Vreau o schimbare, dar nu eu trebuie să mă schimb
*
- Cum poți să spui asta, Clarissa? Ce inimă ai tu? am întrebat eu ridicând puțin tonul, eram furios.
- Nu îndrăzni să mă judeci, Blake! Nu ai niciun drept! făcu câțiva paşi prin încăperea îngustă, nu prea aveai foarte mult loc, deşi era doar un pat în celulă.
- E copilul nostru, am accentuat eu, sunt tatăl lui, nu crezi că am şi eu dreptul să spun ceva? Să decidem împreună, Clarissa?
Ea era din ce în ce mai agitată, am privit-o mai atent. Nu era bine, arăta palidă, cearcănele de un violet pal, roşeața din obraji îi dispăru. Părea chiar mai slabă.
- Nu pot să fac acest copil, nu trebuie! tonul ei grav şi izbugnirea în plâns, îmi distrase atenția.
- Eşti bine? Clarissa, eşti bolnavă?
- Nu pot să fac acest copil! Nu ar fi corect.
- Cum adică nu poți?
- Nu ar fi corect, tremura toată, starea ei mi-a provocat teamă, nu ştiam ce se întâmplă cu ea, nu o mai văzusem aşa niciodată şi o cunoşteam de aproape un an. M-am apropiat de ea, iar în ciuda opunerii ei, am prins-o de brațe. Eram furios pe ea şi nu-i înțelegeam comportamentul.
- De ce naiba nu ar fi corect? Nu poți să îmi faci asta, Clarissa! E şi copilul meu!
- Dă-mi drumul, plânsul ei deveni isteric. Nu am venit să îți cer părerea, ci doar să îți comunic decizia mea.
- Nu, nu te las să faci asta, ai înțeles? Nu mă provoca! am ridicat eu tonul.
- Şi ce ai să faci? mă privi în ochi, suferea, simțeam asta. Dar de ce un copil cu mine îi provoca o asemenea durere? Nu reuşeam să o înțeleg şi încercam să aflu motivul ei. Ai să mă ucizi? continuă ea. Perfect, aşa nu va rămâne niciunul din noi.
Am scuturat-o puțin, dar mă scoase din sărite. Iar apoi am lăsat-o să cadă pe marginea patului. Îşi aşeză fața pe propriile ei palme, nu se oprea din plâns. Nu o ştiam aşa, nu atât de sensibilă. Părea pierdută, iar pe mine situația mă depăşea. Nu ştiam ce trebuie să fac în aceste momente, dacă eu pot să o ajut.
- Iartă-mă, m-am pus lângă ea. Dar nu înțeleg de ce vrei să faci asta, am crezut că ne iubim Clarissa, că acest copil este rodul dragostei noastre.
- Tu nu înțelegi...îşi şterse ea lacrimile, dar continuau să curgă pe obrajii palizi.
- Explică-mi, te rog, vocea mea deveni mai blândă. Nu îmi doream să mă comport urât cu ea, dar nu-mi dădea de ales, voia să ucidă copilul nostru. De ce? Oricât de mult m-ar fi urât în aceste momente, pentru că am mințit-o, tot nu putea să facă asta.
- Nu ar fi corect față de Sam, se ridică ea în picioare şi făcu câțiva paşi.
- Sam? am făcut ochii mari. Sam e mort, Clarissa.
- Sunt conştientă de asta, nu sunt nebună. El şi-a dorit atât de mult un copil, iar eu am refuzat de fiecare dată, ba chiar m-am protejat fără ştirea lui, voiam să mă axez pe carieră, iar relația noastră trecea prin momente mai grele. El a murit, salvându-mă, iar eu îi fac un copil altui bărbat.
- Clarissa, m-am ridicat de pe marginea patului şi m-am apropiat de ea. Eu nu sunt un alb bărbat, ci acela, pe care tu îl iubeşti. Şi eu te iubesc.
- Iubirea nu e totul, nu-i aşa? Daca ar fi fost aşa, şi-a şters ea lacrimile, cu aceeaşi mişcare a mâinilor, cu podul palmei, nu m-ai fi mințit, Blake, ai fi fost lângă mine. Nu ştii cât de greu mi-a fost să pierd două persoane importante din viața mea. Chiar dacă Sam a fost cum a fost, l-am iubit şi mi-am dorit să-i fie bine. Nu am fost soția perfectă pentru el, am făcut greşeli. Dar nu pot păstra acest copil, pur şi simplu nu pot.
- Clarissa, iubito, nu ai greşit cu nimic. Nu te învinovăți pentru tot ce s-a întâmplat.
- Vreau să ies, strigă ea lovind uşor gratiile cu pumnul, acum!
- Te rog, nu fă asta. E şi copilul meu, nu poți să renunți atât de uşor la el, dacă tu nu ți-l doreşti, am să îl cresc singur. Dar nu voi accepta niciodată să faci asta!
- Vreau să ies!
Gardianul se apropie de uşă şi o lăsă să iasă, aproape că fugi din celulă. Iar eu am rămas acolo, nici dacă îmi doream să alerg după ea, nu puteam să fac asta, pentru că eram prizioner. Cum aş putea să o opresc fiind închis aici? Fierbeam de furie. Aş fi vrut să o opresc, dar cum?
- Ce i-ai făcut bietei femei? Mă întrebă gardianul, îngrozit.
- Un copil, am oftat eu.
- Asta e o veste bună..
Am zâmbit, fără să mai comentez nimic, nu-mi plăcea să dau detalii despre viața mea personală şi cu atât mai mult lui, ştiam că toate aceste informații ajung la Neil. Eram un idiot, am luptat atâția ani să mă răzbun, iar acum am ajuns aici, în acest punct, fără scăpare. În aceste momente, nimic nu era mai important, decât acel copil şi Clarissa, pentru că indiferent de decizia ei, care m-a înfuriat, o iubeam.
- Vreau să dau un telefon. Am spus eu repede, înainte ca gardianul să plece.
-Fie, dar doar două minute, nimic mai mult.
- E perfect!
Trebuia să fac ceva să o opresc.
- Zac, am rostit eu prin receptorul vechi a telefonului fix, lipit de perete, trebuie să mă ajuți, cu cât o faci mai repede, cu atât va fi mai bine.
**
Aveam nevoie de un ceas, aici nici timpul nu mai era ce a fost odată. Trecu o zi, atât știam. Așteptam cu nerăbdare ca Zac să rezolve ce l-am rugat. Clarissa avea nevoie de mine, dar Neil nu mă va lăsa foarte ușor să ies de aici. Eram pedepsit.
- Blake, ai o vizită.
Am sărit cu viteză din pat, speram să fie exact persoana, pe care o așteptam. Și așa era, m-am apropiat de masă, de data asta una din colțul încăperii, sala era aproape goală, doar un deținut mai avea un vizitator, din câte observam părea să fie mama lui.
- Hailey, mă bucur că ai venit, m-am așezat eu în fața ei.
- Nu știu cum m-am lăsat convinsă de avocățelul tău, dar am făcut-o. Nu am mult timp la dispoziție, am un copil, care mă așteaptă acasă.
- Voi trece direct la subiect. Te-am chemat pentru că vreau să mă ajuți, doar tu poți să faci.
- Ce te face să crezi că eu te voi ajuta? Să ce să ieși de aici sau să te împac cu Clarissa?
Hailey era blândă la suprafață, dar cu cât o cunoșteai mai bine cu atât îți dădeai seama că apără foarte bine ceea ce iubește. Era sora Clarissei, iar ea putea să o convingă să nu renunțe la copil.
- Nu ți-ai ales persoana potrivită, continuă ea. Eu nu mă bag în viețile oamenilor, iar pentru toată suferința Clarissei, meriți cu vârf și îndesat să fii aici. Chiar am crezut că spre deosebire de Sam, tu ești diferit, că o iubești pe sora mea și că-i vei arăta că viața e diferită. Am fost de acord și cu fuga ei din societate, deși nu știam prea multe la început am avut încredere în acel moment când ai venit și ne-ai spus că e bine, că e cu tine și în siguranță. Am văzut în ochii tăi că o iubești, dar am greșit. Și mă bucur că am aflat asta mai repede și nu prea târziu. Așa că nu te baza pe mine, eu nu te ajut! Și cu ce te-aș putea ajuta? Să o rănești și mai tare pe Clarissa? furia din vocea ei, mă îngheță. Mă lovea cu fiecare cuvânt, dar acceptam, pentru că trebuia să recunosc că da, am greșit, deși aș părea un ipocrit, să spun că nu am vrut asta, dar chiar așa a fost, nu mi-am dorit nicio clipă să o rănesc pe Clarissa, nu am crezut că o voi răni atât de tare.
- Sunt de acord cu tine, am spus eu pentru a o opri. Sunt vinovat pentru toate acestea și multe altele, nu am scuze, iar acum nu e cazul să le caut. Vreau doar ca ea să nu renunțe la copilul nostru, al meu și al ei.
Hailey a făcut ochii mari, parcă intrase într-o stare de șoc.
- Poftim?
- Nu știai că e însărcinată?
- Am aflat, se bâlbâi ea, dar nu am știut că vrea să renunțe la el. De unde ai scos-o pe asta?
- Ea a venit și mi-a trântit această veste direct în față, Kate, sora mea s-a scăpat și mi-a spus de sarcină, crezând că eu știu, iar apoi Clarissa a venit și mi-a spus că nu poate avea acel copil, că nu ar fi corect față de Sam. Mi-e teamă pentru ea, dar și pentru copilul nostru. De ce ar vrea să facă una ca asta, Hailey?
- Poate a spus-o la nervi.
- Nu știu, poate, dar crede-mă Hailey, eu o iubesc pe Clarissa, iar un copil, e mai mult decât îmi doream.
Ea mă privi câteva clipe, fără să spună nimic, iar apoi își frământă mâinile.
- Blake, eu nu pot decât să o susțin indiferent de decizia ei, e sora mea și o respect, mereu am făcut asta. Nu am intervenit nici când s-a măritat cu Sam, deși știa părerea mea despre el.
M-am lăsat furios pe spătarul scaunului.
- Dacă tu gândeai așa când ai rămas însărcinată, iar soțul tău și l-ar fi dorit ce ai fi făcut? Ai fi făcut avort așa pur și simplu?
- Nu e cazul..
- Ba da e, ce ai fi făcut dacă acum nu-l aveai?
- Ești nedrept, Blake, te joci cu sentimentele mele de mamă, iar asta nu e tocmai cinstit.
- Nu e cazul, accentuat eu, să fiu cinstit. Acel copil e al meu, iar eu vreau să se nască. Iar dacă ea nu-și dorește, am să-l cresc eu.
- Am impresia că se iau decizii pripite, iar jocul acesta e infect. Uite ce pot să-ți spun, Clarissa nu a fost pregătită să fie mamă, deși Sam a insistat foarte mult. Nu-i plăcea nici măcar să aibă grijă de sora noastră mai mică, eu eram cea mai grijulie. Lasă-mă să vorbesc cu ea, dar nu îți promit nimic.
- Nu vreau doar să vorbești cu ea, ci să o convingi să păstreze sarcina, m-am răstit eu. Dacă nu, îți jur că..
- Nu-mi jura nimic, nu mă lăsa ea să vorbesc. Dacă o iubești așa cum spui, pe Clarissa, vei fi alături de ea, așa cum este ea și indiferent de decizia ei, s-a ridicat ea și a plecat. Am lovit cu pumnul în masă. Fir-ar să fie! Cum poate lumea să vorbească atât de ușor despre renunțarea unei sarcini? Un copil.. Îmi plăteam pedeapsa, nu am fost alături de fiica mea, am alungat-o pe mama ei însărcinată, iar asta mă costă scump.
***
Patru zile, de la discuția mea cu Hailey. Nu știam nimic, nopțile nu puteam să dorm, iar când adormeam aveam doar coșmaruri cu avorturi. Am și visat un bebeluș. Eram atât de rău? Nu voia un copil cu mine, am greșit, dar nu era ceva ce nu puteam trece împreună peste. Îmi era teamă să-i spun de Abby, poate asta ar fi un motiv în plus să renunțe la copilul nostru, dar nu-mi plăcea deloc că trebuie să-i ascund lucruri. Voiam să nu o mai mint, nu așa.
Am auzit pași pe coridor, iar apoi simțit prezența unei persoane la ușă, eram cu spatele, așezat pe patul din fier cu o saltea din burete.
- Nu vreau vizite azi! am strigat eu.
- Eu cred că nu ai încotro.
Neil. Acum ce mai era?
- Îmi spui ce vrei de la mine?
El stătea în picioare, cu spatele drept, cu o ținută adecvată, unui om important ca el, iar eu nu m-am sinchisit să mă ridic din pat, m-am ridicat doar cât să mă așez cu spatele de peretele rece.
- Blake, eu te-am ajutat mereu, asta pentru că tatăl meu mi-a cerut asta și am crezut că noi doi suntem prieteni.
- Prieteni nu-și închid prietenii într-o celulă, doar pentru că are putere.
- Uite că pot. Te-am angajat ca Mască, iar tu ești exact ca fratele tău, două picături de apă. Ai avut noroc că Vik nu te-a ucis, deși era convins de asta. Ne-ai dat planurile peste cap, am crezut că ești mort.
- Și te-am dezamăgit că nu sunt.
- Cine ești și ce ai făcut cu Blake?
- Nu am chef de prostii, sunt aici, îmi ispășesc pedeapsa. E ok?
- Și ai crezut că te las să scapi atât de ușor? Blake, eu îți vreau binele, târgul nostru era simplu, tu mă ajuți iar eu la rândul meu ți-am ajutat familia.
- Nu pot să îndrept lucrurile, pe care le-am făcut și nu le regret.
Poate doar un singur lucru, acela că a mințit-o și am lăsat-o singură pe Clarissa.
- Asta așa este, dar sunt implicat și eu în asta. Ești liber, Blake. Mâine poți să mergi acasă.
~*~