Şi dragostea are un preț, iar pe aceasta suntem nevoiți să-l plătim amândoi.
*
- Aveți 18 săptămâni, sarcina merge foarte bine, ni se adresă doctorul. Acum pot să vă dezvălui şi sexul copilului. Ați dori să ştiți?
Nici bine nu a terminat domnul doctor de rostit întrebarea căci eu şi Blake am fost extrem de încântați să aflăm dacă e băiat sau fată.
- Da! am exclamat amândoi.
- Înainte de asta, apăsă doctorul pe un buton al aparatului, apoi îl roti. Nu reuşeam să văd prea multe pe monitor, deoarece era îndreptat spre doctor şi Blake. Ascultați cu atenție!
- E...am început eu să lăcrimez, e inimioara copilului nostru?
- Da, bate perfect! ne zâmbi el.
- Şi tare, are o inimă puternică, zise Blake aşezându-şi mâna peste a mea.
Aveam emoții, lacrimile îmi curgeau şiroaie pe obraji. Mă bucuram că Blake e cu mine şi nu sunt singură.
Acela era cu o adevărat copilaşul nostru, aveam un copil în pântece.
- E fetiță.
M-am uitat la Blake, cu ochii în lacrimi, era şi el emoționat, mi-a zâmbit.
- Vom avea o fetiță! îmi sărută el mâna.
- Felicitări, ne spuse doctorul în timp ce mi-a şters cu un şervețel burtica. Am să vă scriu câteva medicamente pentru durere, s-ar putea să vă aveți dureri, le veți simți ca pe nişte crampe. Şi câteva vitamine, să aveți grijă la alimentație. Iar pentru orice întrebare puteți să mă sunați. Când ieşiți vă programați la recepție pentru următorul control, ne explica el toate acestea în timp ce nota reteța pe o bucată de hârtie.
- Mulțumim, domnule doctor.
- Sarcină uşoară!
O simțeam mai prezentă ca niciodată, acolo în burtică, acum că o văzusem pe acel monitor mic. Era o ea, fetița noastră. Mi-am mângâiat burta pe tot parcursul drumului, nu-mi puteam dezlipi zâmbetul de pe buze.
- Eşti bine? mă întrebă Blake.
- Da, foarte bine. Sunt atât de fericită, doar că...
- Doar?
- Mă simt vinovată, Blake, că am vrut să renunț la fetița noastră, nu trebuia nici măcar să-mi treacă acest gând prin cap.
- Iubita mea, opri el maşina, pe care o împrumutase de la Zac, nu te învinovăți, ai avut acel gând la nervi, într-un moment de disperare. Dar ai reuşit să te controlezi şi să păstrezi sarcina, mă linişti el.
- Mi-e ruşine că am gândit aşa şi dacă ar fi fost doar pentru o secundă.
- Nu te judeca singură, când nimeni nu o face. Ai fi vrut ca acest copil să fie al lui Sam, doar ca să nu te simți vinovată că ai un copil cu altcineva şi nu ți-ai dorit să ai unul cu el.
Nu-mi venea să cred că îmi spunea aceste lucruri. Eram conştientă de ele, dar mă dureau. Sam era o amintire vie în mintea şi sufletul meu.
- Clarissa, lucrurile s-au întâmplat aşa cum le-a fost cursul, nu ai vrut să schimbi nimic atunci, iar acum nu mai ai ce să schimbi. Fetița aceasta are nevoie de noi, părinții ei, să îi oferim tot ce are nevoie. Iar eu voi face tot ce îmi stă în putință să vă ajut, să fim o familie. Te iubesc! îmi sărută uşor buzele.
- Şi eu te iubesc, Blake. Şi îți mulțumesc că faci toate acestea pentru noi.
- Nu trebuie să-mi mulțumeşti, îmi doresc să fac asta, îmi mângâie el obrazul stâng cu vârful degetelor. Sunt fericit alături de tine, asta e tot ce îmi doresc!
- Şi eu, l-am sărutat.
Mi-a fost atât de dor de el, dar acum simțeam că e aici pentru mine. S-a schimbat foarte mult în ultima perioadă şi ce mă bucură cel mai mult e că şi-a dorit să facă această schimbare.
Telefonul lui vibră.
- Scuză-mă puțin, îmi zise el în timp ce răspunse. Da? În regulă. Voi fi acolo. Mulțumesc.
- S-a întâmplat ceva? l-am întrebat eu.
- Nu, e şeful meu, trebuie să merg la muncă, colegul meu a avut o problemă şi nu are cine să meargă în locul lui.
- Trebuie să mergi, ai nevoie de acest loc de muncă.
- Da, aşa e.
- Îți place?
- E ok, pentru un moment.
Ştiam că îşi doreşte foarte mult să lucreze în poliție, dar nu eram pregătită pentru asta. Voiam să-l ştiu în siguranță, iar acum că Vik şi Will erau închişi, pericolul a trecut.
Câteva ore mai târziu
- E fetiță. Chiar voi fi mamă, mi-am şters cu podul palmei lacrimile. I-am auzit inimioara şi am văzut-o, e atât de mică şi fragilă. De fapt, nici nu pot să îmi dau seama dacă seamănă cu cineva. Nici nu ştiu de ce am venit să-ți spun asta, poate pentru că lipseşte cel mai bun prieten, nu-mi puteam opri lacrimile.
Veneam cel puțin o dată pe săptămână la mormântul lui, simt că pot vorbi cu el, oricât de nebunesc ar părea. Chiar dacă înainte de ceea ce s-a întâmplat, nu ne-am mai înțeles, iar certurile noastre erau din ce în ce mai dese şi toate acele secrete ne-au îndepărtat unul de celălalt. El nu a fost decât o piesă pe tabla de şah a lui Vik. E drept că m-a mințit şi mi-a ascuns toate aceste lucruri, pentru a câştiga mai mulți bani, dar la ce bun? Ne era bine aşa.
Când ne-am cunoscut şi mai ales în primii ani de relație, eram super îndrăgostiți unul de celălalt. Nu am văzut nimic altceva decât pe Sam, el era totul pentru mine. Şi chiar am amintiri superbe alături de el, m-a făcut fericită şi m-a făcut să mă simt iubită alături de el, şi aşa şi eram. În memoria acestor lucruri, simțeam nevoia să vin aici.
Mi-aş fi dorit să rămână în viață, poate am fi luat lucrurile de la capăt, iar Blake ar fi fost doar un capitol sau poate nu ar fi fost aşa. Poate ar fi întâlnit o femeie, care l-ar fi făcut fericit şi i-ar fi oferit o familie.
- Te-am iubit, Sam, am aşezat eu florile pe mormântul lui. Mi-aş fi dorit ca lucrurile să fi fost diferite.
M-am întors şi am dat nas în nas cu mama lui Sam.
- Brittany! am ridicat eu tonul.
- Îmi cer scuze, nu am vrut să te sperii, aş fi spus ceva, dar nu am vrut să te întrerup.
- E în regulă. Eşti bine?
- Cât poate să fie mamă în situația aceasta, se chinui ea să zâmbească.
Brittany, era o femeie în jur de 50 de ani, niciodată nu am ştiut cu exactitate câți ani are, asta pentru că la zilele de naştere nu folosea lumânări şi nici nu vorbea despre asta. Dar era mereu cochetă şi aranjată, cred că în tinerețe avusese orice bărbat la picioarele ei. Până şi Vik căzuse în plasa ei sau poate fusese invers.
Era înaltă, subțirică, cu forme bine definite, părul ciocolatiu îi ajungea până la nivelul umerilor. Ochii mari de culoarea smaraldului, buzele subțiri, nasul mic, pielea fină, cu mici riduri în jurul ochilor, care îi trădau oarecum vârsta. Dar chiar şi cu acele riduri, era o femeie incredibil de frumoasă.
- Îmi pare tare rău pentru tot ce s-a întâmplat.
- Ştiu, Clarissa. Nu e uşor pentru mine să vin să-mi văd fiul aici, dar din păcate nu tu îți alegi viața, pe care o trăieşti, ci ea te alege pe tine.
Se lăsă tăcerea între noi. Cred că Sam s-ar fi amuzat acum să vadă că noi două nu vorbim prea mult. Brittany nu îmi fusese doar o simplă mamă soacră ci şi o prietenă, dar mă simt atât de vinovată pentru tot ce s-a întâmplat, că nu am mai putut să dau ochii cu ea.
- Am auzit că eşti însărcinată, sparse ea gheața, în timp ce se ridică după ce lăsase florile pe mormânt.
- Mda, da, dar..
- Ştiu că nu e nepotul meu, deşi ar fi putut să fie.
- Îmi pare rău..
- Ştiu mai multe decât crezi, Clarissa. Te-am văzut de multe ori aici, am stat la distanță, nu am avut curajul să mă apropii. Ştiu că l-ai iubit foarte mult şi încă o faci. Înainte să...evită ea să spună ce s-a întâmplat, a venit la mine într-o seară. Era târziu, m-a speriat şi mi-a spus totul.
- Totul?
Ea zâmbi şi făcu câțiva paşi, apoi se întoarse spre mine.
- Vrei să facem o plimbare?
- Sigur.
Am ieşit din cimitir, ne-am plimbat de-a lungul străzii, dar nu a scos vreun cuvânt din nou. Mă înspăimânta atitudinea ei.
- Am pierdut-o, astea au fost cuvintele lui pline de disperare şi tristețe, dar e vina mea, mi-a completat el.
Am izbugnit în lacrimi, încercam să nu plâng prea tare, nu prea îmi reuşea.
- Mi-a spus că lucrurile între voi nu mai merg de ceva vreme, pentru că el a luat o altă atitudine. Ştiu că acest copil, pe care îl aştepți e al lui Blake.
- Poftim? M-am uitat cu ochii mari la ea.
- Viktor a fost unul dintre bărbații care m-a cucerit prin minciuni, pericol şi putere. Dar nu a fost singurul, de aceea te înțeleg. Nu ştiu ce a fost sau e în inima ta, dar o cunosc pe a mea. Când Alan a apărut în viața mea, m-am îndrăgostit pe loc. Iubeam doar persoane, dar nu la fel, Clarissa.
- Alan?
- El m-a ajutat să fug de Viktor, însărcinată la acea vreme. Era căsătorit..dar m-a protejat multă vreme, m-a ținut ascunsă ani de zile. Eu m-am căsătorit cu Jason, l-am crescut pe Sam împreună şi am ajuns să îl iubesc.
- Şi ce s-a întâmplat cu Alan?
- Şi-a văzut de familia lui. Iar apoi am aflat că nu mai e.
- Îmi pare rău.
- Brittany, nu vreau să par suspicioasă, dar de unde îl cunoşti pe Blake?
- Nu ne-am cunoscut, îl ştiu din pozele tatălui lui.
- Stai puțin...am înghițit în sec. Alan e adică a fost tatăl lui Blake?
- Da.
- Uau, în ce fel de cerc vicios ne învârtim?
- În unul foarte mic.
- Nu pot să cred, când ai plecat însărcinată, al cui era copilul?
- Stai liniştită, nu sunt frați.
- Brittany, nu înțeleg de ce îmi spui toate astea.
- Pentru că şi eu am fost ca tine, tânără, alături de un bărbat periculos. Uite ce e, nu vreau să mă bag în viața ta, dar simt nevoia de a-ți spune să i grijă.
- Îți mulțumesc, dar Blake nu e un om periculos, dimpotrivă, e cel care mă apără.
- Îmi doresc să fie aşa. Recunosc, la început te-am învinovățit pentru tot ce s-a întâmplat, dar am realizat că nu e aşa cum vreau eu să cred. Rămâi fiica mea, noră nu mai poți să-mi fii.
- Îți mulțumesc, Brittany,mi-am şters lacrimile şi am îmbrățişat-o.
- Încă ceva, zise ea în timp ce se desprinse din brațele mele, în seara aceea Sam mi-a dat asta, scoase un plic alb sigilat şi îl întinse spre mine. Am ezitat, nici nu ştii cât de mult, să ți-l dau. M-am uitat ore în şir la el, întrebându-mă dacă să-ți spun de el sau nu. Nu ştiu ce e, deşi am vrut de multe ori să deschid plicul, însă cred că tu trebuie să faci asta. Sam, mi-a spus, că aici se află adevăratul motiv al sepărării voastre.
L-am luat şi am vrut să îl deschid.
- Nu, fă-o singură. E mai bine ca lucrul acesta să rămână între voi doi.
- Bine, am privit plicul, mă măcina curiozitatea.
- Mă bucur că te-am văzut, ai grijă de tine.
- Şi tu la fel, Brittany. Mulțumesc!
Am rămas în loc, privind plicul, iar ea se îndepărtă uşor, apoi paşii ei se opriră, mi-am îndreptat privirea spre ea.
- Clarissa, îngroapă trecutul şi dă o şansă viitorului. Meriți să fii fericită!
**
Am aşezat plicul pe măsuța din sufragerie, iar de mai bine de o oră mă uitam la el. Lui Sam nu i-ai stat niciodată în caracter să scrie vreo scrisoare, dar de ce a făcut-o acum? Şi ce voia să spună prin aici e adevăratul motivul..
Trebuia să o citesc. De ce nu mai aveam curajul acum? Fir-ar să fie! M-am năpustit asupra plicului. O bătaie în uşă mă întrerupse din convingerea de a deschide plicul. Aşa că l-am ascuns într-o carte din mini biblioteca, pe care am asamblat-o împreună cu Blake acum câteva zile şi am alergat spre uşă pentru a o deschide.
- Zac, intră.
- Bună, îmi zâmbi el timid.
- Bună, ia un loc.
Zac era un tip la locul lui, grija lui excesivă când toate lumea credea că Blake nu mai e, m-a enervat la culme. Aşa că relația dintre noi e mai tensionată, iar prezența lui mă incomoda. Cred că era la fel şi pentru el.
- Blake e?
- Nu, e la muncă.
- Azi? Nu era liber azi? Trebuia să ne întâlnim..
- A trebuit să stea în locul unui coleg. De ce nu l-ai sunat?
- L-am..da, ar fi trebuit să-l sun. Îmi cer scuze de deranj, mai bine plec.
- Dacă doreşti poți să stai, te servesc cu o cafea.
- Mulțumesc, însă sunt nevoit să te refuz, o zi plăcută în continuare.
- Mulțumesc şi ție!
L-am condus până la uşă. Am uitat complet să-l întreb de ce trebuia să se întâlnească cu Blake. Ştiam că sunt prieteni de foarte multă vreme, dar de când Blake a aflat de el şi Maya, îl ține la distanță pe Zac.
Maya nu a fost de acord cu mine la început, iar acum cred că Blake îi întoarce favoarea.
Era aproape 10 pm, iar Blake nu ajunsese încă. Am sunat-o pe Hailey, aveam nevoie de sfatul ei. Am făcut-o să-şi lase copilul cu tatăl lui şi să vină la mine.
- Deschide plicul! mă îndemnă ea.
- Nu pot, am vrut în acel moment în care l-am primit, dar acum.. Dacă în acest plic există ceva, ce ar putea să schimbe decursul lucrurilor.
- Clarissa, în loc să faci atâtea presupuneri, nu ar fi mai uşor dacă ai deschide acel plic şi afli?
- De ce mi-ar fi lăsat Sam un plic?
- Şi o luăm de la capăt, ridică ea mâinile în aer plictisită şi furioasă. Ştii ceva? Eu merg acasă, când te hotărăşti să deschizi plicul, sună-mă sau doar dacă ai nevoie de mine.
- Hailey..
- Stăm de o oră şi jumătate şi încercăm să aflăm ce se află în acel plic, arătă spre el, fiind aşezat pe masă, fără măcar să-l deschidem. Odihneşte-te! Nepoțica mea are nevoie să nu fii stresată şi obosită. Blake nu vine?
- Nu ştiu, nu l-am sunat, trebuie să apară. E în locul unui coleg.
- Ok, îmi sărută ea obrajii. Te iubesc, prostuțo!
- Şi eu!
- Noapte bună! îmi zise ea în timp ce îşi încheia nasturile de la palton şi ieşi pe uşă.
- Noapte bună!
- Şi deschide plicul ăla!
- Bine!
***
- Hailey!
- Clarissa? Nu e amuzant deloc dacă mă suni la 4 dimineața să-mi spui că ai deschis plicul!
- Nu, vocea îmi tremura. Hailey, mă doare, lacrimile îmi parcurgeau obrajii. Ceva se întâmplă cu fetița mea!
- Respiră..trage adânc aer în piept. Ai chemat ambulanța?
- Nu, nu ştiu ce să fac.
- Blake e acolo?
- Nu, nu a venit. Auu, Hailey, nu vreau să pățească nimic!
- Linişteşte-te scumpo, vin foarte repede. Sun ambulanța, nu te mişca de acolo. Ok?
- Ok..încercam să trag adânc aer în piept aşa cum mi-a spus.
Am încercam din nou să-l sun pe Blake, dar nu răspundea. Fir-ar să fie! Unde era? Trebuia să fie lângă mine! Ahh! Durerea era insuportabilă!
Câteva ore mai târziu
Am deschis uşor ochii, totul părea în ceață prima dată, dar apoi priveliştea deveni clară. Eram într-o cameră din spital, un salon destul de încăpător. Mi-am pus mâinile pe burtică din instinct, nu simțeam nimic. Oare fetița mea era încă aici? Aveam o branulă la mâna stângă.
Îmi aminteam că Hailey a sosit după câteva minute după ce a venit ambulanța. Apoi am ajuns la spital, toată lumea era pe fugă, însă când l-am văzut pe doctorul meu, m-am liniştit, el avea să mă ajute. Cel puțin asta am sperat.
Mi-am atins burta încontinuu, fetițaa mea era aici, dar de ce simțeam că nu e?
Am apăsat butonul, pentru a chema una din asistentele medicale. Aceasta a sosit repede.
- Doamnă, v-ați trezit! îmi zâmbi ea. Aveți nevoie de ceva?
- Da! Vreau să ştiu dacă fetița mea e bine? Răspundeți-mi! Lacrimile au luat-o din nou la vale. E bine?
- Liniştiți-vă, vă rog!
- Spuneți-mi că e bine! Doar atât îmi doresc! E bine?
~*~
Vă mulțumesc!
Aştept părerile voastre!