Pov. Tara
Eram moartă! Înainte cu câteva secunde ca ușa să se deschidă am fost împinsă brusc. Când m-am dezmeticit, câteva clipe mai târziu, am realizat cã Kevin mă îminse în debaraua de sub scări apoi intră și el în urma mea închizând fulgerător ușa. Am rămas împietriți privindu-ne unul pe altul și ascultând cum monstrul și cine îl mai însoțea intrară în hol. Tara îl privi rugător și își duse degetul la buze speriată. Dacă monstrul i-ar fi găsit....Doamne ce-ar ieși! Auzi tocuri de pantofi pe podea și pași mult mai grei.
-Treci aici. Auzi vocea monstrului.
-Oh, ești rău! Râse femeia.
Își ridică privirea și întâlni ochii lui Kevin, acesta părea mai mult amuzat decât speriat, bine, el de ce ar fi? El nu-l cunoștea pe monstru.
Speram să o ia pe femeia cu care sigur venise sigur să i-o tragă și să o ducă la el în cameră ca ei să poată ieși, dar asta nu se întâmplă fiindcă nu am auzit pașii lor pe scări. L-am îmins puțin pe Kevin ce stătea lipit de ușă, m-am lăsat pe vine și am privit prin gaura cheii. L-am văzut pe monstru stând în dreptul canapelei, femeia se apropie și îl sãrută atât de scârbos încât îmi venea să vomit, mâna blondei ce era foarte tânără și macheată exigent alunecă de pe piept în pantalonii monstrului iar acesta genu răgușit printre săruturi libidinoase, mai mult se lingeau decât să se sărute, la naiba, e prea scârbos. M-am depărtat și mi-am pus mâna la gură simțindu-mi stomacul zvârcolindu-se violent.
Kevin îmi prinse mâna și mă trase în sus împleticindu-și degetele cu ale ei. Mă privi încruntat și scutură strâmbându-se din nas, certându-mă din priviri că am privit pe gaura cheii. Am tras aer în piept alungând imaginea din mintea mea, mai văzusem astfel de scene, nu era prima dată, și mereu mă dezgusta asta.
-Ah, mai repede! Gemu monstrul iar eu mi-am scuturat capul și am strâns ochii. Nici nu vreau să mă gândesc ce fac, în niciun caz. Mâna lui Kevin îmi mângâie părul pe sub glugă. Mâna sa caldă era atât de liniștitoare încât, absorbită de atingerea sa m-am apropiat lipindu-și șoldurile de ale sale. L-am auzit înghițind în sec, iar asta îmi făcu pielea de găină.
-Mișcă-te odată!
La naiba, era atât de ciudat să stau să ascult asta, bine, îl auzeam de fiecare dată când mă abuza, dar acum e diferit, acum era și Kevin și mă simțeam jenată, foarte rușinată de ce se întâmpla. Mi-a prins fața în palme și mi-a zâmbait de parcă nici nu-l afecta ce se întâmpla. Și-a strecurat mâna pe ceafa mea și m-a tras aproape de chipul său. Mi-am bulbucat ochii crezând că vrea să mă sărute iar buzele mi s-au întredeschis fără ca măcar să realizez ce se întâmplă. Rânji și își duse buzele în dreptul urechii mele.
-Nu te jena. Șopti încet. Respirația sa zdrobită pe pielea mea era mortală, la naiba. Am răsuflat prelung și mi-am închis ochii. Am cumva impresia că el cu cât se apropia mai mult cu atât îmi era mai greu să-l depărtez.
M-am depărtat un pas și am privit cum privirea îi devinde dezamăgită și se lasă în jos. Se încruntă deodată, se aplecă și își trecu degetele peste zgârieturile se pe podea. Mi-am închis ochii concentrându-mă să-mi abțin lacrimile. Am oftat și mi-am ferit cât de mult am putut privirea de a sa, ce era foarte confuză în legătură cu zgârieturile.
Am rămas privind zgârieturile de pe podea. Mâna sa se întinse și își împletici decetele cu ale mele, ne-am privit mâinile împreunate. Mâna sa mare o ținea strâns pe a mea, mult mai fragilă și plină de cicatrici, tăieturi, vânătăi și lovituri... Cu toate că el făcea gestul ăsta de fiecare dată când avea ocazia niciodată nu ne privisem mâinile, privirea lui Kevin căzu la fel ca a mea, pe mâinile noastre și zâmbi fragil. Îmi analiză scurt mimica feței nevăzând altceva decât confuzie.
Mi-am tras mâna și l-am împins din nou într-o parte și am privit pe gaura cheii. Monstrul și blonda lui nu se mai vedeau, erau întinși pe canapea făcând...ce făceau. Canapeaua fiind cu fața în partea opusă nu putea să-i vadă, deci ce însemna că nici ei nu ne vedeau.
L-am împins mai mult pe Kevin și am deschis ușor ușa. Kevin se încruntă la mine neînțelegător. Am ieșit ușor pe ușă cu ochii ațintiți spre canapea, i-am facut sen lui Kevin să vină însă acesta păru și mai confuz, l-am prins de mână și l-am tras ușor nervoasă după mine, ne-am strecurat împreună după colț și am mai privi odată spre canapea să fiu sigură că monstrul nu ne zărise. Kevin se îndreptă cu pași fragili astfel încât să nu scârție podeaua și dădu să deschidă ușa. Când l-am zărit mai mult sărit decât să mearg și m-am repezit spre urechea lui.
-Scârțâie. I-am șoptit ușor privindu-l temătoare.
Dacă Kevin deschidea ușa monstrul ar fi auzit și probabil ne-ar fi văzut, poate nu când ieșiam dar când s-ar fi uitat afară ar fi fost imposibil sã nu ne zărească. Și ce naiba facem acum? Unde să mergem? Singurul loc în care puteam să-l duc era camera mea. Dar cum naiba să-l duc acolo când camera mea e așa....diferită de oriceare altă cameră? Am stat și m-am gândit câteva clipe. Pe ușa de la intrare chiar nu puteam ieși....am oftat învinsă și i-am făcut sem spre scări. Am murcat pășind pe vârfuri astfel podeaua nu prea scârțâise deloc. Am luat-o agale pe holul lung spre camera din capăt. Kevin m-a urmărit tăcut probabil simțindu-mi agitarea. Am urcat scările spre pod și am ajuns în dreptul ușii. Am prins clanța în mână gânditoare. Va râde? Fa fi scârbit mai mult decât poate e deja de mine? O va lua la fugă mâncând pământul?
-Ești bine? M-a întrebat încet.
- N-am...mai adus pe nimeni aici. Am oftat lipindu-mi fruntea de lemnul rece al ușii. Nu-i ceea ce te aștepți...nu-i deloc ceea ce te așteplți. I-am simțit brațele înconjurându-mi talia și strângându-mă protector.
-Nu contează. Chiar nu-mi pasă. A șoptit în urechea mea.
Am oftat apăsând pe clanță și am intrat înnăuntru. Camera mea se deschise în fața privirilor noastre și am oftat pășind înnăuntru și lăsându-l în prag. Mă simțeam și jenată pentru felul încare care arată camera asta, prăfuită, mirosind a aer închis, întunecată fiindcă fereastra murdară nu permitea să intre cine știe ce lumină mai ales că afară era și înorat afară. Probabil nu se compara cu nicio cameră în care fusese el, cu sigurantă nicio cameră de fată în care intrase el nu era un pod și nu aveau patul o saltea veche trântită pe jos. Acum realizez că poate nu ar fi trebuit să îl aduc aici și chiar nu ar fi trebuit s-o fac. Am auzit ușa închizându-se, sincer, dacă a plecat nu m-aș fi supărat fiindcă nu aș avea niciun drept s-o fac. Am tresărit brusc când mâna i se așeză pe umărul meu solidar, m-am întors ferindu-mă de mâna sa și l-am privit încordată așteptând sã-mi spună cât de oribilă este camera asta și porbabil să mã ia la întrebări dar n-a spus nimic.
-Ai cumva ceva bandaje să putem îngrijii loviturile astea? A întrebat făcând semn spre fața mea.
Deci ocolea subiectul....poate e mai bine așa, nu știu ce ce aș fi putut să-i spun despre asta, probabil aș fi mințit ceva la nimereală.
Am scuturat din cap și m-am lăsat să cad pe salteaua din care se ridică câțiva norișori de praf la contact cu trupul meu nu prea greu. Își înconjură trupul cu brațele simțind fiorii reci provocați de temperatura scăzută din cameră, jos fusese cald, acolo era în permanență cald, aici sus era doar frig...zi și noapte. Suflă în aer și surâse amar privind aburii dispărând în aer. El o privi inexpresiv apoi se așeză pe marginea saltelei privind în gol.
L-am privit cum a rămas așa câteva clipe apoi privirea i se opri pe hanoracul pe care mi-l dăduse când....brusc mi-am adus aminte și m-am ridicat vijelios din pat. M-am dus spre colțul saltelei și l-am ridicat sub privirea certetătoare a lui Kevin. Am scos mai mult bancnote și m-am trântit pe saltea. Am început să numãr cu grijă să nu mă încurc și am zâmbit mulțumită și mândră de mine. I-am aranjat și i-am întins spre Kevin. A ridicat o sprânceanã și m-a privit neînțelegător.
-Datoria. Poftim! Am insistat.
-Ah, ți-ai dat seama.
-Normal. Cine mi-ar da mie 1000$ înafară de un nebun ce n-are ce face cu banii? Am râjit simțind cum jena pentru camera mea dispare fiind înlocuită cu mândria de sine. Iar acum ții dau înapoi.
Privi bainii lung apoi rânji privindu-mă.
-Nu. Spuse simplu.
-Nu? M-am încruntat.
-Nu. Ști de ce? Am scuturat din cap. Fiindcă am pierdut. După ce ne-am certat la masă eu am urcat în cameră, m-a sunat un fost prieten de-al meu și am vorbit cu el. Deci am pierdut. Zâmbi.
-Și? Nici nu mai contează pariul. Mi-ai dat banii, iar eu ți dau înnapoi! Am ridicat tonul privindu-l urât.
-N-am nevoie de niciun ban.
-Ah, dar scuză-mă, am uitat. Tu ești Kevin, băiatul ăla cu prea mulți bani încât nu acceptă datoriile. Scuză-mă. Mi-am dat ochii peste cap.
Eu am lucrat ture în plus și m-am chinuit cu zâmbete false și cuvinte drăguțe pentru bacșișuri ca să pot strânce toți banii și el vine și-mi spune că n-are nevoie de bani. Da, da, am înțeles, ești bogat, bla bla bla, dar măcar puțin respect să accepte. Nici nu-i pasă cum mă simt eu acum. M-am ridicat nervoasă aruncând banii pe pat și m-am dus la fereastră sprijinindu-mă cu spatele de masă și privind fulgii mari ce pluteau gingaș în bãtaia vântului. Se pare că se mai domolise cu vântul însă continua să ningă cu niște fulgi mari și grei. Aș fi vrut sã deschid fereastra și să întind mâna să apuc zăpadă de pe crengile din dreptul geamului și să i-o arunc toată în față lui Kevin. Am râs ușor la gândul ăsta dar am redevenit rece când i-am auzit pașii venind spre mine. S-a oprit în fața mea sprijinindu-se de perete, a privit câteva clipe prelungi pe geam, absorbit de frumusețea peisajului, probabil. Era frumos. Era foarte frumos, nu am cum să nu observ asta. Îi ador linia aia a maxilarului bine conturată, cu pomeți ușor ascutiți, cu genele alea mari ce îi făceau ochii să pară de basm. De ce nu puteam avea eu genele lui? S-a întors și mi-a cercetar chipul însă eu mi-am întors capul bosumflată.
-Ești supărată? M-a întrebat ușor.
-Da! Am răspuns nervoasă aruncându-i o privire acidă.
-Aha... A tăcut câteva clipe trecându-și mâna prin păr, iar eu înconjurându-mi din nou trupul cu brațele din pricina frigului. Fiindcă n-am acceptat banii? A întrebat din nou. Mi-am rotit ochii fără să-l privesc și am suflat aerul printre buze privind aburul asemănător cu fumul de țigară.
- Tara...nu vreau să te superi pe mine dar nu vreau să-mi iau banii... A oftat.
-De ce? Sunt baini câștigați cinstit, sunt bani munciți de mine! Am lucrat o lună la cafeneaua aia ca să pot strânge toți banii, sunt ai mei. Nu înțeleg care e problema! Am ridicat tonul nervoasă.
-Liniștește-te, hai s-o dăm cumva. Eu nu vreau să îți iau banii, tu vrei să-mi returnezi serviciul. Oftă. Și ce zici dacă mi-ai face mie un serviciu și așa te revanșezi? Ridică din umeri. Mi-am întors capul spre el și l-am privit gânditor.
-Ce fel de serviciu? Am ridicat o sprânceană.
-Nu știu.... Hai să facem ceva azi, ieși cu mine în oraș, în seara asta. Ce zici? A zâmbit fericit.
-Nu...nu vreau.
-De ce? Nu te lasă tatăl tău?
-Ah...uite, nu e vorba de Bil...e...nu pot ieși în oraș, când ieși undeva trebuie să fi puțin îngrijit...adică uită-te cum arăt, toți se vor uita la mine, și nu doar de haine vorbesc, fața mea arată de parcă am fost călcată de un tren. M-am răstit.
Zâmbetul său a crescut și s-a apropiat de mine.
-Și crezi că asta-i o problemă?
-Da, asta este o problemă! Și nu mai rânji ca prostu!
-Eu? Prost? Nici decum. Eu sunt foarte, foarte inteligent. Iar în legătură cu micile tale necnveniente ne vom descurca noi, nu? Tu doar acceptă. Ai să vezi ce frumos va fi! A chicotit entuziasmat.
-Kevin...îți spun sincer, nu vreau să vin cu tine și să mă prefac că mă simt bine și să nu mă simt așa...chiar nu pot. Nu mă simt capabilă să mă prefac....nu acum când e aproape Crăciunul. Am oftat întorcându-mi capul spre fereastră doar pentru a mă feri de privirea sa miloasă.
-De ce te referi la Crăciun? A întrebat confuz.
-Urăsc ziua de 25 Decembrie.
-De ce?
I-am aruncat o privire însă nu i-am răsuns.
-Uite, Tara...îți promit că în seara asta am să fac tot ce-mi stă în putință să te fac să te simți bine. Promit. A zâmbit prinzându-mi bărba între degetele sale și ridicându-mi capul astfel să-mi poată privi ochii.
-Kevin...
-Haide, Tara. Acceptă. Ca fi frumos, ne vom plimba, îți va plăcea la nebunie. Pun pariu că la sfârșitul serii ai să-mi spui că nu vrei ca seara asta să se mai termine.
Mi-am rotit ochii ironică.
-Nu mă crezi? Acceptă și-ți voi demonstra că așa va fi. Hai.
-Bine, bine. Dar dacă la sfârșitul serii nu spun ce ai zis tu, te bat! M-am răstit făcându-l să rână.
-Bine. Dar nu vreau să aud comentarii. "Nu merg acolo" "Nu vreau aia". S-a înțeles?
-Bine. Am zâmbit în sfârșit, iar privirea sa se lumină deodată.
Mi-am aruncat ochii pe fereastră și l-am zărit pe monstu urcându-se în mașină împreună cu blonda ce avea părul răvășit și demarară în trombă. Kevin observă și el și zâmbi mulțumit aplecându-se fericit și sărutându-mi fruntea. Am zâmbit precum un copil mic ce era alintat și l-am privit așteptând să spună ceva.
-Motorul meu a rămas la școală. Oftă el. Rămâi aici până mă duc repede să-l aduc. Bine? Am dat din cap am coborât cu el la ușă. Sper să nu faci vre-o prostie și nu te mai găsesc când mă întorc. Da?
-Ai vrea tu. Am chicotit sprijinindu-mă de tocul ușii.
-Să te sărut? Mnu...când mã întorc mai bine, așa voi fi 100% sigur că vei fi aici așteptându-mă. A rânjit nebunește și a ieșit trăgându-și gluga pe cap și fugind pe poartă afară. Vin repede! Să fi cuminte! A râs ieșind pe poartă.
Am intrat rapid înnăuntru la căldură și m-am așezat pe jos. Oh, Domne...