vreau doar sa vorbim putin. Ii spuse si Harry isi stranse buzele la randul lui. Tatal lui o inselase pe mama lui cu directoarea. Si acum ca si-a adus aminte asta, il dezgusta din ce in ce mai mult atingerea lui. Directoarea era acuzata de crima si implicata intr-un proces de pe urma caruia avea sa intre in inchisoare. Lui Harry ii veni sa rada. Roger a ramas acum si fara sotie, si fara amanta.
—Nu vreau sa vorbesc cu tine. Ii raspunse si Roger ofta, fara sa ii dea drumul.
—Te rog, vreau doar sa stiu daca sunteti bine. Stiu ca Mira lucra la Losture, e bine? Si mama ta? Cuvintele astea il enervara pe Harry si mai mult. Se smulte brusc, luandu-l pe Roger prin surprindere si eliberandu-se. Se intoarse cu fata spre el si arunca o privire in jur, pentru a fi sigur ca nimeni nu urmarise scena si nu se panicase. Apoi, mentinandu-si tonul vocii cat mai jos, incepu sa vorbeasca.
—Ce s-a intamplat, tata? Ai ramas fara amanta? Harry stia ca nu era corect ceea ce facea. Era tatal lui, pe care il iubea enorm, dar era ranit. Se simtea ranit din toate partile, gandurile lui erau amestecate si sufletul il simtea sangerand. O intalnire cu tatal sau era picatura care a umplut paharul. Chipul lui Roger se stramba, cuvintele lui Harry durandu-l.
—Harry, te rog, doar lasa-ma sa ma explic. Ii raspunse si Harry pufni.
—Ce sa imi explici, tata? Ce nu e clar? Il intreba si Roger se aseza pe banca, aratand epuizat si trist. O urma de regret ii ataca lui Harry sufletul, dar il indeparta. Tatal lui nu simtise regret atunci cand o inselase pe mama lui. El de ce ar simti?
—Vreau doar sa nu pierd legatura cu voi. Stiu ca greseala mea nu mi-o va da pe Miranda inapoi, dar macar la copiii mei pot sa sper. Ii spuse, privindu-l in ochi. Harry pufni din nou.
—Nu ai ranit-o doar pe mama, ne-ai ranit si pe noi. Ii spuse si Roger inchise ochii, clatinandu-si capul.
—Sunt constient de asta, Harry. Si regret totul acum. Nici macar nu pot sa imi dau seama de ce am facut asa ceva, nu stiu de ce-
—Nu iti cauta scuze, tata. Nu ai nici una. Inselatul nu este o greseala, este o alegere. Iar tu ai ales sa faci asta, deci comporta-te ca barbatul pe care l-am admirat toata viata mea si treci peste. Ii spuse si vru sa plece, dar mana ii fu prinsa din nou. Harry se intoarse spre el nervos, vrand de data asta sa strige la el si sa ii spuna sa il lase in pace si sa nu ii mai apara niciodata in fata ochilor, dar lacrimile care curgeau pe obrajii lui Roger il oprira.
Mainile lui o prinsera pe a lui Harry mai bine si o duse la buzele lui, sarutand-o si varsand lacrimi peste ea. Toata furia lui Harry disparu, simtind cum cedeaza brusc. Inghiti in sec, privindu-si tatal si asteptand urmatoarele lui cuvinte, pentru ca Harry simtea ca a ramas fara grai.
—Cum as putea sa trec peste voi, copiii mei?! Cum as putea sa plec si sa va uit fara ca inima mea sa sangereze dupa voi, si fara ca ochii mei sa planga?! Sunteti parte din sufletul meu, sange din sangele meu! Stiu ca nu merit, stiu ca ceea ce am facut este de neiertat si stiu ca ma dispretuiesti si ca nici macar nu te poti uita la mine, si te inteleg, Harry! Nu mai sunt demn de privirea si de vorbele tale sau ale Mirei, dar sunt egoist si nu pot renunta la voi. Nu pot!
Plansetele lui devenira si mai puternice, facandu-i trupul sa tremure. Harry se simti coplesit si isi simti ochii plini de lacrimi. Toata scena il durea mai mult decat ar fi vrut. O alta durere in plus. Avea sa cedeze in curand.
Roger isi ridica privirea spre el, privindu-l cu ochi tulburi.
—Nu am sa va presez, dar am sa am tupeul sa va rog sa nu ma uitati. Va implor sa ma lasati din nou sa va strang in brate si sa fac parte in continuare in vietile voastre, chiar daca dintr-un alt loc.
Harry nu reusi sa spuna nimic, fiind inca inghetat. Roger isi trase nasul usor si ii dadu drumul la mana, care se raci imediat fara caldura emanata de mainile tatalui sau. Roger il mai privi o singura data inainte sa se intoarca si sa se indeparteze incet, lasandu-l pe Harry fara grai si mai tulburat ca niciodata. Se aseza din nou pe banca, simtindu-si picioarele instabile. Isi sprijini coatele de genunchi si fruntea de palme, incercand sa se linisteasca pentru a putea pleca acasa.
Tresari cand isi simti telefonul vibrand in buzunar. Il scoase fara prea mare tragere de inima, cu miscari robotice, crezand ca ar putea fi un mesaj de la Mira sau de la mama lui. Dar mesajul venea din partea unui numar pe care nu il cunostea. Fara prea mare dorinta, il deschise.
„Buna, Harry. Sunt Cierra, si in caz ca te intrebi de unde am numarul tau, il am de la Kai. Te rog sa nu te superi pe el, eu i l-am cerut :)) Oricum, am vrut sa te intreb daca esti de acord sa ne intalnim in seara asta undeva, chiar am nevoie sa vorbesc cu tine inainte de a pleca din San Francisco. Dar inteleg si daca nu vei dori, este in regula. Doar, lasa-ma sa stiu. "
Ne citim la capitolul urmator!