* Capitol nou! Am revenit, asa cum v-am promis, cu forte proaspete! Sper ca inca mai sunteti pe aici si o sa imi cer din nou scuze, dar chiar aveam nevoie de o pauza. Si va mai doresc si un Paste fericit, sper sa il petreceti in bucurie si caldura alaturi de familie si de prieteni si, de asemenea, sper din suflet sa va placa acest capitol, va astept cu mult drag parerile si va rog sa imi scuzati greselile, daca sunt! Lectura placuta! *
Soarele o orbi pentru cateva clipe si fu nevoita sa isi inchida pentru cateva secunde ochii albastrii, actiune din cauza careia se impiedica si gardienii ce o tineau de brate o imbrancira. Zgomotele de afara ii faceau urechile sa bazaie si capul parca i se invartea. Auzea masini, oameni, pasari, vant, copii, scartaitul leaganului dintr-un parc pe langa care trecusera, tipete, biciclete, toate aceste lucruri o faceau sa se simta ametita si speriata.
Piciorele ei erau ca de gelatina si ar fi vrut sa le spuna gardienilor sa mearga mai incet, dar era complet amutita de teama. Vedea silueta supla si dreapta a directoarei mergand in fata ei spre masina, si ar fi vrut sa ii spuna ceva, dar parca toate cuvintele se opreau in gat.
Si cel mai tare, voia sa il strige pe Harry.
Gandul la el ii aduse lacrimile in ochi. Isi forma din nou imaginea lui in minte, ochii lui disperati si respiratia lui precipitata. Oare o auzise? Oare ii auzise soapta? Trebuia sa vorbeasca mai tare. Simtea cum disperarea incepe sa i se formeze in piept. In capul ei se invarteau sute de intrebari si sute de momente. Zilele petrecute in apartament erau ca un pansament pentru ranile ei interioare. Amintirea lui Harry era ca un pansament pentru tot. Isi inchise ochii, dorind sa vada din nou ochii lui verzi, dar se impiedica din nou, primind de data asta si o injuratura.
Auzi o portiera de masina deschisa si stiu ca asta e momentul in care o sa dispara din nou din lumea reala, si va intra din nou in infernul Losture. Era constienta cu directoarea e furioasa si ca nu o va lasa nepedepsita. Nimeni nu o infurie pe directoare, asta era regula de aur. Gardienii o stransera si mai tare de brate in timp ce o bagara in masina.
Buretele de pe bancheta era moale si isi sprijini si spatele, inchizand ochii pentru cateva clipe si incercand sa faca abstractie de tot ce se petrece, incercand sa savureze ultimele minute petrecute afara.
Degetele ei erau reci, la fel ca tot corpul ei si nici macar trupurile masive ale gardienilor care se asezasera de-o parte si de alta a ei nu o incalzeau. Era un singur lucru care o incalzea cu adevarat, atat in exterior, cat si in interior. Dar acel lucru e probabil pierdut pe vecie, iar ea trebuie sa se obisnuiasca cu asta.
Ii venea sa planga, dar se abtinea. Ii venea sa tipe, dar se abtinea. Harry nu ar fi vrut asta, si macar atat poate face pentru el.
*
Linistea mormantala care se lasase asupra casei Styles parca il omora. Iesirea nervoasa a Mirei il dezarma complet pe Harry. Se plimba dintr-o parte in alta a camerei, meditand asupra tot ceea ce se intamplase in ultimele ore. Doar lucruri rele, lucruri care il faceau sa se simta rau, neputincios. Se simtea vinovat pentru tot. Pentru ca nu a fost in stare sa aibe grija de nimeni. Iubeste doua femei, pe care a jurat ca le va proteja cu viata lui, dar a esuat cu amandoua.
Capul ii pulsa si picioarele incepeau sa il doara. Kai statea pe pat, fiind si el pe ganduri. Nu mai schimbasera nici o vorba de cand Mira parasise camera si intrase in dormitorul ei.
—Eu ma duc jos. Decise sa sparga gheata, fara sa mai poata astepta. Kai il privi incruntat, gandindu-se cateva clipe.
—Nu cred ca e o idee buna. Ii raspunse simplu, lucru care il scoase din sarite pe Harry.
—Nu? Si ce ar fi o idee buna? Sa stau aici ca un tampit, asteptand ce? Mormai nervos privindu-si prietenul.
—Da, asta ar fi o idee foarte buna. Si daca te face sa te simti mai bine, nu esti singur aici, deci stam ca doi tampiti. Incerca o gluma, dar Harry doar pufni, si incepu sa se plimbe din noi prin camera.
—Ma duc sa o vad pe Mira, trebuie sa-
—In nici un caz! Sari in picioare Kai si Harry se opri, privindu-l uimit.
—Poftim? Intreba nedumerit si Kai ofta, strangandu-si ochii de parca gresise avand iesirea asta.
—E extrem de furioasa inca, daca te duci acum la ea, va rabufni din nou.
—Si de unde stii tu asta, ma rog? E sora mea, trebuie sa vorbesc cu ea si sa ii explic tot ce se intampla.
—Eu doar ti-am dat un sfat, daca vrei sa il urmezi, bine. Raspunse si se aseza inapoi pe pat.
Harry ofta cu putere, trecandu-si mainile prin parul ciufulit.
—Nu stiu ce sa fac, Kai, s-au intamplat atat de multe lucruri intr-un timp atat de scurt, atatea lucruri rele incat nu stiu cum sa le fac fata. Kai ramasese ganditor in urma confesiunii lui Harry, gandindu-se la un raspuns care sa il ajute.
—Toate se vor rezolva, Harry, in timp. Mama ta se va vindeca de durere si il va uita pe tatal tau, in timp. Mira la fel, te va ierta, in timp. Pe Ann'... o vei avea din nou langa tine, in timp.
—In timp. Repeta Harry privindu-l pe Kai. Si eu ce ar trebui sa fac?
—Poti deveni o parte din timp. Sa le fi alaturi, si sa nu iti pierzi cumpatul. Asta e cel mai important.
Harry ofta din nou, strangandu-si buzele ingandurat. Poate ca Kai avea dreptate, poate ar trebui sa nu se mai streseze atat, poate ar trebui sa isi pastreze calmul. Nu rezolva nimic daca se agita si se consuma. Nu isi ajuta mama, sora, sau pe Ann'. Isi scoase telefonul din buzunar, controlandu-l. Nu avea nici un mesaj sau apel pierdut, dar vazu ca trecuse deja o ora si jumatate de cand tot stateau aici, fara nici un semn de la parintii sai si o jumatate de ora fara nici un semn de la Mira. Il bloca din nou, privindu-si pentru cateva secunde chipul in ecranul negru al telefonului si il baga din nou in buzunarul din spatele telefonului.
—Ma duc pana la toaleta, revin. Ii spuse Kai si se ridica, mergand spre usa dormitorului dupa ce Harry aproba usor printr-o miscare a capului.
*
Dupa ce inchise usa si se asigura ca Harry nu vine dupa el, Kai porni cu pasi inceti si silentiosi spre dormitorul Mirei. Ar fi vrut sa mearga dupa ea imediat, insa nu voia sa ii dea de banuit lui Harry. Kai nu intelegea foarte bine inca ce se intampla intre ei. Nu stia daca o place sau daca ea il place pe el. Nu stia daca ce simtea era doar compasiune si nevoia de a ajuta venea din cauza laturii sensibile nou aparuta in urma evenimentelor neplacute din viata lui, dar ce era cert era ca nu suporta sa o stie suparata. Mai mult de atat, sa stie ca poate plange.
Se opri in fata usii, ascultand atent. Nu se auzeau suspine sau vreun zgomot. Kai aproape pleca, se gandi ca poate din cauza supararii si stresului a adormit. Dar totusi, simtea o nevoie sa o vada si sa se asigure ca nu plange. Nici nu mai ciocani, ci apasa direct clanta si deschise usa. Camera nu era dezordonata sau ravasita in urma acceselor de furie pe care ar fi putut sa le aiba, si nici nu erau urme de servetele din cauza lacrimilor. Mica veioza de pe birou raspandea o lumina caramizie si ochii lui Kai putura identifica silueta aflata pe pat, intinsa cu spatele la el.
—Mira? Sopti in timp ce se apropie de pat. Se opri la un metru distanta de pat, privind-o. Nu ii vedea chipul, dar parea ca doarme. Respiratia ei era una normala, ritmica. Picioarele ei erau usor indoite in timp ce o mana era asezata sub perna si cealalta pe langa corpul ei. Kai ofta usor si se intoarse pe calcaie pentru a pleca. Ar fi vrut sa nu doarma pentru a putea vorbi cu ea si pentru a o consola, dar isi dadu seama ca e mai bine asa. Somnul o va ajuta mai mult decat cuvintele lui. Nici macar nu era bun la consolari.
—Kai? Soapta ei ajunse la urechile lui si se opri imediat, intorcandu-se si vazandu-i capul intors usor spre el. Kai ii analiza chipul frumos si ii oferi un zambet mic si jenat.
—Sper ca nu te-am trezit. Ii spuse in timp ce se apropie de patul ei. Mira expira adanc si se rasuci in pat, ajungand sa stea cu fata spre el. Kai ajunse langa patul ei si se aseza, privind-o bland in ochii de un verde luminos.
—Nu chiar, nu dormeam. Ii raspunse si Kai nu putu sa nu remarce vocea ei usor ragusita.
—Esti bine? O intreba bland si Mira isi atinti privirea in gol, spre podea. Cateva clipe fu liniste, clipe in care Kai continua sa o priveasca. Parul ei era ciufulit si intins pe toata perna, lasandu-i chipul liber.
—Nu stiu daca sunt bine. Am atatea stari care se schimba din minut in minut. Pur si simplu ma emetesc. Sopti ea si acela fu momentul in care il atinti si pe el cu privirea. Kai simti cum se inmoaie sub privirea ei si inspira adanc, gandindu-se la un raspuns bun. Observa mana ei asezata lejer langa el, si fara sa se gandeasca de doua ori, o prinse de mana, impleticindu-si degetele cu ale ei. O simti pe Mira tresarind din cauza miscarii bruste si tragandu-si scurt mana. Kai se panica usor si dori sa ii dea drumul, dar isi simti mana stransa de catre a ei, si se linisti.
Privira in liniste degetele impleticite in timp ce inimile lor bateau intr-un ritm alert. Ambii erau raniti si ambii sangerau. Ambii aveau nevoie de pansamente. Inspirara si expirara in acelasi timp. Privirile lor se ciocnira, ambii simtind furnicaturi pe sina spinarii. Mira adormi, avand degetul mare al lui Kai mangaindu-i o mica portiune de piele a mainii. Kai aproape adormi si el, in linistea noptii si a casei. Era de parca toata casa fusese scufundata in liniste, oferindu-i prilejul de a dormi langa Mira.
Isi simtea ochii inchizandu-se si hotari sa se intinda langa Mira, cu fata spre ea. Inca tinand-o de mana, ii analiza cu atentie chipul frumos, observandu-i micile imperfectiuni pe care le avea, dar care nu il deranjau deloc. Fiecare imperfectiune o facea si mai perfecta. Perfecta pentru el.
Curand, adormi si el.
*
Harry aproape adormi si el cand usa dormitorului se deschise. Harry se gandi imediat la Kai, care deja era plecat de 10 minute si incepuse deja sa se intrebe daca nu ar trebui sa mearga sa verifice daca totul era in regula.
Dar mare ii fu mirarea sa o vada pe mama lui intrand in dormitor. Avea pasi greoi si pe chipul ei se citea oboseala si urme ale lacrimilor. Harry se ridica imediat din pat, primind din partea mamei lui un zambet mic si un semn prin care sa se aseze la loc.
Miranda se aseza usor langa Harry, privindu-l cu lacrimi in ochi. Avea un baiat atat de frumos si era atat de mandra de el. Harry se incrunta usor, vazandu-i lacrimile. Unde era tatal lui? Plecase deja? Starea mamei lui era oarecum ingrijoratoare.
—Mama? Esti bine? Unde e tata? O intreba cu o voce blanda. Miranda isi clatina capul in semn dezaprobator, ceea ce ii dadu de inteles lui Harry ca nu dorea sa vorbeasca despre asta. Mana ei se ridica usor, asezandu-se cu grija peste obrazul lui. Harry inchise ochii si isi lasa capul greu in palma moale a Mirandei.
—Nu vreau sa iti urasti tatal, Harry. Te rog, promite-mi ca niciodata nu vei mai tipa la el sau ameninta.
Imediat cum aceste cuvinte ii parasira gura, Harry deschise ochii, privind-o incruntat.
—Poftim? Mama, tocmai a facut cel mai josnic lucru posibil, te-a ranit si ne-a destramat familia, si tu imi spui mie sa-
—Harry, asculta-ma. Indiferent de ce face, e tatal tau. Te-a crescut, educat si sprijinit cum a stiut si a putut. Te rog, puiule, nu uita lucrurile bune pe care le-a facut in trecut din cauza greselilor pe care le-a facut in prezent. Bine? Promite-mi. Ii intrerupse ea bland. Harry isi stranse buzele, nestiind ce sa zica. Isi admira atat de mult mama in momentul acesta. Intotdeauna a avut darul sa vada tot ce e mai bun si mai frumos in oameni si sa exploateze acel frumos.
Harry nu era sigur ca va putea face asta, ca va putea sa isi priveasca tatal in ochi fara sa isi aduca aminte ce a facut si ca i-a ranit mama, dar va incerca, de dragul ei si din respect pentru ea.
—Nu iti pot promite asta, dar pot incerca. Nu meriti nimic din toate astea. Ii sopti el si Miranda zami scurt, mangaindu-l de data asta pe par.
—Multumesc, scumpule. O sa fie totul bine, ai sa vezi. Ii raspunse ea si Harry aproba printr-o miscare a capului, desi nu era ferm convins de asta. Nimic nu avea sa fie bine. Absolut nimic.
—Mira si Kai unde sunt? Intreba ea din nou, facandu-l pe Harry sa o priveasca din nou si sa iasa din starea lui de gandire.
—Mira probabil doarme in camera ei, iar Kai este la baie. Ii raspunse el, apoi casca. Oboseala isi facea simtita prezenta. Mama lui zambi din nou scurt si se intinse pentru a-l saruta pe frunte. Harry inchise ochii, bucurandu-se de atentia mamei lui.
—Cred ca ma voi duce si eu sa dorm, a fost o zi grea pentru toti. Ii spuse ea si se ridica, mergand incet spre usa. Harry o privi cu ochi somnorosi cum ajunse langa usa.
—Mama? Unde e tata? O intreba cand aproape iesi din camera. Miranda se opri si se intoarse spre el, Harry putand sa vada din nou cum ochii ii stralucesc.
—Hai sa vorbim maine despre asta, bine? Noapte buna! Ii ura ea si parasi definitiv dormitorul, lasandu-l pe Harry singur. Acesta ofta si se lasa pe spate pe salteaua moale a patului, inchizand ochii. Simtea cum somnul ii cuprinde corpul si cum se pregateste sa il acapareze cu totul. Inspira adanc si expira, incercand sa se relaxeze. Ziua asta fusese oribila.
Ann' ii aparu din nou in minte, dar o alunga imediat. Nu mai avea puterea sa se gandeasca si la ea. Tot ce dorea acum era sa doarma.
Dar universul nu tinu cu el, si telefonul ii vibra in buzunar, facandu-l sa tresara si sa injure in gand. Isi scoase telefonul din buzunarul din spate al blugilor si il debloca fara chef. Vazu ca avea un mesaj, insa ochii impaienjenati si obositi il impiedicara sa vada mesajul si persoana de la care il primise.
Clipi rapid de cateva ori pentru a elimina ceata din ei si se ridica, astfel incat sa stea sprijini cu spatele de perete. Se freca la ochi cu mana de cateva ori, clipind din nou rapid. Nu stia de unde venise aceasta stare de somnolenta, insa stia ca trebuia sa doarma cat mai curand. Debloca din nou telefonul care se inchisese intre timp si abia atunci reusi sa vada mesajul. Era de la Samantha. Il deschise cu o urma de curiozitate. Era un mesaj destul de lung si isi dadu imediat seama despre ce era vorba.
„ Am cautat in cartea de telefoane online, asa cum am promis si am gasit sute de numere de telefon cu numele de MARGE GLADYS. Totusi, am facut cercetari amanuntite si am selectat cateva numere de telefon care corespund cu adrese din zonele mai apropiate, m-am gandit ca aceasta MARGE GLADYS nu poate sta foarte departe. Daca doresti, putem incepe sa sunam chiar de maine. Astept raspunsul tau. Sper ca esti OK. P.S. Capul meu e bine. :) Ne auzim maine. :* :* "
Ne citim la capitolul urmator! xoxo