Nici măcar nu am fost prieteni!
*
- Josh..
Îşi strecură mâinile sub rochia mea până îmi atinse coapsele.
- Josh, l-am lovit uşor cu palmele în piept.
- Ce e? se dezlipi el de mine.
- Ne grăbim..
- Serios? Pe bune, Brook? Au trecut două săptămâni, dacă nu vrei să te înşel, ar fi bine să te gândeşti bine la asta. Nu e ca şi cum ai face-o pentru prima dată!
M-am uitat pierdută la el. Ba da, era pentru prima dată! Şi nu-mi venea să cred că îmi spune toate astea. El, un tip atât de galant, popular şi dulce, era acum dur şi rece.
- Treaba ta! Tu pierzi..când te răzgândesti, caută-mă, dacă voi mai fi disponibil, îmi aruncă aceste vorbe apoi ieşi din cameră.
M-am aşezat pe marginea patului, am tras adânc aer în piept şi încercam să-mi stăpânesc lacrimile. Nu puteam plânge, nu aici, nu acum!
Era un nemernic!
Am ieşit din cameră, am alergat cât m-au ținut picioarele, am ajuns pe poteca din lemn care ducea spre petrecerea de pe plajă. Nu o vedeam niciunde pe Annie. Lacrimile îmi atingeau obrajii, am alergat în dreapta pe plajă, departe de petrecere, până m-am lovit de cineva.
- Scuze..am spus amândoi şi mi-am continuat drumul, dar mă trase de mână.
- Brook, eşti bine?
- Steve..
Nu îl văzusem de o săptămână, din seara aceea de film din casa lui Ann, nici măcar la şcoală nu fusese.
- Eşti bine?
- Lasă-mă! mi-am tras mâna din strâmtoarea lui delicată.
- Ce s-a întâmplat?
- Nimic! Cum se face că mereu îmi ieşi în cale? Nu poți să mă laşi în pace? mi-am continuat alergătura.
Am alergat câteva minute până m-am îndepărtat de locul petrecerii, lumina lunii era puternică, se observau şi câteva felinare de la marginea plajei. M-am oprit în loc, plângeam în hohote. Eram o proastă! Cum nu am putut să-mi dau seama de ce fel de persoană e Josh. Mă durea atât de tare, simțeam până şi fizic, eram dezamăgită, de el şi de mine.
- Brook!
Se apropie Steve, respira greu din cauza alergatului.
- De ce ai venit după mine? am strigat eu la el, tratându-l cu spatele. Mi-am şters lacrimile, încercam să mă liniştesc.
Mă întoarse brusc spre el, mă ținea de brațe şi mă privea fix.
- Zi-mi ce ți-a făcut?
- Nu e treaba ta! Lasă-mă! Ce-ți pasă? Nu ziceam că asta îmi place mie să fac? Să fac pe nevinovata..uite, acum e acel moment. Dacă oricum nu mă crezi, de ce mă mai întrebi?
- Brook..
- Dă-mi drumul! Asta a şi făcut. Pleacă! Vreau să fiu singură.
- Bine. Dar Josh va avea de-a face cu mine..se întoarse să plece.
Oh nu! Nu voiam o altă bătaie între ei.
- Steve, l-am prins eu din urmă. Stai, l-am luat de mână, până s-a întors spre mine, apoi i-am dat drumul.
- Zi-mi ce ți-a făcut, că alfel am să-l bat până nu va mai fi conştient.
- Nimic!
- Brook!
- Nimic! Nu mi-a făcut nimic, nu a fost agresiv, ba din contră, a fost totul bine.
- Ați..
- Nu! am răspuns eu repede.
De ce i-am spus? Fir-ar!
- Nu-mi spui adevărul, Brook. Tu nu plângi din lucruri mărunte, ai căzut de pe bicicletă şi nu ai plâns. Nu-ți stă în caracter.
Văzuse faza cu bicicleta? Fusese acum câțiva ani buni.
- A încercat..adică a vrut să se întâmple ceva între noi şi nu am acceptat. Şi ne-am cam despărțit, nu ştiu, aşa a sunat, mi-a spus că atunci când sunt pregătită să-l sun.
- E un nemernic!
Asta am spus şi eu!
- Ştiu, nu am nevoie de ți-am spus eu..lacrimile curgeau şiroaie. Nu mă puteam abține.
Iar Steve făcu ceva ce nu mă aşteptam în acel moment, mă îmbrățişă.
Simțeam căldura corpului lui prin toți porii. Mirosul lui se îmbina perfect cu nările mele. Mâinile lui erau catifelate şi uşoare pe spatele meu. Stomacul îmi tresărea. Am stat aşa minute bune, nu-mi venea să plec de acolo. Era ciudat, dar tot o dată extraordinar de familiar. Ca şi cum aş mai fi fost în brațele lui de atâtea ori şi îmi fusese atât de dor, acesta era sentimentul din acel moment combinat cu alte sentimente, pe care nu le înțelegeam.
Îmi cuprinse obrajii cu palmele lui calde, îmi şterse lacrimile şi mă sărută pe frunte.
Furia şi neliniştea s-au evaporat. Mă simțeam ca pe un nor plutitor. Mi-am golit mintea şi am început să mă gândesc la noi doi, la acea lungă îmbrățişare sub lumina clară a lunii.
Buzele lui s-au dezlipit de fruntea mea, iar eu mi-am ținut ochii închişi în tot acest moment. Apoi i-am deschis şi l-am privit. Ce se întâmpla cu mine în preajma lui Steve?
- Eşti mai bine?
- Da..
- Vrei să ne aşezăm puțin?
- Sigur..
Steve avea ceva..un acel ceva, care potolea furtuna din mine şi aducea soarele. Alunga ploaia sau o făcea să fie cel mai frumos moment al zilei. Avea control asupra mea, îmi displăcea asta, dar totuşi o şi adoram.
Ne-am aşezat pe nisip. Ochii lui sclipeau. S-a lăsat pe spate, se întinse, iar asta am făcut şi eu. Stăteam unul lângă altul, privind cerul plin cu stele. Am tăcut amândoi o perioadă de timp. Era atât de plăcută acea linişte, nici stânjenitoare, nici insuportabilă. Era bine venită.
Steve era câteodată minunat, iar de multe alte ori un nemernic. Dar atunci, în acel moment, pe plajă, aşezați pe nisipul moale, am ştiut că acolo e fără masca aceea în care e indiferent, ironic, nemernic. Atunci am observat partea lui sensibilă.
- Ai reuşit să te linişteşti? mă întrebă el.
- Da. Sunt bine.
- Trebuie să gândeşti limpede în aceste momente.
- Ştiu, îți mulțumesc pentru că eşti aici, Steve.
- Fac ce fac şi cad tot în momentul nepotrivit.
- Nu e aşa, apari mereu când am nevoie de tine, l-am privit şi el pe mine.
- Nu am ştiut că ai nevoie de mine..zâmbi el şi se poziționă într-un cot.
- Hai să nu exagerăm, am continuat să privesc cerul.
- Mă bucur că sunt aici.
Am zâmbit. Eram ciudați, acum o săptămână ne certaserăm, iar acum suntem aici..ca şi cu nimic nu s-ar fi întâmplat.
- Te duc acasă?
- De fapt rămân la Ann, nici nu ştiu pe unde e. Trebuie să mă întorc la petrecere, geanta, telefonul şi jacketa mi-au rămas acolo.
- Ce zici dacă îi sunăm să ți le aducă ei şi noi mergem la o plimbare.
- Nu vreau să fug de probleme.
Ne-am întors la petrecere, Steve i-a căutat pe Harry şi Ann, asta pentru că nu ne-au răspuns la telefon. Şi deşi nu a vrut să mă lase singură, am insistat că mă descurc să îmi iau geanta şi jacketa din şifonier, speram doar ca încă să le găsesc acolo.
Şi acolo erau. M-am uitat la telefon, niciun apel pierdut, Josh nici nu mă căutase.
Am dat să ies din casă când am auzit zgomot venind dintr-o încăpere, curiozitatea m-a împins să văd despre ce e vorba. Am deschis uşor uşa, era bucătăria.
Josh se săruta cu o tipă.
- Josh!
- Brook..se uită el la mine şocat. Am crezut că ai plecat.
Tipa roşcată şi ea, înaltă şi foarte sumar îmbrăcată mă privi lung.
- Şi asta ți-ar fi convenit nu?
- Ce e? Ai de gând să-mi faci scandal? Tu m-ai împins să fac asta..
- Să înțeleg că vă cunoaşteți! zise tipa.
- Da, e fostul meu iubit.
- Brook, eu spun să ne calmăm, să lăsăm această seară să treacă.
- Eşti un idiot!
El se apropie de mine.
- Brook, am fost foarte supărat că m-ai respins, ce ai fi vrut să fac?
- Să ai răbdare...cu mine.
Brook, nu plânge! Să nu îndrăzneşti!
- Până când?
- Până când era nevoie, ți-am cerut timp, însă tu ai grăbit lucrurile. Josh, eşti doar un adolescent înfocat! Maturizează-te!
Tipa rămase acolo ca o statuetă, holbându-se la noi.
- Am băut puțin, iar asta m-a dat peste cap.
- Mergem în cameră sau nu? întrebă tipa cu tupeu penibil.
- Taci! strigă el. Doar taci..
- Las-o să vorbească..E prima dată când vă întâlniți?
Ea tăcu.
- Deci nu e prima dată..
- Brook, sunt băut şi recunosc că exagerez, dar chiar m-am străduit să mă comport frumos cu tine, însă pentru tine n-a contat.
- Te-ai străduit?
Eram atât de furioasă, durea tot ceea îmi zicea, îl iubisem oarecum, nici nu ştiu, pentru că habar nu am cum e să iubeşti cu adevărat. Şi sper că tot haosul acesta nu e iubirea adevărată.
- Totul e bine aici? Steve era în spatele meu.
- Doar tu mai lipseai!
- Brook eşti bine? mă întrebă el, fără să-l bage pe Josh în seamă.
- Da, am mințit eu. Să plecăm de aici!
- Mergi cu el? mă prinse Josh de mână, dar Steve se băgă între noi, eliberându-mi mâna.
- Nu o atinge!
- Încă e iubita mea!
- Ba nu, nu sunt. Şi da, pot să merg cu cine vreau. Nu mai vreau să îmi apari în cale, Josh. Doar evită-mă!
- Acum înțeleg ce faci..te joci cu mine, ca să-l atragi în plasă pe Steve. La fel ai făcut şi în seara aceea, ca apoi să dormi la el sau...nu-mi spune, te culci cu Steve şi cu mine nu vrei?
M-am băgat în fața lui Steve şi i-am tras o palmă lui Josh cu toată puterea mea.
- Nu-ți permit să mă jigneşti! Tu eşti cel care s-a jucat cu sentimentele mele, când eu chiar te plăceam. Ți-am dat o şansă după ce ai încercat să faci, iar tu nu ai ştiut să profiți de ea. Nu vreau să fiu doar o tipă de pe lista ta. Să mergem, Steve!
Mă ustura foarte tare palma. Îmi țineam cu greu lacrimile, durea atât de tare. Eram îndrăgostită de Josh, iar acum descoperindu-l aşa, dezamăgirea era şi mai mare.
Am urcat în maşina lui Steve.
- Te duc acasă la Ann?
- Nu, vreau doar să stau singură. Ai mei sunt plecați, deci merg acasă. I-am spus şi lui Ann.
Oh fir-ar! Poimâine aveam să merg în tabără şi Josh avea să fie acolo.
- Şi ce fac fetele în cazul acesta? Cumpărăm nişte înghețată de pe drum?
- Asta e doar în filme.
- Înghețata poate să aline durerea.
- Poate..dar aş prefera doar să fiu acasă.
- Bine! Mă îndrumi tu, nu ştiu unde locuieşti.
- O să îți placă, am râs eu.
Încercam să fiu bine, dar nu puteam. Mi-am dorit să merg în tabără pentru Josh, iar acum că vom fi amândoi acolo, mă face să mă simt rău. Mi-e teamă că-l voi ierta din nou şi voi suferi şi mai tare.
Aveam nevoie de Ann, dar nu am găsit-o. Speram ca ea măcar să fie bine.
Pe tot drumul nu am scos niciun cuvânt, oarecum mă mulțumeam cu prezența lui.
- Nu că aş fi speriat, dar am ieşit din oraş de ceva vreme şi în dreapta noastră e o pădure..Drumul pare foarte pustiu. Eşti sigură că nu mă duci undeva, unde vrei să scapi de mine?
- Poate..o să intri într-un mic sătuc, i-aş spune eu, nu am prea mulți vecini. Părinților mei le place aici, departe se civilizație, de haos, aglomerație, de oraş.
- Uneori e mai bine..
- Da, e ciudat, acum chiar îmi doresc să fiu acasă şi urăsc că stau la o asemenea distanță de oraş, dar cred că de fapt iubesc locul acesta. Mă linişteşte! Ia o la dreapta.
Steve făcu exact cum i-am spus. Am ajuns şi am coborât amândoi din maşină. Ne-am apropiat de uşă.
- Îți mulțumesc că m-ai condus, adică m-ai adus până acasă.
- Pentru nimic, Cole, se uită el în jur, sigur vrei să rămâi singură?
- Da. Mulțumesc încă o dată.
- Eşti bine?
- Da.
- Ok. Noapte bună!
- Noapte bună, l-am privit cu merge spre maşină.
Purta o pereche de blugi gri, un tricou alb simplu, o cămasă roşie în carouri, o pereche de tenişi, părul rebel prins în coadă, câteva şuvițe stăteau aiurea, dar într-un mod plăcut.
- Steve..
- Da?
- Poate..vrei să rămâi să bem o limonadă?
- Nu ştiu ce să zic..
- Câteva minute, iar după aceea poți să pleci. Adică doar dacă vrei şi ai timp!
Sunt o idioată! De ce l-am întrebat? Poate îl aştepta Alison.
- Câteva minute? se sprijini el de maşină şi se uita spre mine.
Mă bucuram că tata lăsase felinarele din fața casei pornite. Aşa reuşeam să-i captivez reacția şi gesturile.
- Da..aproape că am şoptit.
- Mă gândeam mai degrabă să mă cazezi, nu prea cred că mai ştiu să mă întorc în oraş, îmi trase el din ochi.
- Te joci cu focul..am râs eu.
- Vezi te-am făcut să zâmbeşti. Vrei să stai singură să plângi, să mănânci înghețată şi să bei limonadă? Mai bine le împarți cu mine.
Am deschis uşa, am aprins becul.
- Vii?
Am umplut două pahare cu limonadă.
- Găseşti gheață în congelator, am spus eu.
Am aşezat câteva frunzulițe de mentă în pahare, iar Steve mă ajută şi gheața.
- Hei..e rece! am strigat eu când am simțit cubul de gheață pe umărul meu.
- Mda..cam acesta e scopul unui cub de gheață! E frumos aici la tine.
- Mulțumesc! Poftim..i-am întins eu paharul.
De-ar ştii părinți meu că în acest moment am adus un băiat în casă.
- Mersi.
- Vrei să vedem un film? l-am întrebat eu.
- Nu cred că e o idee bună, ştim prea bine ce s-a întâmplat ultima dată când am văzut un film împreună.
Am zâmbit.
- Propun să stăm de vorbă..asta până adormi.
- Voi avea grijă să nu adorm în brațele tale.
- Dacă ai grijă ca ultima dată, atunci mă bazez pe tine.
Ne-am aşezat pe canapea amândoi, sorbind din limonadă.
- Dacă vrei să vorbeşti, sunt chiar aici. Asta dacă ai încredere în mine.
- Steve, am zâmbit eu. Despre ce să vorbim?
- Nu ştiu, despre tine, despre ceea ce s-a întâmplat în seara aceasta.
- E ciudat să vorbesc cu tine, ne certăm în majoritatea timpului, iar acum..
- Ne certăm pentru că tu vrei asta.
- Eu? Tu eşti cel, care mereu găseşte un motiv pentru a mă supăra.
- Să lăsam trecutul, eşti bine?
- Da, aproape. Sunt dezamăgită. Am crezut în Josh, nu mă aşteptam să mă placă doar pentru că vrea ceva de la mine. Să fiu doar un nume pe caietul lui.
- Nu vreau să par ipocrit când spun asta, dar Josh nu e chiar un băiat rău, nici bun, ce e drept. Îi place joaca şi nu ține cont dacă ție îți convine sau nu acest joc. Se îndrăgosteşte pe moment, iar după ce obține totul...se plictiseşte.
- Sunt conştientă de asta, nu intenționam oricum să mă mărit cu el. Voiam doar să ne mai cunoaştem, să capăt încredere în el.
Mă surprindea faptul că nu-l vorbea de rău, acum avea toate motivele din lume..
- Iubirea schimbă oamenii, eu cred că Josh are nevoie de iubire, el e acum în momentul în care orice relație e o distracție.
- Mda.. Şi pentru mine ar trebui să fie la fel.
- Şi nu e, pentru că din păcate..făcu el o pauză sau din fericire, tu eşti îndrăgostită de el.
- Sunt?
- Pari..Îl iubeşti pe Josh?
- Nu ştiu, habar nu am ce înseamnă să iubeşti. E prima oară când simt ceva..şi nu şiu dacă e iubire, pentru că mă doare, mă răneşte cu fiecare gest sau vorbă. Şi îmi doresc să-i fiu pe plac, dar nu pot.
- E un nesuferit..
Am zâmbit, ştiam că nu se poate abține prea mult să nu zică ceva despre Josh.
- Şi un nemernic, ipocrit şi aş putea să continui aşa o perioadă lungă de timp. Dar cred că e păcat să suferi din cauza lui.
- Aşa e viața, nu? Nu toate merg aşa cum te-ai fi aşteptat.
- Da, luă el o înghițitură din paharul lui cu limonadă.
- Tot ce ştiu e că nu vreau să-l văd nu acum şi nici în următoarele 24 de ore. Mi-e de-ajuns că o să fim în aceeaşi tabără.
- Mergi în tabără?
- Da. Se pare că nici acolo nu scapi de mine, am râs eu.
- Ba da, oftă el.
- Tu nu mergi?
- Nu.
- De ce?
- De ce aş merge? Nu e nimic interesant..crede-mă, e doar o adunătură de adolescenți, care îşi petrec două săptămâni în natură, unde fac toate tâmpeniile, pe care aici sigur nu le-ar face.
- Cum poți fi sigur de asta?
- Pentru că am mai fost în tabără..
- Da şi pentru tine asta ar fi ultima, pe care poți să ți-o petreci alături de colegii tăi, nu? Din toamnă mergi la facultate.
- Nu am să pierd nimic, Cole.
Era încordat, nu se simțea prea comfortabil vorbind despre asta.
- Te-ai gândit unde mergi la facultate..
- Nu, tot ceea ce ştiu e că voi face muzică. Tu, mai ai un an în care să te gândeşti?
- Da..şi tot nu ştiu unde se îndreaptă totul. Habar nu am ce vreau să fac, poate să mai copilăresc.
- Pare o idee mai bună!
Am zâmbit amândoi. Ochii lui se oglindeau în ai mei, ne priveam cu intensitate maximă. Inima îmi bătea cu putere, respirația mi se accelerase.
- Cred că ar fi mai bine..m-am bâlbâit eu..să ne culcăm, ah, să dormim.
- Vrei să rămân?
- Dacă şi tu vrei..poți dormi în camera mea, iar eu voi dormi în camera părinților mei. Sau dacă crezi că o să ai probleme cu părinții tăi.
- Nu, sunt plecați.
Era straniu cum niciodată nu erau acasă. Nici nu cred că îi cunoşteam.
Am intrat în camera părinților mei. Era un dormitor spațios, un pat mare pe peretele din față, cu două noptiere, şifonierul mare ocupa întregul perete din stânga, biroul mamei, cu laptopul şi toate scrierile ei erau aşezate în fața ferestrei mari din dreapta.
Am deschis şifonierul, Steve avea nevoie de un tricou şi o pereche de pantaloni scurți, aşa că am îndrăznit să-i dau de la tatăl meu. Nu ştiam exact unde sunt aşezate hainele lui, dar trebuiau să fie prin şifonier, nu le luase toate în deplasare.
Nu aici..am împins uşa glisantă şi am deschis alta. Aici erau! Le-am luat pe toate pentru că erau prea sus aşezate şi nu puteam să aleg unul. Ceva căzuse pe podea, când am scos tricourile, le-am aşezat pe pat şi am luat chestia de pe jos. Era neagră şi avea şi un elastic.
O mască? Ce caută o mască în şifonierul părinților mei?
~*~